Silvana Cojocăraşu  
 
 
 
 
 
 
 
Silvana Cojocăraşu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

La maison du silence

J'habite la maison du silence
au bout de la rue qui s'arrête sur la côte,
j'ai une histoire plus longue que celle des mille-nuits,
c'est comme le conte des vagues qui pèsent sur la terre.

Je sens les rêves verdis dans les regards des feuilles,
leurs longs soupirs quand se détachent et pleurent,
sonne l'heure du temps des poètes morts,
les feuilles et les poètes n'ont plus rien à perdre.

Lorsqu'on a plus rien à perdre
on se promène sous la pluie errante,
les grandes pluies n'ont plus rien à craindre,
on s'y promène comme à la fin des temps.

Il y a des lieux où les maisons
durent plus que les siècles.
J'habite le temps de ma maison.
Parfois, je pleure.

Un jour, il pleuvait, je regardais les rues désertes. Une seule femme, le visage couvert d'un parapluie, se promenait d'un pas lent, comme si rien ne s'y passait. Elle paraissait l'image même de la solitude, indifférente à tout ce qui l'entourait, le cri muet du désespoir. Le mal du monde ne pouvait plus la toucher. J'ai senti, en la regardant passer et traverser la rue lentement, légèrement, doucement, sous la pluie froide et droite de début d'été, qu'elle avait déjà tout perdu, elle restait seule à elle même, la pluie ne la touchait plus, ni les sons du monde.
Je connais cette femme, je me suis dit.
Elle doit habiter une maison du silence.

Lorsqu'on a plus rien à perdre
on se promène sous la pluie errante,
les grandes pluies n'ont plus rien à craindre,
on s'y promène comme à la fin des temps.

 
 

*** *** ***

Ştefan Dumitrescu  
 
 
 
 
 
Ştefan Dumitrescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
IMNUL ZGOMOTULUI ASURZITOR

Cel ce ştergea idealurile de praf
umblă acum pe culmea munţilor
făcând un zgomot asurzitor
umbra lui se vede pe fundul lumii

femeia sălbatică înlemnise privindu-l
şi cât era de frumos pe vârful munţilor
orice femeie privindu-l ar fi înnebunit
şi ar fi devenit o viţă de vie

se făcuse atât de palidă că lumina
însă avea să mai treacă mult timp
până avea se întâmple nenorocirea aceea
ce lumina lumea ca ziua.

 

*** *** ***

Cristian Petru Bălan  
 
 
 
 
 
 
 
 
Cristian Petru Bălan

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Lumina lunii toarnă

Lumina lunii toarnă, de sus, în noi, iubire
Şi ne-nteţeşte foamea de scufundare-n dor,
E dor din dorul cosmic, destinul tuturor;
Puterea ei de vrajă se-ascunde-n strălucire.

Născut din duhul Terrei, atoate-absorbitor,
Adun lumini în mine, golind întreaga fire;
Şi-n setea mea gigantă, fără îndiguire,
Ţi-am absorbit tot chipul, mereu fermecator.

Asa vom fi puternici când vremea se grăbeşte
Şi pentru-această faptă sunt oare vinovat?
Primim lumina cosmic când luna dogoreşte,

E veşnică doar Moartea! Iubirea câteodat’…
Când ploi de stele-albastre privirea ne-ameţeste,
Rivala ta dispare şi totul e salvat!

 
 

*** *** ***

Dumitru Ichim  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dumitru Ichim

 
 
 
 
 
 
 
 
 
PIETA

''și s-a auzit ca o suflare de vânt''

 
De când era mic
jucăria lui preferată
era o moară de vânt.

O cioplise
dintr-un lemn cioturos de ciomag.

Băiețelul dulgherului
le spunea copiilor
că nimeni n-o să mai fie
flămând niciodată,
în nici un sat pe pământ.

Moara de vânt
va fi măciniș
pentru pâinea cea vie
din lanurile cerului.

Într-o seară
oamenii i-au pus în spate
propria lui moară.
Cu cele patru aripi...
Ce mare se făcuse acum,
înaltă cât neopritul de drum.

 
Fecioara duhului sfânt,
deasupra lui se coboară,
deasupra inimii,
adumbrirea de mamă,
ca lebăda peste ultimul cânt,
ca durerea soarelui
aplecându-și rodirea în spic:
''Cât de mult seamănă
jucăria lui
cu lemnul străbătut de cui!''
De când era mic
și-a iubit jucăria lui de dulgher,
ca-nălțatul de zmeu
era moara-i de vânt, lemnul de moară...

Tu care-ai fost
lui Dumnezeu
întâia primăvară,
unde ești, frământ al sufletului meu -
pâine coborâtă din cer?''

 
 

*** *** ***

George Filip  
 
 
 
 
 
 
 
George Filip

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

VENIŢI ACASĂ, FRAŢILOR!

ninge peste NISTRU din eter.
Limba Românească-i lerui-ler…
ne mândrim cum sună de curat
prin bugeacul ce a fost furat.

prin Moldova noastră veşnic verde,
limba strămoşească nu se pierde.
o vorbim şi-o scriem şi-o citim,
cântecul din ea sună sublim.

pe la nunţi - când lăutarii cântă,
sufletele noastre se-nfierbântă.
şi pe plaiul dulce - de la noi,
batem sârba, brâul - ca şi voi.

şi bem vin moldav şi sădim flori.
mirese şi miri - prin sărbători,
ne-ncingem cu mândrul Tricolor
precum fiii-aceluiaş popor.

iar de-o fi să zboare vulturi roşii
peste plaiul unde dorm strămoşii,
ne-adunăm - batalioane mari,
să-i fim Ţării scut şi militari!

limba e aici - vecine dragă,
pură ca de o vecie-ntreagă;
dacă vrei să cânţi şi tu cu ea,
vino moldovene şi ţi-o ia.

veniţi să-mplinim MAREA UNIRE,
Nistrul să-l secăm dintr-o sorbire.
avem sânge pur - de-acelaş neam;
hai acasă - frate moldovean!..

*** *** ***

Marin Mihalache  
 
 
 
 
 
 
 
 
Marin Mihalache

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

MERGI, CALULE

Un cal mi s-a oprit la poartă
Cu aripile frânte împrejur
El s-a smucit şi s-a desprins din coardă
De infinitul cercului sătul.
Grăbeşte-te, mi-a zis, e seară
Şi prin pustiul umbrelor vom trece
Să bem acum pentru întâia oară
Zăpada duhurilor rece.

Pân’o să ajungem la celestul mire
În lumea-aceea atât de-ndepărtată
Trecând prin moarte înspre nemurire
Uitând c-am fost pe-aici vreodată.

Vom întâlni pe cei plecaţi nainte
Prin rai plutind cu aripi de lumine
Și înviaţi din sfinte oseminte
Cu nimb pe cap de aure divine.
E drumul lung şi-i calea întunecoasă
N-am terminat ce-aş fi dorit să spun
Şi lumea-aceasta-i tragic de frumoasă
Mergi, calule, nu-s gata, mai rămân.

 

*** *** ***

Irina Lucia Mihalca  
 
 
 
 
 
Irina Lucia Mihalca

 
 
 
 
 
 
 
 
 
Pe urmele fiecărui pas

Un val plesneşte în noapte...
Cuvintele vorbesc misterios
prin tăceri,
adânc inspiri sărutul.
E noaptea din noapte,
ca visul din vis,
ca ochiul din lacrimă.
Cineva invizibil mângâie
păpădiile din zâmbetul ei,
copil plutind
în şoapta timpului,
sângele tău e stingher fără ea,
cutreierând cerul primăverii,
iubirea voastră ţipă
în oarbe oglinzi,
lumea îţi scapă din mână,
timpul se scurge prin inima ta.
Voi pleca din atâtea vieţi
trăite şi visate,
pe urmele fiecărui pas,
prin fiecare viaţă,
prin lumină,
doar spre lumină...

 
 

*** *** ***

Gabriel Stănescu  
 
 
 
 
 
 
Gabriel Stănescu

 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 

O lume anapoda

Ce oră e? Ce an? Care secol?
De la o vreme oamenii au devenit indiferenţi
La ce se întâmplă de cealaltă parte a planetei
Fiecare cu serviciul lui cu viaţa cu datoriile lui
Întâmplător ieri s-au stricat toate ceasurile
Anotimpurile sunt din ce în ce mai anapoda
Magnolia a înflorit în decembrie
În plină vară a fost atât de frig încât apa
Din bazinele de înot a îngheţat de-a binelea
Bătrânii au dat în mintea copiilor desenează
Pe asfalt toate promisiunile neonorate ale preşedinţilor
Din campaniile electorale
Liliecii şi bufniţele adorm odată cu găinile
Magii au pornit în căutarea
Unui alt Iisus pentru noul serial de televiziune
Noaptea asta din porunca bossului
Toate curvele din barul spaniol sunt gratis
Degeaba mă priviţi întrebători oameni buni
Nu eu distribui indulgenţele pentru acest festin
Viitorul? Habar n-am… Un zmeu de hârtie
În mâna copiilor vagabonzi

 

*** *** ***

Alexandru GREGORIAN  
 
 
 
 
 
 
Alexandru GREGORIAN

 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 

PSALM

Ştiind să scriu şi să citesc,
mă - unseşi - şi mă smeresc -
Doamne pretudindenesc,
diac în cinul Tău ceresc.

Scăpărând scântei în mine,
Tu m-asemuişi cu Tine.
Nu mai sunt, dar, oarecine.
Mă întreb însă, cum vine,

Dădătorule de Viaţă,
că-s tot umbră, scamă, ceaţă,
şi tot ţii roboj la Carte
că-ţi rămân dator cu-o moarte?!...

20 martie 1983
Casa Luz
 

*** *** ***

Alexandru Tomescu  
 
 
 
 
  Alexandru Tomescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Ţie, Basarabie dragă

 
Pământ românesc, frântură de rai,
Cu cronici ce bine-cuvântă,
Cu doine prea triste şi cântec de nai,
Cu bătrânii stejari, martori în luptă.

Călcat-au pe tine atâtea noroade,
Să-ţi ia libertatea şi rodul cules.
Ţesut-au la graniţi atâtea iscoade,
Să-ţi fure şi graiul şi portul ales.

Când văzduhul suna de copite-n galop,
Fiii s-au strâns lângă Nistru pe maluri.
Nu purtau epoleţi şi nici arme de foc
Doar piepurile goale-n năvalnice valuri.

Nu puţini au rămas, pe mal ca morminte
Şi câţi mutilaţi, doar c-o mână la plug,
Au arat iar ogorul, privind înainte
Salvându-şi iar ţara de sclavie şi jug.

 

 
Unii au fost luaţi ca zălog în Siberii,
Pe drumul de-ntors n-au mai călcat
Din lumea polară, în borealele serii
Visau pe cei dragi şi biserica-n sat.

Se zbate-n văpăi apusul de soare,
Privindu-ne ţara de jur împrejur,
Pe maluri de Nistru adie o boare,
Când umbrele lor dispar în azur.

Mai bate iar crivăţ la voi peste noapte
Şi veştile triste cutreieră sate...
Slova română s-o spuneţi în şoapte,
Privind peste Prut la sora şi frate?

O, nu! Iubirea de neam la voi e virtute,
Nădejdea-i suflarea eternei chemări,
Căile largi doar de Domnul ştiute,
Să fie noi punţi peste Prut, până-n zări.

 


ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate