ANCHIDIM UŞERIU

Teolog, publicist

 
ANCHIDIM UŞERIU

       Anchidim Uşeriu s-a născut la 5 august 1913 în comuna Susenii-Bârgăului, judeţul Bistiţa-Năsăud.
       A absolvit şcoala primară în satul natal şi a făcut clasele de gimnaziu la liceul "Alexandru Odobescu" din Bistriţa. Cursurile superioare de liceu le-a urmat la liceul "George Coşbuc" din Năsăud. Bacalaureatul şi l-a luat la Cluj, în anul 1932.
       Dorinţa lui de a deveni preot, l-a determinat să se înscrie în anul 1933 la Facultatea de Teologie din Cernăuţi. Urmare ultimatului din iunie 1940, Cernăuţiul este ocupat de trupele sovietice, iar Universitatea se mută la Suceava. Aici în octombrie 1940, studentul Anchidim Uşeriu şi-a luat licenţa cu un subiect despre morala creştină.
       Se mută la Bucureşti, unde a cunoscut pe absolventa de universitate Eugenia Vişoianu, cu care s-a căsătorit pe 7 ianuarie 1941, în comuna Viişoara în judeţul Constanţa.
       Urmările nefaste ale celui de al doilea război mondial, determină pe familia Uşeriu să aleagă calea exilului. După câţiva ani de petrecuţi în Europa, în iulie 1947 se stabileşte în Brazilia. A lucrat ca topograf în pădurea virgină din statul Parana.
       Ȋn anul 1954, românii din Rio de Janeiro au înfiinţat o parohie ortodoxă şi s-au îndreptat către teologul Anchidim Uşeriu pentru conducerea spirituală. Cu îndeplinirea formelor canonice, el a fost hiritonit, prin delegaţie de către Ȋ.P. Sfinţia Sa Mitropolitul Ioan, al Bisericii Ucrainiene. Hirotonia întru diacon a avut loc la 23 august 1954, în Biserica Ortodoxă Ucrainiană din Curitiba, statul Parana. Ca preot a fost hirotonit o săptămână mai târziu la 30 august în Biserica Ortodoxă Antiohiană "Sfântul Nicolae" din Rio de Janeiro, Brazilia.
       Ca preot a slujit la Parohia "Sfinţii Trei Ierarhi" din Rio şi la Parohia misionară "Sfânta Treime" din Sao Paulo, aflata la o distanţă de 500 de mile.
       După patru ani de servicii în Brazilia, în anul 1959, Părintele Uşeriu s-a mutat la Parohia Ortodoxă Română "Ȋnvierea" din Buenos Aires, Argentina.
       A slujit aici aproape patru ani, dar climatul umed şi cald, din America de Sud, nefiindu-i prielnic, a candidat la postul de paroh la Biserica "Sfântul Ilie", din Ellwood City, Pa., unde a păstorit şase ani (1963-1969).
       Ȋn această perioadă, a fost printre primii preoţi care la cererea IPS Valerian şi a Maicii Alexandra (Prinţesa Ileana) a răspuns cu entuziasm la idea de a găsi un loc unde să se stabilească o mănăstire de maici. Dumnezeu i-a îndrumat paşii Părintelui Uşeriu şi a găsit un platou de aproximativ 100 de acrii în Wurtenberg, lângă Ellwood City, unde s-a ridicat Mănăstirea "Schimbarea la Faţă" (The Orthodox Monastery of the Transfiguration)
       Ȋn anul 1969, a fost ales, ca paroh la Biserica "Sfânta Treime" din Los Angeles. Pe 31 august 1969, în drum spre fiica lor Nicoleta Ieracema, părintele cu d-na preoteasă au suferit un accident grav cu maşina. După refacere la 28 februarie 1970 au ajuns la Los Angeles. Ȋntre timp d-na preotesă şi-a găsit post la Biblioteca Congresului din Washington, D.C., lucru care a determinat pe Părinte să-şi inainteze demisia pe 21 ianuarie 1971.
       A slujit temporar, la cererea Episcopiei, la parohiile din Woonsocket, R.I., şi Salem, Ohio. iar din martie 1973, şi-a dedicat cea mai mare parte din timp, parohiei "Sfânta Cruce" din Washington D.C.
       S-a stins din viaţă, miercuri 24 februarie 1982, în urma luptei cu o boală necruţătoare.
       Se odihneşte în Cimitirul Mănăstirii "Schimbarea la Faţă" (The Orthodox Monastery of the Transfiguration) din Ellwood City, aşa cum i-a fost dorinţa.

Atunci şi acum

       Pe la anul 79 după Hristos, o mare tragedie, care a zguduit lumea, s-a petrecut în Italia. Două oraşe înfloritoare, Pompei şi Herculanum au fost acoperite de cenuşa şi lava revărsată din vulcanul Vezuviu. Fenomenul tragic, precedat de o noapte sinistră, cu zgomote de iad, s-a petrecut cu o iuţeală nemaipomenită. Cenuşa şi lava incandescentă a astupat ca într-un cimitir muzeu, viaţa de atunci a celor două oraşe.
       Ȋn secolul al 18-lea, făcându-se săpături sistematice, cu multă grijă şi pricepere a fost scoasă la iveală o lume pietrificată şi închisă de 17 secole. Printre piesele şi scenele descoperite s-a găsit un sclav înlânţuit, la uşa casei unui patrician, pe care o păzea.
       Pe de altă parte, cu mai puţin de o jumătate de secol, înaintea dezastrului de la Pompei şi Herculanum, pe vremea Mântuitorului, s-a petrecut un alt caz cunoscut nouă din Sfintele Evanghelii. Un centurion din armata romană, L-a rugat pe Mântuitor să-i vindece sluga bolnavă. Şi acesta era om bogat, om al stăpânirii şi păgân. El însă nu-şi ţinea sluga în lanţuri, ci l-a lăsat să zacă în propria lui casă.
       S-a răspândit creştinismul peste tot pământul. Cuvântul Evangheliei a biruit. Căldura dragostei lui Hristos a devenit tot mai mare încât au fost topite lanţurile sclaviei. Dragostea şi înţelegerea dintre făpturi, care toţi erau fraţi în creştinism, a început a creşte şi a da roade. Biserica creştină nu a cunoscut sclavia, pentru că botezau pe sclavi cu acelaşi Botez, participau la aceleaşi feluri de agape şi se împărtăşeau din acelaşi potir; aveau aceleaşi feluri de morminte şi se înmormântau în aceleaşi cimitire.
       Este mişcătoare scrisoarea trimisă de Sfântul Apostol Pavel lui Filimon, căutând să-l concilieze cu fostul său scalv Onisim, în spiritul dragostei şi înţelegerii creştine dintre fraţi: "Deci acum nu ca rob, ca frate prea iubit. Deci dacă mă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l cum m-ai primi pe mine". Iar în altă scrisoare către Galateni: "Nu este rob nici slobod pentru că voi toţi una sunteţi întru Hristos Iisus".
       Este cunoscut zelul Sfinţilor Trei Ierarhi şi a multor Părinţi ai Bisericii în iubirea omului, fără deosebire de rang şi avere, şi fără să submineze ierarhia.
       Trecând la aspectele problemei în lumina de acum, îmi vine în gând un caz petrecut cu un an în urmă. Ȋn sudul Italiei, a fost rănit un cocor (pasăre călătoare), de piciorul căruia s-a găsit legat un bileţel scris de un prizonier de război, din lagărele de prizonieri din Siberia, unde erau italieni, români, germani, etc. Iată ce scria pe bilet: "Mamă mai bine nu mă năşteai. Suntem cu sutele de mii aici şi murim de foame şi de boli, mai rău decât mor muştele". Stăm şi ne întrebăm, care este deosebirea dintre sclavul găsit în lanţuri la uşa casei patricianului şi cei luaţi în scalvie ca prizonieri de război, în al douăzecilea secol al erei noastre?
       Că un regim politic îşi impune doctrina sa, este de înţeles, pentru că multe imperii şi multe doctrine s-au născut şi s-au prăbuşit sub incapacitatea şi anacronismul timpului. Dar, ceea ce nu putem noi înţelege este, cum de conducerea Bisericii găseşte circumstanţe atenuante şi ridică osanale unui regim politic care vrea să-L distrugă pe Hristos.

*** *** ***

Vindecarea Slăbănogului, de la Scăldătoarea Bethesda

       De 38 de ani era paralizat de amândouă picioarele. Ȋl purtau alţii cu targa. Din averea pe care o avusese în tinereţe, nu-i rămăsese nimic. O cheltuise cu doctorii, care-şi încercau cunoştinţele în legătură cu această boală, ce a chinuit omenirea atunci, ca şi azi, fără rezultat. Doctorii şi doctoriile se dovedeau neputincioase. Acest paralitic când nu avea pe cineva să-l ducă cu targa, se târa, folosindu-se de braţe. Cerşea la porţile Ierusalimului.
       De multe ori se ducea la scăldătoarea din Ierusalim numită Bethesda. Această scăldătoare zidită în cetate cu scopul de a spăla oile într-însa, avea câteva despărţituri, unde se creşteau peşti; aceasta a fost la început. După aceea a devenit scăldătoare pentru oameni. Pe vremea Mântuitorului, ne spune Sfântul Evanghelist Ioan, această scăldătoare a devenit făcătoare de minuni. Cine intra întâiul după ce Ȋngerul Domnului mişca undele apei, se vindeca. Vestea aceasta se răspândise în toată Palestina. Nu numai de la Ierusalim ci şi de la mari depărtări, veneau oameni, aduşi de alţii, cuprinşi de tot felul de boli. Zi şi noaptre stăteau cu însoţitorii lor, aşteptând mişcarea apei. Din când în când mai trecea pe acolo câte un om de-al stăpânirii. Bolnavii îi cunoşteau de departe. Erau bine îmbrăcaţi şi mândri. Se socoteau superiori şi dispreţuiau pe amărâţii şi nenorociţii sorţii care de ani, sau zeci de ani de zile, sufereau de boli incurabile. Mirosul şi necurăţenia, rănile de pe corp, le producea greaţă acesor farisei.
       Fiind Iisus în Ierusalim, a trecut pe la scăldătoarea Bethesdei. S-a dus doftorul, doftorilor să-şi întindă, şi aici, braţul tămăduitor asupra neputinţelor omeneşti.
       Erau aşa de mulţi bolnavi, că în prima clipă după mişcarea apei, intrau sute. Numai Dumnezeu putea şti care a fost fericitul să atingă prima undă.
       Slăbănogul din Evanghelie L-a văzut de departe pe Iisus şi nu L-a confundat cu vreun fariseu. Curat îmbrăcat, înalt şi cu privirea blândă se apropie de el, ştiind că de multă vreme aşteaptă, îl întrebă: "voieşti să fii sănătos?". Iar bolnavul îi răspunde, că nu are pe nimeni ca să-l ajute să intre în apă şi până se târăşte ca să intre în apă, coboară mai repede altul înaintea lui.
       Domnul fără să se atingă de bolnav îi spune, - ca şi altă dată celui ce fusese coborât prin acoperişul casei în Capernaum - "Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi". Omul vindecat a făcut ceea ce i-a spus Domnul.
       Fariseii pricinaşi l-au găsit vinovat şi călcător de lege pe Iisus, pentru că acest fapt s-a întâmplat în ziua Sâmbetei. Slăbănogului ce nu umblase pe picioarele lui 38 de ani, nu-i era iertat să-şi ducă patul singur, sâmbăta. Păcătuia. Cei care duceau targa pe care zăcea un bolnav, nu păcătuiau, dar vinovatul era cel care îi poruncise să meargă. Acestea au fost învinuiri, pe care, bătrânii poporului iudeu, înrăiţi şi înecaţi în păcate şi fărădelegi, le-au spus, strigând şi cerând lui Pilat, ca să fie răstignit Fiul lui Dumnezeu.
       Şi atunci ca şi astăzi, satana caută să lovească în însuşi Dumnezeu folosindu-se în această ofensivă - împotriva Stăpânului lumii - de slăbiciunile noastre omeneşti.

*** *** ***

Sarbătorirea Zilei de 10 Mai, la Hamilton, Canada: Preot Nicolae Zelea, PS Episcop Valerian Trifa, Preot Anchidim Uşeriu (1967)

Sarbătorirea Zilei de 10 Mai, la Hamilton, Canada: Preot Nicolae Zelea, PS Episcop Valerian Trifa,
Preot Anchidim Uşeriu de la Biserica "Sf. Ilie", Ellwood City, PA, (1967)

***

Biserica 'Sfânta Cruce' din Washington DC, Părinte Paroh Anchidim Uşeriu (1978)

Biserica 'Sfânta Cruce' din Washington DC, Părinte Paroh Anchidim Uşeriu (1978)

***

Părintele Anchidim Uşeriu Paroh al Bisericii 'Sfânta Cruce' din Washington D.C. slujind la mormântul căpitanului român, Nicolae Dunca, din Cimitirul militar, Staunton, Virginia, căzut eroic în Războiul Civil American (1861-1865); (iunie 1981)

Părintele Anchidim Uşeriu Paroh al Bisericii 'Sfânta Cruce' din Washington D.C. slujind la mormântul căpitanului român, Nicolae Dunca, din Cimitirul militar, Staunton, Virginia, căzut eroic în Războiul Civil American (1861-1865); (iunie 1981)

***

Locul de veci, Preot Anchidim Uşeriu, Preoteasa Eugenia Uşeriu - Mănăstirea 'Schimbarea la faţă' (The Orthodox Monastery of the Transfiguration), Ellwood City, PA, USA.

Locul de veci, Preot Anchidim Uşeriu, Preoteasa Eugenia Uşeriu - Mănăstirea 'Schimbarea la faţă' (The Orthodox Monastery of the Transfiguration), Ellwood City, PA, USA.

***


Despre Părintele Anchidim UŞERIU:

       Părintele Anchidim Uşeriu a fost un om, care a ştiut pentru ce trăieşte. Ȋn ciuda tuturor greutăţilor şi confruntărilor extrem de adverse de care a avut parte toată viaţa, el a rămas acelaşi. Cu capul sus şi cu conştiinţa trează, că trebuie să se realizeze ca preot şi român, alergător şi neîncetat stăpânit de îndemnul şi datoria drumului înainte. Drum care pentru el a însemnat misionarism şi luptă naţională. Biserică pentru românii din diasporă şi aşezarea lor pe o line de trăire cât mai autentică în spiritul şi datinile credinţei strămoşeşti.
       Dacă Părintele Uşeriu din punct de vedere al eforturilor făcute pentru realizarea vrerilor lui, a avut în sinea lui mulţumirea Preotului şi Românului, care îşi îndeplineşte la maximul putinţei datoria, pe de o parte a fost un neîmpăcat. O neîmpăcare adeseori chiar cu aspect de chin, din cauză că lucrurile în realitate decurg, cam prea mult sub vederile lui. Ȋn alte cuvinte spus, a trecut prin neîmpăcarea omului, care în structura lui spirituală, nu cunoaşte jumătăţi de măsură.

Ziarul "Cuvântul Românesc"  

       Câmpul de activitate şi viziunea Părintelui Uşeriu au inclus nu numai comunităţile bisericeşti pe care le-a servit, dar şi Episcopia, asociaţiile culturale, ba şi grupurile politice care se orientau spre elberarea României de sub jugul comunist. Trei ani de zile a servit ca membru în Consiliul Episcopesc şi alţi trei ani ca supleant. De două ori a fost duhovnicul organizaţiei ARFORA.
       Cititorii noştri îl cunosc de asemenea pentru articolele bine organizate şi pline de substanţă pe care le-a scris cu regularitate pentru gazeta Solia.

Publicaţia "SOLIA"  

       Prin colaborările la publicaţiile exilului, cum au fost, "SOLIA", "Cuvântul Românesc", Părintele Uşeriu s-a remarcat printr-o evlaviosă putere de exprimare al Cuvântului lui Dumnezeu. Slova lui alina durerile şi înnobila sufletele. Chiar dacă subiectul era "cuvântul de învăţătură", prezentarea consta într-o armonioasă împletire a textului Bibliei cu experienţa de zi cu zi a creştinului. Avea talentul înnăscut al condeiului.

Alexandru TOMESCU  


Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate