ALEXANDRINA ISAC

Poetă

 
ALEXANDRINA ISAC

       Alexandrina ISAC s-a născut în anul 1911, din părinţi (Petrescu) învăţători în comuna Prisăcani, Iaşi.
       După bacalaureat, a studiat chimia industrială la Iaşi. Înainte şi in timpul razboiului, a lucrat ca inginer chimist la uzinele de avioane IAR din Brasov, iar după aceea, la uzinele "Steagul Roşu".
       A debutat în perioada interbelică cu proză şi versuri la diferite publicaţii din Iaşi, sub pseudonimul Anda Nadir.
       A scris un prim roman "Nufărul", elogiat de Demostene Botez, pe care n-a reuşit să-l tipărească.
       În timpul războiului părăseşte Iaşul şi se stabileşte la Bucuresti. Un al doilea volum îl distruge, în urma ocupaţiei sovietice. A consfinţit să nu mai publice.
       A fost arestată pentru că a înlesnit angajarea ca laborant la uzinele "Steagul Roşu", a unei persoane care încercase să fugă peste frontieră.
       În 1979, cu ocazia unei vizite, împreună cu soţul, în Statele Unite la cei doi copii, care erau stabiliţi acolo, cere azil politic.
       A publicat volumele de poezii „Pribegie şi dor”, Ed. Coresi, Freiburg, 1985 şi „Bucium”, 1988.
       A locuit la New York, USA.

***

 
MI-E DOR

Mi-e dor de tine, ţară dragă,
Mi-e dor, un dor amar şi trist;
Doar tu mi-ai fost o viaţă-ntreagă
Lumina şi Credinţa-n Crist.

Eu ştiu că sângerezi acuma,
Cum săngera Isus pe Cruce;
Şi că ţi-au pus duşmani cununa
De spini, pe fruntea ta cea dulce.

Mi-e dor săţ-i mângâi glia caldă
Şi să-ţi sărut pământul sfânt.
În lacrimi ochii mi se scaldă,
La sânul tău, că nu mai sânt.

Şi rătăcind prin ţări străine
Tot mai adanc te îndrăgesc;
Căci nu-i niciun-aşa ca tine,
Cu frumuseţi care uimesc.

Care-s la feI de-o vşnicie,
Neîntinate-n faima lor,
Trecând prin falsa erezie,
Eşti mândră, ca şi-al tău popor.

Mi-e dor de tine, ţară dragă,
Şi îţi închin tot crezul meu
Căre spre tine azi aleargă,
Sperând în viitor mereu.

VOCI DE DEPARTE

Mă ard pe rug în flacăra iubirii
Să-mi vindec rănile cu frunze de arin.
Răsună-n văi clopotul amintirii
Şi urcă-n sus, nepotolitul chin.

Petale moi de flori de albastrele
Aştern un pat tristeţilor de dor
S-adoarmă lin sub înveliş de stele
S-apară-n vis, surâs ocrotitor.

Speranţele-n convoi să vină-n dans din nou
Să m'ameţesc pe plai cu-al vocilor ecou,
Voci ce-s departe-acum şi nu pot să le-aud
Decât in visul trist, pe-un chip de lacrimi ud.

 
ÎN TAINĂ

Când cineva te-ntreabă dacă
Vreo-dată-n viaţă ai iubit,
De ce să spui? Iubirea sacră
Are-nceput, dar nu sfârşit.

Şi s-o expui ca pe-o pictură
În rama vieţii tale-ar fi
Cum ai canta o uvertură
Unor afoni. I-ai pIictisi.

N-ai aripi s-o ridici pe creste?
Zadarnic inima-ţi frămânţi.
Iubirea-i flacară - şi este
Un cor de îngeri, când o cânţi.

Este comoara cea mai sfântă,
Şi-i bine s-o adăposteşti
În tainic gând, ce te frământă,
Ca taina bolţilor cereşti.

 
NOSTALGIE

Cum să nu mă-nchin la tine
Cruce grea de suferinţă
Când apare pe coline
Promoroacă de căinţă?

De tristeţi din torsul firii,
Caer din aI vieţii curs,
Ce cu ţepi, ca trandafirii
În parfum de timpul scurs.

Ţese dorul meu de ţară,
Pripăşit pe plaiuri noi
Amintiri ce mă-nconjoară
Despre toţi de pe la noi.

Colo-n câmpul cu trifoi
Stau bătrânii mei şi cată
Sus pe cer cu soare-n toi
"Unde-o fi copilul, tată?"


Despre Alexandrina Isac şi poezia sa:

       În refugiu, poeta şi-a reluat activitatea literară, mai întâi făcând lecturi din producţia poetică în cadrul festivităţilor româneşti. Cu volumul „Pribegie şi dor”, Alexandrina ISAC, formată la şcoala clasicilor noştri, contribuie cu succes la îmbogăţirea literaturii române din Exil într-o formă demnă de predecesori ca Vasile Alecsandri şi George Coşbuc...
       Lipsită de un caracter politic propriu-zis, poezia doamnei Alexandrina ISAC va promova interesul pentru cauza românismului astazi în rândurile Refugiului. Îi doresc răspândirea pe care o merită şi ecoul de care Refugiul nostru are atâta nevoie.

D. C. AMZĂR
       Fără a-şi da aere de mare poetă Alexandrina Isac, în versuri nespus de simple, dar izvorâte dintr-o românească inimă, pune în acest volum accentul pe o temă patriotică ce-şi găseşte loc între „pribegie" şi „dor”. Pribegie nedorită, dar adevărat dor pentru ţara noastră de baştină.
Nicolae NOVAC
       Alexandrina Isac, după frustări şi suferinţe are şansa să primească azil politic în SUA. Cu o pregătire tehnică la bază, dar cu înclinaţie spre condei, aşa cum a dovedit-o din tinereţe, s-a regăsit în circumferinţa culturală a exilului. A fost sprijinită şi apreciată de scriitori şi editori: D C Amzar, Nicolae Novac, George Bălaşu şi alţii.
       Cu toate că avea deja doi copii pe continentul american, a păstrat în suflet amintirea patriei îndepărtate, simţindu-se, sub povara nostalgiilor, o „dezţărată”.
       În versurile ei se profilează, în penumbră, o Românie mistuită în cenuşiul ideologiei comuniste, cu oameni care însă mai aveau speranţa într-o eliberare.
       Trecutul glorios al poporului român este evocat cu gândul la România Mare: „Strălucesc pe creste-nalte-n munţii noştii de granit / Urmele lui Avram Iancu, Craiul Munţilor numit / Pentru care brazda noastră a fost una peste tot / De la Tisa pân-n la Nistru, tot un grai şi tot un port.”
       Tema religioasă se împlineşte prin cuvinte pline de evlavie în care ruga capătă dimensiuni revelatorii: „Umil ne rugăm pentru cei ce-s orbiţi de ispite / Ajută-ne Doamne pe toţi din cărări rătăcite / Trimite lumina Învierii Tale în vale / De sus du-ne Doamne, din nou pe dreapta Ta cale.”
       Poezia de dragoste are uneori o duioşie amară, iar totdeauna farmecul este neliniştitor.
Alexandru TOMESCU
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate