DESPRE ‘DUHURI’

ALEXANDRU NEMOIANU        Ȋn momentul de faţă un perfid atac împotriva creştinilor şi încă mai vârtos împotriva Bisericii Ortodoxe Române este în desfăşurare. Invalidarea referendumului din 6-7 Octombrie, 2018, faptul că un număr mare de Români nu s-au prezentat la vot, din lene sau din lipsa de informare, este prezentat ca un “eşec” al Bisericii Ortodoxe Române, o “dovadă” că ea este “depaşită” de duhul, spiritul nou al lumii.
       Din capul locului are loc o răstălmăcire. Biserica Ortodoxă Română a sprijinit, pe temeiuri scripturistice şi de bun simţ, promovarea Familiei Tradiţionale, alcătuită dintre un barbat şi o femeie. Acest lucru a fost sprijinit de “poporul lui Dumnezeu”, vechii Evrei şi “noul Israel”, adică dreptmăritorii crestini, din totdeauna. A fost sprijinit de câteva mii de ani încoace şi va fi sprijinit şi în viitor. Dar aceşti perfizi “avocatus diaboli” nu sunt interesaţi în fapte reale, ei vor sa promoveze perversiunea şi răul. Nu surprinzator vârful de lance al acestei noi mârşăvii este partidul “Uniunea Salvaţi România”, USR, care se defineşte ca un oribil furuncul eruptiv în viaţa politică românească, un record absolut al decăderii morale. Ilustrativ este faptul ca aceşti viermi rău mirositori au pus drept candidat pentru Parlamentul European un homosexual deschis şi militant. Un sodomit care a făgăduit că, la caz că va fi ales, să promoveze “cauza” drepturilor” sodomiţilor şi ştim bine ce ar însemna asta, ”familia” homosexual şi dreptul de a adopta copii, drumul spre pedofilie ar fi larg deschis. Ei bine acest USR si cei de o teapă cu el, se află în treabă să vorbească despre “duhuri”, spirite, care ar fi în lume şi în Biserica şi solemn declară că sunt diferite. Culmea este că aici au în totul dreptate. Spiritul lumii şi cel al Bisericii nu au nimic în comun, sunt total deosebite!
       Aceşti atleţi ai răului nu înteleg ce este Biserica. Biserica nu este o instituţie, Ea este Trupul mistic al lui Iisus Hristos, comuniunea în mărturisire de credinţă şi în Taine a credincioşilor. Iar despre “duhuri” şi cum să le deosebim lămurit ni se spune: ”Ȋn aceasta să cunoaşteţi duhul lui Dumnezeu: orice duh care mărturiseste că Iisus Hristos a venit în trup, este de la Dumnezeu. Şi orice duh care nu mărturiseşte pe Iisus Hristos nu este de la Dumnezeu, ci este duhul lui antichrist”.I Ioan, 2-3. Deci să nu avem nici o indoială: Duhul Sfânt se afla în Biserică şi între cei care o alcătuiesc, iar “duhul” lui antichrist se afla în lume. Ȋmprejurarea că cei care ştiu şi mărturisesc acest lucru pot fi, vremelnic, o minoritate, nu are nici o semnificatie.
       Adevărul nu este alcatuit din părerea majorităţii, Adevarul este o Persoană, adica Iisus Hristos, Fiul Dumnezeului celui viu. Să înţelegem bine unde este Duhul Sfânt şi unde sunt “duhurile” rele. Dar răutatea şi prostia acestor USR şi acoliţilor săi merge şi mai departe. Ei spun ca respingerea referendumului ar fi dovada ca “duhul” lumii iubeşte pe aproapele, iar “duhul” Bisericii nu.
       Iubirea frăţească autentică şi constant propovăduită de Biserica, este că trebuie să iubim pe păcătos şi să urâm păcatul. Mai mult această iubire de frate ar rămâne formală şi fără conţinut şi ar fi complicitate la rău, dacă nu am cauta să îl scoatem din păcat. Ar fi dovada fie de indiferenţă, fie de complicitate, fie de sentimentalism ieftin, lacrimogen. Biserica nu acceptă atari stări.
       Ȋn momentul de faţă se vestesc vremuri de încercare pentru Biserică şi pentru creştini, se vestesc vremi în care mărturisirea credinţei va însemna suferinţă, jertfă personală. Să ne pregătim cu vitejie pentru aceste vremi şi să stăm neclintiţi în Biserica Ortodoxă, Biserica lui Dumnezeu şi a minunaţilor ei Ierarhi.

       Alexandru Nemoianu
       Istoric
       The Romanian American Heritage Center

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate