DinPresaVremii1601
 
 
       Despre un articol de ziar

CONCLUZII PESIMISTE

       Data: februarie 8, 1993
       Sursa: "The New York Times", pag. A9 Internaţional.
       Subiect: "Arhivele sovietice - cercetarea documentelor unui sistem rigid, autoritar".
       Autor: George Schwemann, corespondent special la Moscova al ziarului sus menţionat.

       Autorul ne informează că zeci de cercetători au acces zilnic la milioanele de documente sovietice, declasificate şi puse la dispoziţie de arhiva principală fostă a PCUS. De când a luat conducerea, Boris Ielţin a plasat arhivele KGB şi ale PCUS sub controlul Rusiei, şi în numai un depozit de astfel de documente aflat în vechiul sediu al CC al PCUS se află acum 204 milioane de piese.
       Unele necunoscute s-au clarificat (crimele din 1940 din pădurea de la Katyn, criza rachetelor în 1960 în Cuba, dezastrul de la Cernobîl, distrugerea avionului coreean 007, contribuţiile băneşti ale PCUS date patidelor comuniste din lume ş.a. Ȋn acelaşi timp, prin distrugerea a nu se ştie câte volume, alte lucrări nu se vor cunoaşte niciodată. Iar alte uriaşe cantităţi de documente secrete ce conţin informaţii necesare în elucidarea multor necunoscute istorice contemporane (după o perioadă scurtă de acces la ele) rămân mai departe ferecate şi sigilate de succesorul KGB-ului. De asemenea, alte imense cantităţi de dosare şi documente secrete rămân şi ele sigilate în arhivele prezidenţiale cu unele promisiuni de declasificare.

       Ȋn articolul citat se dezvăluie următoarele: represiunea sângeroasă din 1962 (necunoscută în Rusia sau în străinătate) ca urmare a unei răscoale împotriva scumpirii cărnii în Novocerkask; planul de răzbunare al lui Gorbaciov din Octombrie 1986 împotriva USA, care decisese reducerea personalului diplomatic sovietic din USA; discuţiile în CC al PCUS despre Saharov şi influenţa asupra lui a soţiei sale; întâlnirea Nicson-Hruşciov; hotărârea CC de a construi un sanatoriu pentru conducerea de partid unde să se practice tratamente speciale; discuţiile în legătură cu interzicerea celor 350 de ziarişti occidentali ce urmau să-l însoţească pe Nixon la Moscova; reabilitările unor stalinişti după îndepărtarea lui Hruşciov; formularea propagandei sovietice după ocuparea Cehoslovaciei, precum şi alte documente secrete ale lui Lenin.
       Ȋn 1990, din ordin, Vladimir Ivashko, şeful partidului comunist sovietic, a făcut publice 3000 de documente, atribuite lui Lenin din cele 7000 ce nu au fost publicate niciodată. Din ele reise clar că Lenin - părintele statului sovietic, acela pe care comuniştii români l-au zeificat - a fost un criminal tot atât de odios ca şi urmaşul său Stalin. El a pus bazele teroarei şi ale crimei în statul sovietic, Stalin numai a perfecţionat ce a moştenit de la Lenin. Nu trebuie acuzat numai Stalin, acuzaţia trebuie extinsă în mod egal pentru ambii tirani - sângeroşi şi maniaci, Lenin şi Stalin.
       Ȋn variate documente se dezvăluie metode secrete ale organismelor sovietice privind lagăre de concentrare pentru străini, supravegherea delegaţiilor străine, acţiuni de compromitere a acestor delegaţii (cum a fost cazul cu o delegaţie sindicală engleză).
       Pe multe documente apar însemnările şi directivele lui Lenin, ca de exemplu: participarea unor unităţi ale armatei roşii în progromuri împotriva evreilor, recomandarea unor execuţii sumare în lupta contra separatismului în Karelia, indicaţii ca organele de stat să profite de conflictele rasiale din Transcaucazia. Politica teroarei şi a represiunii este recomandată în multe documente. Lenin arată cum, în secret să fie pregătită teroarea "necesar şi rapid". El dă indicaţii cum să fie pedepsite Letonia şi Estonia, care se desprinseseră de imperiul ţarist, adică "să treacă frontiera, cel puţin o milă, o unitate a armatei roşii şi să spânzure 100 până la 1000 de bogătaşi şi birocraţi".
       Revelator pentru noi, românii, este faptul că, la nivelul anilor 1920-1924, Lenin recomandă în scrierile sale, "încercări de a SOVIETIZA ROMÂNIA, UNGARIA, CEHOSLOVACIA, LITUANIA". Planul lui s-a realizat după 30 de ani. Deci nimic n-a fost nou sub soare după 23 August 1944.
       Până la citirea acestui articol mă obişnuisem cu ideea că la Teheran (1943) şi Yalta (1944) Estul Europei a fost trădat de Roosevelt şi Churchill, care au făcut cadou lui Stalin 100 milioane de oameni în credinţa naivă (zic unii), sau în competiţia dintre ei (zic alţii) de a-l câştiga pe unchiul Jo (Stalin). Printr-o semnătură şi o schiţă cu procente de influenţă s-a decis soarta unei părţi a Europei şi a milioane de oameni condamnaţi pe zeci de ani la sclavia comunismului totalitar şi a altor milioane care au murit deportaţi, schingiuiţi în anchete, în temniţe, lagăre şi colonii, răspândite cu miile pe tot cuprinsul imperiului sovietic şi coloniilor lui.
       Am crezut că Roosevelt a greşit, grav bolnav fiind către sfârşitul vieţii şi manipulat de consilierii săi cripto-comunişti, ca Alger Hess ş. a. Am greşit crezând astfel, şi am realizat greşeala abia acum când am citit articolul din "New York Times".
       Revelator este raportul ambasadorului sovietic în USA, Anatoly Dobrynin adresat Biroului Politic, după convorbirea avută în 12 iunie 1969 cu consilierul securităţii naţionale al Preşedintelui Nixon, Henry A. Kissinger, care a produs o nouă fază constructivă în relaţiile americano-sovietice. Ȋn cursul conversaţiei Dobrynin a raportat că diplomatul Kissinger a zis textual: "Preşedintele Nixon ia în considerare interesul special al Uniunii Sovietice în Estul Europei şi nu are intenţia să facă ceva care ar fi considerat la Moscova ca o schimbare a poziţiei în acea regiune. Aceasta este poziţia lui Nixon în această chestiune şi de aceea - a afirmat Kissinger - nu este necesar să daţi atenţie la separate declaraţii critice făcute public de preşedinte despre o ţară est-europeană sau alta, atâta timp cât aceasta este numai plata către unii avocaţi americani care joacă un rol în alegerile din America".
       Frumos, nu? Trădarea deci a început, calculat, în timpul războiului şi a continuat şi continuă şi azi, căci interesele americane sunt servite de Kissingeri care au o altă agendă politică decât aceea a poporului american.

Aurel Sergiu Marinescu - Lumea Liberă Românească nr. 230 - 27 februarie 1993
 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate