Silvana Cojocăraşu  
 
 
 
 
 
 
 
Silvana Cojocăraşu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Cuvintele se-nghesuie prin gaura cheii

Cuvintele se-nghesuie să iasă prin gaura cheii
nu mai vorbesc
împrăştiate se rătăcesc
nu-şi mai amintesc drumul vorbirii.

Un fruct minuscul luna
printre frunzele de la fereastră
se loveşte de tăcere
de clipa palidă înfricoşată
care strânge ca o chingă într-o cochilie
şi nu mai vrea să stea
i se face frică de noaptea grea
să nu o prindă cu gândul în privire,
se-nghesuie să iasă prin gaura cheii.

Gestul firesc se toarnă în forme mici
şi se închide.
Toţi pleacă prin gaura cheii
se-nghesuie să iasă
se duc să ia lumina aceea promisă
de la tarabele din colţuri umbroase,
îşi vând gesturile închise în forme mici.

Gândul cade în cuvinte străine
şi se loveşte de uşi închise.
Zidurile goale se vor fi umplut de icoane reci,
palide, înfricoşate rămân lipite
privind încremenite spre gaura cheii.

Pe tavan dâre dulci de lumină
se plimbă calde şi se întind
ca o pisică trezită din somn,
pe canapeaua mea tihnită
se ascund în joacă între zi şi noapte
şi eu mă înghesui să intru
prin gaura cheii.

Dacă am gândi cu voce tare
la măcelăria din centru
nu s-ar mai vinde miei blânzi despicaţi,
negru şi alb şi gri împreună
ar scrie incredibil dialogurile
din trista poveste a candidei bunici
în manuale de istorie,
lunga noapte a ursului ar naşte îngeri
şi în oraşul nostru,
deşteptarea primăverii
ar încorona-o pe Regina Marguerite
din Regele moare,
Gulagul şi Perestroika, Sfârşitul lumii şi Marele cutremur
s-ar juca cu casa închisă
pe scenele Naţionalului
câteva stagiuni la rând,
iar Hamlet ar primi premiul
pentru cea mai bună regie a universului.

Bătrânul rămâne ultimul să tragă cortina.
Apoi închide uşa cu cheia.

 
 

*** *** ***

Ştefan Dumitrescu  
 
 
 
 
 
Ştefan Dumitrescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
HYMN OF LOVE

Love was heard penetrating the bark of the trees
Like a fox that goes into the sea
Digging up with the paws a lair
The one who was sewing the sea and the shores
Heard a divine chant

My soul was moving in towns
To wet the seeds of the memories
It was then when I saw the guard of the desert
Loving an institution

Happy are those who let their world
And enter the corolla of a lily as if they lost in the woods
They sit like the falcons on the white hands
Of a woman who proudly enters the hell

 

*** *** ***

Cristian Petru Bălan  
 
 
 
 
 
 
 
 
Cristian Petru Bălan

 
 
 
 
 
 
 
 
 

Râvna poetica

 
Ca să-ţi semăn în măestrie,
mi-am aprins cu fosfor de-mprumut
toate motoarele minţii, toate bujiile,
chiar dacă unele funcţioneaza forţat,
cu fum şi multe rateuri.

Ca să-ţi semăn în măestrie,
câte n-am făcut
şi câte n-am desfăcut!

Am rupt ca şi tine o rază de lună
şi-acum încerc zadarnc s-o curbez
cum tu făcuşi trecând-o prin clestele inimii.
Mă chinui s-o dau la polizor,
s-o filtrez prin vise înalte, celeste,
ori s-o torc subţire,

 
fără să aflu cum faci tu, maestre,
de reuşeşti totdeauna să brodezi cu ea fără greş
covoare întregi de poeme hipnotizante.

Ca să-ţi semăn cât de cât, maestre,
negăsind la-ndemână vreun Pegas pierdut de tine
sau măcar o pasăre liră măiastră,
prind uneori câte-un cuc mai prost sau mai chior
şi-l jumul de toate penele pe burtă
de-l trec ameţelile, căutându-i zadarnic
locul acela vrăjit din care sa-i mulg laptele cucului
despre care se-aude
ca poeţii ce-l beau cu fiertura de stele
şi de iarba fiarelor
deschid dintr-o dată
toate lacătele poeziei!

 
 

*** *** ***

Dumitru Ichim  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Dumitru Ichim

 
 
 
 
 
 
 
 
 
NEDUMERIRE

Unde-ncepea grădina,
o floare
din neamul Regelui Zambil
l-a întrebat pe Copil:
''Ai păru-n cârlionți de soare,
nu cumva
mama Ta e Lumina?''

*** *** ***

George Filip  
 
 
 
 
 
 
 
George Filip

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

…CU MENTORII MEI

te-nvăţ să zbori, mi-a zis un vultur
şi m-a purtat pe piscuri dure;
acolo nu aveau menirea
oamenii…viaţa s-o îndure.

te-nvăţ curajul, mi-a zis Marea
şi am vâslit spre depărtări
dar n-am găsit lâna de aur
şi nici preablânde dezmerdări.

Te-nvăţ să cânţi, mi-a zis izvorul
Şi am cântat… şi am doinit
Şi astfel – eu cu tinereţea
Pe plaiul meu m-am altoit.

te-nvăţ să taci, mi-a zis o stâncă
şi m-a-nvăţat…cum să nu tac
de-atunci, să aflu adevărul
luntre şi punte eu mă fac.

te-nvăţ iubirea, mi-a zis viaţa
şi am iubit…şi mai iubesc.
nu de iubire duc eu lipsă,
ăsta-i păcatul omenesc.

te-nvăţ poeme, mi-a zis dorul
şi…precum norul călător,
prin patru zările planetei
îmi duc poemele…de dor.

vino copile, mi-a zis vârsta,
tutore aş putea să-ţi fiu
şi i-am răspuns într-o oglindă:
stimată Doamnă…e târziu…

*** *** ***

Marin Mihalache  
 
 
 
 
 
 
 
 
Marin Mihalache

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

PROFETUL

Pentru el trecerea prin lume
Fusese doar o scurtă călătorie
Într-o ţară îndepărtată, străină,
Un vis de demult, deja împlinit
Dar acum anume retrăit
Să i se adeverească profeţia.

Se născuse însă prea devreme
Cu viziunea ascetică a pustiei,
Ispită demonică a perfecţiunii,
Copil bătrân şi orb de zile ca Pan
Cântând din trestii fermecate.

Pe buze însă avea din naştere
Gustul catranului şi al pucioasei.
Pentru cei săraci cu duhul
Cuvintele sale de bocet și jale
Erau precum tămâia cea sfântă
Îmbălsămând catapetesmele.

Pentru cei singuri şi rătăciţi
El a fost o făclie în noapte,
Torid soare în amiaza de vară,
Incendiu, focul ceresc aprins
Mistuind păduri de mister,
Harbor al fluturilor serafici
Pe tărâmul transparent al visării,
Al pământului făgăduinţelor.

După ce îşi îngropase în osuar
Mădularele lumeşti de împrumut
El încă priveghea ferecat în tăcere.
Aripi de îngeri albe, străvezii
Îi crescuseră pe locul umerilor
Pe care stoic îşi dusese crucea.

Pentru el trupul și carnea i-au fost
O povară în plus, o desagă de oase,
Craniul, un potir răsturnat,
Cuibar de neuroni şi de hematii
Foc nevăzut sub un vitraliu de fum,
Prin care au trecut toate furtunile
De vise, viziunile cosmice, iluziile,
Zgomotul și furia zilelor.

Acum însă toate grijile amuţiseră
Și el se întorcea acasă liniştit
În noaptea nefiinţei, pe scările
Reci şi pustii ale labirintului,
Singur, străin, doar cu un opaiţ
Aprins în locul unde-i bătuse inima.

 

*** *** ***

Gheorghe Rădulescu  
 
 
 
 
 
 
Gheorghe Rădulescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
PLÂNGE NEAMUL

Plânge neamu-n mine, mamă,
îl aud cum se destramă.
Ȋnăuntrul meu de sânge,
plânge neamul şi se frânge.

Plâng cărările spre lună,
plânge marea valul sună.
Plânsul urcă-n cer prin stele,
de-a făcut râuri prin ele.

Plânge viaţa şi izvorul,
plâng şi munţii, plânge dorul.
Numai lacrimi curg pe cale
s-a-negrit gândul de jale.

Plânge neamu-n mine, mamă,
de urât, de rău, de teamă.
Plâng speranţe-n prag de moarte,
visuri plâng până departe.

Plâng şi morţii-n cimitire,
plâng şi cobele-n neştire.
Pe Golgota se tot duce,
neamul meu ucis pe cruce.

 

*** *** ***

Alexandru GREGORIAN  
 
 
 
 
 
 
Alexandru GREGORIAN

 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 

Vine, nu mai vine

Vine, nu mai vine Vine nu mai vine
Steaua mea albastră
Mi-o trimite cine
Candela-n fereastră ?

Poate-n ea e gândul
Vreunui poet,
De mult dus sub prundul
Cerului - Profet.

Ori vreo amintire
-Inel de suspine-
Vreo veche iubire
Aromită-n mine

Vine, nu mai vine...

Dacă n-o să vină
O să-i las la noapte
-Scris pe-o lună plină-
Căntec trist în şoapte

 

*** *** ***

Alexandru Tomescu  
 
 
 
 
  Alexandru Tomescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Aştept primăvara

Aştept să vină primăvara,
Ţinută-n lanţuri de gheţuri şi ninsori
E anotimpul ce ne-alungă povara
Nopţilor reci cu cer plin de nori.

Ştiri de prin ţară ne sunt simple visări
Cum să-nţelegi că munţii ei, Carpaţii,
Rămaşi pleşuvi şi fără de cărări,
Desparte ţara-n două, în loc s-adune fraţii.

Cuvintele se leg cu greu, precum,
Un bucheţel de ghiocei, culeşi
Din văi sau margine de drum
Ca să-i oferi din suflet "dragilor aleşi"

 


ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate