ANDREI PANDREA

Medic, antropolog, etnolog, scriitor şi ziarist

 
ANDREI PANDREA

       Andrei Pandrea - pseudonim al lui Andrei Dumitru Marcu - s-a născut la Bucureşti în 9 februarie 1936, fiul lui Petre I. Marcu (Petre Pandrea), avocat, sociolog, filosof, jurnalist şi scriitor şi al Elisei (fiica lui D.D. Pătrăşcanu).
       Persecutat pe considerente politice în timpul studiilor elementare şi secundare - tatăl său fiind arestat - reuşeşte totuşi să obţină Diploma de maturitate (1954).
       Urmează cursurile Facultăţii de Medicină Generală a Institutului Medico-Farmaceutic din Bucureşti (1954-1961).
       Lucrează ca medic în mediul rural, judeţele Vrancea şi Prahova timp de 7 ani. Se reîntoarce în Bucuresti unde ocupă funcţiile de şef al Serviciului de relaţii internaţionale al Editurii Medicale, consilier pentru medicina rurală al ministrului Sănătăţii, secretar al Secţiei de teoria şi istoria literaturii şi artei la Academia de Studii Social-Politice „Ştefan Gheorghiu".
       Obţine doctoratul în antropologie (1972).
       În 1973 primeşte bursă de la Guvernul francez, la College de France şi la Ecole Pratique des Hautes Etudes din Paris.
Rămâne definitiv în Franţa cu statutul de azilant politic (1979).
       Îşi ia doctoratul la Sorbona (1982), cu teza Contribution a l'etude ethnologique de la terminologie de la parente au „Pays de Loviştea".
       Devine membru al Academiei Româno-Americane de Ştiinţe şi Arte (1984), şef al Secţiei de folclor a Institutului de Cercetări al acestei Academii (1985), cofondator al Asociaţiei Sociologilor şi Etnologilor (1987), afiliată Casei Româneşti din Paris, membru al Asociaţiei Ziariştilor Români-Vest (1991), membru de onoare al Academiei Române - Comisia de Antropologie (1994).
       Opera: "Hoinar prin Bucegi”, Bucureşti, 1957 / „Medic la Boişoara”, Bucureşti, 1967 / „Contribution a l'etude ethnologique de la terminologie de la parente au ‚Pays de Loviştea’”, Paris, 1982 / „Unde s-a dat bătălia de la Posada”, Aalborg (Danemarca), 1994 / „Voievodul cailor”, I, Aalborg (Danemarca), 1995 / „Oaia, ciobanul şi brânza”, I-II, Aalborg (Danemarca), 1995-1997 / „Masa moşilor. Tablete şi studii etnologice”, Aalborg (Danemarca), 1997; ediţia Bucureşti, 1998 / „Cu puşca după zmei. Proză etnologică”, Bucureşti, 1998 / „Cu puşca după zmei. Unde s-a dat bătălia de la Posada”, prefaţă de Vintila Horia, Bucureşti, 2000 / "Petre Pandrea - martor de veac" Ed. Eminescu 2008 / "Etnologice", Ed. Albatros.

 

Desferecarea

       Măreţ pe cerul sângeriu, una cu calul și falnic ca un haiduc, popa Duţulete galopează intins.
       - Încotro părinţele? răcnesc, vrând să acopăr cu vocea tropotul bidiviului.
       Preotul trase scurt de hăţ, scutură zmucit pletele și arătă, a răspuns, către Bumbuești.
       - Mă chemară azi ai lui Popelca de Su Chiceră. Că li se înapoie feciorul de la spital, unde nu mai avură ce-i face. Și, cu voia lui Dumnezeu, alerg acu' să-l cuminec...

***

       Retrăiesc cu gândul întâmplări recente. În dimineaţa de vară încinsă, acum aproape trei săptămâni - adică miercuri 17 iulie - urcam nerăbdător spre liman de pace, dând bir cu fugiţii din București. În acord tacit, medicul-șef îngăduia să-mi înlocuiesc colegul care pre¬luase fosta mea circă, Boișoara, dornic și el de binefacerile concediului. Cobor din autobuz, "la dispensarul din deal", ctitoria și mân¬dria mea; aici, cât ar clipi, mă și iau în primire oameni necăjiți...
       - V'ășteptăm ca pe Hristos, domnu' doctor, că-l avem pe Valeru rău bolnav, îmi comunicară laconic ne¬norocirea Genica și Valerică Popelca, ţintindu-mă cu licăr de speranţă în ochi.
       Las bagajele în drum și mă întorc întrebător către Gloria, doamna mea. Plină de compasiune, îmi face semn de încuviinţare din o¬chii albaștri și şopteşte: "Du-te, Andrei!”
       Grăbiţi, apucarăm câteștrei poteca scoborâtoare dintre grâie. Asudaţi şi posaci, ajungem. În ogradă-i larmă. Vorbesc, laolaltă, femei cernite: bunici, mătuși, vecine. Cum ne zăresc, cum tac.
       Gospodarul are patru copii: Eugen, cel de doi ani, mucos și rufos, se joacă în ţărână fără grijă, supravegheat de Orica, soră-sa, o fețișoară slabă și negricioasă, 'de 12 ani.
       În casă, la răcoare, îi aflu pe gemeni: Valeru, palid, în capul patului și Haralambie, ars de soare, pe prag, Între ușori. Mă uit la actele de naştere, vraiște pe masă și observ că, atât gemenii cât și cel mic, sunt născuţi în aceeași zi de iunie), dar bineânţeles, la ani diferiţi: 1964 cei mari, în 1972 cel mic. "I-o făcut mă-sa pe tustrei în aceeași zi. Sunt zilateci" – mă lămurește tatăl, numai ochi și urechi la ce fac, pe când Genica servește ţuică numai ochi şi ureehi la ce fac, pe când Genica ne serveşte ţuică în ţoiuri.
       Încep examenul glumind:
       - Tare-aş mai avea nevoie de-un frumușel ca tine, măi Valeriu, să mă înveţe să pescuiesc la iaz... Ce zici? Facem târgul? Batem laba?
       - Când? mă apucă de mână, brusc interesat, copilul.
       - Îndată, răspund, mulţumit să-l văd zâmbind.
       Privesc cu inima strânsă: nefiresc de alb, buhăit, sângerând din gingii, băiatul se plânge de dureri abdominale surde, localizate undeva între ficatul şi splina din cale afară de mari. Ganglioni uriași, nedureroși, de-o parte și de alta a gâtului, căruia îi dublează circumferinţa, îl impiedică să miște capul. Diagnosticul de leucemie acută sare în ochi. Boala, cu frecvență mare la gemeni, evoluează rapid și este constant fatală.
       Medicamente inutile încep să-mi zumzăie în minte, ca un roi de viespi: Purinetol, Vincristin, Oncovin, Prednison... La ce bun? Completez biletul de trimitere la Spitalul din Sibiu. Apoi ne înhămăm la o roabă Haralambie cu mine, Valeriu se urcă în ea, și-l ducem până la iaz.
       În drum spre Boișoara, strâng pumnii cu ochii la cer: fă, Doamne, să mă înșel!

***

       Marţi, 23 iulie, primesc scrisoare cu antetul Spitalului din Sibiu. Boala este confirmată... Analizele de laborator arată o leucocitoză de 112.000 mm3.

***

       La două zile după întâlnirea cu părintele-haiduc, clopotarul bisericii din Bumbuești trăgea clopotele în dungă, pentru robul lui Dumnezeu Valer, de 10 ani, care-și dase duhul în zori. În prezenţa tatălui, completez certificatul de deces, pun data: miercuri 7 august 1974 și semnez.
       Sâmbătă dimineaţă mă căută pedestru, dar intre doi cai, ţinuţi de dârlogi cu îndemânare de geambaș popa, prietenul meu.
       - Ne leagă pe amândoi copilul ăsta, Dumnezeu să-l ierte, îmi zice posomorât Duţulete. Venii cu cai. Încalecă-l pe ăl murg și nu mă lăsa singur, dom'doctor, că gemenii trebuie desferecați si eu nu sunt decât popă.
       Pe aceeași cărăruie prăfoasă coborau spre Bumbuești, în ziua de 10 august, un popă și-un doctor, călări. Priponiră, amândoi, caii la poarta cu prapuri negri.
       "Haiducul" îmbrăcă odăjdii scoase dintr-o raniţă de la oblânc şi sluji de moarte, în curte, în mulţime, alături de mama care se tânguia. În cap cu bocitoarele, văicărindu-se, satul coborî după sicriul de brad alb al lui Valeriu, până la cimitir.
       În dreptul gropii, tatăl ne îndepărtă crunt, cu gest scurt:

Din cărţile lui Andrei Pandrea

Din cărţile lui Andrei Pandrea

       - În lături, părinte și adăstaţi! Să facem desferecarea, că altfel ni-l ia Dumnezeu și pe Haralambie... Popa se opri pălind. Lumea incremeni. Nu se mai auzea nici musca.
       Un fierar mustăcios, mic si vănjos, cu mânecile suflecate, scoase din desagi de păr de capră lanţuri zăngă¬nitoare, niște clești și un ciocan. Meșterind, încătușă glezna dreaptă a fratefui mort, de cea stângă a fratelui viu. Și Haralambie se așeză de trei ori în sicriu, peste Valeriu cel mort, și stătu întins, fără să miște, fără să răsufle, ca să mintă moartea.
       Îndată se ivi din mulţime un băiat subţire, de 10 ani, bumbueștean, pe nume Valeriu.
       Mustăciosul, zornăind lanţurile, încătușă glezna stângă a lui Valeriu cel viu de cea dreaptă a lui Haralambie.
       Și Valeriu, privind către soare pe care-l luă martor, zise de trei ori:
       - Haralambie, te lepezi de frati-tău Valeriu, răposatul și te prinzi frate de cruce cu mine până la moarte? Și Haralambie răspunse, plângând, de trei ori: Valerule mă lepăd de tine şi mă prind frate de cruce cu Valeru, pănă la moarte...
       Fierarul desferecă atunci mortul și popa sluji prohodul. Ferecaţi în lanţuri zuruitoare, îmbrăţișaţi și plăngând, fraţii de cruce ascultară nemișcaţi. După datină, zvârliră cu bulgări de pământ. Sicriul răsună înăbuşit. Groparii-și isprăviră treaba. Luându-și banii din mâna tatălui, fierarul desferecă pe fraţii de cruce, care nu se mai despărţiră trei zile şi trei nopţi.
       - Hai, părinte, îi zic lui Duţulete, cum se isprăviră pomenile...
       - Hai, dom'doctor...
       Un medic și un popă, înfrânţi de moarte și ferecaţi de soartă, cu caii de căpestre...

***

       Am trecut înciudat pe lângă iazul impasibil, cu urmele roabei păstrate de noroiul uscat, unde numai cu câteva zile în urmă, fâraind, Valeru Popelca vru să mă înveţe cum se pescuieşte fără undiţă...

*** *** ***

Despre Andrei Pandrea:

       Doctorul Andrei Pandrea, fiul controversatului avocat Petre Pandrea, a publicat intens în ţară, iar după stabilirea sa la Paris, Andrei Pandrea “Marcu” a reluat, a îmbunătăţit şi publicat studiile de etnografie şi istorie făcute în zona istorică a Posadei, şi la Boişoara, acolo unde şi-a făcut stagiatura. Cu o remarcabilă vervă, doctorul Pandrea ne descrie majoritatea obiceiurilor zonei cu ocazia diferitelor sărbători tradiţioanale, creştine, dar şi cu obârşii foarte veche poate de dincolo de negurile perioadei creştine. Foarte interesante, povestirile sale (“Copita Pisicuţei”, “Voievodul Cailor” şi celelalte) sunt remarcabile şi, poate, multe din textele clasicilor noştri pălesc în faţa acestor superbe nuvele.

Dan ROMAŞCANU
       Descendent din familii cu tradiţii culturale, - bunicul din partea mamei, profesorul, scriitor şi ziarist D.D. Pătrăşcanu, tatăl Petre Pandrea, avocat, scriitor şi jurnalist - Dr. Andrei Pandrea moşteneşte din plin darul condeiului.
       Face parte din generaţia a doua de intelectuali, - prima fiind a părinţilor condamnaţi la distrugere - care trăind sub regimul comunist, au fost supusi marginalizării, izolării, chiar achetelor şi arestărilor.
       O parte din opera sa are un caracter stiinţific, de specialitate, dar orice scriere a sa este stăbătută de remarcabile calităţi literare, din care remarcăm: farmecul de povestitor, analiza de înaltă fineţe a locurilor şi personajelor, descrieri captivante şi nu în cele din urmă universalitatea.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate