ALEXANDRU GREGORIAN

Poet, scriitor, jurnalist

 
ALEXANDRU GREGORIAN

       Alexandru Gregorian s-a nascut pe 5 martie 1909, în comuna Bârla.
       A urmat cursurile Facultãtii de Drept si Litere. Doctor în drept si litere.
       Isi face debutul in presa ca redactor la ziarul Calendarul din Bucuresti. In 1933, înfiinteazã revista ,,Sfarmã-Piatrã“. Este redactor la Ziarul Universul (1937-1940) si tot in aceasta perioada colaboreazã la revista ,,Gândirea“.
       In 1940 este numit consilier de presã si culturã la Legatia României din Roma, pânã în 1944.
       Alege calea exilului. In anii urmatori publica in gazeta „Tara” una din primele publicatii ale exilului.
       Din Italia s-a stabilit la Munchen in 1952, unde i s-a incredintat functia de conducere al departamentului romanesc al postului de radio „Europa Libera”, pana in anul 1954. Sub conducerea sa s-au pus bazele redactiei de la Munchen a Europei Libere, el fiind acela care a angajat pe primii redactori, Mihai Cismarescu, Ion Popa, Camil Ring, Sanda Statescu si Alexandru Scradeanu.
       In 1957 participã la fondarea Societãtii Academice Române din Roma. Emigreazã în Statele Unite in 1959. Intre 1963-1965 este fondator si director al gazetei de limbã englezã ,,Italian - American Herald“, din Philadelphia, Colaborator la ziarele americane: Evening Bulletin, The Catholic Star.
       Dupã pensionare paraseste Statele Unite, si se mutã în Spania, in apropiere de Malaga, unde isi continua activitatea publicistica.
       Se stinge din viata, in urma unui atac de cord, pe cand se afla intr-o vacanta in Pirinei, joi 9 iulie 1987.
       Opera: „Poeme pentru fratii mei” ”Poeme pentru cruciati” (1943) „Pete de luminã” (1980); „Coasta Soarelui”, „În crestetul luminii”, (1985); „Encanto Andaluz”, poeme în limba spaniolã, (1985).
       Numeroase articole, eseuri si poezii in publicatiile de limba romana, precum si in presa straina.

***

ALEXANDRU GREGORIAN, În crestetul luminii ALEXANDRU GREGORIAN, În crestetul luminii

Presa vremii anuntand aparitia volumului de poezii „În crestetul luminii”

 
INIMA NEAMULUI MEU

Inima neamului meu
Odata jilt al lui Dumnezeu
Inima din clai, din ponoare,
- Acum din vrajmase porunci
Legata de stanci
Cu svagnet in branci -
Cum ma mai doare.

Inima neamului meu
Flacara ieri, candva curcubeu
- Azi ca o vita e-nchisa-n colhoz.
Maine, maine, cine-i mai stie
Darul, harul de omenie,
Caci tara e numai rani si moloz...

Inima neamului meu
Ce blestem, ce blestem greu!
Ingenuncheat de zodii rele,
La ce sobor, doamne, de stele
Si-n care piscuri de parang
Sa bat urland, sa plang, sa plang?

Inima pusa-n butuci,
Ni-i cerul stepa de calmuci,
Biserica, zalog
Si sufletul, olog
Ca ne-au tradat pan’si aezii:
Toti Blaga, toti Arghezii.

Inima arsa-n lungoare
Neam sfant, strans in zavoare,
Neam frant si singur, fara crezamant,
Unde ti-i cruntul, dacic legamant.

COLINDUL INGERULUI

Era odat'un înger mic
pitic, pitic,
un înger mic era.
Si era'n soare îmbrãcat,
cãltuni de nea
si stele'n mâini
avea,
Pe frunte murul mi-l ungea,
lumina'n tâmple-i înflorea
si fulgerul mi-l încingea,
îngerul mic.

Si'n noaptea'n care regii magi
cu strãlucit alai de paji
pornirã'n sir pe drum de cer
spre Vifleem,
porni si el pitic, pitic,
pe-o stea de ger
la colindat, îngerul mic.

Si-a mers prin tãri, pe munti, pe mãri
cântând colindul lui Cristos,
si-a vãzut minuni, minuni:
cerbi cu coarnele'n cununi,
pajuri grele de lumini,
miei cu lânã de zãpezi,
pãmântul cât un alic
(mai pitic si mai pitic decât el, îngerul mic)
si a umblat si-a colindat
pânã seara pe'nnoptat,
si pe urmã, obosit, s'a culcat
si-a adormit
pic, pic, pic,
aici sus,
pe-o arcadã de portic
cu Iisus
la noi în sat.

Toatã noaptea i-am cântat,
i-am cântat, l-am legãnat:
Nani, nani, puiul mic,
c'a plecat la colindat
îngerul pitic, pitic....

PSALM

Ştiind să scriu şi să citesc,
mă unseşi – şi mă smeresc –
Doamne pretutindenesc,
diac în cinul Tău ceresc.

Scăpărând scântei în mime,
Tu m-asemuieşti cu Tine.
Nu mai sunt, dar, oarecine.
Mă întreb însă cum vine,

Dădătorule de viaţă,
Că-s tot umbră, scamă, ceaţă,
Şi tot ţii răboj la Carte
Că-Ţi rămân dator cu-o moarte?!...

 
CRÃCIUN PRIBEAG

Pe Mos-Crãciunul megies
L-am întâlnit printre smochini.
Infofolit, bietul unchies,
Cu barba plinã de ciulini,
Mai mult sbura decât mergea
- Cu veacu'n gând, cu lumea'n poalã -
Si schiopãta. Parcã plângea
Intors din zãrile de smoalã.
Mi-a povestit cã'n rãsãrit
Muscalii l-au oprit la vamã,
I-au jefuit tot ce-au gãsit
In sac si'n sfânta lui dulamã,
Cã pe acolo nu-i Crãciun,
Nu-s îngeri, nici viori - ci urã,
Si cã Iisus într'un cãtun
Tãcea cu degetul la gurã.

ROBIE

Doamne, singuratatile, departarile
Ce tulburi sunt si adanci – ca marile!
Din noaptea lor de plumb, luneca-n Rasarit
Stele de jar, heruvii fug, sfintii au pierit
Dusi cu cer cu tot in ciurda colhozului.
Cu bubele, rancezite, putrezite,
Cresc in ev numai ciupernii bozului.
Doar vifore si vaet pe zarile-n robite
Si niciun cant, nicio colinda, niciun acatist!

Deselat de norme-n Baragan de zgura,
Iisus se uita-ncoace, tot pe furis, tot trist
Si-mi face semn sa tac cu degetul la gura.

 
CRUCIAT SPART DE OBUZE

Zace cu arsiti pe buze
cruciat spart de obuze.

Sangele-i curge-cismele
de rubine si de soare,
fruntea'ncinsa de lingoare
cerul si-l face inele
de agate si de roua.

Ochii, pironiti in raiuri
cu arhangheli si alaiuri
de lumini si luna noua,
cata prundul si colnice,
pluguri si grindee'n stele,
boii'n lunci de visuri grele,
aur, Tara - rod in spice
pe sub Ursa'n logostele.

Zace cu Tara pe buze
cruciat spart de obuze.

Si le-a pus toate pieptar
si pamantu'n inelar,
mana-i strange zarile,
vanat sloi, plecarile,
peste verzi vami de clestar.

Zace cu Iisus pe buze
cruciat spart de obuze.


Despre Alexandru Gregorian si opera sa:

       Pe parcursul cartilor sale, Alexandru Gregorian, se regaseste ca un sculptor de metafore tavalindu-si cuvantul intr-o pasta de ape si lut lunar, formele iesite imprastiind parfumul cantecului binecuvantat de Apollo. Dar pe langa aceasta posedand caracterul autenticului artist, de fiecare data se stie innoi, evita rutina si maniera proprie de altfel multor virtuosi inzestrati cu mai putin har.
Adevarata noutate a poeziei lui Gregorian, abia acum vine (n.n. referire la volumul Coasta Soarelui), cand pentru intaia oara, cu atata persistenta si profunzime, decorul Paradisiac andaluz nu constituie doar un act de comtemplatie ci ii serveste si ca tot atatea punti de trecere inspre metafizic, mai precis spus semnifica o lansare spre Absolut.

Ovidiu VUIA
       In ultimii ani, dupa o lunga perioada de timp petrecuta in Statele Unite, Alecu si Ana (n.n. sotia sa) se retrasesera pe Coasta de Lumina, de langa Malaga, unde s’ar putea spune, inconjurat de amintiri si de tot ce probabil mai mult ravnea, baia de lumina, sub soarele Mediteranei, vechiul gazetar a devenit poet. Totdeauna scrisese versuri, insa acest contact neasteptat si probabil indelung dorit, il deschisese, catre cel mai autentic el insusi, obligandu-l sa cante atat valorile pierdute ale vietii lui de alta data, cat si valorile castigate in fata marii celei mai vechi....
       L-am revazut de multe ori in exil, ultima data la Sevilla, unde, acum cativa ani, am mers sa ctitorim Fundatia Romana din Madrid, pe care am vrut-o intemeia chiar pe locurile unde se nascuse imparatul Traian, la Italica. Trecuse de saptezeci de ani, ii albise parul, insa isi pastrase neatinsa o tinerete facuta din gesturile si din intonatiile de voce de altadata. Si, in plus, visa la fel ca atunci...
Vintila HORIA
       Poemele lui Alexandru Gregorian aduc in literatura romana un cantec de lumina in care descifram ecouri din simfonia creata a Noului Orfeu: „Imi lipesc urechea de maslin / aud sfintindu-i-se mirul” Decantarea in stih a esentelor de lumina pe care le „aude” poetul Gregorian fac din acest volum de poezii (n.n. „In crestetul luminii”) o livada de desfatare a spiritului, iar pentru autor inca o biruinta sub semnul de taina al Cuvantului care a fost „la inceput”.
Dumintru ICHIM
       ...Dar iată că-n anul acesta (n.n. 1985, volumul „În creştetul luminii”), poetul ne dezvăluie o altă lume şi ne deschide o altă poartă plină de mister şi ne arată frumuseţea unei trăiri locale, tradusă într-un limbaj curat românesc şi adaptat la noua viziune mediterană, departe de codrii noştri umbroşi, de văile noastre verzi şi de apele noaste viforoase, pe care le-a lăsat de atâta amar de vreme, dar pe care nu le-a uitat niciodată.
Aurelio RĂUŢĂ
       Dus tn lume, şi dus de mai multe ori, pe-atunci plecările lăsau porţile deschise reîntoarcerii, acolo, sub cerul destinului său. Pleca, se reîntorcea, până ce timpul întunericului i-a şters faţa care se oglindea în apele Dâmboviţei. Apoi, departe, la început de par înfrumuseţat cu alb, Alexandru GREGORIAN îşi face cu curaj primele conturi de proscris. Desigur că departe de loc, noima cuvintelor din vechile grădini se aburesc, se îneacă în nostalgii stagnante, ori încep să se împleticească în amestec nevrut cu alte graiuri. Poate însuşi cristalele unor vorbe se înâmplă să se spargă şi cioburile lor să se piardă. Mai ales pentru cel ce se pierde. Desigur, toate sunt cu putinţă, nu însă şi calupilor de metafore şi imagini, purtate în el cu grijă şi febră; în el, poetul Alexandru GREGORIAN. Rupt de atâta timp negru, e firesc să se întrebe dacă "lipsindu-i contactul autentic cu glia robită şi cu lumea lui din spulberatele departări (nu cumva) îşi vede scăzând incontinuu puterile creatoare, limbajul, ritmul frazei"? ...
       Poate la alţii da, lui nu!
Ioan I. MIREA
       Alexandru Gregorian, este un poet, autentic, reprezentativ al generatiei sale. Fiecare vers al sau se rastalmaceste prin continut, traire si frumusete. El intrupeaza uneori sensibilitati si sentimente de nebanuit: Cand o sa vaslesc in lumina, pe ape / sihastre, albastre / Sa-mi pui padurile tale sub pleoape, / Sa le rasfrang undeva in curcubeu, / Umbrar la coverga Lui Dumnezeu. / Si tarziu, barem in somn, pe sub luna, / Sa le mai aud fosnirea doinirea, / in limba romana...
       Cuvantul sau cucereste pe cititor, iar pe critic il converteste in declamator. A fost mereu cu gandul si inima la tara sa natala, scriindu-i adevarate imnuri: Romanie stema de vifor, altar / Ierusalim al sufletului meu, / Prag de cer, flamura de foc / Si azi si maine mereu / Tie hotar de lumi, fara noroc / Iti inchin iar si iar si-ti las / Dorul amar, ruga, cantu-mi de jar / Cu fiece zbor, cu fiece pas. / Romanie pisc, alb iconostas, / Ca nici cand te simt vie si-aproape.
       Poetul si-a trait drama exilului, a instrainarii nemeritate, cu demnitate, sfidandu-si destinul. Prin traducerea poeziei sale in spaniola a ajuns sa fie mai mult cunoscut si apreciat de straini, decat de cei, ramasi in urma lui „acasa”.
Alexandru TOMESCU
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate