DESPRE TRANSNISTRIA (II)

DESPRE TRANSNISTRIA

Între 19 august 1941 și 29 ianuarie 1944, România a avut sub administrație temporară regiunea de la Nistru (Vest) până la Bug (Est) și de la râul Niomjîi (Nord) până la Marea Neagră (Sud), care a purtat de asemenea numele de Transnistria

       Jurisdicţia bisericească a Arhiepiscopiei de Ecaterinoslav asupra Transnistriei, continuă până în 1813, când fiind răpită Basarabia, ea fu alipită eparhiei de Chişinău: "Pentru popoarele care o locuiesc - aşa motiva Bodoni alipirea -, asta ar fi o consolare, căci stepa de la Oceacov, ca Basarabia, e locuită de români, greci, bulgari şi colonişti de diferite naţionalităţi, în timp ce ruşi sunt puţini".
       Eparhia de Chişinău, înfiinţată cu ukazul din 21 aprilie 1813, cuprindea pe lângă Basarabia, întreaga gubernie de Kerson şi o mare parte din cea de Ecaterinoslav, cu oraşele Odesa, Tiraspol, Ananiev, Elisabetgrad, Dubăsari, Ovidiopol şi Ociacov. La seminarul întemeiat la Chişinău, veniră elevi şi de peste Nistru; numai în 1817 se transferară aici 60 de elevi moldoveni de la Seminarul din Ecaterionoslav.
       La 1837, satele româneşti din Transnistria fură iarăşi dezlipite de Basarabia, pentru a fi împărţite între eparhiile Odesa şi Ecaterinoslav; murise Bodoni! Totuşi cu toată desfacerea bisericească, românii din Transnistria vor avea, de la 1812 înainte, un destin comun cu cei din Basarabia. Cărţile ce se tipăresc în Basarabia merg şi peste Nistru, iar de acolo continuă să vină tineri pentru a studia la Chişinău. Vom vedea "Cuvântul Moldovenesc" a lui Halipa şi "Luminătorul" eparhiei, circulând în toate regiunile româneşti. Chişinăul devine centrul românismului răsăritean.
       Dar şi suferinţele sunt comune, poate mai accentuate în Transnistria. Dăm cuvântul tovarăşului Starîi, preşedintele Sovietului comisarilor din "Republica Moldovenească", cu ocazia aniversării unui deceniu de la fondarea zisei "republici", în 1934, la Tiraspol: "Rusia ţaristă - zice Starîi - a căutat în toate chipurile să rusifice populaţia şi norodul moldovenesc", care "a rămas la un foarte jos nivel de dezvoltare: la nivelul din epoca 1812-1820. Cărţile au dispărut. Numai în biserici din vreme în vreme se putea auzi ceva din scrierile moldoveneşti de dinainte, din gura preoţilor, dintr-un şir de rugăciuni făcute în limba moldovenească".
       După legea rusească din 1804, în sate funcţionau şcoli parohiale, sub supravegherea preoţilor. Afară de asta, mănăstirile erau obligate să aibă şcoală, spital şi azil pentru infirmi. Ȋnvăţător era dascălul bisericii. Copii învăţau cititul în cărţile bisericeşti, mai ales Ceaslovul, Psaltirea şi rugăciunile în vechea slavă. Ȋnţelesul li se explica în limba maternă. După Enciclopedia rusă din 1933, în Transnistria erau, în 1897, 240 şcoli, dintre care un sfert pe lângă biserici, dar... niciuna în limba română. Dintre copiii de români, numai 7,5% frecventau aceste şcoli.
       Omul cel mai învăţat care l-a produs această ramură românească a fost, desigur, Iacob Hâncu, născut în 1800 la Ovidiopol, în familia protopopului Dănilă Hâncu. Studiase la seminarele Ecaterinoslav şi Chişinău. Ȋn 1822 era directorul Şcolii Publice, apoi profesor la seminarul din Chişinău. Ȋn 1854 ajunge profesor de limba română la Universitatea din Petersburg. A scris o gramatică română, care s-a tipărit acolo în 1840.
       Mai târziu politica de rusificare, mai ales prin biserică, s-a intensificat; ea a întâmpinat o neaşteptată opoziţie din partea călugărului Inochentie, care alungat din Basarabia se stabilise într-o mănăstire de lângă Balta, unde predica în limba română, sfârşitul lumii şi prin urmare necesitatea pocăinţei. Ȋncât episcopii din Basarabia, Kerson, Ecaterinoslav şi Podolia, trebuiră ei acum să oblige pe preoţii din satele româneşti din eparhiile lor să introducă limba romnă în biserici. Dar suntem deja în pragul bolşevismului.

***

       Românii de peste Nistru se agită şi ei în timpul revoluţiei din 1917. Ȋntre 29 mai şi 2 iunie are loc la Odesa, un congres al tuturor românilor din împrejurimi. Ȋn câmpul bisericesc ei cer: episcop moldovean la Tiraspol sau Dubăsari; secţie românească la seminarul din Odesa, cu profesori moldoveni; o secţie pentru administrarea bisericii moldovene, cu funcţionari moldoveni, în conchistoriul din Odesa. La 17 decembrie alt congres la Tiraspol. Punctul 3 al convocării, semnată de soldaţii Bulat, Jalbă, Dumian, Durbăilă şi Mălai era: "Rugăciunea în Sfânta Biserică să fie în limba norodului moldovenesc, ca să înţeleagă orice bătrân şi tânăr, cu ce rugăciune merge preotul, pentru ei, înaintea lui Dumnezeu". Ȋn cele bisericeşti, congresul i-a următoarele hotărîri: 1) în bisericile din satele moldoveneşti, serviciul divin să fie săvârşit în moldoveneşte; 2) predica să fie totdeauna ţinută în limba poporului; 3) învăţătorii să facă în fiecare sat, coruri de copii; 4) în seminarul spiritual, studenţii moldoveni să fie instruiţi în limba moldovenească; 5) pentru moldoveni să fie făcut un episcop moldovean, care să îndrumeze cu dragoste pe credincioşi.
       Guvernul ucrainian al lui Petliura şi al lui Scoropadschi, n-au obstacolat şcoala moldovenească, aşa că mulţi învăţători şi învăţătoare au putut urma cursurile de perfecţionare de la Chişinău (1918). Dar guvernul bolşevic din Moscova se impuse în curând în toată Rusia şi orice legătură între românii din Transnistria şi cei din Basarabia fu ruptă. După Enciclopedia sovietică, la înfrângerea ucrainienilor, contribuiră şi batalioane de moldoveni transnistrieni, care ar fi luptat sub comanda unuia Cotoschi.

***

       Ȋnainte de Primul Război Mondial, teritoriul de peste Nistru locuit de români era împărţit între gubrniile Kerson şi Podolski: apoi Transnistria a făcut parte sin Republica Socialistă Sovietică Ucraina. Dar la 10 octombrie 1924, "ţăranii şi muncitorii moldoveni" adresară o petiţie Comitetului Central Executiv Panucrainian, cerând formarea unei republici moldoveneşti. Nu este nevoie să subliniem că, într-o ţară în care nici măcar o frunză nu se mişcă fără ştirea guvernului central, crearea acestei republici trebuia să fie pentru Kremlin, un punct de atracţie pentru Moldova propriu zisă, un pretext pentru viitoare... "liberări" şi un motiv de confuzii pentru opinia internaţională, de regulă puţin informată. Fapt e că petiţia fu aprobată în numai două zile şi congresul moldovenesc se reuni între 19-23 aprilie 1925 pentru a elabora constituţia şi a fixa frontierele noului "stat". Hotărîtile Congresului au fost aprobate de congresul ucrainian cu aceeaşi rapiditate: la 10 mai 1925. Se crea astfel o "republică moldovenească" în cadrul republicii ucrainiene, mărginimdu-se la apus cu Basarabia, la Nord cu regiunea Viniţa, răsărit şi sud cu Odesa. Capitala republicii a fost mai întâi oraşul Balta, apoi Tiraspol; suprafaţa 8.434 km pătraţi. Cât despre populaţie, ruşii declarau în 1933, 615.500 locuitori, dintre care numai 30% moldoveni, 45,5% ucrainieni, 8,5% ruşi, 8,5% evrei, etc. Ȋnseşi aceste proporţii demonstrează scopul politic al creerii "republicii", care era departe de a cuprinde pe toţi moldovenii a căror cifră oscilează între 700.000 de mii şi peste un milion, în afară de cele 25 de sate de transilvăneni ce se găsesc în Crimea.
       Din cele 4 districte: Rîbniţa, Dubăsari, Tiraspol şi Ananiev se făcură 11: Grigoriopol, Codîma, Balta, Slobozia, Tiraspol, Dubăsari, Ananiev, Ocna Roşie, Camenca, Rîmniţa şi Bîrzula. Numele oraşului Bîrzula a fost curând schimbat în acela de "Kotoski", în onoarea capului local al luptei contra "reacţiunii".
       Ȋn anii 1929-1934 s-a introdus alfabetul latin. Primarii, judecătorii, învăţătorii, toţi trebuiau să ştie moldoveneşte. Ȋn 1924 erau pe teritoriul "republicii" 294 de şcoli primare; numărul lor se urcă, în 1938, la 496, dintre care 143 moldoveneşti, 281 ucrainiene şi 17 germane. Din cei 100.300 copii, care le frecventau, 23.400 erau moldoveni. Ȋn 1937 s-au înfiinţat şi de gimnazii, din care 18 moldoveneşti; din cei 1.952 elevi, moldoveni erau 769. Ȋn 1937 erau în "republică" 1090 învăţători moldoveni, faţă de 2184 ucrainieni, 250 ruşi şi 283 de alte naţionalităţi. Aceste date au fost luate din Enciclopedia sovietică. Ȋn cărţile de şcoală nu se găseşte niciun cuvânt despre originea Moldovenilor. Despre religie se spune că este o minciună, un opium; că la origina ei este omul primitiv, care nu ştie să-şi explice fenomenele naturii, ca fulgerul, eclipsele solare, sau moartea, iar clasele conducătoare au exploatat această ignoranţă în propriul interes; de aici concluzia că religia este un obstacol la progresul celor oropsiţi; că ea aparţine clasei dominante, căreia îi serveşte ca mijloc de exploatare.
       Din culegerea de cântece populare şi doine, făcută însuşi de comisarul de la instrucţia publică, Petre Chior, colindele lipsesc. Ȋn 1924 apar câteva publicaţii "Plugarul roşu", schimbat apoi în "Moldova socialistă", Odesa; "Foaia Moldovenească" la Balta; şi "Pagina Moldovenească", la Elisabetgrad (schimbat apoi pe rând în "Zinovievsk" şi "Kirov"), ca adaus la o gazetă ucrainiană.
       Transnistria a avut norocul să se găsească în timpul ultimului război, sub administraţie românească. Apoi în timp ce Nordul ei, cu Hotinul şi (Nordul Bucovinei), şi Sudul cu Cetatea Albă erau încorporate direct Ucrainei, restul ei reconstituia cu Basarabia şi cu ţinutul Herţa, asă zisa "Republică Moldovenească"; dar asta nu mai înşeală acum pe nimeni. Noi continuăm a sta sub influenţa şi preocuparea dramaticului strigăt de durere al ţăranului Filimon Marian din Transnistria, la Sfatul Ţării din Chişinău, 27 martie 1918, când s-a votat unirea Basarabiei cu România: "Şi pe noi cui ne lăsaţi fraţilor?"...

       Petre Vălimăreanu

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate