ERAST CĂLINESCU

Doctor în agronomie, publicist

 
ERAST CĂLINESCU

       Erast Călinescu s-a născut pe 5 decembrie 1926 la Cernăuți.
       Ȋncepe liceul la Cernăuţi. Dus de șuvoiul evenimentelor la Câmpulungul Moldovenesc, autorul își va continua şcoala aici, la Liceul "Dragoș Vodă". Mai târziu se va întoarce într-un Cernăuți desfigurat de hoardele roșii și își va da examenul de admitere în clasa a-5-a la Liceul „Mitropolitul Silvestru”.
       Urmează apoi „refugiul fără de întoarcere”, din vara lui 1944, pe când autorul avea doar 17 ani: Curtea de Argeș, Deva (unde va termina și ultima clasă de liceu), Orăștie (unde își va susține cu succes bacalaureatul).
       Se înscrie la Facultatea de Medicină din Iaşi, dar din lipsa resurselor financiare şi a foametei care bântuia România se mută la rude în Timişoara.
       Ȋncepe Facultatea de Agronomie din Timișoara, de unde se transferă la Facultatea de Zootehnie de la București, pe care o absolvă, aparţinând astfel primei promoţii de ingineri zootehnişti din România.
       În 1969, autorul devine, cu sacrificii, suportând multe neplăceri, doctor în agronomie.
       În 1983, obține pașaport, după multe tertipuri venite din partea securității și părăseşte ţara, ajungând în Canada.
       Se stabileşte la Montreal participând activ la viata culturală şi socială a exilului.
       Este prezent la adunări şi mitinguri: manifestația organizată de Asociatia Culturală Română din Hamilton, Ontario, cu ocazia vizitei lui Ceaușescu la Ottawa, care s-a nimerit să fie în prima zi de Paști. Sute de români au strigat în fața clădirii de protocol împotriva autorului moral al exilului lor canadian: „-Ceaușescu, cine ești? Criminal din Scornicești!” și i-au cântat „Hristos a înviat!”
       Colaborează la presa exilului, cu cea mai mare frecvenţa la ziarul "Cuvântul Românesc" din Hamilton, editor George Bălaşu.
       După evenimentele din Decembrie 1989, dorul de Ţară îl cheamă, în final stabilindu-se în Bucureşti.
       Se stinge din viaţă pe 24 aprilie 2018.

 
Despre arma perfidă a dezinformării

       Dezinformarea a devenit în epoca noastră (n.n. anul 1990) un subiect de mare actualitate, fiind practicată în mod curent şi având posibilităţi practic nelimitate.
       Această plagă a societătii contemporane foloseşte ca singur instrument, răspândirea minciunii.
       Unul dintre principalii teoreticieni ai dezinformării, Vladimir Volkoff, o defineşte ca "un procedeu de condiţionare a spiritelor, care se adresează unor populaţii întregi".
       Datorită eficacităţii sale, dezinformarea este folosită în mod frecvent pentru manipularea mulţimilor, fenomen prezent în aproape toate revoluţiile, pentru a canaliza elanul sau disperarea maselor revoltate în direcţia dorită. Nici revoluţia românească din decembrie 1989, nu a fost scutită de influenţa nefastă a dezinformării.
       Deocamdată însă, tesătura faptelor este prea recentă pentru a putea fi apreciată în toată complexitatea ei, în mod obiectiv şi cauzal.
       Dezinformarea a fost practicată în toate timpurile. Dar dacă în trecut instrumentul principal de influenţare a maselor era doar lansarea oarbă, a zvonurilor care circulau, cum spune românul "din gură în gură", odată cu apariţia şi dezvoltarea presei, radioului şi a televiziunii, acestea au devenit cele mai facile mijloace de dezinformare.
       De altfel această realitate nu i-a scăpat înţelepciunii românului de pe stradă, care a sintetizat în patru cuvinte: "Minţi ca o gazetă".
       Dezinformarea are o serie întreagă de caracterisţici menite să-i asigure eficacitatea. Astfel ea se exercită asupra mulţimilor neorganizat şi nu se exercită niciodată în contracurent, ci se aliniează tendinţelor existente. De asemenea se execută în timp şi nu în mod pripit. Pentru a putea manipula opinia publică se foloseşte "dialectica firului de sârmă" (care pentru a putea fi rupt trebuie răsucit, ba într-un sens, ba în celălalt). Dezinformarea nu loveşte niciodată direct, ci numai indirect. Ea nu luptă nicicând pe teren propriu, nici pe terenul adversarului, ci pe un teren neutru: în altă ţară, în alt contex social decât cel în care există conflictul în realitate.
       O condiţie indispensabilă pentru reuşita dezinformării este asigurarea credibilităţii. Ȋn acest scop se publică imagini şi interviuri, care au darul de a aduce autenticitatea în informaţie.
       Pentru ilustrarea caracteristicilor dezinformării, vom folosi un caz recent.
       Ȋn timpul turlburărilor care s-au produs în Transilvania în cursul lunii martie (n.n. anul 1990) presa şi televiziunea au difuzat în mod repetat imaginea unei scene petrecute la Târgul Mureş în care un bărbat era maltratat în stradă de către manifestanţi, înarmaţi cu ciomege. Această imagine a fost difuzată de fiecare dată, pentru ilustrarea unor comentarii despre actele de violenţă, comise de către români împotriva minoritarilor maghiari din România.

Erast Călinescu din carţile sale

Erast Călinescu din carţile sale

       Astfel cotidianul "La Presse" din Montreal (22 martie 1990) foloseşte imaginea acestei scene ca ilustraţie la articolul "La Roumanie et la Hongrie tentent de calmer le jeu an Transilvanie" (după agenţiile de presă AFP şi Reuter, Viena).
       Ȋn prima parte a articolului se fac afirmaţii ca: "agresiunile contra minorităţii ungare în România" sau "violenţele revoltaţilor contra ungurilor", sau "să se pună capăt violenţelor contra minoritătilor ungare din România". Prin alăturarea fotografiei amintite nu se afirmă textual, dar se dă de înţeles că este vorba de maltratarea unui maghiar de către români.
       Ȋn mod cu totul întâmplător, în ziarul "Cuvântul Românesc" apărut în aprilie 1990 este reprodusă după ziarul România Liberă, relatarea unui martor ocular a scenei din fotografie menţionată. Ȋn articolul "Târgul Mureş, groază, ură", Tudor Artenie descriind înfruntatrea dintre români şi unguri scrie: "Un român prins este maltratat cumplit chiar sub ochii noştri. Este lovit cu bâtele, cu pumnii şi picioarele, până cade într-o baltă de sânge; atrocitatea continuă. Un tânăr se opreşte lângă corpul căzut şi cu un obiect asemănător unui cuţit, ţinut cu ambele mâini, îl loveşte cu cruzime de mai multe ori. Omul are capul spart şi nu mişcă. Ȋi zvâcneşte doar mâna stângă. Unii îi aruncă pe faţă o bucată de placaj tricolor. Cei ce trec îl lovesc cu piciorul şi îl scuipă.
       Comparând imaginea fotografcă cu scena descrisă de Tudor Artenie, fără îndoială că este vorba de acelaşi incident, deci de maltratarea unui român de către unguri şi nu invers, cum lasă să se înţeleagă agenţiile citate de "La Presse".
       Ţesătura cazului expus respectă întocmai regurile dezinformării. Astfel, acţiunea nu a fost dusă în contra-curent, ci s-a înscris în curentul existent: conflictul între români şi unguri; lovitura nu a fost dată direct, ci în mod indirect, căci nu s-a afirmat că fotografia ar reprezenta maltratarea unui ungur, dar imaginea a fost folosită pentru ilustrarea informaţiilor, despre violenţele românilor contra ungurilor; dezinformarea nu s-a făcut pe teren propriu, sau pe terenul adversarului, ci imaginea împreună cu textul articolului, au fost difuzate massmediilor internaţionale, pentru a fi publicate în ţări cu un context social diferit de al României sau de al Ungariei, care sunt partenerele reale ale conflictului. Ȋn sfârşit folosirea imaginii a sporit credibilitatea informaţiei denaturate...
       Actualitatea şi eficacitatea dezinformării, ridică problema apărării împotriva acestei plăgi contemporane. Renunţarea la folosirea massmediilor, ca surse de informare este de neconceput în zilele noastre. Ceea ce este posibil însă, este să privim informaţiile marilor agenţii cu prudenţă, pentru a putea "alege grâul de neghină", pentru a identifica minciuna şi calomnia, pentru a nu participa personal la minciună prin indiferenţa noastră şi să ne facem o datorie de onoare din a nu-i lăsa nici pe alţii să fie dezinformaţi.

*** *** ***

Nicu Naum, Eugen Bârsan, Marica Pană, Zahu Pană şi Erast Călinescu, la Câmpul Românesc din Hamilton, Ontario, Canada

Nicu Naum, Eugen Bârsan, Marica Pană, Zahu Pană şi Erast Călinescu, la Câmpul Românesc din Hamilton, Ontario, Canada

***

Demostene Andronescu, Erast Calinescu si Surorile lui Valeriu Gafencu

Demostene Andronescu, Erast Calinescu şi Surorile lui Valeriu Gafencu

***

Parastasul Părintelui Gh. Calciu. (De la stg) Erast Călinescu, Corneliu Marcu, Lucian Popescu, Marcel Petrişor, J.V. Iamandi, Demostene Andronescu la Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ), primăvara lui 2007.

Parastasul Părintelui Gh. Calciu. (De la stg) Erast Călinescu, Corneliu Marcu, Lucian Popescu, Marcel Petrişor, J.V. Iamandi, Demostene Andronescu la Mănăstirea Petru Vodă (Neamţ), primăvara lui 2007.

***


Despre Erast CĂLINESCU:

       Erast Călinescu inginer agronom şi pasionat fotograf, este predispus nu doar temperamental, ci şi profesional la un realism împins adesea pînă la detaliul cel mai crud, faţă de care are însă capacitatea de a păstra un fel de detaşare contemplativă, mai mult hîtră decît sfătoasă, exorcizînd prin umor şi complicitate nostalgică pitorescul, grotescul sau derizoriul "spectacolului" lumii.
       "Instantaneele" grupate sub titlul Viaţa ca o vizită (care este şi titlul textului final – mic memorial anecdotic al anilor de exil) reprezintă «momentele şi schiţele» unui Caragiale mai discret şi mai vulnerabil la tentaţiile lirismului colocvial. Darul observaţiei şi cel al notaţiei se împletesc fericit într-o proză scurtă plină de toate sevele vieţii şi de toată diversitatea deconcertantă a umanului.

Răzvan CODRESCU  

       Unui condeier de talia călătorului căutător de libertate Erast Călinescu nu i-a fost dat să îşi încunune talentul de povestitor – alcătuit dintr-un amestec de Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Calistrat Hogaş, Geo Bogza, Constantin Golescu, Mark Twain şi Giovanni Boccaccio – nici la vreme de pârgă firească şi nici în ţara lui dragă, purtată cu dor, vreme de treizeci de ani, în sufletul de fugar pe meleaguri străine. De bună seamă, viziunea existenţei ca vizită i-a fost inspirată octogenarului repatriat după consumarea periplului în regim de azilant politic, încă din vremea românească a copilăriei şi catehismului creştin. Aşa va fi învăţat că, în viaţă, oamenii nu sunt stăpâni pe lume, ci mai degrabă aflaţi într-o scurtă trecere, adică în vizită printre şi împreună cu ceilalţi pământeni, ca fraţi în faţa eternităţii. Autorul este un mare meşter fotograf amator cu pasiunea pusă în practică de-a lungul vieţii şi mărturisită public, acum, cu mai mult curaj decât pentru naraţiune.

Mihai POSADA  

       Registrul bombastic sau insidios al eului memorialistic exhibat nu există nicăieri în paginile cărţii lui Ion Vianu. Asistăm, în schimb, la o adevărată căutare a sinelui ascuns. "Amor intellectualis" rulează desfăşurătorul biografic al unui personaj constrîns social, penalizat ideologic şi frămîntat de însăşi vîrsta tînără la care se află. Biografia devine autobiografie prin modul sistematic şi în acelaşi timp subtil în care autorul recuperează sensul experienţelor traversate. Dramele din lagărul socialist, sinuciderea prietenului drag Mironi, ulterior trauma exilului constituie secvenţe destabilizatoare, de ruptură şi disoluţie a personalităţii. După ce le-a înfruntat în plin, autorul le va expune fără impudice văicăreli. Tonul este reţinut, sobru, maniera puţin pedantă. Şi aproape fiecare episod (considerat) relevant, numeroasele şi fugitivele secvenţe ale unor fapte în permanentă concomitenţă şi derulare sînt acum focalizate şi meticulos analizate. Practic, pe Ion Vianu nu trebuie să-l crezi pe cuvînt, fiindcă demonstrează; demonstraţia înseamnă argumentaţie rotunjită, iar rotunjirea nu e, la el, stilistic-sofistică, ci rezultatul unei meditaţii profunde la temă.

Daniel Cristea ENACHE  

       Ion Vianu, nu e doar una dintre cele mai lucide minţi contemporane, nu e doar unul dintre cei mai apreciaţi specialişti ai generaţiei sale. Ion Vianu a fost psihiatru în România comunistă, adică în România pesecuţiilor politice, unde însăşi psihiatria putea fi un instrument de teoroare... Ion Vianu a ales calea exilului în 1977, după ce s-a alăturat mişcării Paul Goma. Din ’90, a investit foarte mult în transportul pe ruta Elveţia – România, pentru că, de fapt, a investit mult în România.

Laurenţiu UNGUREANU  

       Erast Călinescu după o copilărie scurtă dar fericită, a fost restul vieţii puternic afectat de soarta tristă, din punct de vedere politic, social şi economic a ţării, cotropită de dictatura comunistă de după al doilea război mondial.
       Era un om drept dornic de învăţătură, de a-şi face o profesiune folositoare ţării şi poporului său, dotat cu un talent ascuns al "imaginii" ca formă de existenţă a naturii.
       Ȋntr-un articol din 2016, intitulat Vremea colindelor spunea "În vremea aceea colindele erau interzise, iar prin oraşe colindau doar ţigănuşi, cerşind prin autobuze şi prin tramvaie, în felul lor, şi, ca să nu fie debarcaţi, îşi terminau colindele cu Foaie verde de piper,/ să trăiască dom-şofer… Moş Crăciun era epurat şi el, avînd 'origine nesănătoasă', iar pe postul său era instalat 'Moş Gerilă', tovarăş de KGB cu sovieticul Morozko. Pomul de Crăciun se numea “Pom de iarnă” şi îşi aprindea luminile tocmai de Anul Nou, iar Buhaiul venea la Palat cu urături socialiste…"
       Persoană optimistă, atent observator, jurnalist de excepţie prin curajul propagării adevărului istoric social şi cultural, care nu şi-a pierdut speranţa, într-o vizită în ţară în 1992, a rămas surprins ca "Steaua sus răsare", steaua copiilor nu mai avea cinci colţuri, ci era din nou steaua noastră, ortodoxă, cu opt colţuri. Iar în inima ei era bucuria Naşterii Mîntuitorului nostru.
       Aceast chemare sufletească l-a determinat să se reîntoarcă în ţară şi să se odihnească pe veci în pământul strămoşesc.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate