HOME
 
Ca acasa de Craciun

Romanian Students' Club, University of Toronto

Clubul Studentilor Romani, Universitatea din Toronto
Deschidere, Mona Amariei-Voiculescu si Dan Petrescu

       Aseara (n.n. vineri 22 decembrie, 2007), ca intr-o familie numeroasa, am simtit ce ar trebui sa simtim in fiecare an in preajma Craciunului.
       Intr-o atmosfera de vis, intr-o biserica simpla si primitoare, intre oameni calzi, iubitori de frumos si muzica de calitate am ascultat, am cantat, ne-am amintit alte Craciunuri traite intr-o tara mult iubita in care ne-am nascut, am crescut, am iubit pentru prima oara, ne-am casatorit, unde am visat cu ochii deschisi in adolescenta…
       A fost exact ce ne lipseste noua mai mult, aici, pacea sufleteasca, muzicalitatea si versurile calde romanesti din colinde, limba noastra care e cea mai frumoasa din lume, pentru ca e limba pe care am rostit-o pentru prima oara in viata.
       Studentii romani (de la University of Toronto) au fost din nou la inaltime - frumosi, eleganti, cu bun simt, au stiut sa invite artisti de calitate si au daruit din nou, din timpul lor liber, din energia lor pentru a ne bucura pe noi, cei din sala, cei din Toronto, cei atat de singuri de multe ori.

Pianista Antonia DeWolfe

Pianista Antonia DeWolfe

       Am ascultat-o pe minunata Antonia DeWolfe care s-a contopit cu pianul interpretand “Furtuna” de L. van Beethoven. Piesa este de o frumusete si de o maretie cum nu poti exprima in cuvinte, trebuie musai sa o asculti cu inima, cu sufletul cu toti porii. Tema care se repeta de cateva ori este atat de minunata, de imi vine sa o fredonez pentru a va putea descrie minunatia muzicii lui Beethoven.
       Este o compozitie grea, intinsa (ca timp) si nu ori cine o poate interpreta.
       Este vorba de munca grea si serioasa, de pasiune, de daruire, de gingasie.

Dan Petrescu, compozitie proprie – Steaua din Vest

Dan Petrescu, compozitie proprie – Steaua din Vest

       L-am ascultat pe Dan Petrescu, incantandu-ne cu o compozitie proprie – Steaua din Vest - foarte interesanta plina de finete, avand, pasaje din folclorul pur romanesc, fiind o piesa ca o cascada, de la picaturi de ploaie pana la vartejul vietii, totul fiind exprimat in puncte negre desenate pe portativ. Piesa a fost “calda”, terminata nu cu putin timp in urma. Ce talent si pasiune!

Membrii ai Coralei 'Armonia', dirijor Dan Petrescu

Membrii ai Coralei "Armonia", dirijor Dan Petrescu

       Tot Dan a chemat cativa prieteni , mari iubitori de muzica buna si care au dat mult comunitatii romanesti. Ei ne-au colindat, iar noi cei din sala nu ne-am putut abtine si am cantat si noi cu mare drag.

Florin Buciu, chitara

Florin Buciu, chitara

       Nu a lipsit nici D-nul Florin Buciu, care face din chitara ceva magic, se joaca pe corzi asemeni unui mare dansator pe ringul de dans. Mai ales cand interpreteaza piese cu ritmuri spaniole, de-ti venea sa dansezi nu sa stai cuminte pe scaun.

 Victoria Iancu si Glen Loucks

Victoria Iancu si Glen Loucks

       D-na Victoria Iancu si D-nul Glen Loucks ne-au incantat cu melodii americane pe care le iubim la nebunie. Dialogul jucaus dintre vioara si chitara te purta inapoi in timp si iti dadea un sentiment de calda pace interioara. De la “Sleight Ride”, “Santa Claus Is Coming to Town”, “Have Yourself a Merry Little Christmas”, la “Let is Snow”.
       Sper ca le fredonati déjà!

Soprana Angela Stoita, la pian Dan Petrescu

Soprana Angela Stoita, la pian Dan Petrescu

       Angela, cu pasiunea ei pentru muzica, mare cunoscatoare a multor genuri musicale ne-a fermecat din nou cu vocea ei suava si cu zambetul care iti lumineaza intotdeauna sufletul. A interpretat “ O Holy Night”, o piesa foarte potrivita Craciunului care bate la usa.

Catrinel Tudor - vioara, Antonia DeWolfe - pian

Catrinel Tudor - vioara, Antonia DeWolfe - pian

       Catrinel Tudor l-a invitat pe maestrul Vivaldi sa ne incante cu “Iarna”. Acum, in miezul ei, vioara lui Catrinel ne-a facut sa o simtim mult mai prietenoasa.
       Cam atat, dragii mei si sa ne vedem sanatosi la anul la alt concert mult asteptat.

Diana Bucur

Pentru arhiva COMUNITATE apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate