DAN CERNOVODEANU

Istoric, specialist în heraldică, scriitor, publicist

 
DAN CERNOVODEANU

       Dan Cernovodeanu s-a născut pe 10 octombrie 1921 la Ploieşti, tatăl său de profesie ofiţer activ.
       A studiat în cadrul clasei palatine în primii 5 ani (1932-1937), fiind şef de promoţie.
       După terminarea liceului (1940), a absolvit Facultatea de Istorie, specializându-se în heraldică şi sigilografie.
       Ȋn 1949, trece ilegal graniţa în Iugoslavia, dar este prins şi predat autorităţilor române. Ca urmare este condamnat la 5 ani închisoare. Ȋn 1959 este arestat din nou şi condamnat la 8 ani închisoare. A fost supus procesului de reeducare la Jilava. Nu a fost graţiat în 1964.
       În 1978, a reuşit să părăsească ţara şi să se stabilească la Paris.
       În 1982 a participat la înfiinţarea Casei Româneşti (La Maison Roumaine), ocupând postul de secretar general. Din conducere mai făceau parte: Christina Sturza (preşedinte), Alexandru Ghika (vicepreşedinte) şi Catherine Allard (trezorier), ocupându-se de preluarea în custodie a Bibliotecii „Fundaţiei Universitare Regele Carol I”.
       Colaborează la revista trimestrială de cultură "Contrapunct", alături de alte personalităţi ale exilului românesc.
       După 1990, se întoarce în ţară. A ocupat funcţia de preşedinte al Partidului Liberal Monarhist.
       A publicat articolul “Am fost coleg de clasă cu regele Mihai” (în franceză: “Le roi Michel I, mon collegue de classe”), în revista “Dosarele istoriei” – nr.11/1997, pp.40-45.
       Obţine doctoratul la Sorbona cu teza: "L'evolution des armoires des pays roumains depuis leur apparition jusqu'a nos jours (13-e - 20-e siecles)".
       A ţinut diverse conferinţe, precum “Dramatica situaţie a membrilor armatei regale române în anii comunismului” (Cluj-Napoca, 3 mai 1996), în cadrul Simpozionului “Armata română în comunism”, organizat de Fundaţia Culturală Memoria – filiala Cluj.
       Membru fondator al Institutul Român de Genealogie și Heraldică „Sever Zotta” din Iaşi (13 ianuarie 1999); preşedinte: Paul Cernovodeanu; vicepreşedinte: Ștefan S. Gorovei.
       Lucrării de bază: “Ştiinţa şi arta heraldică în România” (Bucureşti, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1977); prefaţă de Aurelian Sacerdoţeanu (18 noiembrie 1975) / "Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre" Ed Istros, 2005, 500 pag, volum nou.
       A încetat din viaţă la Bucureşti, pe 25 noiembrie 1999.

Consideraţii generale asupra heraldicii din punctul de vedere al teoriei blazonului

       Printre ştiinţele auxiliare ale istoriei, un loc însemnat îl ocupă şi heraldica, disciplină care are ca obiect atât studiul regulior de alcătuire a stemelor (unui stat, unui oraş, unei familii), cât şi istoricul acestor însemne. Ȋncă de la început trebuie să facem clar distincţia între ştiinta heraldică şi arta heraldică.
       Ştiinţa heraldică are ca scop cunoaşterea principiilor teoretice, conform cărora se poate întocmi o stemă cu toate elementele ce o compun - scut şi ornamente exterioare - precum şi istoricul alcătuirii ei. Arta heraldică reprezintă realizarea practică, efectivă, în diferite ţări sau regiuni, a unui armorial de stat, de provincie, de oraş, de familie, etc., armorial constituit prin transpunerea plastică a amintitelor principii teoretice, studiindu-se în acelaşi timp şi evoluţia iconografică a acestor steme de-a lungul uneia sau mai multor perioade cronologice. Trebuie totuşi precizat că această diferenţiere nu a existat, ea producându-se ulterior pe parcursul celor circa opt secole de la apariţia heraldicii, deoarece în evul mediu, în epoca creerii stemelor, cât şi în perioada imediat următoare, ştiinţa şi arta blazonului, constituiau termeni sinonimi, reprezentând una şi aceeaşi noţiune şi anume cunoaşterea modalităţilor de alcătuire precum şi explicarea şi descrierea corectă a unei steme.

Dan Cernovodeanu si Mihail Sorin Gaidău - Sursa: Arhiva personală Mihail Sorin Gaidău

Dan Cernovodeanu si Mihail Sorin Gaidău - Sursa: Arhiva personală Mihail Sorin Gaidău

       Cu timpul începând cu secolul al XII-lea, aceste modalităţi diversificându-se, după loc şi epocă, s-au produs deosebiri destul de accentuate ca stil şi aspect general, între heraldica diferitelor ţări şi popoare, ajungându-se astfel la diferenţierea noţiunilor de ştiinţă heraldică şi artă. Conform ştiinţei heraldice o stemă se compune:
       a) dintr-un scut ce se poate prezenta sub diferite forme (circular, oval, triunghiular, pătrat rombic, patrulater cu baza fie ascuţită fie curbată, etc.) şi al cărui câmp poate fi împărţit, sau nu în diferite compartimente numite cartiere, rezultate prin divizarea acestuia prin linii drepte sau curbe plasate în diferite sensuri. Respectivele cartiere conţin în interiorul lor, colorat în multiple feluri, diverse reprezentări (personaje himerice sau naturale, aştri, animale, arme, flori etc.), la rândul lor mono sau policrome.
       b) din ornamente exterioare care însoţesc sau înconjoară scutul.
       Scutul poate avea formele cele mai diverse (numite după specificul lor, francez vechi sau modern, germanic de mai multe tipuri, englez, elveţian, italian, polonez, etc) şi este împărţit simplu sau multiplu după cum urmează: despicat (secţionat printr-o linie mediană verticală), tăiat (secţionat printr-o linie mediană orizontală), tăiat în bandă (despărţit printr-o diagonală din colţul superior, dextru spre cel inferior senestru), tăiat în bară (despărţit printr-o diagonală din colţul superior spre cel inferior), scartelet sau sfertuit (divizat printr-o mediană verticală şi una orizontală ce formează patru cartiere), scartelet în curmeziş (aceleaşi patru cartiere rezultate din întretăierea celor două diagonale), gironat (combinarea scarteletului cu scarteletul în curmeziş, creind opt cartiere), tripartit în pal sau divizat multiplu în pal (împărţire a scutului în trei sau mai multe părţi prin linii verticale la egală distanţă între ele), tripartit în fascie sau divizat multiplu în fascie (împărţire a câmpului scutului în trei sau mai multe părţi prin linii orizontale la egală distanţă între ele), în sfârşit 6, 9, 12, 16 etc. cartiere (divizare în respectivul număr de compartimente prin intersectarea unor linii verticale şi orizontale plasate la egală distanţă între ele).

Dan Cernovodeanu, din cărţile sale

Dan Cernovodeanu, din cărţile sale

       Aşa-numitele piese onorabile (30 la numâr în ştiinţa clasică a blazonului) constituie în ultimă analiză un alt mod de distibuire a câmpului scutului, din care heraldica noastră, nu foloseşte decât aproximativ jumătate şi anume: capul sau şeful, câmpia sau talpa, palul, fascia, banda, bara, crucea în curmeziş, şevronul sau căpriorul, crăcana sau furca (simplă sau răsturnată), scut central (în inimă, în abis), franc-cartier, franc-canton, bordură, orlă, triunghi în şef, triunghi în talpă. Multiplicarea acestor piese onorabile, frecventă în heraldica occidentală nu este întâlnită în cea românească (deci considerăm că nu este cazul să le mai menţionăm denumirile).
       Aşa-numitele smalturi întrebuinţate în componenţa unei steme sunt alcătuite din metale (aur şi argint), culori (roşu, albastru sau azur, verde, negru, purpuriu şi portocaliu, ultimile două fiind aproape nefolosite în heraldica românească) şi în sfârşit din blănuri (hermina şi contra-hermina, sângeapul şi contra-sângeapul, prima categorie extrem de rar întalnită în stemele noastre autohtone, iar cea de a doua nefolosită). Practica curentă interzice plasarea unei mobile de metal în câmp tot de metal, o prohibire identică privind şi aşezarea unei mobile de culoare în câmp colorat; cazurile în care acest principiu este călcat constituie excepţii intenţionate care au o explicaţie specială trebuie căutată, fiind vorba de concedări exprese în acest sens.
       Semnele convenţionale (liniaturi sau puncte) pentru indicarea smalturilor heraldice în reprezentările necolorate sunt următoarele: pentru aur puncte plasate la egală distanţă între ele; pentru argint câmp liber: pentru roşu, linii paralele verticale; pentru albastru, linii paralele orizontale; pentru verde, linii paralele diagonale de la dextra la senetra; pentru purpuriu, linii paralele diagonale de la senetra la dextra; pentru negru, linii paralele verticale şi orizontale întretăiate; pentru portocaliu, linii paralele verticale, întretăiate de liniiparalele diagonale de la senestra la dextra. Blănurile au şi ele reprezentări convenţionale şi anume: hermina, codiţe negre de argint: sângeapul, clopote de azur alternate cu clopote cu argint; contra-hemina, codiţe de argint pe negru; contra-sângeapul, clopote având cupele alipite la bază, două câte două, alternate azur cu argint.
       Ȋn ceea ce priveşte mobilele scutului, ele se împart în figuri naturale, himerice şi artificiale.
       1. Figurile naturale sunt reprezentate prin:
       a) personaje umane de ambele sexe şi de toate vârstele înfăţişate din faţă, pe treisferturi, sau din profil, cap bust, sau trup întreg, (uneori numai anumite membre, ochi. mâini, picioare, etc.), îmbrăcate sau nu, încoronate sau nu, purtând sau nu diferite atribute. (Printre aceste personaje cu aspect uman se plasează şi îngerii de diferite categorii precum arhangheli, heruvimi, serafimi etc).
       b) animale, (patrupede, păsări, reptile, peşti, insecte etc) reprezentate din faţă sau din profil, cap sau trup întreg, în diferite poziţii (stând, umblând, alergând, zburând, înnotând etc.), pentru păsări sau insecte, cu aripile închise, pe jumătate sau larg deschise, pentru toate animalele, cu boturile sau ciocurile închise sau deschise, cu limba scoasă sau nu, cu gheare sau fără etc.;
       c) plante (flori sau arbori de cele mai variate specii, florile reprezentate cu tulpină sau fără, arborii plantaţi în terasă sau dezrădăcinaţi);
       d) aştrii [soare, lună (crai nou în diferite poziţii, sau mai rar disc lunar), stelele (cu cinci sau mai multe raze), comete, toate acestea multiplicate sau nu în câmpul scutului};
       e) elemente ale naturii (precum aerul reprezentat prin nori de diferite forme, curcubee, etc.; focul înfăţişat prin flăcări, torţe aprinse, ruguri, etc.; apa simbolizată prin fântâni, râuri sau valuri; în sfârşit pământul, reprezentat prin munţi, dealuri, coline, stânci, terase etc.).

Dan Cernovodeanu, pagini din 'Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre'

Dan Cernovodeanu, pagini din "Evoluţia armeriilor Ţărilor Române de la apariţia lor şi până în zilele noastre"

       2. Figurile himerice sunt înfăţişate prin creaturi mitice, născocite de fantezia umană şi anume acele fiinţe rezultate din diverse combinaţii între om şi animale (dragoni, grifoni, hidre, licorne, etc.) sau animale fabuloase (păsâri fenix, acvile bicefale, salamandre, etc.).
       3. Figurile artificiale cuprind diverse obiecte create de mâna omului, precum obiecte de cult (vasele sau alte instrumente folosite în timpul slujbelor religioase, creştine sau păgâne, cât şi însemnele dregătorilor bisericeşti - mitre, cârji, cruci etc.) sau profane (arme de război sau vânătoare, nave de diverse forme şi utilizări, construcţii arhitectonice de cele mai variate tipuri, castele, turnuri, ziduri, arcuri, clădiri civile etc.), articole de îmbrăcăminte de multiple întrebuinţări, aparţinând diferitelor feluri şi epoci, în sfârşit scule de lucru sau ustensile uzuale de cele mai diverse feluri (precum ciocane, ancore, chei, clopote laice, instrumente muzicale, etc.).
       Ornamentele exterioare ale scutului se compun din: a) timbru, alcătuit din coif (plasat în faţă, pe trei sferturi sau din profil, fiind sau nu încoronat, cu viziera închisă sau deschisă, având sau nu gratii, în genere în număr impar: 3, 5, 7, 9, 11) cimier (ornament aşezat în cea mai ridicată parte a unei steme, de obicei deasupra coifului, reprezentând sau nu mobila principală din scut, alcătuit uneori din penaje, coarne, aripi de diferite feluri şi dimensiuni) şi lambrechini; b) coroana de rang de diferite tipuri şi forme; c) , formaţi din tenanţi, suporţi, susţinători; d) mantou şi pavilion; e) deviză.
       Ştiinţa heraldică occidentală mai cunoaşte şi alte elmente, foarte diversificate şi mai speciale, neutilizate însă în heraldica românească, pentru care motiv nu am socotit necesar să le mai menţionăm.
       Ȋnainte de a încheia acest capitol, considerăm necesar să mai furnizăm şi unele concluzii la care au ajuns heraldiştii occidentali contemporani în cercetările lor asupra originii disciplinii, care guvernează legile blazonului.        Spre deosebire de ceea ce s-a crezut până în trecutul apropiat şi anume că apariţia stemelor în Europa s-ar fi datorat aproape exclusiv Cruciadelor, investigaţiile în acest domeniu întreprinse de specialişti în ultimile decenii au dus la rezultate din care reiese că rolul numitelor războaie religioase în elaborarea însemnelor armoriate a fost neînsemnat. Ȋn schimb actualmente se consideră că factorul ce a determinat - în a doua treime a secolului al XII-lea - apariţia blazoanelor pe teritoriul continentului nostru trebuie pus în legătură în primul rând cu evoluţia echipamentului militar. Heraldica a luat aşadar naştere din contopirea într-un sistem bine închegat a diverselor elemente emblematice preexistente, aflate pe sigilii, pe scuturi de luptă şi pe steaguri (personale sau de grup), din care ultimile par a fi jucat rolul cel mai însemnat în viitoarea alcătuire a stemelor. Ca o consecinţă a unor astfel de împrejurări, studiile cele mai autorizare despre care am amintit mai sus, au ajuns la concluzia că între secolele XIII şi XV oricine ar fi putut să adopte armerii după bunul său plac, cu singura condiţie de a nu uzurpa vreo altă stemă anterior constituită, legislaţiile restrictive în acest domeniu începând a fi semnalate de-abia în ultimi ani ai veacului al XV-lea. Ȋntr-o asemenea situaţie, apariţia şi la români a însemnelor heraldice devine perfect explicabilă, respectivele steme constituind un caz tipic de aşa-numite "arme de asumpţiune" (adică auto-conferite) a căror confirmare de către vreun domnitor moldo-valah oarecare spre a deveni "arme de concesiune" nu s-a mai produs niciodată din considerente politice şi religioase bazate pe unele tradiţii ancestrale ale poporului nostru, tradiţii ce l-au determinat să-şi însuşească o manieră specifică proprie atare practici feudale vest şi central-europene. Ȋn acest sens precizăm că ţările române, aflate iniţial sub influenţa politică şi culturală a Bizanţului ortodox (ce nu conoscuse o artă a blazonului), nu puteau prelua sistemul folosirii însemnelor heraldice în forme identice celor ale statelor occidentale catolice, care aparţineau deci unei alte orientări cultural-politice.
       Cu aceasta încheiem capitolul de faţă, subliniind că deşi în cuprinsul său am abordat probleme teoretice generale, am ţinut totuşi seama de aspectele ce intereasează heraldica românească, selectând cu precădere din multitudinea elementelor întâlnite în ştiinţa europeană a blazonului doar pe acelea folosite în armorialul nostru autohton.

***

La sfârşitul clasei a IV-a (1936): elevii palatini şi profesorii lor; Dan Cernovodeanu în primul rând din faţă, primul din dreapta. Ȋn mijloc, viitorul Rege Mihai

La sfârşitul clasei a IV-a (1936): elevii palatini şi profesorii lor; Dan Cernovodeanu în primul rând din faţă, primul din dreapta. Ȋn mijloc, viitorul Rege Mihai

Al II-lea 'Congres Mondial Românesc', 2 octombrie 1988 Cleveland; (dr la stg) Prof Dan Cernovodeaanu, secretar general / Dr. Med Vasile Iliescu, prim_vicepreşedinte / Dna Betty Funderburk şi Dl Ambasador David Funderburk / ing Mihaela Moisin, vicepreşedinte pentru America / Ion Pantazi / Prof. Tudor Bomba, preşedinte CMR

Al II-lea "Congres Mondial Românesc", 2 octombrie 1988 Cleveland; (dr la stg) Prof Dan Cernovodeaanu, secretar general / Dr. Med Vasile Iliescu, prim_vicepreşedinte / Dna Betty Funderburk şi Dl Ambasador David Funderburk / ing Mihaela Moisin, vicepreşedinte pentru America / Ion Pantazi / Prof. Tudor Bomba, preşedinte CMR

***

Despre DAN CERNOVODEANU:

       Istoricul şi cercetătorul liberal Dan Cernovodeanu, a fost deţinut politic în cele mai îngrozitoare închisori şi lagăre de exterminare ale sistemului comunist, vreme de 16 ani...
       Istoric, heraldist, stabilit la Paris în 1978; a avut o însemnată contribuţie în cunoaşterea istoriei Tricolorului naţional, a stemelor provinciilor româneşti, a diferitelor emisii monetare de pe teritoriul ţării noastre.
       Prima teză de heraldică românească, aparţinându-i mult regretatului Dan Cernovodeanu, s-a elaborat şi susţinut la Sorbona în 1995 (istoricul şi cercetătorul român obţinând nota maximă şi calificativul suprem: “magna cum laude”), sub conducerea ştiinţifică a savantului francez, Michel Pastoureau.

Mihail-Sorin GAIDĂU

       Dan Cernovodeanu a învăţat 4 ani în clasa palatină, clasă înfiinţată special pentru Prinţul Mihai, ai căror elevi erau selectaţi dintre cei cu note maxime, din diferite medii sociale. El ca fiu de ofiţer activ, reprezenta armata.
       A participat ca cercetător de specialitate şi martor a unor evenimente cruciale în istoria interbelică a României, la emisiunile "Viaţa politică românească" realizate de Neagu Djuvara, în colaborare cu Matei Cazacu, la sfârşitul anilor '80, transmise de radio BBC. Menţionăm două teme dintre ele: "Încercările de a introduce constituţii în Moldova şi Ţara Românească; Regulamentul Organic; Revoluţia din 1848" / "Domnia lui Al.I.Cuza; începutul domniei lui Carol I; formarea celor două mari partide politice - conservator şi liberal".
       Ȋmpreună cu Ion Pantazi, Tudor Bompa şi Horaţiu Comăniciu, fondează pe 4 iunie 1988, la Paris, prin afilierea a 30 de organizaţii politice, religioase şi culturale, "Congresul Mondial Românesc".
       Ca specialist în Heraldică, a susţinut, sâmbătă 24 iunie 1995, la Sorbona, în faţa unei prestigioase comisii, teza de doctorat cu titlul "L'evolution des armoires des pays roumains depuis leur apparition jusqu'a nos jours", primind titlul de Doctor, cu menţiunea "Magna cum Laude"

Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate