ALEXANDRU LUNGU

Medic, poet, grafician, pictor

 
ALEXANDRU LUNGU

       Alexandru Lungu s-a născut pe 13 aprilie 1924, la Cetatea Albă, Basarabia, Ucraina de astăzi.
       Anii copilăriei şi adolescenţei i-a petrecut în diferite orase: Buzău, Sibiu, Braşov, Cluj, Năsăud, stabilindu-se în final la Bucureşti.
       Prima poezie îi apare în revista Liceului „Gheorghe Lazăr”, din Sibiu (1935).
       În anii premergători celui de al II război mondial, colaborează la revistele „Prepoem”, „Curentul literar” şi la „Viaţa Basarabiei” din Chişinău. Editează - numai patru numere - împreună cu Ion Caraion revista „Zarathustra” la Buzău.
       Frecventează mai multe cenacluri literare, printre care cel al lui Vladimir Streinu.
Urmează studii de medicină la Bucureşti între 1943 şi 1949.
       În 1945 i se înmânează Premiul "Ion Minulescu" pentru volumul "Ora 25". Volumul este interzis în ’48-’49, cu ocazia primul val de „epurări”.
       Ocupă funcţia de Şef de secţie la Institutul de Endocrinologie al Academiei R.S.R. (1949-1973).
       Din anul 1947, refuză să mai publice sub comanda şi controlul dictaturii comuniste, pentru o perioadă de două decenii.
       În 1973 se stabileşte în R.F. Germania, unde practică în continuare medicina.
       Fondează împreună cu soţia sa, medic, Micaela Lungu „Caietul solstiţial de poezie şi desen ARGO”
       Colaborează cu versuri la presa exilului românesc.
       După evenimentele din decembrie ”89 a publicat fructuos în mai multe reviste literare, din ţară.
       S-a stins din viaţă în zorii zilei de marţi, 24 iunie 2008, la Bonn.
       Opera: Fata din Brazi, 1940 / Ora 25, 1946 / Hormonii şi viaţa, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1965 (colaborare cu Ştefan Milcu) / Sănătatea şi evenimentele atmosferice, 1966 / Orologiile biologice, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968 / Dresoarea de fluturi, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968 / Timpul oglinzilor, 1968 / Altceva decât umbra şi şapte poeme din Ora 25, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1969 / Ninsoarea neagră, Cartea Românească, Bucureşti, 1970 / Poeme, Editura Eminescu, Bucureşti, 1971 / Omul în lumea contemporană. Probleme actuale de biologie umană, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1972 (colaborare cu Ştefan Milcu, G. Ionescu, Constantin Maximilian şi Victor Sahleanu) / Armura de aer, Cartea Românească, Bucureşti, 1973 / Elegiile malteze, 1980 / Litera şi legământul, 1981 / Trei parabole, 1981 / Septuoprepoeme, 1981 / Umerii lui Elohim, 1981 / Nutreţ pentru demoni, 1982 / Spaima viorilor, 1982 / Clavicula mundi, 1983 / Fapta şi întâmpinarea, 1984 / Judecata fără de apoi, 1984 / Piatra-apa-soarta, 1985 / Steaua neizbucnită, 1986 / Trei poeme, 1986 / Fuga din privelişti, 1987 / Elegiile cretane, 1989 / Pardes, 1989 (1393 versuri şi 9 cromografii) / Zariştea din timp, 1997 / Roua din apocalips, 1998 / Ochiul din lacrimă, 1998 (ediţie bilingvă româno-germană) / Teascul din taină, 1999 / Ninsoarea neagră, Editura Vinea, Bucureşti, 2000 (antologie în două volume) / Moment poetic 15, Editura Cartier Asociaţia Editorială Noi, (antologie în care sunt cuprinşi şi alţi autori) / Răscrucea şi semnul = The Crossing and the Sign, Colecţia Gemini, Editura Paralela 45, Piteşti, 2001 (traducere de Luiza Carol şi Carol Stieber) / Misterul poeziei. Între turnul de fildeş şi zgomotul istoriei, Editura Paralela 45, Piteşti, 2003 (carte cu dialoguri) / Ziditor de umbre înălţând zădărnicii, o sută douăzeci şi şase versuri, treizeci şi şase desene, cu un cuvânt înainte mergător de Gabriela Melinescu, Ed. Galateea, 2005 / Îngerul şi îngera (Bucureşti: Editura Vinea, 2008).

 
ORA 25
-fragment-

Aprind o tigară
caldă ca un surâs
simpla despărţire care a devenit definitivă
necesară ca o anexa a singuratăţii
si prin fumul violaceu
care se destramă care dispare
ca o fluturare de batistă,
ochii ziarelor mă privesc fix
mă privesc mai insistent ca niciodată
ochii ziarelor sunt şuruburi adânci
prin tăcerile dense ale camerei mele
şi indiscreţia lor e enervantă
şi sùnt insistenţi ca niciodată -
dar nu găsesc nimic
între crucile uniforme ale ferparelor
între ţipetele telegramelor
filmul anonim al faptelor diverse
şi rezultatele loteriei de stat
nu găsesc nimic
pentru aceste răni deschise
pentru tristeţea aşternută pe jos
pentru mâinile bandajate cu tăceri,
nici un cuvânt salvator
nici o veste consolatoare
pentru sufletul ca o pădure de oglinzi jefuite -
ochii ziarelor sunt perfizi
pentru că mă înşală
pentru că sùnt un atentat la singuratate
şi îmi deschid o sete inutilă
şi îmi provoacă o foame ridicolă:
setea veştilor
foamea ineditului -
dar eu ştiu că nu voi primi
nici o scrisoare
de nicăieri,
dar eu ştiu ca ineditul
e cea mai splendidă si mai stupidă iluzie:
cel mult o telegramă răvăşită
îmi va sugruma somnul minim
pentru o secundă
anuntându-mi moartea vreunui prieten
(ce mulţi prieteni am avut
şi ce uşor şi simplu ştiu să moară!)
sau o ilustrată pitorească
imi va transmite multe salutări
de la cineva care mă iubeşte
de la cineva care nu ştie că toamna
e mai mult decât o arie de flaşnetă
ochii periculoşi ai ziarelor
injectaţi cu cerneală
privind fix şi insistent ca niciodată
prin fumul violaceu:
singuratăţile tăcerile
condensate între pereţii camerei mele
reci ca un fior
şi tristeţea aşternută pe jos.
ochii ziarelor trebuiesc închişi
privirile lor trebuiesc suprimate
ca să nu mai vibreze ca nişte şuruburi adânci
tulburându-mi respiraţia.
Mâinile difuze ale înserării
au început să coboare pe acoperişuri
au început să mângâie
cu degetele lor calme
frunţile de tigla ale cartierului,
în curind ceata va invada străzile
ca un gaz fumigen
ca un baraj ca o graniţă
izolindu-mă şi mai mult
de restul lumii,
în curând umbrele vor deveni materiale
îmi vor invada camera
vor îmbrăţişa pasional pereţii
asşemindu-se febril
peste obrazul palid al tencuielii,
în curând singuratatea mea va inregistra
ora aceea unică de seară -
e ora cind femeile se pregătesc
pentru mascarada întilnirilor de dragoste
sub lumina lăptoasă a felinarelor
amestecată cu ploaia asfaltului
sau în camere încarcate cu parfumuri tari
care aprind sângele
oferindu-i valenţe nebănuite
încărcându-l cu agitaţii intense,
e ora exodului
e ora evadărilor spre orice iluzie
când sălile de spectacol
devin neîncăpătoare de lumina
calde ca o blană
intime ca o strângere de mâna...

Alexandru Lungu, din cărtile publicate

Alexandru Lungu, din cărtile publicate

 
Margini

Lasă-mi această margine
de lume
graniţă ultimă spaţiu incert
atât cât să nu lunece
talpa mea de călător însingurat
atât cât să nu-mi cadă
capul din nori

Nu-mi fura amarnicul
fir de nisip
care-mi sprijină
sufletul
sfâşiat ca într-un masacru ceresc
de necunoscute furtuni

Toate marginile
se întorc cândva împăcate
în miezul rotund de sâmbure dulce
al unei zile târzii
în care lumea devine nemărginită.

 
Zăpada silnică

E năpârlirea ceasului solzos
când plâng toti şerpii in meninge
duiosul şuier de văzduh pe dos
prin care viitorul iarăşi ninge

Cu care sabii silnicul omăt
ce n-a nins încă şi m-apasă
pătrunde-n măduvi îndărăt
speriindu-mi zodia ceţoasă?

Solzi umezi de fiinţă se desprind
să se usuce trist în orologii
în timp ce amintirile bolind
îşi leagănă în zare inorogii

Se-aud în os temutele ninsori
ce tânguios ameninţă să vină
pe sufletul ce-şi pierde-n zori
cămăşile de sânge şi rugină.


Alexandru Lungu - Revista ARGO

„Caietul solstiţial de poezie şi desen ARGO”
Câteva pagini din Nr. 13 - Solstiţiul de Vară 1996


Despre Alexandru Lungu:

       Locuind într-o natură simbolică, de dimensiuni restrânse şi cu repere, dacă nu relativizate, atunci măcar generice, poetul resimte vieţuirea ca însumare dureroasă a contrariilor, ca reconciliere a unor dureroase antinomii. Existenţa, aşezată sub semnul simbolic şi drastic, în acelaşi timp, al timpului, al „clipei celei repezi”, e marcată de sentimentul vremelniciei, al perisabilului. Sentimentul timpului induce, astfel, o tonalitate gravă, acutizând trăirile, dar, totodată, conturând reperele unei identităţi „în mişcare”, ce se complace în autocontemplare ca într-un alt mod de a-şi restaura dimensiunile fiinţei, retrase în umbra reflecţiei metaforizante: „în miezul spart al timpului / cine mai stă să aleagă / între înger şi demon? // căile se ’ntorc deopotrivă / în aripa purtată vremelnic / deasupra lumii / orice clipă / e o răscruce primejduită // dincolo de veşminte / ar trebui sfâşiată fiinţa / pentru a călca tăria pustie a nopţii / pragul minunii păşindu-l” (Răscruce).

Iulian BOLDEA
       Într-o duminică solară a verii 1945, poetului nostru i se înmînează Premiul „Ion Minulescu”, „în cadrul unui adevărat ceremonial” organizat de Claudia Millian, cu care prilej iau cuvîntul, spre a-l elogia, proteguitorii d-sale, Streinu şi Cioculescu. În continuare, a avut loc o „tortură comună”, a autorului şi a asistenţei, lectura cu voce tare a întregii scrieri premiate! Pînă la publicarea creaţiei în volum, Alexandru Lungu a mai citit de cîteva ori Ora 25, în acelaşi salon al Claudiei Millian, „cu o încordare emoţională poate mai intensă decît în ziua înmînării premiului, fapt explicabil prin prezenţa unor ascultători ca Alice Voinescu, Mihail Sadoveanu sau Pompiliu Constantinescu”. Urmează o crudă perioadă de tăcere, între 1947 şi 1964. Cuvîntului poetic i s-a pus căluşul ideologic. „Mult mai mult mi-ar plăcea să vorbesc, scrie Alexandru Lungu, despre cei ce-au purtat valul poetic din vremea războiului numindu-i «poeţii cărora li s-a sucit vrejul».
Gheorghe GRIGURCU
       Refugiat din 1973 în Germania, la Bonn, Alexandru Lungu, medic de profesie, va continua să rămână fidel harului său din tinereţe, transformând poezia dintr-un mijloc de a-şi menţine moralul propriu într-unul de unire prin poezie a celor refugiaţi. Situaţia este oarecum asemănătoare cu cea descrisă în unul din romanele sale de către un alt refugiat, Paul Goma. Încolţiţi de împrejurările nefaste ale istoriei în care s-au pomenit aruncaţi, basarabenii, risipiţi prin diverse localităţi ale României, întâlnindu-se unii cu alţii, se încurajau reciproc: „Să nu pierdem legătura!”. Alexandru Lungu, cu certitudine, a fost şi el purtătorul unui mesaj similar, pe care însă l-a făcut să funcţioneze, pe tot parcursul vieţii sale, materializându-l în revista „Argo” pe care a editat-o timp de mai mulţi ani împreună cu soţia sa Micaela. După propria lui mărturisire, pe paginile revistei se întâlneau mânuitorii de condei din diaspora. Gestul de solidaritate umană era convertit în nevoia de unitate prin creaţie, în prim plan fiind situat criteriul creaţiei, al esteticului.
Ana BANTOŞ
        De la romanticii care au descoperit prin Novalis poetica fragmentului ca o formă de esenţializare a poeziei şi de ridicare a ei la rangul unei revelaţii, până la Blaga care a vrut să îngemăneze filosofia cu poezia în grăuntele de aur al versului, aforismul aspiră să surprindă în formula lui ceva din fulguranţa clipei, sclipirea gândului, secunda revelaţiei şi să le facă stătătoare, dându-le reflexul eternităţii. Nimic mai potrivit deci pentru o poezie fondată, cum e cea a lui Alexandru Lungu, pe contemplarea lumii şi încercarea de a face din ea un fel de oficiere gravă cu cuvinte simple, cu un elan poetic temperat de şlefuirea versului (impuls mallarméan servit cu mijloace diferite) care surprinde tocmai trecerea, adâncind un sens încă nedefinit, sau imposibil de capturat în totalitate.
Smaranda VULTUR
       Alexandru Lungu are o formă artistică de expresie şi comunicare suprafirească, coborînd dintr-o lume astrală pe care, indirect ne invită să o descoperim.
       Structura versurilor nu este încătuşată de semne de punctuaţie, oferindu-i cititorului libertatea de intonaţie, de interpretare chiar. Cititorul devine un fericit călător pe arcadele aforistice ale poeziei.
       Înlănţuirea versurilor este subtilă; fiecare vers are înţelesul lui, dar ele armonizează discret şi artistic, împletindu-se într-un întreg cu largi deschideri.
Alexandru TOMESCU
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate