CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU
Prozator, poet

 
CONSTANTIN VIRGIL GHEORGHIU

       Constantin Virgil Gheorghiu s-a născut (i-a fost inregistrată naşterea) pe 15 septembrie 1916, în satul Totoieşti, comuna Războieni - Valea Albă, judeţul Neamţ, din părinţi foarte tineri: tatăl Constantin Gheorghiu, preot şi mama Maria, născută Scobai. Înaintaşii pe linie paternă dar şi cei pe linie maternă, au fost preoţi ortodocşi.Tatăl slujea în satul, Petricani, cu o parohie săracă.
       Primele patru clase le începe în satul natal şi le termină la Piatra Neamţ.
       Urmează cusurile Liceului Militar la Chişinău ("Regele Ferdinand I”) şi Cernăuţi (Liceul Militar Regal).
       Îşi susţine bacalaureatul la Bucureşti şi se înscrie la Universitate, Facultatea de Litere şi Filosofie. Lucrează ca secretar al ziaristului şi publicistului Nicolae Crevedia.
       Pentru început publică în "Bilete de papagal" a lui Arghezi; în 1937 debutează cu volumul de poezii „Viaţa de toate zilele a poetului” la Editura Cartea Românească (1937)
       Se căsătoreşte cu Ecaterina Burbea, de origină evreiască, avocată la Curtea de Apel din Bucureşti.
       Primeşte Premiul de poezie al Fundaţiilor Regale pentru volumul „Caligrafie pe zăpadă” (1940).
       Colaborează la „Cuvântul” condus de Nae lonescu, „România", director Cezar Petrescu şi la „Timpul”.
       Atasat de presă pe lângă legaţia Romaniei de la Zagreb, refuză să se mai întoarcă în ţară după 23 august 1944. Ca diplomat al unei ţări inamice este arestat împreună cu soţia la 11 mai 1945.
       În Germania studiează teologia.
       S-a stabilit în Franţa, în 1948. Este hirotonit preot la Biserica românească din Paris (1963).
       Constantin Virgil Gheorghiu şi-a scris opera, până la romanul „Nemuritorii de la Agapia”, din 1964, în limba maternă, apoi direct în limba franceză.
       Se stinge din viaţă pe 22 iunie 1992, la Paris. Este înmormântat la Cimetière de Passy.
       Opera în principal: „Viaţa de toate zilele a poetului” la Editura Cartea Românească (1937) / „Caligrafie pe zăpadă”, poezii (1940) / "Ceasul de rugăciune " poezii (1942), "Ard malurile Nistrului "(1942) / "Am luptat în Crimeea " (1942), "Cu submarinul la Sevastopol " (1942), / „Ultima oră”, roman (1943) / „Ora 25” (1950) / La seconde chance (1952) / L’homme qui voyages seul (1954) / „Le peuple des immortels” (1955) / „Les sacrifiés du Danube” (1957) / „Saint Jean bouche d'or” (1957) / „Les mendiants de miracles” (1958) / „La cravache” (1960) / „Perahim” 1961 / „La maison de Petrodava - translated from the Romanian by Livia Lamoure -, Éditions Plon, (1961) / „La vie de Mahomet” Éditions Plon, (1963). Éditions du Rocher, (1999) / „Les immortels d'Agapia” (1964), Éditions Gallimard, (1998) / The immortals of the mountain - translated from the French by Milton Stansbury - Regnery Publishing, Chicago, (1969) / „La jeunesse du docteur Luther” , Éditions Plon (1965) / „De la vingt-cinquième heure à l'heure éternelle” Éditions Plon, (1965). Éditions du Rocher (1990) / „Le meurtre de Kyralessa” (1966), The Death of Kyralessa (translated from the French by Marika Mihalyi), Regnery Publishing, Chicago, (1968) La tunique de peau, Éditions Plon, (1967) / „La condottiera” Rombaldi, Collection Le Club de la Femme, (1969) / „Pourquoi m'a-t-on appelé Virgil?” , Éditions Plon, (1968) / La vie du patriarche Athénagoras, Éditions Plon, (1969) / „L'espionne” Éditions Plon, (1973), Éditions du Rocher, (1990) Dieu ne reçoit que le dimanche, Éditions Plon, 1975 / „Les inconnus de Heidelberg” Éditions Plon, (1977) / „Le grand exterminateur” Éditions Plon, 1978, „Les amazones du Danube” Éditions Plon, 1978, Dieu a Paris, Éditions Plon, (1980) / Mémoires: „Le témoin de la vingt-cinquième heure” Éditions Plon, (1986)

Ard malurile Nistrului

DRAMA LUI CONSTANTIN BECCIN

       Acum, după ce am străbătut peste două mii de kilometri prin satele şi oraşele eliberate de sub teroarea bolsevică, de câte ori mă gândesc la Basarabia, îmi apare în minte drama ţăranului Constantin Beccin din satul Feşteleşti, judetul Tighina.
       Mergeam cu o căruţă într-o Duminică dimineaţa, pe un drum de ţară, în sudul Basarabiei, printre lanurile de grâu, care se înălţau, aurii, ca nişte văpăi, în bătaia soarelui; ţăranul, care mâna caii, mi-a arătat cu degetul, spre stânga, un sat pierdut între lanurile de grâu:
       - Acolo e satul Feşteleşti.
       Pe urmă, după o pauză lungă, mi-a istorisit întâmplarea cu Constantin Beccin.
       Beccin era culac, adică un om gospodar. Din pricina asta a avut de suferit de la bolşevici, ca toţi culacii din Basarabia şi Bucovina, cele mai grozave asupriri.
       Într-o zi, primarul bolşevic ai satului Feşteleşti a apărut în pragul casei lui Constantin Beccin, şi i-a spus:
       - Până mâine să dai pentru sat cinci sute de ruble.
       Săteanul, care ştia că şi-a plătit dările, adică a dat toată recolta pe care o avea, şi-a vândut lucrurile din casa şi straiele ca să poată acoperi restul de bir, a căutat să înduplece inima primarului şi a agentului de la percepţie, spunându-le:
       - Deşi am plătit tot birul, v-aş da bucuros încă cinci sute de ruble. Dar nu mai am. Nu am nici ce vinde, ca să scot banii.
       Oamenii stăpânirii nu aveau însă de gând să se lase înduplecaţi. Dacă până mâine seara nu aduci cinci sute de ruble, pleci în Siberia. Apoi oamenii stăpânirii au plecat.
       Culacul a rămas acasă frământându-şi mintea în fel de fel de chipuri pentru a găsi un mijloc prin care să dobândească cele cinci sute de ruble cerute de stăpânire. Dar până a doua zi dimineata, ţăranul care vânduse tot ce avea şi rămăsese în sapă de lemn, nu putuse scoate nici o rubla. Disperat, fiindcă ştia că dacă până seara nu are să dea banii pleacă în Siberia, el s-a dus la un prieten şi i-a spus:
       - Uite, ce pacoste s-a abătut din nou asupra mea. Dă-mi cinci sute de ruble, că altmintrelea înfund puşcăriile. Celălalt sătean şi-a scotocit sertarele şi până la urma i-a dat lui Constantin Beccin 300 de ruble.
       - Mai mult nu am. Caută de-i înduplecă şi tu, să te lase în pace cu trei sute de ruble.
       Pe la amiaza culacul s-a prezentat primarului şi l-a implorat să-i reducă acest bir excepţional, la trei sute de ruble, fiindcă a colindat tot satul, şi toate satele vecine, dar peste aceste trei sute de ruble nu mai poate găsi nici o copeică.
       - Dacă până diseară nu aduci 500 de ruble, pleci în Siberia.
       Sentinţa era clară, clar şi faptul ca omul va fi dus în Siberia dacă nu depune suma cerută de stăpânire. De aceea, ţăranul Constantin Beccin a pornit buimac pe uliţe mergând în neştire. Într-un târziu s-a pomenit în satul vecin, unde s-a jeluit cunoscuţilor. Dar banii tot nu i-a găsit. Soarele era aproape de asfinţit. Dacă se întoarce în sat fără cele cinci sute de ruble, avea sa fie imediat arestat. Şi cum omul nu avea bani, a rămas ascuns la nişte cunoscuţi. A stat ascuns, necoborând nici ziua nici noaptea din podul unui şopron, aproape o săptămână. Dar oamenii stăpânirii l-au găsit pe Constantin Beccin şi acolo. Când a văzut el că poliţiştii intră pe poartă, a coborât din pod, s-a ascuns într-un lan de grâu, apoi a început a fugi pe ogoare. Poliţiştii călări, îl urmareau.
       Deşi alerga de îi curgeau năduşelile şi îi erau straiele leoarcă el, ţăranul Constantin Beccin, a simţit ca va fi ajuns din urmă şi prins. Atunci s-a oprit în mijlocul lanului de grâu. A aplecat cu mâna spicele, înalte cât el, şi s-a aşezat peste ele, cu faţa în sus. „Oare grâul pe care eu l-am muncit o viaţă întreagă, fără odihnă, cu trudă şi dragoste, mă va tăinui din calea lor?", şi-a zis Constantin Beccin. Spicele erau aurii ca nişte văpăi şi grele de rod.
       Soarele înălţat deasupra câmpurilor, înfierbânta ţărâna. Dogorea. Constantin Beccin s-a închinat câteva clipe, în gând, fără cuvinte. Un vânt uşor a prins a legăna grâul înalt, care a început să-şi foşnească spicele. Părea că lanul acela nesfârşit, se pleacă, a rugăciune, la picioarele Cerului, cerând îndurare pentru nenorocirea ţăranului. Parea apoi că lanul de grâu se pleaca pentru a acoperi şi a şterge urmele fugarului, pentru a nu le descoperi poliţiştii, şi pentru a ascunde cu foşnetul lor bataia, ca de ciocan, a inimii lui Constantin Beccin.

Câteva din ediţiile romanului ORA 25, care a fost tradus în multe limbi străine

Câteva din ediţiile romanului "ORA 25", care a fost tradus în multe limbi străine

       Dar toate erau în zadar: grâul se revarsa ca nişte valuri înalte în calea călăreţilor, şi nu-i putea opri. Poliţiştii alergau, înotând prin grâul care trecea de piepturile cailor. Constantin Beccin a auzit aproape de el tropotul copitelor care sfărâmau spicele şi tărâna, cu potcoavele. Inima lui Constantin Beccin încetase parcă de a mai bate şi sângele îi fugise din obraji. Fugarul era palid ca paiul grâului pe care şedea întins. Deodata soarele a început parca a dogori mai tare. Tropotele cailor se auzeau foarte aproape. Constantin Beccin a scos din buzunar, încet, briceagul cu care curăţa pomii şi via, apoi l-a deschis şi cât ai clipi şi-a tăiat beregata.
       Nu reuşise să o taie complet, căci custura i-a căzut din mâna. Sângele a început însă a curge, fierbinte şi rosu, peste pieptul lui pârlit de soare, peste camaşă şi peste spicele aurii ale grâului care îi slujeau de aşternut. De pe paiele de aur ale grâului picaturile de sânge s-au scurs pe ţărâna înfierbântată. Boabele de pământ dogorit au cules, sorbind, fiecare picătură de sânge.
       Când au ajuns călăreţii criminali, Constantin Beccin zacea cu ochii deschişi mult spre soare pe grâul înroşit de sânge mai mult mort decât viu. Constantin Beccin nu mai vedea nimic. Nu mai simţea nimic. Gâtul îi era roşu parcă-l înfăşurase cu o basma. Şi soarele dogorea grozav de fierbinte, deasupra câmpurilor nesfârşite ale Bugeacului. Mireasma ogoarelor se înălţa cuvios spre văzduhurile limpezi şi curate, ca un fum nevăzut de tămâie.

Constantin Virgil Gheorghiu - din cărţile sale, publicate la diferite editurii

Constantin Virgil Gheorghiu - din cărţile sale, publicate la diferite editurii

       Atunci - dacă cineva ar fi privit mai de aproape ochii lui Constantin Beccin, care erau mult deschişi, şi dacă ar fi privit apoi Cerul, ar fi văzut că erau la fel de curaţi şi de albastri: şi ochii lui Constantin Beccin şi Cerul!...
       De când am auzit aceasta întâmplare, povestită simplu de ţăranul care mâna caii într-o Duminica dimineata, când mergeam cu căruţa pe un drum de ţară printre ogoarele Tighinei - drama lui Constantin Beccin mă urmăreşte pretutindeni.
       Trecând printre lanurile de grâu şi de secară ale Basarabiei tresar la cel mai mic zgomot: mi se pare că dintre valurile aurii iese înspăimântat şi fugărit, ţăranul Constantin Beccin, cerând să-l salvăm.
       Alteori, mă opresc şi cercetez cu privirile câmpurile: mi se pare că, în acel moment, undeva, în mijlocul lanurilor de grâu, Constantin Beccin îşi taie beregata cu briceagul... Atunci ascult: lanul foşneşte mătasea paielor ca să nu audă bătăile, ca de ciocan, ale inimii lui Constantin Beccin.
       Trec mai departe, dar imaginea îmi revine mereu în minte.
O, dar dacă în Basarabia ar fi fost un singur Constantin Beccin! Între Prut şi Nistru au fost fugăriţi, ca şi Constantin Beccin şi mai grozav decât dânsul, sute de mii de oameni. De aceea tresar la fiecare zgomot, aşteptând să-i văd ieşind, leoarcă de sudoare şi fugind cu briceagul în mâna, gata să-şi taie beregata, la marginea fiecărui ogor.
       Drama aceasta au trăit-o toţi basarabenii. Unii şi-au pus capăt vieţii. Cei mai mulţi au fost însă prinşi de bolşevici şi coborîţi în întunericul puşcăriilor, duşi în infernul de gheaţă al Siberiei sau asasinaţi în camerele de tortură şí execuţie.
       Satele şi oraşele au rămas pustii. În cursul celor peste două mii de kilometri pe care i-am parcurs prin teritoriile dezrobite, intrând în satele şi oraşele care ardeau, ori trecând printre ogoarele incendiate, aveam impresia că fără contenire calc nu numai peste ţărâna înfiebântată de soare a Basarabiei - ci şi peste sângele curs din beregata lui Constantin Beccin.
       Şi pieptul mi se cutremura.

       Drama lui Constantin Beccin am încercat să o cuprind în această carte. Căci ea e drama tuturor românilor basarabeni. Şi am căutat, mai ales, să mă apropii de inima lor cu inima mea...

* * *

 
 
Ora 25 - ecranizare

 
 
 
 
 
ORA 25, ecranizare

In rolurile principale Anthony Quinn, Virna Lisi

Regia - Henri Verneuil


***
Constantin Virgil Gheorghiu - Locul de odihnă la Cimetière de Passy din Paris

Constantin Virgil Gheorghiu - Locul de odihnă la Cimetière de Passy din Paris)


Despre Constantin Virgil Gheorghiu:

       Socotim că este de datoria fiecărui român să-l citească, nu numai ca este vorba de cea dintâi creaţie literară importanta a emigraţiei romaneşti, ci şi pentru că revelează un aspect al istoriei contemporane pe care încă nici un alt scriitor european sau american nu l-a pus în lumină cu atâta claritate şi atât de pătrunzător. Este, în fond prima opera literară în care se oglindeşte teroarea istoriei contemporane, istorie care însemnează, pentru imensa majoritate a globului, fie moartea, fie transformarea în maşină, depersonalizarea, dezumanizarea." (n.n. mai târziu Mircea Eliade l-a criticat aspru)

Mircea ELIADE
       Martor al secolului său Constantin Virgil Gheorghiu este în chip cert. Memoriile sale vorbesc pe larg despre marile traume colective (primul razboi mondial, luptele politice interbelice, miscarea legionară, represiunile nationaliste, al doilea razboi mondial etc.) şi despre modul in care le străbate un copil de preot născut prin părţile Neamţului. Scriindu-le în frantuzeşte şi ştiind cui se adresează (unui cititor occidental care nu cunoaşte decât foarte vag istoria românilor), autorul dă informaţii istorice şi geografice peste care, evident, cititorul român trece rapid. Interesul lui este pentru destinul individual din interiorul acestei istorii pline de fapte abominabile.
       Ce-i ofera Memoriile lui Constantin Virgil Gheorghiu? Inainte de a răspunde, să spunem că orice carte de Memorii este sau trebuie să fie, direct sau indirect, un roman de formaţie si un roman de familie. Asteptam, când luam in mână o confesiune de acest fel, să descoperim o viaţă care, vorba lui Malraux, se transforma intr-un destin. O viaţă care are, cu alte vorbe, o semnificaţie in ordine existentială si poate impune un personaj într-o istorie anonimă. Pentru aceasta, autorul care-şi povesteşte viaţa trebuie să aibă simţ epic şi, neapărat, trebuie sa fie un bun moralist. Constantin Virgil Gheorghiu are simţ epic, dar este un slab moralist. Reflectiile sale, cu precădere de ordin religios, sunt fără substanţă. şi prea din cale afară de previzibile, livresti, mărunt livresti...
Eugen SIMION
       Romanul (n.n. „Ora 25”) are un succes ce întrece aşteptările tuturor şi Constantin Virgil Gheorghiu se trezeşte propulsat în central atenţiei. Necazurile nu întârzie: litigiul cu traducătoarea (n.n. Monica Lovinescu traduce manuscrisul din română în franceză) se încheie la tribunal, cercurile emigraţiei româneşti dezlănţuie o campanie de presa cu acuzajii grave de antisemitism pornite de la cartea de reportaţe „Ard malurile Nistrului". Acelaşi Gabriel Marcel care organizase conferinţe şi dezbateri despre roman devine adversar, reconcilierea se produce abia peste un deceniu. Adversitatea traducătoarei îl însoţeşte pe scriitor până la trecerea în nefiinţă.
Elisabeta LASCONI
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate