DESPRE ‘STAREA DE TRANZIŢIE’

ALEXANDRU NEMOIANU        Pentru tot cel care se uită în jur cu minimală atenţie va fi cu neputinţă să nu surprindă că omenirea, în tot cursul istoriei, s-a aflat şi se afla într-o stare de agitaţie permanentă sau, mai exact o stare de nelinişte. Iar cel mai adesea explicaţia dată acestei stări este anticiparea unei schimbări imediate şi urgente şi încă mai precis existenţa unei "stări de tranzitie”. Aceasta condiţie pare să fie o permanenţă a existenţei umane. Ȋntr-o glumă această realitate a fost surprinsă foarte bine. Se spune că, după alungarea din Rai, Adam i-ar fi spus Evei, ”trebuie să fim foarte cu grijă căci ne aflăm intr-o stare de tranziţie”. De fapt acesta este şi adevărul. Fie că vrem, fie că nu vrem, fie că ne face plăcere sau nu, condiţia umană în aceasta lume este una de provizorat. Acestei împrejurări trebuie să i se dea cuvenita atentie.
       Ȋn condiţiile în care, întreaga existenţă umană, a stat şi stă sub semnul provizoratului, înseamnă ca toţi oamenii şi din toate vremurile, au trebuit să răspundă aceleiaşi condiţii permanente: sentimental de provizorat. Circumstanţele istorice s-au schimbat şi se schimbă, deci acest provizorat mereu se îmbracă în haine noi şi, la fel "îşi schimbă culoarea", răspunsurile oferite de oameni, nu în esenţă, în detaliile lor. Dar condiţia dată şi răspunsurile stau sub acelaşi “tip”. Iar această continuitate tipologică se găseşte în esenţa istorică omenească.
       Conştiinţa acestui provizorat şi panica stârnită de el s-au cerut şi se cer umplute, compensate. Modurile prin care se umple acest gol sunt diferite. De la activităţi “importante” la activităţi frivole. Iar scopul final al acestor acţiuni este de a justifica existenţa. Pentru cei mai rudimentari şi fără imaginaţie, o existenţă redusă la acest exil pământesc, dar pentru cei mai mulţi, această existentă se cere justificată în curgerea neamului şi în eternitate.
       Şi “munca” este cea care poate, şi justifica şi osândi. Ȋn primul rând trebuie să fim bine înţeleşi că “munca” nu este nici un dar şi nici o recompensă, este o pedeapsă dată oamenilor după alungarea din Rai. Ca exilati într-o lume căzută suntem obligaţi să ne câştigăm existenţa “în sudoarea frunţii”. Nu are nici un rost să idealizăm acest lucru. Dar un alt lucru ar trebui făcut. Ar trebui să înţelegem că "“munca” este sfinţită de ceea ce nu poate fi plătit în ea. Din această câtime divină se revarsă asupra oamenilor fericire şi sănătate. Valoarea muncii se orientează după mărimea dragostei ascunsă in ea”. (Ernst Junger). Deci activitatea omenească ,”munca”, poate fi transfigurată si acest lucru este posibil doar prin dragoste. Probabil că cel mai uşor poate fi ilustrat acest adevăr prin grija Mamei pentru copilul ei. Nici o trudă, nici o veghe, cât de lungă şi cât de grea, nu vor ţine în loc bucuria mamei pentru sănătatea copilului ei. Ȋn aceste momente, prin trasnfigurarea “muncii”, atingem veşnicia. Căci veşnicia nu este o cantitate, este o calitate. Din această cauză asemenea “clipe” sunt cele care aparţin veşniciei şi nu milioanele de ani fără rost. De aceea atunci când activitatea noastră devine scop rău, când scopul scuză mijloacele, atunci când negativitatea cuprinde gând şi faptă atunci asezămintele lumii se cutremură, atunci ar trebui să ne fie frică. Căci nu există în întreaga creaţie o forţă mai puternică decât libera voinţă a fiinţelor înzestrate cu constiinţa de sine şi întelegere duhovnicească iar folosirea spre rău a acestei libere voinţe poate avea urmări îngrozitoare.
       Atunci când vedem tineri, ”sătui de joc şi glume / care-şi ucid copilăria lor” să ne temem. Căci atunci aceşti tineri îşi caută “împlinirea” în erotism, în droguri, în etilism, în “balena albastra”. Ȋn stări pasionale care nu pot produce decât o enormă plictiseală, în cel mai bun caz, sau sinucidere, în cel mai rău. Sunt tineri care contrazic din răsfăţ, care sunt opozanţi din temperament, care “rezistă” fără să ştie la ce. Sunt cei care sunt manipulati fără milă de mercenari ai răului (fie ei Soroş, asociaţia ACCEPT sau alţi eisdem farinae). Atunci aceşti copii pierduţi murdăresc cuvintele şi se murdăresc pe sine şi în timp, pierd şi lumea asta şi pe cea care va să fie. Atunci aceşti copii sunt transformaţi în cea mai jalnică categorie, a “imbecililor utili”. Utili unor cauze despre care ei nu au habar şi al căror scop este răul.
       Sfaturile “superioare” aici nu ajută. Lecţiile pedante fac mai mult rău. Predica virtuţilor proprii (cel mai adesea inexistente) poate doar enerva şi agrava. ”Argumentele” vârstei şi experienţei sunt patetice. Există un singur răspuns, răbdare şi dragoste. Şi mai ales să nu uităm un lucru esenţial (spus tot de către Ernst Junger): ”în situaţia lumii de azi, care se standardizează şi în care persoana devine număr, în care cei mai deştepţi eşuează şi cei curajoşi caută o soluţie, putem vedea cum cineva dă liniştit un sfat bun sau face ceea ce e bine. Atunci putem fi siguri că am întâlnit un om care se roagă”.

       Alexandru Nemoianu

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate