AURORA CORNU
Poetă, actriţă, regizoare, prozatoare

 
AURORA CORNU

       Aurora Cornu s-a născut pe 6 decembrie 1931, în comuna Proviţa de Jos, jud. Prahova, aparţinând unei familii de agricultori.
       Debutează la 14 ani cu versuri (prima poezie „Agitator”, îi apare în Vocea Prahovei, devenită apoi Flamura Prahovei, din Ploieşti), fiind considerată o speranţă a liricii româneşti, a generaţiei lui Nicolae Labis, cu care a fost colegă la Şcoala de Literatură.
       Se căsătoreste cu scriitorul Marin Preda, în 1954. După patru ani se desparte, în urma unei crize de personalitate, dar îi acordă lui Marin Preda, în continuare o prietenie pe viaţă.
       După Bienala Internaţională de Poezie de la Knokke-le-Zoute, Belgia, din 1965, alege calea exilului, stabilindu-se la Paris.
       Între anii 1967 si 1978, a colaborat la emisiunile literare de la Europa Liberă, realizate de Monica Lovinescu.
       În 1970, unul dintre marii regizori francezi, Eric Rohmer, o distribuie in rolul principal din filmul Genunchiul Clarei (Le genou de Claire).
       A fost căsătorită cu Aurel Cornea, inginer de sunet la Jurnalul televizat francez.
       Aurora Cornu a produs în Anglia un film de autor, „Bilocation”, premiat la Psyhic Film Festival New York - Montreal.
       Împreună cu nepoţii săi, Adrian şi Dan Horjea au ctitorit Aşezământului Monahal „Sfântul Ioan Evanghelistul şi Cuvioasa Eufrosina” din comuna Cornu, jud. Prahova. Sfinţirea a avut loc pe 8 mai, 2008.
       Volume publicate: „Studentă” Poem, Editura Tineretului, Bucureşti, 1954 / „Distanţe” Versuri, Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1962 / „La déesse au sourcil blanc‎”, 1984 / „Romanian Fugue in C Sharp. A Novel and Nine Stories”, 2003 / „Fugă spre centru”, Editura Albatros, Bucureşti, 2005 (traducere de Radu Paraschivescu)

CREMATION

       In Bucharest, Romania, some winter in the eighties, a terrible cold and snow three feet deep changed people's lives in ways unheard of in places with a more clement climate.
       The corpse of the old lady, Agatha, lay rock frozen in her room. She rested there for weeks, covered with a white sheet, waiting for better times when the carnations put on her body would not snap under the fingers of her nice trying to arrange them. There was no need to open the windows to preserve the body; thanks to the Little Nero who ran the country at that time, Bucharest has no heat. Agatha had a sardonic smile, so hideous over false teeth that Olivia hurried to cover it with a napkin. Olivia's mother, Ella, started to hate Agatha, not Agatha herself, but this cadaver they could not get rid of at any cost. Cemetery soil too hard to pierce, they decided to have her cremated. And so did everybody in the same situation, some families having to sleep in the same room with so ironically called "departed".
       From the beginning of the situation, Olivia, the niece, managed to get her husband Norel to deal with it. Her father could not cope. He just slept in his room with every item he could gather to put on him, comforters, blankets, coats, even a large plush chair on top of it all. Since his demise as a Minister of Petroleum, he was nursing a severe depression, treated in Romanian style with patience and the foetal position.
       As of Olivia's husband, after of a séance of beating and torture suffered in his youth, he had abandoned the practical witchcraft he called Psychology (which he felt had deserted him), and had decided " to mount and ride the tiger", and consequently, now, he worked for the Security of the State. He had climbed the ladder to the highest though hidden level. So he proceeded to act on this matter.
       He despatched "Little Hand" his trustworthy subordinate, actually the man who had tortured him years ago, to solve the problem. "Little Hand" paid a visit to the director of Crematorium.
       This one obviously enjoying the position he was in, explained that he had a long list of deceased waiting for the City gas to come on so the furnace could work. Affability, promises threats seemed only to add his merriment.
       Norel had every official in town telephone and plead with the Crematorium director; after a while the man called Norel:
       "Please mister professor" (he had become "Professor of Diplomatic Science"), "I beg you, no more calls. I tell you what, as soon as the gas returns, I will call myself and you bring the lady. I will put you first on the list."
       The call came after a good two weeks. The soldiers had succeeded in clearing a path in the snow so trucks could go through the city.
       Norel and family took Agatha in the white sheet (there was a short-aged of caskets, also), in rushing on the stairs they got her down and into the army car. It had to be done quickly because the City gas could go off again at any minute. And having been given preference, they were the first to be attended.
       In the hall there took place a religious service, because Agatha had insisted on having one. The relatives started to relax.
       The Crematorium personnel took Agatha and deposited her on the hearth of the oven, behind the screen. Soothing music help the assistances to gather their wits and adopt the usual pose.

Aurora Cornu, din cărţile publicate

Aurora Cornu, din cărţile publicate

       Possessed by a dark curiosity, and having heard that burning corpses execute a kind of dance, Norel went backstage and looked through the furnace window. What he saw where timid flames clinging to Agatha's dress, barely softening the red carnations, hardly touching her skin: not even a roast beef could be cooked this way. The little tongues of the fire leaking the block of ice, the dead woman, finally declared defeat. Norel turn to the director and inquired politely:
       "What now?!"
       Sweating heavily, despite the cold, the other eyed Norel with irony.
       "Do not worry, comrade, we never have enough degrees to burn them. We deposit them until spring comes, and then finish them. It is better for the family. Don't let them know".
       "But what about the ashes?" said Norel, looking stupidly at the urn he was carrying under his arm.
       "Oh, ashes you want, ashes you get!" said the director. He lifts the cover of a barrel. He scooped up a large helping of ashes and filled the urn. With joy returning, he handed the urn to the Norel.
       "This is for Misses. They better get ashes!".

* * *

 

POEZII

Nimeni

Cei ce revin din locul lor natal
Aduc ei oare o poveste nouă
Sau plini de farmecul şi vechiul cântec
Se scaldă-n ape vechi
Ce nu raspund aici.

Inima ca un deal rupt mi-o simţeam
Impărţită în trei, plus
Ca un poem de Omar Kaiam

Să ştergem, oh, să ştergem
Din cartea minţii formele acestea
Nu eu iubeam şi nici el nu iubea
Ce crud ar fi să ni se ţină seama
De clipele pierdute, Doamne, Doamne.
Dorinţa totuşi clară ca o apă
Le dă o viaţă puhavă de plante
Crescute-n mlaştini
Apa când s-a scurs
Sărmane clipe, putrede, bolnave!

Adio armelor

La fântâna cea de piatră
n-am să mai cobor vreodată
a murit în ea o fată

A căzut în ea visând
s-a mai si stârnit un vânt
si-a împins-o sub pământ

Sase luni e persefonă
rădăcini grijind în zonă
mârâind că e afonă –

Sase luni iese la soare
cu brândusi si lăcrimioare
asteptati-o că răsare-

 
Aurora Cornu în filmul Claire’s Knee (1970)_1503

Aurora Cornu în filmul "Claire’s Knee" (1970)

Aurora Cornu, Mirela Roznoveanu şi Andrei Sora / Dreapta: Aurora Cornu şi Părintele Duhovnic Arsenie

Sfinţirea Mănăstirii „Sfântul Ioan Evanghelistul şi Cuvioasa Eufrosina” din comuna Cornu, jud. Prahova - 8 mai, 2008
Stânga: Aurora Cornu, Mirela Roznoveanu şi Andrei Sora / Dreapta: Aurora Cornu şi Părintele Duhovnic Arsenie

Blogul Scriitorilor Româno-Americani din New York la 5 Ani, 2012 - Ana R. Chelariu, Alexandra Conte, Mirela Roznoveanu, Aurora Cornu, Dumitru Radu Popa

Blogul Scriitorilor Româno-Americani din New York la 5 Ani, 2012
De la stânga la dreapta: Ana R. Chelariu, Alexandra Conte, Mirela Roznoveanu, Aurora Cornu, Dumitru Radu Popa


Despre Aurora Cornu:

       În vara anului 1958, Aurora l-a părăsit (n.n. pe Marin Preda). Îl prevenise încă de când se cunoscuseră că, atunci când ea va dori să plece, el va trebui să se se împotrivească. Așa că a plecat la Sinaia lăsându-i pe masa apartamentului lor din București un bilet cu doar câteva cuvinte: “Cheile sunt în casa de bani, mult noroc. Aurora”.
În septembrie 1958, Marin Preda a venit după ea, la Sinaia. Și, potrivit spuselor Aurorei, au trăit “cele mai sublime săptămâni de despărțire pe care le putea visa”. În 1965, Aurora Cornu a plecat la Paris. Și a rămas acolo. Însă a continuat să îl iubească tot timpul.

Sorin TUDOR
       Aurora Cornu nu face doar un exil politic. Ea pledează pentru dreptul de a se mişca cu dexteritate pretutindeni: Bucureşti, Paris, Londra, New York. Exilul Aurorei Cornu este motivat, în primul rând, de imensa ei curiozitate, şi bineînţeles, de gustul de aventură şi dorinţa de libertate.
       Când în primele zile de azil Monica Lovinescu şi Virgil Ierunca, căutînd soluţii pentru a o ajuta să-şi asigure existenţa la Paris şi dorind să nu-i rănească prea mult orgoliul, i-au spus că fetele domniţei Ileana sunt infirmiere, poeta avea să le replice: „Lor le convine, sunt prinţese. Eu ca fată de ţăran nu-mi pot permite”. Şi nu şi-a permis. Foarte curând a jucat rolul principal într-un film al lui Eric Rohmer, „Le Genou de Claire”, apoi a realizat un lung metraj în Anglia, „Bilocation”.
Lucreţia BÂRLĂDEANU
       Fără a viza numaidecît succesul la Paris, motivaţia Aurorei a fost în primul rînd ruperea de România, pentru a putea călători. De două ori a fugit de-acasă în copilărie, la 11 şi la 13 ani, iar a treia oară, la 14 ani, a reuşit să fugă definitiv. „Fuga spre centru”, titlul romanului ei, publicat iniţial în engleză şi apărut ulterior la Editura Albatros, în 2003, sugerează o dată-n plus dorul de ducă şi curiozitatea de a descoperi lumea înscrise în gena scriitoarei.
       În peregrinările ei prin lume, Aurora s-a simţit în permanenţă păzită şi ajutată. Cînd cel de-al doilea soţ, Aurel Cornea, cineastul român emigrat şi el în Franţa, a fost luat ostatec de teroriştii din Liban ca operator al Televiziunii Franceze, Aurora se ruga în fiecare zi pentru el, iar noaptea citea psalmii de cumpănă cu prietena ei Vera Lungu. Cu toate astea, o încercau mari îndoieli. Cînd nimeni nu s-ar fi aşteptat, Aurel a fost eliberat şi a apărut acasă în ziua de Crăciun, Dumnezeu vrînd parcă să-i arate mila şi darul care doar de la El pot veni. Aurel i-a povestit atunci că, în timpul încarcerării, a trecut prin aceeaşi experienţă mistică, punîndu-şi toată nădejdea în divinitate. A fost un prilej în plus pentru Aurora de a înţelege că Dumnezeu aşteaptă omul doar într-un spaţiu de suferinţă, verificînd astfel şi teoria prietenului ei de-o viaţă Jean Pîrvulescu.
Radu ALDULESCU
 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate