HOME
 
Cenaclul "Muntele Maslinilor" din Kitchener, la ceasul aniversarii

Cenaclul Muntele Maslinilor - (rand 1) Maria Sava, Tudor Murgoci, Constantin Groza, Florica Batu Ichim, Alexandru Tomescu, Preot Dr. Dumitru Ichim, scriitorul Aurel Sasu / (randul II) o parte din invitati

Cenaclul "Muntele Maslinilor" din Kitchener

       Cenaclul "Muntele Maslinilor" din Kitchener, condus de poeta Florica Batu Ichim, a sarbatorit la intalnirea din 12 noiembrie, zece ani de activitate. A fost momentul amintirilor, al bilantului si al planurilor de viitor.
       Invitatul de onoare scriitorul Aurel Sasu - personalitate a culturii romanesti, autor a peste 20 de volume de istorie si critica literara si detinator al Premiului Uniunii Scriitorilor in 1995 si in 2001 - a lansat in Canada, cu aceasta ocazie "Dictionarul Biografic al Literaturii Romane".
       Lucrarea face parte din Colectia "Marile dictionare" a Editurii Paralela 45 si ofera informatii la zi despre 2.301 scriitori de la inceputurile literaturii romane pana in prezent.
       Este primul dictionar in care pot fi regasite si fisele bio-bibliografice ale autorilor romani din diaspora, printre care si gazdele cenaclului, poeta Florica Batu Ichim, si poetul Preot Dr. Dumitru Ichim.

Cenaclul Muntele Maslinilor - Poeta Florica Batu Ichim, recitand o poezie (stg), poetul Preot Dr. Dumitru Ichim, prezentandu-si conferinta (dr)

Poeta Florica Batu Ichim, recitand o poezie (stg), poetul Preot Dr. Dumitru Ichim, prezentandu-si conferinta (dr)

       Programul acestui mic simpozion a cuprins trei conferinte, o prezentare a picturii de icoane, recitaluri de poezie, acordarea de diplome si discutii libere. Preot Dr. Dumitru Ichim a conferentiat pe tema "Cultura si religia", subiect interesant care a fost ascultat cu un deosebit interes.

Alexandru Tomescu vorbind despre Cultura si Internetul (stg), scriitorul Aurel Sasu prezentand tema Cultura si Multiculturalismul (dr)

Publicistul Alexandru Tomescu vorbind despre "Cultura si Internetul" (stg), scriitorul Aurel Sasu prezentand tema "Cultura si Multiculturalismul" (dr)

       In expunerea "Cultura si Internetul" s-au prezentat in paralel metoda clasica, conservatoare, ce apeleaza la rafturile de carti, discuri, casete, filme, instrumente muzicale, aparatura de proiectie, de ascultare, inregistrare, cu metoda moderna din lumea binara, avand ca exponent principal calculatorul.
       Scriitorul Aurel Sasu a tratat la nivel academic interferenta multiculturalismului in sfera larga a culturii, cu referiri concrete la aspectele canadiene. Prezentarile au apreciate, urmate de comentarii si intrebari.

Secretarul cenaclului Constantin Groza, oferind diploma aniversara dlui Tudor Murgoci (stg), Pictorul Doru Cioata prezentand un album de icoane (dr)

Secretarul cenaclului Constantin Groza, oferind diploma aniversara dlui Tudor Murgoci (stg), Pictorul Doru Cioata prezentand un album de icoane (dr)

       Pictorul Doru Cioata, a facut o interesanta prezentare a picturii de icoane, din care s-a remarcat viziunea personala asupra sfintilor, mucenicilor si mai ales a scenelor biblice. Din cuvintele artistului dar mai ales din exponatele prezentate a reiesit ca profesia de pictor restaurator si nu in cele din urma, cea de iconar cere un echilibru intre traire si fapta. Artistul a reprezentat-o din plin.

Expozitie de icoane - pictor Doru Cioata

Expozitie de icoane - pictor Doru Cioata

       Expozitia de icoane a pictorului Doru Cioata, a dovedit si de aceasta data ca icoana este calea de a-L slavi pe Dumnezeu, un prilej de meditatie, o marturisire a credintei, o expresie a dorului de vesnicie si de pace duhovniceasca.
       Aceasta editie aniversara a cenaclului "Muntele Maslinilor" din Kitchener, simpozion asa cum scriitorul Aurel Sasu l-a definit, a constituit in eveniment remarcabil in viata comunitatii romanesti din Canada, un act de cultura, o imagine vie a Romaniei pe continentul Nord-american.

Sandu Baltescu

Pentru arhiva COMUNITATE apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate