CONSTANTIN MAREŞ

Analist politic, publicist

 
CONSTANTIN MAREŞ

       Constantin Mareş s-a născut la Bucureşti în 13 septembrie 1927, fiul lui Mladin Mareş, functionar la Direcţia Generală a Vămilor.
       Absolvă Liceul „Spiru Haret”, unde este vicepreşedintele Organizaţiei Elevilor Liberali.
       Urmează Facultatea de Drept din Bucureşti de unde după ce îşi susţinuse examenul de stat în 1957, este exmatriculat, pe considerente politice. Câţiva ani mai târziu i se eliberează diploma. Este membru al Comitetului Central al Tineretului Universitar Liberal (TUNL), secretar al circumscripţiei condusă de Vintilică V. Brătianu.
       Pentru convingerile sale politice este arestat în 1950 (Calea Rahovei, lagărul Ghencea, Capul Midia). Rezistă şi la ultima anchetă a securităţii în 1974. După eliberare, lucrează în construcţii, neputând să-şi practice profesiunea de jurist.
       În 1972 soţia sa Mihaela-Liliana Zamfirescu-Set ajunge în Germania. Constantin Mareş reuşeşte să părăsească ţara în 1977, stabilindu-se cu soţia în Germania ca azilanţi politici.
       Devine treptat o prezenţă activă în presa exilului românesc, publicând la „Cuvântul Românesc”, Canada, „Lumea liberă românească” şi „Micro-Magazin” din New York, „Căminul Românesc”, Elveţia, „Curierul Românesc”, Suedia, „Românul Liber” şi „Presa Liberă”, Londra, „Curentul”, Munchen, „Bire” şi „Lupta”, Paris.
       În primele numere ale Curierului Românesc a publicat sub pseudonimul Costin Miron.
       Colaborează la posturile de radio „Europa Liberă”, „B.B.C.”, „Deutsche Welle” şi conferenţiază pe teme de importanţă cardinală a timpului la Frankfurt, Bruxelles, Heidelberg, Paris sau Freiburg.
       Este membru al Academiei Româno-Americane (A.R.A.), al Clubului Liberal cu sediul la Paris, al Asociaţiei Ziariştilor Români, filiala Vest şi purtător de cuvânt al Uniunii Foştilor Deţinuţi Politici din România, cu sediul în Elveţia, filială a asociaţiei din ţară.
       Opera: "Articole politice", în 5 Volume - Editura "Dorul", Danemarca.
       Se stinge din viaţă în 1999.

DEZVERTEBRAREA INTELECTUALITĂŢII

       În ultima vreme, printre scrisorile trimise din ţară şî care au ajuns în lumea liberă, a fost şi cea a unor intelectuali mânuitori ai condeiului care, exprimându-şi solidaritatea cu cei arestaţi pentru încercarea de a fi tipărit spre difuzare în incinta Casei Scânteii, manifeste împotriva lui Nicolae Ceauşescu. În aceeaşi scrisoare, arătau că dacă sunt siliţi să scrie imnuri de laudă dictatorului, o fac împotriva a ceea ce cred şi simt. Au scris acestea, nu se stie exact cine şi câţi, cum s-ar spune, spre a-şi salva sufletele. Considerând scrisoarea autentică şi veridică, se naşte întrebarea dacă prin atâta, se pot mântui cu adevărat şi pe deplin sufletele respective.
       Desigur, se poate spune că din afara cercului lipsurilor şi suferinţelor este uşor a întreba la modul acuzator. Un inginer poate proiecta fără a înalţa ode lui Nicolae Ceauşescu, un chirurg poate opera şi fără a sufIa în trompeta laudeIor destinate Elenei Ceauşescu, un mecanic de locomotivă poate duce acceleratul la Simeria şi fără a ridica în slăvi, la fiecare kilometru, partidul, dar un poet sau un prozator nu poate publica decât în condiţiile unor anumiţi parametri.
       Pentru a-şi putea încredinţa partiturile unor formaţii simfonice, cormpozitori ruşi de talent trebuiau să semneze şi cantate despre Stalin şi să pună pe note, vorbite des¬pre Lenin. Când lui Camil Petrescu i se reeditau şi jucau piese scrise anterior acaparării puterii de către prepuşii Kremlinului, publica articole şi note în care glorifica şi pe ocupanţi şi agentura lor.
       Întreaga istorie este plină de exemple ale intelectualilor ce s-au plecat Cezarului. Dar în trecut, unii cezari mecenau pictori, compozitori, poeţi. Portretele bine plătite ale unor regi, familii regale, duci şi prinţi au rămas ca mari opere de artă dar şi ca do¬cumente istorice. În timpul ocupării Franţei de către armatele germane, ca şi în zona liberă condusă de Mareşalul Philippe Pétain, scriitori, şi unii de mare talent, au creat în spiritul favorabil ocupantului hitlerist, într-o perioadă în care Sartre bătea nestânjenit cafenelele, înainte de a-şi descoperii vocaţia de rezistent fără rezistenţă.
       În ţara noastră Cezar Petrescu, înainte de a se pleca lui Dej se plecase regelui Carol al II-lea, iar în 1939, Tudor Arghezi îşi dedica volumul de versuri „Hore” „unui mare poet, inginerul N. Malaxa”. Astfel îşi dadea unul altuia ce avea: Malaxa banii, iar Arghezi îl consacra poet. Dacă un atalent ca A.Toma a putut fi considerat poet doar în era partidului, valori precum Mihail Sadoveanu, Constantin Giurescu sau George Călinescu se înscriau pe lista colaboraţioniştilor, deşi consacrarea lor avusese loc în timpul şi cadrul regimului social-politic asupra caruia aruncau anatema compensată de arginţii Fondului Literar.
       Într-o perioadă în care celor mai talentaţi pictori le era interzis să expună peisaje, spre a nu mai vorbi de nudurile ce deranjau pretinsa morală proletară, orice desenator mediocru îşi găsea locul într-un vernisaj dacă prezenta un furnal poluant sau o sudoriţă pentru care nu pierdea timpul să-i fixeze trăsături, deoarece exista soluţia simplă a acoperirii feţei cu masca pentru sudură. Un aspect din Bucureştiul vechi era respins de la expoziţii, în schimb o macara sau o schelă, ca personaje centrale, erau căi sigure spre premiul de stat, sau titlul de artist al poporului, ori, cel puţin, de artist emerit.
       Desigur, nu trebuie confundată claritatea operei cu aceea umană a creatorului. A spune despre Francois Villon că a dus o viaţă aventuroasă înseamnă a uza de un eufemism, faptul că nu a fost spânzurat rămânând o chestiune de şansă, dar va figura întotdeauna în istoria. literaturii franceze ca primul mare poet liric modern. Când foile romanului Mitrea Cocor, scris în cea mai jdanovistă perioada a literelor romaneşti nu vor mai servi nici la confecţionarea cornetelor cu seminţe de dovleac, romanele istorice ale lui Sadoveanu vor încânta multe generaţii încă tot aşa cum lui Adrian Paunescu nu îi poate fi negat un remarcabil talent, picurat într-o parte a poeziei sale, alta decât imnurile rimate în cinstea "lui" şi a "ei".
       După ce partidul comunist a uzurpat şi acaparat puterea, sau chiar înainte de aceasta, în perioada în care unii au prevăzut ce va urma, o serie de intelectuali au preferat exilul. Scriitorii au întâmpinat cele mai mari dificultăţi, datorită în primul rând obstacolului limbii. Eugen Ionescu, Emil Cioran, Vintilă Horia, au devenit celebri în Occident prin creaţiile lor în limba franceză, iar romanul "Ceasul al 25-lea" l-a consacrat pe Constantin Virgil Gheorghiu prin prima traducere făcută din română în franceză de Monique Saint-Come. Petru Dumitriu s-a făcut cunoscut publicului occidental nu prin drumurile fără pulbere ale cântatului şi descântatului canal, ci prin propriile sale versiuni franceze ale romanelor „Rendez-vous au jugement dernier” şi „Incognito”.
       Ce poate însă face un mare poet de limbă română?
       Poate fi găsit în germană corespondentul limbii lui Sadoveanu sau în suedeză farmecul metaforelor lui Ionel Teodoreanu? S-ar părea privind prin această prismă, că un scriitor, prozator, dar mai ales poet, este condamnat să-şi căştige pâinea şi gloria în limba sa şi a Cezarului, deci şi pe placul acestuia. Un inginer electronist, format şi preţuit pe malul Dâmboviţei, îşi poate găsi revalorificarea şi pe malul Senei, Potomacului sau lacului Ontario. Dar un filosof şi literat de talia profesorului Titus Mocanu s-a putut impune după ce a părăsit ţara?
       Am avut prilejul şi privilegiul ca la scurtă vreme după acel eveniment, să-l ascult câteva ceasuri, vorbind despre Lucian Blaga, în timp ce acei rămaşi în ţară, puteau afla doar, şi aceasta din volumul despre literatura romana, editat colectiv în urmă cu 10 ani, ca împreună cu Bakonsky, Toma George Maiorescu şi alţii. Titus Mocanu il alesese pe Blaga ca mentor al cenaclului "Poezia noua" în anul 1947. Dar ce mai ştie ţara şi exilul astăzi, despre Titus Mocanu, în afara unor puţine emisiuni de la radio, de altfel, necaptate în Occident?
       Mai există şi un alt aspect al creaţiei româneşti. Mircea Eliade a fost de acord ca "Istoria religiilor" să fie publicată şi în ţară (ca şi alte opere ale sale). Într-o perioadă piesele lui Eugen Ionescu erau şi tipărite şi jucate în România iar urmaşii lui George Bratianu şi-au dat asentimentul editării la Bucuresti a importantei opere istorice "Marea Neagră". Am auzit glasuri "ultraprincipale" care şi-au exprimat dezacordul faţă de acestea, condamnând astfel ţara să fie lipsită de ceea ce exilul nu apreciază întotdeauna: originalul în franceza "La Mer Noire" tipărit în excelente condiţii de Societatea Academică Română, a. stat două decenii, practic nevândută, în depozitul distinsului şi inimosului Dr. Constantin Sporea.
       În acest context, cred că trebuie să evităm afirmaţii cu caracter absolut şi să judecăm nu la modul trestiei,. dar nici la acela al făcăleţului. Între imperativul categoric kantian şi cel ipotetic să ne aducem aminte de o noţiune veche şi de viitor: măsura. Patriarhul Teoctist îi telegrafia lui Nicolae Ceauşescu, mulţumindu-i ”în modul cel mai călduros pentru larga înţelegere pe care o arătaţi desfăşurării activităţii Bisericii noastre”, şi aceasta în acompaniamentul târnăcoapelor şi buldozărelor. Dar poetul, marele poet Marin Sorescu a creat şi va lăsa pagini cu care literatura noastră se va mândri multă vreme după ce va dispare ultimul Ceauşescu.
       Lipsa de talent poate fi suplinită într-un regim totalitar prin rima servilă, prin pagina ploconirii. Păstorel Teodoreanu a fost mult mai talentat decât prolific, multe din creaţiile sale pierzându-se în unde sonore necaptate de benzi magnetice, inexistente în epocă. Dar ieşind din închisoare nu a umblat în cutia cu osanale. Şi pentru că a refuzat reţetele odei şi dezvertebrării s-a mulţumit să publice reţete culinare în revista „Magazin”, adunate în volumul „Gastronomice”, pe care nu a mai ajuns să-l vadă tipărit. A păstrat deci măsura.
       Poate că versificatorii de serviciu la curte l-au ascultat pe Valerius Catullus cântând în ridm: „în modum dicite”. Refuznicii dezvertebrării ne-au dat însă exemplul măsurii, ştiind de la Horaţiu că există una în toate: „est modus in rebus”.

***

 
Constantin Mareş într-o întâlnire cu Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa - 1987

Constantin Mareş într-o întâlnire cu Părintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa - 1987

Constantin Mareş şi Dr. Mircea Alexandru Munteanu, preşedintele URL Germania cu ocazia inaugurării sediului comun al Comitetului Naţiunilor Captive şi al Uniunii Românilor Liberi şi al Germanilor Originari din România (26 februarie 1987)

Constantin Mareş şi Dr. Mircea Alexandru Munteanu, preşedintele URL Germania cu ocazia inaugurării sediului comun al Comitetului Naţiunilor Captive şi al Uniunii Românilor Liberi şi al Germanilor Originari din România (26 februarie 1987)


Despre Constantin Mareş:

       Dacă aş spune ca domnul Constantin Mareş este colaboratorul de 16 ani al „Curierului Românesc” ar fi prea puţin spus. Domnul Constantin Mareş este de la primul număr al „Curierului Românesc” colaboratorul, sfătuitorul şi prietenul cel mai bun şi constant al publicaţiei. Articolele pe care timp de 16 ani domnul Constantin Mareş le-a semnat, au ridicat calitatea „Curierului Românesc”, l-au făcut mai interesant şi chiar mai amuzant. Colaborarea şi sprijinul m-au onorat şi mă onorează căci au fost factori importanţi în existenţa şi continuitatea ziarului.
       Domnul Constantin Mareş este o parte din „Curierul Românesc” şi niciodată nu m-am gândit cum ar arăta această publicaţie fără analizele, recenziile şi articolele serioase şi competente ale domnului Constantin Mareş.

Silvia CONSTANTINESCU
       Constantin Mareş a fost din 1989 şi până la decesul său din 1999 comentatorul principal de politică al revistei noastre. O fost un foarte bun analist al fenomenului politic românesc, cu înaltă competenţă.
Dan ROMAŞCANU
       Scrisul lui Constantin Mareş are mareţia demnităţii şi o logica justiţiară rar întâlnită la jurnalişti. A purtat cu el suferinţele unui neam, tradiţiile unei Românii mari şi puternice, căzută sub jugul dictaturii comuniste. Articolele lui sunt expresia clară şi puternică a convingerilor unei generaţii viguroase, supuse sacrificiului supravieţuirii materiale şi spirituale pe pământuri străine, purtătoare în suflet a dorului de ţară.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate