ALEXANDRU TOMESCU
Jurnalist, poet, eseist

 
ALEXANDRU TOMESCU

       Născut la 17 iunie 1943 comuna Bălteşti, judetul Prahova, la bunici, unde, se refugiaseră în timpul războiului. Tatăl, Alexandru, de profesie avocat - fost deţinut politic - iar mama Maria, născută Rădulescu – functionară. Primele şapte clase în oraşul Ploieşti, la Şcoala Pedagogică. Absolvă liceul în aceeaşi institutie, care devine Şcoala Medie Mixta Nr 3. (1961).
       Aplică în multe institute şi universităţi pentru examenul de admitere la facultate, dar este respins pe motivul că tatăl era deţinut politic.
       Angajat ca muncitor ajutor şi apoi operator (1961- 1962).
       Se înscrie la Institutul Politehnic Bucureşti, unde reuşeşte printre primii, dar este exmatriculat în anul I. Motivare verbală – necorespunzător pentru învăţământul superior (dec, 1962).
       Reuşeşte la Institutul Politehnic Brasov pe care îl absolva în 1968.
       Cursuri postuniversitare: Pedagogie, Sisteme de Analiza şi Programare.
       Urmează Universitatea din Bucureşti, Fac. de Matematică pe care o întrerupe.
       A lucrat ca inginer, profesor, analist de sisteme economice, programator în computere.
       A frecventat cenacluri şi întâlniri literare unde a citit proză si poezie O piesa de teatru scrisă de el s-a jucat de trupa liceului.
       Nu a publicat în România.
       Participant la Revolutia din ’89 şi martor ocular al Mineriadei din 1990.
       Dezamăgit de noua guvernare a anilor de după evenimentele din decembrie ’89, părăseşte ţara în februarie 1992 şi se stabileşte în Anglia cu statutul social de „căutător de azil” (asylum seeker).
       După un an şi ceva îşi întregeşte familia, aducându-şi soţia şi fiica.
       Obţine „Teacher’s Certificate” - RSA Examination Board, London.
       În 1995 aplică pentru rezidenţă în Canada pe care o primeşe în câteva luni.
       În 1998 obţine şi cetăţenia canadiană.
       Predă pentru adulti, limbaje de programare la diferite colegii, lucrează în proiectare mecanică şi cibernetică - simulatoare.
       Colaborează cu proză şi poezie la presa românească Nord-americană: „Faptu’ Divers”, „Solia”, „Bunavestire”, „Meridianul Românesc”, „Rădăcini”, „Cuvântul Românesc”, „Origini - Romanian Roots”, „Information Bulletin”. Membru în colectivul de redacţie al ziarului „Cuvântul Românesc”, corespondent pentru Europa, până la încetarea apariţiei - 2005. Aici ţine şi rubrica „Cronica celui de pe urmă”. A semnat articole şi sub pseudonimul Sandu Bălţescu. A colaborat la presa din ţară.
       Din 2003 editează on line publicaţia „ALTERNATIVA”, www.alternativaonline.ca
       Debut literar cu volumul de povestiri „Să ştii să priveşti”, editura „Criterion Publishing”, Bucureşti, 2008.
       Primeşte premiul de debut al Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români LITERART XXI, pe anii 2006-2007.
       Publică albumul memorial bilingv „Aurel Sergiu Marinescu” din colecţia „Personalităţi ale culturii exilului românesc” (Ed. Vremea, Bucureşti, 2010, versiunea engleză - Alexandra Tomescu) / „DE PESTE ATLANTIC – Cronici şi Editoriale” (Ed. Anamarol, Bucureşti, 2011). Are în pregătire volumul de poezii „Eternitatea clipei trecătoare”.
       Membru în „Board of Trustees” al "Centrului de Studii şi Documentare al Românilor Americani, Valerian D. Trifa" (Romanian American Heritage Center) Jackson, Michigan, USA.
       Trăieşte în Toronto, Canada.

MĂRIA SA ŢĂRANUL

       Sebastian nutrea un respect deosebit pentru omul de la ţară. Rostea cu emoţie în glas, „ţaranul român”, socotindu-l un titlu de nobleţe. De câteori avea ocazia, Adela îi amintea de o compunere pe care o scrisese în clasa a opta.
       Trecuseră trei ani şi ea înca păstra lucrarea. Cu câteva seri în urmă, când Sebastian şi-a ridicat diploma de bacalaureat ea i-a citit un fragment din lucrare care l-a răscolit mult: „Ţăranul moşteneşte pământul românesc pe care l-a apărat, l-a îngrijit, l-a înveselit cu sârbe, hore şi ciulendre, l-a mângaiat cu palmele, l-a sărutat. În vremuri de bejenie Măria Sa Ţăranul a ţinut cu o mână plugul şi cu alta arma. Când a fost trist el a cântat doine din frunză sau fluier şi a creat balada populară ca gen literar. El a ştiut să-şi aşeze gospodăria în cele mai frumoase locuri ale ţării. A fost greu de ales dar dintre toate zonele, cele de deal, care se bucură de caracteristicile de tranziţie de la câmpiile cu orizontul de neatins, la munţii ce mângâie zările albastre, au constituit o atracţie irezistibilă. Satele se înşiră de-a lungul văilor ca salba de mărgăritare, iar terenurile dincolo de ele sunt cultivate începând cu porumb şi legume, viţa de vie şi pomi fructiferi, trifoi şi lucernă. Mai sus fâneţurile, păşunile şi pădurile de foioase îşi împart supremaţia”
       În timpul liceului, mai ales in vacanţe, Sebastian facea des drumul care îi lua mai mult de o oră, de la gara unde trenul îl lăsa, pentru a ajunge la bunici în sat. Privea spre dealurile care se întindeau ca nişte imense covoare ţesute în toate nuanţele de verde, galben şi maron. Erau terenurile fiecărui gospodar care şi le cultiva după cerinţele familiei: un pogon, lucernă pentru vite, două pogoane, porumb, patru prajini, legume, o jumatate pogon viţă de vie altoită, două sau trei pogoane livadă şi fâneţuri. Îsi amintea cuvintele bunicii: „Aşa a pomenit ţăranul român, având de toate: mălai, făina, carne de porc la borcan, lapte cu toate derivatele lui, curtea plină de păsări, vin în pivniţă, tuică în fânar, mere, pere, nuci, gutui, prune. Copiii care doreau să înveţe mai mult se duceau la oraş la şcolile cu internate. Părinţii când veneau la targ le aducea tot felul de bunătăţi: cozonac cu nuci, plăcinte poale în brâu şi coşuleţul eu fructe brumate, culese în zorii zilei”

Publicistul Alexandru Tomescu şi artistul Nicăpetre - discuţii pe marginea albumului şi a ultimei cărţi apărute, 2005

Publicistul Alexandru Tomescu şi artistul Nicăpetre - discuţii pe marginea albumului şi a ultimei cărţi apărute, 2005

       Toate au rămas amintiri. A fost o zi când Sebastian s-a oprit la Moş Toader din capul satului să-i dea bineţe şi un pachet de ”Naţionale”, ca de obicei. Atunci el i-a spus: „Toate ar fi bune, dar ăştia de la raionul de partid ne-au pus cote mari, obligatorii pe produsele noastre; o să ajungem să cumpărăm porumb ca să ne achităm de ele. Şi al doilea lucru care mă apasă este colectivizarea, o să ne ia totul ca în Bărăgan.”
       Într-o zi friguroasă de februarie Moş Toader a murit. Îi luase via, pământul, căruţa cu boi, vaca, seceratoarea. L-a obligat se semneze să intre în colectiv. El a răspuns: ”Mai bine mor.”
       În ultimul timp, Sebastian rărise drumurile pe acolo fiind ocupat cu şcoala şi lupta pentru existenţa zilnică. Dorul însă îl copleşea şi amintirile veneau năvalnice. Îşi propunea mereu să revadă acele locuri dar ceva îl reţinea şi îl făcea să amâne.
În acest sfărşit de vară, după mai mulţi ani, a luat acelaşi tren, acelaşi drum pe jos de la gară. Era complect dezorientat. Poteca peste câmp nu mai era. Cât vedea cu ochii numai porumb. Pe margini crescuse mai frumos dar în mijloc era mic şi fără spic. A trebuit să iasă la şosea şi să urmeze drumul asfaltat.
       Privea la stânga pe dealuri şi totul era ca un deşert de culoarea lutului, a chirpiciului de făcut cărămida arsă. Căuta cu privirea Fântâna lui Ilie să bea o gură de apă, să-şi răcorescă faţa şi să răsufle la umbra nucului. Dar iată după cotitura drumului i-a apărut în faţă fântâna. Acoperişul spart era proptit cu un par, roată şi găleată nu mai avea, nici urma de nuc, un plug cu cinci brăzdare ruginit îi ţinea de urât.
       S-a asezat pe marginea drumului ca înlemnit. Nu se mai regăsea, era ceva de necrezut. După cateva clipe de scârţâit metalic un navetist pe bicicletă a trecut prin faţa lui împingând cu greu şi a zis: ”Noroc bădie, mare zăduf.” Avea o pâine neagră rotundă înfiptă în ghidonul bicicletei, o sacoşă de rafie cu legume şi un balot de paie pe portbagaj. L-a privit până s-a făcut ca un punct, apoi s-a ridicat să-şi urmeze drumul ca un osândit. Spre norocul lui, după puţin timp o maşină de foraj a oprit invitându-l în cabină.
       - Bună ziua, i-a zis Sebastian.
       - Bună să-ţi fie inima, i-a răspuns şoferul.
       După ce porneşte maşina trage cu coada ochiului la Sebastian şi-i zice:
       - Sunteţi nepotul Coanei Janeta, v-am cunoscut după mers. Eu sunt Neculai al lu’ Bogatu’ şi ţin pe Leana lu’ Mitică Dogaru. Bunica mata m-a cununat şi mi-a botezat primii doi copii. Al treilea n-a mai apucat să-l boteze că a murit, să-i fie ţărâna uşoară, şi a oftat. După un minut de tăcere adaugă.

Alexandru Tomescu - din cărţile sale

Alexandru Tomescu - din cărţile sale

       - Merg tocmai colo sus în vârf de deal la sonda paispe la Cornu’ Caprei unde a fost via naşei Janeta. La o fugă de iepure spre vest am avut eu vie moştenire de la socră-miu, numai muscat şi fetească regală. Dar într-o noapte bătu-i-ar necuratu’ au băgat buldozerul să facă terase, distrugând totul. Nu mai este nimic. Pământul a crăpat şi fuge, fuge în fiecare an. Nu mai găseşti o nucă, o alună, o zmeură, mă înţelegi, nimic. E ca un pârjol, numai scaieţi şi papură. Auzi, papură în vârf de deal, s-a zăpăcit şi natura.
       Oftează iar şi continuă.
       - Noroc cu şoferia că muream de foame. Nevastă-mea lucrează la colectiv din zori până-n seară şi nu ia mai mult de cincizeci de procenţi. Cumpărăm de la oraş ce găsim, ne-a luat totul, nu vezi, lumea a pus cartofi în faţa casei şi înainte aveam toate florile din lume. Asta-i revoluţia agrară.

Nicolae Henegariu, Cristina Cantacuzino, Alexandru Tomescu, Maria Giugariu, 
Dan Amza - Editura Vremea, septembrie 2010

Nicolae Henegariu, Cristina Cantacuzino, Alexandru Tomescu, Maria Giugariu, Dan Amza - Editura Vremea, septembrie 2010

       Drumul a început să urce, Neculai schimbă viteza şi angrenează şi roţile din faţă.
       - Vezi, adaugă el, aici unde este balta asta, a fost lotul şcolii, mai pe dreapta unde este remorca răsturnată a fost via lui Puiuleţ. De aici începea livada vărului Matei cu pomi fructiferi, toţi altoiţi. Mai sus unde curge păcura la vale începea...
       - Opreşte-te, te rog, Nea Neculai, l-a intrerupt Sebastian îngrozit, mă întorc, mă duc la gară. Te rog dă acest pachet la biserică să-l pomenească pe Moş Toader. Sebastian i-a întins mâna. Din ochii lui expresivi două lacrimi mari s-au prelins. Sebastian a sărit de pe ultima treaptă a scării maşinii, care a pornit gemând sub povara tuburilor de foraj încatuşate în lanţuri groase.
       - Să trăieşti Maria Ta, Neculai a lu’ Bogatu’. Tu zideşti istoria neamului românesc.

* * *

 

POEZII

ŢIE SCUMPĂ MAMĂ

Tu scumpă mamă-n Domnu-ai adormit;
Aleasa Lui, spre Vama-n veşnicie;
Un zbucium ţi-a fost viaţa, un dor nemărginit,
Izvor de dăruire, exemplu de-omenie.

Nu ai căzut ca frunza-n prag de toamnă;
Te-ai aşezat între icoanele prea sfinte;
Cu gestul tău, distinsă doamnă,
Ne-ai răscolit aducerile-aminte...

Există-n lume daruri mii şi mii,
Dar blându-ţi glas de-odinioară,
Povaţă-n ceas târziu şi-n zori de zi,
La suflet ne-a rămas, ca o comoară.

Acum, făptura ta în pas divin,
Se leagănă spre liniştea din plai
Pe ultim drum, cu flori de crin,
Şi candela arzând, la margine de rai...

În nopţi cu stelele sclipind ca focul,
Singuratatea-n rugi ne cheamă
Mult timp vom rătăci tot locul...
Pân-te-o urma, vom plânge, dragă mamă!

       NOTĂ: Poezia "CUM DOAMNE AUZITA-AI…" este dedicată Tatălui meu, Alexandru (Alecu) Gh. Tomescu, actor, publicist şi avocat, fost deţinut politic, care a suferit chinurile şi torturile din închisorile comuniste.

CUM DOAMNE AUZITA-AI…

M-au împins în celulă, abia respiram,
Obrajii ardeau ca flăcări de torţă,
Picioarele vineţi cu greu le târam,
Lângă zid m-au lăsat, sleit, fără forţă...

Pierdusem idea, nu mai ştiam,
Cine răgnea, sau cin-mă lovea.
“Desfaceţi cătuşa”, aşa îi rugam,
“Să-mi trag răsuflarea, să mă pot închina.”

Am făcut semnul crucii cu pumnii-amândoi.
De camaşă în părţi trăgeau fiecare,
Aveau în priviri, luciferi, strigoi,
Şi-n suflet, nici urmă de remuşcare...

M-am rugat pentru ei, călăi rătăciţi,
Pentru cei de-acasă, ce poate-i aşteaptă,
Pentru cei ce trăiesc etern fericiţi,
Pentru cei care cred, într-o lume mai dreaptă…

Deodat’ s-a ivit, pe tavan, undeva
O Sfăntă Lumină în negrul decor,
Reflecta o făptură ce parcă plutea:
M-am simţit izbăvit, aş fi vrut ca să mor…

„Sunt Îngerul Tău, cobor dintre stele”...
Am rămas înlemnit; ce mare minune!
Cum Doamne auzit-ai rugile mele,
De-aici din adâncuri, din margini de lume?

 

* * *

Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, Publicistul George Georgescu, Moderator Prof. Alexandru Tomescu şi Prof. Dr Nicolae Dima din Washington, la Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc,  2001

Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, Publicistul George Georgescu, Moderator Prof. Alexandru Tomescu şi Prof. Dr Nicolae Dima din Washington, la Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, 2001

Părintele Dumitru Ichim, Nicăpetre, Alexandru Tomescu, Anca Ghiţescu, o invitată, după dezvelirea bustului Horia Stamatu - Rotonda Scriitorilor Români de la Câmpul Românesc Hamilton (august 2007)

Părintele Dumitru Ichim, Nicăpetre, Alexandru Tomescu, Anca Ghiţescu, o invitată, după dezvelirea bustului Horia Stamatu - Rotonda Scriitorilor Români de la Câmpul Românesc Hamilton (august 2007)

Scriitorul Corneliu Florea (Dr. Dumitru Pădeanu), Winnipeg, Alexandru Tomescu, Jurnalistul Grigore L. Culian, New York, Pr. Dr. Dumitru Ichim şi Ion Vasilescu, Kitchener - Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, Hamilton, Canada, 2009

Scriitorul Corneliu Florea (Dr. Dumitru Pădeanu), Winnipeg, Alexandru Tomescu, Jurnalistul Grigore L. Culian, New York, Pr. Dr. Dumitru Ichim şi Ion Vasilescu, Kitchener - Săptămâna Culturală a Câmpului Românesc, Hamilton, Canada, 2009

Alexandru Tomescu, prezentând cartea poetului Vasile Mustaţă, „Ideograme lirice”<br> Sala „Dacia”, Biserica „Sf. Gheorghe”, Toronto, Ontario, Canada, în Duminica a 21-a după Rusalii, (17 octombrie 2010).

Alexandru Tomescu, prezentând cartea poetului Vasile Mustaţă, „Ideograme lirice”
Sala „Dacia”, Biserica „Sf. Gheorghe”, Toronto, Ontario, Canada, în Duminica a 21-a după Rusalii, (17 octombrie 2010).


Despre Alexandru Tomescu:

       Recent am primit cartea “Să ştii să priveşti” şi am inclus-o în colecţiile “Centrului de Studii si Documentare al Romanilor-Americani Jackson, Michigan, USA”. Autorul, Alexandru Tomescu, este o prezenţă pozitivă în cultura Româno-Americană/Canadiană de după 1989. El a contribuit constant la presa adresată comunităţilor Româno-Americană şi Româno-Canadiană şi conduce publicaţia “on-line”, ”ALTERNATIVA”.
       Alexandru Tomescu este un om modest şi tenace. În el sălăşluieşte o voinţă tare şi un refuz total de a face compromisuri morale, totul învăluit în politeţe, blândeţe şi bună cuviinţă. Cartea ,”Să ştii să priveşti” este alcătuită din mai multe povestiri, independente, dar care au legatură una cu alta si ea este, în fapt, povestea unui “drum”. Bănuiesc că povestirile cuprind o bună măsură de întâmplări personale. Este, cum ziceam, povestea unui “drum” al vieţii, presărat cu nenumărate greutăţi şi stări limită căci, s-a petrecut în vremea nopţii bolsevice. Dar la capatul acestui “drum”, care a însemnat şi optiunea de a învăţa de a “şti” să privesti, autorul ne îndeamnă la dragoste, întelegere, statornicie în gând bun, la veşnicie şi rost.
       “Să ştii să priveşti” este o lectură emoţionantă şi folositoare.

Alexandru NEMOIANU
       Am descoperit în scriitorul Al. Tomescu, deopotrivă, publicistul şi poetul, care fascinează la fel de puternic ca prozatorul.
       Departe de ţară, dar nu desţărat, inima sa bate cu răsuflarea Carpaţilor. Poţi fi sau nu poţi fi de acord cu părerile politice, dar aduce argumente de reţinut şi respectat până la adeverirea ori neadeverirea lor. Se poate constata uşor, după trecerea timpului, că are dreptate în cele mai multe privinţe, ceea ce te determină să vezi un gânditor profund ancorat în realitate cu durere şi speranţă, cu spirit critic şi responsabilitate, cu o sinceritate provenind dintr-o pasiune a vieţii, dintr-un patetic ataşament la valorile româneşti.
Constantin TEODORESCU
       Când, dintr-o întâmplare a vieţii (căci toate lucrurile mari se nasc de la o întâmplare), am ajuns să-l cunosc pe domnul Alexandru Tomescu, lectura cronicilor din revista pe care o editează m-au pus în faţa unui om care trăieşte departe, dar înţelege perfect tot ce se întâmplă aici. Citindu-i poeziile şi cărţile, care răscolesc trecutul şi, mai ales, prezentul în care te simţi străin, mă gândesc care ar putea fi cea mai bună formulă de prezentare: „scriitor şi jurnalist român, stabilit în Canada la mijlocul anilor ‘90”, sau „scriitor şi jurnalist al exilului românesc din Canada”... oricum, dilema se joacă, la orice formulă m-aş gândi, în jurul substantivului/adjectivului „român”.
       Alexandru Tomescu este un român trist. Este un scriitor român cu stil nobil: firesc şi sincer în exprimare, direct şi sensibil până la lacrimi, scrie ce crede şi ce gândeşte. De multe ori, ne pune oglinda în faţă, de peste Atlantic.
Silvana COJOCĂRAŞU
       Pe Alexandru îl cunosc de mult, de când colabora la „Cuvântul Românesc” din Canada, dar şi mai bine după ce i-am citit romanul autobiografic ‘’SĂ ŞTII SĂ PRIVEŞTI’’, care pe mine, cititorul, m-a interesat, cucerit fiind de situaţiile şi personaje descrise şi captivat prin adevărul enunţat. Astfel volumul său se alătură celor mai valoroase scrieri memorialistice de după al Doilea Război Mondial, ce redă veridic tragedia poporului român sub şenilele tancurilor „eliberatoare”. Citind acest volum ce cuprinde pe rând fresce dramatice de familie după abominabila cotropire a „eliberatorilor” din 1944, când tatăl sau, avocat, era închis politic şi multe alte fresce sociale elocvente de mizerie, sărăcie şi teroare, am ajuns să-mi pun, pentru prima data întrebarea, deşi citisem deja atâtea şi atâtea alte volume de memorialistică despre România secolului XX, ce fel de eliberare s-a trâmbiţat atâţia şi atâţia ani când, de fapt, Armata Roşie invadase România şi nu mai pleca? De cine ne-au eliberat ruşii patrusprezece ani după terminarea războiului? De românii patrioţi pe care i-a bagat în închisori?... Familia lui Alexandru Tomescu, alături de sute de mii de famili româneşti au avut de suferit cumplit de pe urma ‘’eliberatorilor’’ Cum au supravieţuit? Prin speranţă şi credinţă, prin învăţătură şi muncă asiduă.
Corneliu FLOREA (Dr. Dumitru Pădeanu)
       Confratele Alexandru Tomescu din Toronto este un observator fin şi un participant neobosit la multiplele activităţi ale vieţii româneşti din exil. Atitudinea sa modestă şi mereu binevoitoare nu trădeaza înaltele sale preocupări româneşti, dar evocă o fineţe sufletească pe care cei avizaţi o simt imediat… Într-una din cronicile sale, fratele Tomescu a scris despre mine că aş face parte din generaţia de aur a exilului românesc. Nu sunt convins de acest lucru. Mi-am făcut doar datoria. Ceea ce însă autorul nu pare să-şi dea seama este tocmai faptul că de acuma a păşit şi el în această categorie. Viitorii ani o vor confirma!
       Plecat în exil de un număr de ani, Alexandru Tomescu s-a înrolat imediat şi fără nici o rezervă în categoria celor care ”s-au rupt de ţară, dar nu au plecat niciodată din ea.” Astfel, el s-a afirmat de la început ca jurnalist, prozator, editor, ctitor de lăcaşuri culturale alături de cei dinaintea lui, şi mai presus de orice, s-a afirmat ca Român. Român bun aşa cum ne-a zămislit istoria noastră milenară. Şi românismul continuă să trăiască tocmai prin acest gen de oameni…
Prof. Dr. Nicolae DIMA
 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate