CICERONE IONIŢOIU

Scriitor, memorialist, luptător anticomunist

 
CICERONE IONIŢOIU

       Cicerone Ioniţoiu s-a născut la 8 mai 1924 la Craiova. A urmat studiile liceale la Colegiul Naţional “Carol I” din Craiova. A absolvit Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti.
       Aderă la Partidul Naţional Ţărănesc devenind în scurt timp membru în conducerea Tineretului Universitar Naţional Ţărănist.
       Urmare activităţii sale anticomuniste în intervalul 1946-1964 a fost arestat sub acuzarea de „uneltire contra ordinii sociale” şi condamnat de şase ori, executând peste 10 ani de închisoare. Ultimile două condamnări au fost pe 26 februarie 1962 la 8 ani şi pe 11 februarie 1963 la încă 6 ani. A fost eliberat în data de 29 iulie 1964, ca urmare a amnistierii generale. În toţi aceşti ani, a cunoscut anchetele, greva foamei, torturile, răpirile, urmărirea strictă.
       După eliberare lucrează în minerit. În anul 1970 reuşeşte să se mute la Bucureşti.
       După semnarea de către România a Acordului de la Helsinki, în 1975, Cicerone Ioniţoiu aplică pentru paşaport. La intervenţia preşedintelui Frantei, Valery Giscard d'Estaign, reuşeşte să se stabilească la Paris în 1979.
       Ajuns la Paris, a început întocmirea a peste 150.000 de fişe ale victimelor comunismului.
       A înfiinţat aici două reviste: Lupta Română, revistă trimestrială a C.N.R., 1980-1985 şi Deşteptă-te Române!, organ de luptă naţională, 1986-1989.
       După decembrie ’89, colaborează la periodicele: Analele Sighet volumele 3, 5, 7, 8, 9, 10 fiind îndrumător din începuturi al Memorialului Victimelor Comunismului, al Rezistenţei de la Sighet şi la ,,Experimentul Piteşti” volumele editate în anii: 2005, 2006, 2007, etc.
       S-a stins din viaţă pe 26 ianuarie 2014, la Paris.
       Cărţi publicate: Morminte fără cruce, (vol. I, Editura I. Dumitru, Munchen, 1980; vol. II, III, Editura Coresi, Freiburg, 1983,1985) / Cartea neagră a României (în colaborare cu Remus Radina, Ion Ovidiu Borcea,Vladimir Boutmy, Editura Coresi, Freiburg, 1983 - tradusă în franceză, germană şi engleză) / La martyre de l’Eglise en Roumanie, (Edition Resiac, 1986) / Martirii neamului de la revoluţia din decembrie 1989, (Editura Dorul, Aalburg, 1996) / Martiri şi mărturisitori ai bisericii din România. Biserica Ortodoxă - în colaborare cu Vasile Mantea, (Editura Patmos, Cluj-Napoca, 1998) / Martiri şi mărturisitori ai bisericii din România. Biserica Română Unită cu Roma, Greco-Catolică - în colaborare cu Ioan Bota (Editura Patmos, Cluj-Napoca, 1998) / Cartea de aur a rezistenţei româneşti împotriva comunismului, vol. I - II, (Ehitura Hrisovul Bucureşti, 1995, 1996, vol. III, editura Microhart ,1998) / Victimile terorii comuniste. Arestaţi, torturaţi, întemniţaţi, închişi. Dicţionar A-S, vol. I-X, (Editura Maşina de scris, Bucureşti, 2000-2008) / Memorii vol I - Din ţara sârmelor ghimpate, (Editura Polirom, Bucureşti , 2009) / Memorii vol II: Drama României văzută din exil, (Editura Polirom, Bucureşti , 2011).

Cicerone Ioniţoiu - tânăr luptător anticomunist

Cicerone Ioniţoiu - luptător anticomunist, care a cunoscut de tânăr anchetele şi torturile din închisorile şi lagărele României socialiste

FEMEIA ROMÂNÃ
În închisorile de exterminare de sub dictatura comunistă

       „Dezbrăcate, eram acolo toate goale, în coridorul neîncălzit, în timp ce hainele erau scormonite amănunţit, căutându-se mici obiecte care ar fi putut fi ascunse în tivuri sau cusături. A urmat apoi umilirea şi mai penibilă a unei vizite corporale minuţioase făcută cu îndemânarea unui chirurg, fără nici un fel de jenă, chiar sub privirile celorlalte arestate. Chiar de atunci, a trebuit să suportăm aceste percheziţii odată sau de două ori pe săptămână. După ce ne-am îmbrăcat cu boarfele, ne-au dus In celulele noastre.”
       Conducerile închisorilor nu trebuiau să aibă îndurare pentru nimeni. Un fapt autentic s-a petrecut la închisoarea de femei de la Mislea, din apropierea Ploieştiului unde era directoare o fostă comunistă din ilegalitate. Înainte de moartea călăului Stalin, o altă zisă activistă comunistă condamnată pentru spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, Constanţa Crăciun, i-a reproşat directoarei de la Mislea într-una din vizitele făcute: "Tovarăşă, dumneata nu ştii să urăşti!" Deci aceasta era morala ce trebuia să fie instaurată: ura între şi împotriva oamenilor.
       S-a avut grijă să se instaureze ura şi la Mislea unde a venit ca ofiţer politic un anume Vişinescu, o fiară neîmblânzită care a terorizat şi înăsprit regimul deţinutelor dovedind că ştie să chinuiască. De fapt avea un trecut sângeros. Pe data de 2 Iunie 1946 condamnase plutonul de execuţie al Mareşalului Ion Antonescu, la Jilava. Acum avea în închisoarea de la Mislea şi pe Maria Antonescu. Femeile au avut şi ele parte de un secret la această închisoare. Conducerea închisorii a adunat într-o astfel de celulă un "BUCHET" de femei reprezentând curente politice opuse, pentru a provoca o atmosferă de violenţă, urmărind să se ajungă la conflicte, bătăi, insulte. În această izolare s-au întâlnit, aduse rând pe rând:
       Maria Antonescu - văduva Mareşalului; Elena Codreanu - văduva lui Corneliu Codreanu, Şeful Mişcării Legionare; Iridenta Moţa - văduva lui Ion Moţa mort în Spania luptând împotriva comunismului; Annie Samuelli şi sora ei Nora (Bobsy) condamnate în procesul intentat legaţiilor Engleză şi Americană; Principesa Eleonora Zu Weid-Bunea; şefele tineretului legionar; o superioară catolică din Timişoara; principalele criminale de război, printre care Elena Zamfirescu şi Ana Megyessy - o moaşe ce făcuse perchezitii vaginale cu coada măturii, omorând doua evreice la Timişoara; şi încă alte deţinute socotite reprezentative. Planul administraţiei a fost dejucat din primul moment. Deţinutele au hotărât să lase la o parte duşmaniile politice şi să fie unite în faţa uşii zăvorâte, simbolul unei politici ce le adunase împreună.
       Annie Samuelli menţionează: "Ceea ce ne legase la început, dorinţa de a supravieţui chinurilor zilnice impuse de regimul comunist, cu vremea a devenit un sentiment de prietenie adevărată, de dragoste frăţească."
       Pentru activitatea de distrugere a femeilor de la Mislea, acest Vişinescu a fost remarcat de şefii lui şi i s-a dat drept răsplată conducerea închisorii de la Râmnicul Sărat. Aici a trecut la exterminarea deţinuţilor grevişti şi refractari aduşi de la Aiud pentru a fi pedepsiţi. Vom vedea că Vişinescu şi-a împlinit datoria.
       Femeile românce au mai avut parte şi de o Jilava a lor.
       Aceasta s-a numit Miercurea Ciuc şi a excelat printr-un regim foarte sever introdus de "zbirul zbirilor" colonelul Fleşeriu. Zidurile groase din piatră ale acestei închisori la care se adăugau şi obloanele de la ferestre făceau ca interioarele celulelor să pară nişte cavouri în care becul electric ce lumina zi şi noapte, de abia să se zărească prin aburul persistent de acolo. Pentru ca mizeria să fie şi mai mare, comandantul a ordonat scoaterea rogojinilor de la colţul tinetelor pentru ca necesităţile să se facă în văzul tuturor şi chiar sub privirile administraţiei, de dincolo de vizetă. În aceste condiţii locuiau 39 de femei între vârsta de 16 şi 85 de ani.
       Despre această închisoare oribilă, Annie Samuelli, condamnată 20 de ani, ne povesteşte în cartea sa apărută în 1967 "THE WALL BETWEEN" (Dincolo de zăbrele): "Prietenia adevărată şi dragostea frăţească a continuat să se manifeste cu toată izolarea şi zidurile groase ce ne despărţeau. Toate învăţasem alfabetul Morse şi sfidând pedepsele crunte ce ne aşteptau când eram descoperite, comunicam neîncetat veştile ce le puteam prinde din zbor. Unul din multele exemple de solidaritate şi poate cel mai important s-a văzut în Ianuarie 1957, când am îndurat unul din cele mai sadice chinuri morale: autorităţile ne-au comunicat că toate obiectele de valoare (Verighete, ceasuri, etc. -eu nu aveam decât o coroană căzută de pe o măsea-) urmau să fie trimise familiilor. Era lesne de închipuit că nenorociţii noştri părinţi, copii, soţi, fraţi, ne vor crede decedate. Am protestat dar degeaba. Atunci în toate celulele penitenciarului, zidurile au început să trâmbiţeze chemarea stacato a puţinelor care urmau să fie eliberate în lunile următoare. "Fetelor dragi, fiţi fără grije, vom strânge bani afară ca să putem călători de-a curmezişul ţării, să anunţam familiile voastre că sunteţi în viaţă aşteptănd dârze şi demne clipa revederii”.

Cicerone Ioniţoiu - din cărţile sale

Cicerone Ioniţoiu - din cărţile sale

       Într-adevăr, la eliberare, mama noastră ne-a spus că primise vizita unei colege legionare care a străbătut mulţi kilometri ca să-i aducă această mare alinare şi mama a adăugat - "O voi binecuvânta întotdeauna."
Egalitatea între femeie şi bărbat a fost deplină în regimul carceral. Şi nu greşim dacă spunem că poate femeia s-a bucurat de mai multe drepturi... dar la tortură;... li s-au ars sânii... şi câte şi mai câte....
       La munca de exterminare, au continuat să fie înjurate, bătute, cu raţia de mâncare redusă. Femeia româncă a lucrat la Canal cu jugul după gât la fel ca şi bărbaţii, a săpat cu târnacopul, a dislocat bolovanii de piatră cu ranga şi a spart cu barosul, a căzut sub povara greutăţilor şi s-a ridicat demnă cu gândul la ziua de mâine. În lucrarea doamnei Nicola Valery "Benie soit tu prison" găsim descrisă o zi de muncă a deţinutelor politice la "Ferma Roşie" care ilustrează ce a putut să îndure femeia româncă sub cnutul distrugător al regimului comunist şi sub urletul miliţienilor "dă-i până crapă".
       „Noi ne-am aliniat şi am intrat în groapă. Altele scuipănd şi blestemând aşteptau începutul lucrului. Am fost trăznite şi învăluite de o duhoare îngrojitoare. Două prietene deţinute au leşinat.
       Au fost ridicate şi duse mai departe.
       Noi care am rezistat duhoarei, am început să scoatem murdăria cu găleata, dar eram aşezate în aşa fel încât pe de o parte excrementele se infiltrau în încălţăminte şi ne udau îmbrăcămintea, iar pe de altă parte cum noi ne găseam sub nivelul apelor eram împroşcate până la ochi vărsând conţinutul găleţilor. Lichidul infectat amestecat cu materii fecale, se scurgea acum pe mâinle noastre.
       Toate acestea la un loc măreau infecţia, făcând atmosfera insuportabilă. O femeie a început să vomite. Ea a continuat însă cu încăpăţânare lucrul pentru a nu descuraja pe celalalte.
       La capătul unei sfert de oră, noi eram ude de la cap la picioare de excremente de porci. Geta, o femeie fină şi delicată s-a îndepărtat de găleata pe care trebuia s-o verse şi a fugit către miliţieni. Am văzut o gardiană luând-o de braţ şi ducând-o la baracă.
       Seara am găsit-o bolnavă de un grav icter".

*** *** ***

Cicerone Ioniţoiu şi Remus Radina

Cicerone Ioniţoiu şi Remus Radina


Despre Cicerone Ioniţoiu:

       Am avut onoarea să-l cunosc, să-l ascult de-a lungul anilor, în cadrul simpozionului internaţional “Experimentul Piteşti-reeducarea prin tortură “ organizat de Fundaţia Culturală Memoria - Filiala Argeş unde era membru în comitetul ştiinţific internaţional alături de alţi prestigioşi reprezentanţi ai culturii române şi internaţionale. Opiniile Domniei Sale, comunicările, erau un elogiu adus oamenilor acestei ţări care mai mult decât în oricare altă ţară a Europei cotropite de bolşevici am pus pieptul să oprească tăvălugul roşu care ne ameninţa fiinţa naţională. Că nu au reuşit nu este vina lor dar viaţa sau o parte din viaţa lor oferită patriei şi binelui este o zestre care onorează această ţară, deşi puterea din 1990 până în 2014 recunoaşte numai formal acest lucru.

Constantin TOTIR
       Dicţionarul "Victimele terorii comuniste" este doar una si poate cea mai de referinţă dintre scrierile lui Cicerone Ioniţoiu, cel mai important cronicar al luptei anticomuniste a poporului român. În paginile acestui tragic dicţionar se regăsesc elitele neamului romanesc, indiferent de segmentul socio-cultural din care proveneau. Demnitari, intelectuali, militari, preoţi, ţărani, barbaţi şi femei, de toate vârstele, care s-au opus regimului comunist, au intrat "intr-o apocaliptica maşină de tocat vieţi". Mărturia despre jertfa lor are, in opinia lui Cicerone Ionitoiu, un rol profund, "acela de a arăta lumii ca poporul român s-a opus, cu preţul multor vieţi, regimului comunist"...
       Şi totuşi, cei desemnaţi să cerceteze, sub auspicii prezidenţiale, dictatura comunistă din România nu studiază dicţionarul "Victimele terorii comuniste" şi nu apelează la istoria vie care este autorul lui. În ultima vreme, sub semnătura lui Cicerone Ionitoiu au mai apărut studii de mare anvergură, bazate pe o documentaţie impresionantă despre răscoalele ţărăneşti impotriva regimului comunist, despre armata de torţionari folosită pentru exterminarea deţinuţilor politici, despre viaţa şi moartea lui Iuliu Maniu etc. Cu prilejul lansării celui de-al optulea volum al dicţionarului "Victimele terorii comuniste", Cicerone Ioniţoiu i-a înmânat directoarei Editurii "Maşina de scris", dna Domniţa Ştefanescu, un nou manuscris. Se numeşte "Jur să spun adevărul" şi conţine autobiografia autorului, în perioada 1945-1964. Un destin incredibil al unui om "incredibil de curajos şi de cinstit", Cicerone Ioniţoiu.
Adina ŞTEFAN
       I-a fost, (n.n. lui Cicerone Ioniţoiu) fărăîndoială - ca să revin la puterea de a ierta şi la datoria de a nu uita -, foarte greu să ierte. În închisoare nu a fost un supus; la eliberare, în caracterizarea de pe biletul de eliberare (a fost printre ultimii „politici“ ieşiţi de la Jilava, abia în 28 iulie 1964), grefa închisorii a trecut aceste cuvinte: „Pe timpul deţinerii a avut o comportare rea“. Această etichetă înseamnă, în universul concentraţionar al României comuniste, tot ceea ce este invers răului omenesc: puterea de a-şi fi păstrat cumpătul şi capul pe umeri la limita unui tratament de înfometare şi umilinţă care tindea, programatic, să-l scoată pe deţinut din rîndul oamenilor, puterea de a îndura fiecare ceas de frig, întuneric şi frică cu speranţă, ca prim pas în păstrarea demnităţii. După ieşirea din închisoare a dus-o, într-un fel, ca în detenţie. Pentru a se întreţine, a lucrat, după eliberare, la diferite exploatări miniere din ţară,vreme de şase ani; un fel de muncă forţată, mult sub nivelul pregătirii sale. Dar este tot ceea ce „clemenţa“ regimului comunist faţă de foştii duşmani ai poporului a vrut să arate. Începuse „reeducarea prin muncă“, iar Cicerone Ioniţoiu deschidea calea acestui pionierat experimentat de regim, după ce o făcuse, alături de mulţi alţii şi printre primii, pe aceea a detenţiei politice. Abia în 1970 i se permite un serviciu în Bucureşti.
Marius OPREA
       Memoriile sale folosesc, dacă se poate spune aşa, o tehnica a alternanţei. Vorbeşte despre mizeria din detenţie, dar într-un mod obiectiv, informativ, evitând orice forma de patetism. Pe de altă parte sunt consideraţiile privind decaderea generală a ţării. Astfel, destinul personal se impleteşte permanent cu destinul ţării. Un om care renunţă la sine ca să trăiască în slujba unui crez nu are cum să facă abstractie de ceea ce se întâmplă în jurul său. A fost liderul studenţimii ţărăniste şi în aceasta calitate, ataşat de crezurile partidului lui Maniu, a monitorizat, dacă se poate spune aşa, persecuţiile la care acesta era supus.
Dan STANCA

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate