PEREGRINI  LA  PODUL  LUI  DUMNEZEU (II)

Corneliu FLOREA

                                                            

CORNELIU  FLOREA

Coborâm de la mănăstire, o lăsăm în plata Domnului și-a frumuseții naturale ce o înconjoară. Păcat doar că măreția ei e umbrită, acum, și de Mugur Isărescu cu ai lui, ce au venit să închidă în peștera mânăstirii adevărurile vremurilor de când tezaurul BNR a trecut pe aici.  Săraca BNR pe ce mâini străine de interesele naționale a ajuns: când l-au arestat pe Ion Antonescu avea 300 (trei sute) de tone de aur, acum se  zice la lumea românească că ar mai fi vreo sută. Poate de kilograme ! Cine mai e naiv să-l mai creadă și pe Mugur Isărescu, după prestațiile sale din 1990 și până acum, când el și ai lui vor să vândă, pe o mână de arginți, și Roșia Montană  ?!? După ei doar praf și pulbere…

De ce tristeți avem parte în acest  peregrinaj, încântarea ne vine numai de la frumusețea Naturii Române. În rest, aflăm și vedem soarta unor tezaure românești de neprețuit pe ce mâini de vandali au ajuns: de la Târgu Jiu și Hobița la Tismana și acum mergem la Baia de Aramă, să vedem starea de degradare în care a ajuns Biserica Sfinții Voivozi,în urma căutătorilor-jefuitori ai tezaurului ascuns aici de Constantin Brâncoveanu, pe care turci l-au numit Prințul aurului din Carpați, aurul lui a fost una din cauzele principale pentru care l-au mazilit, torturat să spună unde-i aurul și apoi l-au decapitat împreună cu fiii și ginerele său. Unii istorici și biserica noastră ortodoxă se opresc doar la credința sa ardentă în Dumnezeu, alți istorici îi prezintă personalitatea superioară, complexă și vremurile în care a domnit în pace, pace pe care a plătit-o greu, foarte greu, cu supunere și aur, cu eforturi și compromisuri. În pace oamenii trăiesc mai bine, pot avea bunăstare, aduna bogății, în războaie oamenii se risipesc, pier și se pierd tot !

 Constantin Brâncoveanu a fost bogat, foarte bogat, atât de bogat încât avea depuneri de aur la Viena și Veneția, e documentat istoric, iar în Țara Românească se știa că avea tezaure ascunse. Unul dintre aceste tezaure a fost ascuns la biserica Sfinții Voivozi din Baia de Aramă, o antică așezare dacică, bogată în minereu de cupru pe care dacii au început să-l extragă și să-l prelucreze. Când romanii au ajuns aici, au profitat intens de bogăția minereului de cupru aducând din Dalmația mineri, topitori și meșteri mărind așezarea Chalchis, cum se numea atunci, în care prelucrarea cuprului a continuat secole și secole de-a rândul.

 În vremea Sfântului Nicodim de la Tismana, probabil la îndemnul și sfaturile lui, călugării au ridicat o biserică de lemn, deasupra unei mici grote, pe care o foloseau în timpul izolărilor spirituale și de refugiu în caz de nevoie. Biserica s-a învechit  de-a lungul anilor și Milco Băieșul, vătaful minerilor din Baia de Aramă, cum se numea acum așezarea, împreună cu marele ban al Craiovei, Cornea Brăiloiu se hotărăsc să refacă biserica din zid de piatră și cărămidă. Trecând pe aici domnitorul Constantin Brâncoveanu, în drumul lui  spre Tismana, se oprește la vechea biserică de lemn se roagă și o cercetează pe îndelete, ascultă hotărârea creștinilor și-a călugărilor și face o mare donație pentru ridicarea noii biserici,  insistând că grota dedesubtul biserici să fie tainița biserici, la care să se ajungă pe o scară secretă, îngustă, ce coboară prin mijlocul unui perete dublu. Biserica a fost sfințită la începutul secolului XVIII-lea și toate au decurs în liniștea celor canonice, până ce Constantin Brâncoveanu a fost mazilit și decapitat la Istanbul pentru că nu a vrut să se lepede de credința lui și astfel pentru biserica românilor a devenit un martir, un sfânt. Decapitarea lor la Istambul s-a făcut cu mare adunătură de mahomedani și pompă imperială, în frunte cu sultanul Ahmed al 3-lea, cu ambasadori europeni – din Regatul Britanic,  Republica Venețiană, Imperiul Habsburgic. Otomanii pregătiseră un proces cu multe capete de acuzare de condamnare la moarte pe baza faptelor și dovezilor: întâi că nu le este loial, întreținând corespondență secretă cu Moscova și Viena, apoi că a acumulat averi considerabile sărăcind țara – nu mai puteau turcii de grija gheaurilor – că are bani în străinătate, la Viena și Veneția, și bate monede de aur în Transilvania. Acuzat și de faptul șederii, mai tot timpul, cu familia la Târgoviște, ca la o adică să poată trece cu averea în Transilvania și alte acuzații, toate învârtindu-se, numai și numai, în  jurul averii lui, nu al credinței. Adevărat, dacă amintim că la înscăunare pe tronul Țării nu i-au cerut să treacă la islamism ci să primească 400 de pungi cu galbeni. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, comorile și tezaurele în aur au rămas unde le-a ascuns domnitorul și mulți, dintre cei ce știau cât de bogat a fost domnitorul, au început să se întrebe oare pe unde sunt ascunzătorile și tainițele lui vodă. Și din întrebările lor iscoditoare s-au născut zvonuri, născoci, legendele, ce în timp s-au înmulțit și tezaurul a devenit tot mai mare, fabulos. Bănuieli, suspiciuni s-au învârtit mai cu seamă în jurul bisericilor, ce toate aveau tainițe, și astfel s-a pus ochii și pe Bisericii Sfinții Voivozi din Baia de Aramă. Când totul părea uitat în vechile născocirii și legende, a apărut un fapt ce a aprins din nou bănuiala că unul dintre tezaurele domnitorului martir se află la biserica voivodală din Baia de Aramă unde, în curtea  bisericii, săpându-se la fundația unui monument s-a dat peste o mulțime de schelete, toate  decapitate. Imediat s-a aflat în tot Gorjul și s-a tras concluzia: sunt ale celor ce, din porunca domnitorului, au adus și ascuns aurul  aici și pentru a nu vorbi li s-a închis gura cu sabia. Mai știi, așa o fi și mulți și-au pierdut somnul gândind că tezaurul domnitorului  e la ei în bătătură !!

 Și într-o zi a anului 1996, preotul Bisericii Sfinții Voivozi, Ionel Blaj, i-a venit o idee în cap: să tragă o țeavă cu apă potabilă la un robinet direct în altar. O idee originală, genială, de care imediat a devenit foarte  mândru: voi fi primul preot din tot Gorjul, poate din toată Oltenia, cu apă curentă în altar ! Numai că ideea venea de undeva,  nu se știe încă de unde, dar avea un scop. Și când popa Blaj a pus mâna pe ciocan și daltă să spargă peretele, pe unde să bage țeava în altar, a dat peste o cutie neagră. Nu era de avion, era de la Constantin Brâncoveanu cu un testament prin care tot tezaurul lăsat în tainița îl dona bisericii și niște planuri cum să se ajungă în tainiță și să evite capcanele. Popa Ionel Blaj nu a înțeles decât că tezaurul  e la el în biserică, poate chiar în altar și a căzut în genunchi ”mi-a pus Dumnezeu mâna în cap, episcop ajung, poate chiar mitropolit, depinde cât e de mare tezaurul”  Și s-a pus părințelul pe săpat după tezaurul domnesc, care după testament, dar mai ales după mintea lui, îi revenea, el fiind capul acestei biserici. Muncă grea săpatul după comoară și popii i-a mai venit o idee: să cheme în ajutor un clan țigănesc din Strehaia. Și așa a râs dracu de părințel, pentru că toți membri clanului strehăian aveau telefoane mobile și imediat mobilul săpăturilor la tezaurul bisericii a făcut ocolul României și-al Uniunii Europene, iar Baia de Aramă a devenit Baia de Aur, spre care au  pornit căutători de aur, precum puhoaiele de odinioară  spre  Alaska și California.                        

Clanul din Strehaia adus ”să repare burlanele și acoperișul bisericii” au adus alte clanuri, care cu zor mare au început a face gropi, după tezaur, prin toată curtea, prin cimitirul biserici și la temelia bisericii îndepărtându-i soclul de piatră, doar - doar dau de intrarea în grota cu tezaur, a cărui valoare creștea, în mintea lor, de la o zi la alta. Era o forfotă în Baia de Aramă cum n-a mai fost niciodată până ce poliția a intervenit trimițând  clanurile de unde veniră, iar ierarhii lui Ionel Blaj, după ce au aflat totul de la el, s-au spălat pe mâini, îndepărtându-l din biserica cu tezaur și aducând în locul său alt preot, la fel de breaz și cu frica Celui de Sus, care, pe dată, s-a și apucat să scotocească după tezaur, ce, acum, i se cuvenea lui după testamentul domnitorului. El a trecut de la căutarea manuală a clanului din Strehaia & company, la cea mecanizată aducând un buldozer  de mare putere cu o cupă pe măsură și-a început excavarea adâncă  împrejurul  fundație bisericii, spunând tuturor că trebuie să facă un șanț de drenaj la temelia ei, când de fapt era hotărât să găsească, cât mai repede și cu  orice preț, intrarea în grota tezaurului. Toată Baia de Aramă era alertată de ce vedea și se vorbea, se implicase și mass-media, numai preacuvioșii ierarhi olteni tăceau, cu sufletul la gură, în așteptarea unei minuni, ce a și venit: buldozerul cu buldozerist cu tot au fost dați afară din curtea bisericii, iar popa Dumitru Alexandru, cu buzele fripte, a fost trimis la altă parohie și vechea biserică voivodală a fost declarată mănăstire de patrimoniu, pe bună dreptate, îngrijită de două măicuțe care, după gura lumii; una era din partea Patriarhiei și cealaltă din partea SRI-lui. Gura lumii s-a mai liniștit cu excepția căutătorilor de comori, care acum își băteau capul și gura cu cine, și mai ales cum, va lua cele 35% din valoarea comorii găsite, ce se acordă conform legii în vigoare. Alții, mai retrași dar cu multă intuiție a ce se petrece în țară, făceau previziuni și cine va lua celelalte 65% ale tezaurului !

Ajunși aici cu narațiunea, apare o nouă situație. Ministrul Culturii, nu știu care din ei, fiindcă sunt schimbați odată sau de două ori în fiecare an, cu excepția veterinarului udemerist Kelemen Hunor, dă o aprobare ministerială Domnului Profesor Dr. Gheorghe Popov, o somitate recunoscută în arheologia medievală românească, cu dreptul de a începe la Biserica Sfinții Voivozi din Baia de Aramă un diagnostic arheologic pentru a elucida, odată pentru totdeauna, situația prin care vechea ctitorie istorică gorjean, de trei sute de ani, a ajuns să arate ca după bombardamentele anglo-americane din vremea alianței lor cu comuniștii sovietici. Precizare: un diagnostic arheologic, începe cu un studiu amănunțit ce se finalizează, bine înțeles,  prin ce descoperă săpăturile.

Recunoscutul arheolog vine împreună cu echipa sa la Baia de Aramă, se informează, cercetează și face măsurători comparative și se apucă de săpături, pe unde se mai săpase. Foarte mulți, printre care și eu, aș fi dorit ca în timpul efectuării diagnosticului arheologic să găsească tezaurul, care se estima la câteva tone de aur, fiindcă conform legii ; 35% din valoarea descoperiri revine descoperitorului. Să fie al arheologilor, cei mai săraci intelectuali români, care trăiesc doar din cioburi vechi.

 Ierarhii bisericii care au închis ochii, tăcut și mușamalizat tot vandalismul valurilor de jefuitori de comori, de data aceasta, în fața unui profesionist, legal autorizat au început cu obiecțiuni, reclamații în toate direcțiile, obstrucții din ce în ce mai agresive. Iar, când echipa arheologică prin cercetare endoscopică a descoperit grota, brusc și agresiv, au fost opriți de-a finaliza cercetarea. A intervenit ierarhii bisericii, cu preot delegat și arheologul lor, cele două măicuțe, chiar și primarul urbei, în pantaloni roși și cămașă cu franjuri, iar Ministerul Culturii și-a schimbat opinia. Cu multă amărăciune mă gândesc ce este în mintea și sufletul echipei de arheologi, care, sincer ar fi meritat 35% din valoarea tezaurului. Dar, cei ce au pus deja, sau vor pune mâna pe tezaur, vor să le revină tot !

Am fost cu Latina la Biserica Sfinții Voivozi din Baia de Aramă și am fost șocați de ce am văzut, cel mai degradat așezământ ortodox din România. Zidul de piatră ce odinioară înconjura așezământul era dărăpănat, spart, curtea denivelată de urmele săpăturilor, era vraiște și neîngrijită, iar în vechiul ei cimitir, se vede cum mormintele au fost răscolite. Iar biserica brâncovenească, o Doamne,  parcă este o rea prevestire a însuși ortodoxismului nostru datorită ierarhilor lui de astăzi. Nu mai are soclu de piatră, l-au dărâmat jefuitori de comorii și nu a mai fost refăcut, se vede toată temelia spartă de târnăcoape, de parcă au căutat aur și între pietre și cărămizi, are pereții murdari cu tencuială crăpată și căzută, iar coloanele pridvorului sunt decojite de tencuială până la  jumătatea lor, arată sinistru. În interior nu am putut intra, toată e în proptele, va cădea. Arată de parcă a fost deja jefuită, și pentru jefuitori nu mai are nici o valoare. Privind-o, m-am cutremurat, când fără să vreau, am avut o imagine a României din ultimi 25 de ani, jefuită și ea de tezaurele ei naturale, cu o populație despoiată identitar, dezinformată de realitate și manipulată cu stele galbene în locul celor roșii, cu români ce pleacă în lume. Aceasta biserică e imaginea Țării în Anul Centenarului Marii Uniri, mergeți să o vedeți !!

                                                           *****

Am plecat mâhniți, ca de la o biserică pustie, părăsită de creștini,  distrusă și jefuită. Mergem la Podul lui Dumnezeu, al doilea ca mărime din Europa, primul și cel mai pitoresc din România. I-am citit din mituri, ce încep de la daci și romani până la creștinii timpurii, sunt imaginate de ei care l-au trecut la vremea lor. Dintre toate, acum când venim de la o biserică voivodală ajunsă într-un hal de degradare de parcă au dispărut creștinii adevărați din această parte a lumii lui Dumnezeu, trăiesc cu impresia că una dintre ele pare adevărată. De mult de tot, creștinii acestor locuri, cărora ei le ziceau ponoare, erau ispitiți și îmboldiți la rele și necredință de către necuratul care se aciuise aici, în peșteră. Credincioșii se rugau cu ardoare de Dumnezeu să-i scape de diavol. Domnul le-a ascultat ruga și într-o zi a venit și cu palma lui, atotputernică, a vrut să-l strivească în peșteră. Tavanul din spate al peșterii s-a surpat, dar diavolul a scăpat fiind la gura peșterii, care nu s-a surpat și pe unde a scăpat. De atunci diavolul nu se mai ascunde în peșteri, umblă mai îndrăcit printre creștini îmboldindu-i în grele păcate și mulți cad în ele, precum cei ce au distrus biserica martirului creștin Constantin Brâncoveanu, căutând să o jefuiască. Altora, diavolul le adoarme conștiința și credința ca să cadă în păcate de neiertat, cum sunt ierarhii ce au lăsat diavolul să-și facă mendrele la Biserica Sfinții Voivozi, prin păcătoșii lui .Și acum râde de ei știind ce îi va aștepta la Judecata de Apoi.

După amiaza petrecută la Ponoare, la Podul lui Dumnezeu, a fost minunată, în fabuloasa ei natură, un adevărat izvor de energie binefăcătoare, de încredere spirituală. Târziu, odată cu lăsarea amurgului, am luat drumul întoarcerii la Pensiunea ”Diaspora” unde, ne aștepta și pe noi, peregrinii, amfitrioana Alina Băniță cu zâmbet binevoitor.

             

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate