ANTONIA CONSTANTINESCU

Profesoară, jurnalistă, poetă

 
ANTONIA CONSTANTINESCU

       Născută într-o familie, care a suferit mult de pe urma regimului communist - tatăl arestat pe considerente politice - Antonia Constantinescu, a reuşit studiind şi în particular, să absolve Universitatea.
       A funcţionat ca lector la Universitatea din Bucureşti, Institutul Pedagogic din Panduri, la Institutul de Petrol şi Gaze din Ploieşti, cu specialitatea - teoria literaturii. A lucrat şi ca traducătoare, fiind în permanenţă marginalizată şi persecutată.
       Soţul ei, un artist cu o dotare de excepţie - poet, muzician, eseist, desenator - Dan Constantinescu (Daniel Boc) era restricţionat şi ignorat.
       În aceste împrejurări, Antonia Constantinescu a părăsit ţara, obţinând azil politic în Franţa (1981).
       Aici a lucrat la început în redacţia „Buletinului de informare a românilor din exil” (BIRE), condus de René Théo.
       În 1983 a început colaborarea la publicaţia „Lupta” sub direcţia lui Mihai Korné. Această publicaţie a devenit idealul vieţii sale ca jurnalistă. Cu unele întreruperi din cauza sănătăţii sale şubrede „Lupta” a fost tribuna de atitudine şi manifestare anticomunistă din Paris.
       Antonia Constantinescu, a fost vice-preşedinta Asociaţiei Jurnaliştilor Români - Vest.
       S-a stins din viaţă la Paris, sâmbată 24 iulie 1999, după o lungă si grea suferinţă.
       Slujba de înmormântare, prin grija sotului ei avut loc la o biserică catolică, iar înhumarea la cimitirul Bagneux de lîngă Paris.

LA MIRCEA ELIADE SE FĂCEA COADĂ PE ÎNTUNERIC

       Era o servită ceva mai voluminoasă, cu o formă ciudată de acordeon sau de evantai: o mulţime de despărţituri se adunau sub acoperitoarea flexibilă din piele, închizând acolo întrega mea curiozitate. Miraculos neatinsă la cele două percheziţii, servieta-cu-acte, mereu încuiată, avea pentru mine vraja unui pod de casă. Copil al "războaielor imperialiste şi al revoluţiilor proletare", podul casei - depozit de statornicie a vremii - exploadase şi se strămutase, cu toate tainele, în servieta neagră cu reflexe verzui pe care mama n-o pierdea din ochi în pelegrinările noastre dintr-un colţ în altul al Bucureştiului.
       Rămase singure, după arestarea tatei, mama făcuse un fel de fixaţie a mutărilor, un fel de a fugi mereu către un loc de apărare. Ca şi cum o dată cu instalarea noastră casa devenea vulnerabilă, o părăseam pentru alta. Lucrurile se împuţinau la fiecare deplasare către noul refugiu, obiecte uitate sau abandonte puteau reface periplul, dar niciodată febra migrărilor noastre n-a pus în pericol servieta.
       Pe la mijlocul anilor '50 călătoria care-mi făcuse cunoscut tot Bucureştiul a luat sfârşit într-o odaie de pe strada Silvestru, iar jocurile mele au căpătat o geografie imobilă: străzile Franzelari, Spătarului, Toamnei, întinse grămezi de frunze colorate şi caldarâmuri de dude albe şi negre. În apartamentul "la comun" eram asediate de vecini şi, ca să ajungem "la noi", străbăteam, intr-un slalom mereu modificat, un hol întunecos cu mobile suprapuse până la tavan. În aceasta înghesuială sufocantă mama găsise, în sfârşit, un fel de siguranţă sau, poate, pur şi simplu obosise şi aruncase ancora. Enigmatica servietă eşuase cu noi şi se afla acum în tihnă şi la loc sigur. Noi însene încercam să ne ţinem la adăpost de un pericol a cărui insidioasă prezenţă era indicată prin nelinştitor de vastul "ei". Acest pronume va avea definitiv pentru mine imaginea unor cercuri de apă tulbure, "cu cât mai depărtate cu atât mai terifiante, cu cât mai apropiate - prin identificarea sperietoarei şi a petecelor ei de spaimă, împăiată - cu atât mai hilare".
       Pentru mama, care suspecta orice sistem de învăţământ şi cu atât mai mult cel în vigoare, interdicţia de şcolaritate, aplicate odraslei de duşman al poporului ce eram, a fost una din puţinele binecuvântări ale sorţii din acei ani. Examenele " în particular" imi lăsau liber tot timpul, pe care mama îl modela conform unui sistem ingenios de instrucţie. Prelungită, metoda ar fi fost catastrofală pentru o fiinţă care nu avea de moştenit o insulă pustie şi nici ambiţie de întemeietor, dar, atât cât a ţinut, a făcut din acest prag dintre copilărie şi adolescenţă un miracol. Ciudăţenia vieţii mele începea dimineaţa. Forfota din bucătăriile blocului, port de plecare disciplinată în viaţă şi la muncă, o percepeam de pe celălalt mal, din umbra unei poteci alăturea de drumul mare al tuturor. Până la întoarcerea mamei, rămâneam într-o înfrigurare a singurătăţii a cărei exaltare n-am mai cunoscut-o de atunci.

Publicaţiile Buletinul de informare a românilor din exil şi Lupta

Publicaţiile "Buletinul de informare a românilor din exil" şi "Lupta"

       Fascinatia servietei rămăsese intacta ca intensitate, dar adolescenţa în care intrasem operase asupra ei desacralizarea: din fabuloasă şi intangibilă ea devenise obiectul uşor teatral al unei intrigi poliţiste. Demitizarea trebuia împinsă până la capăt. Abia am avut vreme, până după-amiază, să refac edificiul ascunzătorii violate. Atenţia imi era degrabă concentrată asupra unei alte posibile ascunzători pentru volumul sustras şi separat de restul actelor, decoraţiilor, cărţilor, fotografiilor. Privilegiul alegerii fusese titlul, un cuvânt necunoscut mie: "SOLILOQUII". În ziua următoare am descifrat cartea cu dicţionarul, ca pe un text scris într-o limbă străină. Citeam pentru prima oară pe ascuns şi volumul subţire, semnat Mircea Eliade, a fost prima mea taină intelectuală. De atunci orice lectură are pentru mine un gust sediţios şi o aură de primejdie. Aventura era dublă: pe de-o parte plonjam în universul prestigios şi încremenit al conceptelor, pe de altă parte mistificam propria mea istorie cotidiană. Din univocă, existenţa îmi apărea, deodată, de o densitate instabilă aflată în propria mea putere.
       Ilicitul întâlnirilor livreşti cu Mircea Eliade s-a prelungit. Peste ani, Nichita Stănescu ne-a dat - "pentru o noapte"-, "Pe strada Mântuleasa". Ritualul nocturn al societăţii secrete a cărţilor îmbrăcate în ziar... La Mircea Eliade se făcea coadă pe întuneric.
       Citirea cărţilor lui, editate înainte de război, în acea clădire ascunsă de oastea copacilor, ca un adăpost, care era Biblioteca Academiei, păstra misterul. Când pentru prima oară am văzut, într-un volum al nuvelei fantastice, la librăria de vis-a-vis de Cercul Militar, numele lui Eliade la lumina zilei şi la îndemâna tuturor, am tresărit cu spaimă ca în faţa unei delaţiuni.
       Venită la Paris, am evitat cu grijă să-l cunosc. Celebrarea lui mi se părea lucru palid faţă de intensitatea secretului în care-l închisesem acasă. L-am zărit de câteva ori şi mi s-a părut că silueta subţire uşor încovoiată, joacă farsa bătrâneţii, iar recuzita de rigoare: baston, barbă şi ochelari era contrazisă de intensitatea vie a privirii. În acest "travesti" pentru publicul neştiutor din jur desluşeam o complicitate care prelungea lectura mea pe furiş cândva. Şi am rămas cu privilegiul de a-l crede, înconjurat în taină, încă printre noi.

*** *** ***


Despre Antonia Constantinescu şi activitatea sa:

       Realizînd aproape până în ultima clipă a vieţii sale publicaţia „Lupta” cu care s-a identificat, Antonia Constantinescu a dat exemplul devotamentului ei pentru democraţie, pentru cauza românească, şi pilda unei forţe morale de care doar cei aleşi ştiu să dea dovadă.

Dan CULCER
       Caracterizată de o nobilă modestie, cu o înaltă pregătire profesională în domeniul atotcuprinzător al Literelor, Antonia Constantinescu prin activitatea sa de redactor timp de 16 ani al revistei „Lupta” (1983-1999) a apărat cauza dreaptă a a naţiunii române, cu o tristă soartă, victimă a jocurilor politice ale marilor puteri, începând cu mijlocul secolului trecut.
       În scrierile, în conferinţele sale, de fapt în întreaga sa manifestare se remarcă împletirea armonioasă între o suferinţă adâncă şi o atitudine dârză pentru promovarea publică a adevărului şi dreptăţii.
       Ea face parte din categoria poeţilor din exil, care din diferite motive – modestie, lipsa banilor sau a timpului - nu au dat suficientă importanţă publicării operelor personale.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate