Silvana Cojocăraşu  
 
 
 
 
 
 
 
Silvana Cojocăraşu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

Sognando l'Africa

I pensieri si rompono vagando nello spazio
tra i giardini e le sabbie,
si arrampicano alle pietre sui camini delle carovane,
si staccano sottilmente,
la notte leggono un po' alla luce di una lampada,
si sentono bere l'acqua
e arrotondarsi le labbra.

I colori rubati dai fiori degli oasi rivestono la luce,
l'aquila e l'ombra volano insospettabili insieme
l'uno nell'alto, molto lontano,
l'altra passando sopra di noi, invisibile,
la brezza della calura ti accarezza il viso
tremando l'aria del mezzo-giorno
come un lungo bacio, passionale,
del mare che non sarà mai più.

Chiusa dal sole
in conchiglie dal gusto di sale e
il lungo fremito, come l'angoscia
degli occhi coperti nella profondità della terra -
così nasce l'eternità
quando il volo diventa storia
sotto lo sguardo dello sfinge.

Il pensiero si rompe sognando l'Africa,
a volte la luna passa così vicina
che l'anima canticchia con la sua voce
l'alabastro dell'imperatrice
i sapori del souk
toccando l'aria e il tempo
intorno all'irreversibile desiderio
più profondo delle oscurità degli oceani
dove i pescatori allungano le reti
senza sapere e senza vedere.

Le grotte fanno suonare
con il pensiero nascosto dal silenzio
del grande finale
il Graal dentro di noi, invisibile.

Ascolta la voce dell'Africa:
nel paese lontano
c'è per ciascuno una stagione.

 
 

*** *** ***

Ioan Mirea  
 
 
 
 
 
Ioan Mirea

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
ACOPERĂMÂNT

Am fost fără minte
Piatră fierbinte -
Eu te-am dezgropat
- Să nu fiu iertat!
Cănd o să m-astupi
Ȋntre cerbi şi stupi -
Mai lasă-mi afară
Mâna pe povară
Ochii pe culoare
Aprinşi la culcare.

 

*** *** ***

Horia Stamatu  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Horia Stamatu

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

NEDESPĂRŢIŢI (I)

Cu toate ca năpraznic nu-l cunosc:
massă atât de densă în fluida trecere;
uit să întreb, unde, de unde,
cine, la cine, de ce şi tot ce se-ntreabă;
răspunsul mut se arartă,
nici ochi purtând cu foc un firmament
egal, tăcut, liniştit, lucrarea orbului
deloc arhitect mai mult muzicant cerşetor,
la culmea cărei umbra doar undele uită,
puţin câte puţin dizolvat în albine şi lacrimi şi colb
la răscruce de dus şi întors, de anotimpuri,
la nodul firelor de vânt, în punctul zero
necunoscut de nimeni. Viu.

 
 

*** *** ***

Achim Bucuțea  
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Achim Bucuțea

 
 
 
 
 
 
 
 
 
PRIMĂVARĂ ROMÂNEASCĂ

 
Astăzi când astrul zilei e-n echinocțiul primăverii
Privesc cum se ridică soarele, pe cerul înalt și clar,
Cum cald și luminos el pune stop tăcerii.
Cu tot ce-i viu sub soare, plec și eu hoinar.

Să inspir primăvara cu aerul ei sfânt și pur
Să mă deschei la pluovăr, să-mi intre raze-n sân,
Să-mi mângâie privirea. Pe tot ce mișcă-n jur
De acum pe această lume, doar el este stăpân.

Am luat-o prin pădure, prin cor de păsărele
Și am văzut că-I tristă, săracă, dușmănoară,
Dar mi-am plecat urechea, pe tulpini lungi și grele
Și am auzit cum urcă seva, pe sub coaja groasă.

Din firul unei ierbi, privesc cum se smcește
Un ghemotoc de floare, cât firul unui ac.
Sub frunza putrezită, o viață se trezește,
O ceată mișcătoare, în frunte c-un gândac.

Din umbre de sub tufe, și-întind spre soare paiul,
Covor de iarbă verde și flori mirositoare.
Încet, încet sub soare-n pădure este raiul,
Căci tot ce-i viu acum e-n sfântă sărbătoare.

 
O lume amorțită, sătulă de-a iernii ninsoare,
Caută-n drumul ei, o nouă cale spre libertate.
Prin orce colt natura-I doar viață și mișcare
Căci primăvara-i bucurie și izvor de sănătate.

Pășesc cu teamă, să nu calc vreo nouă viață
Să-i tulbur existența, cu a tălpii mele apăsare.
Iubesc această vrajă ce-o aduce dimineața,
Când pulsul primăverii mă scoate la plimbare.

Pun streașină la ochi acum palmele amândouă
Văd câmpuri verzi ,întinse, ce renasc în soare
Sub noua plămădire a stropilor de rouă
Văd oamenii la muncă, cum zburdă pe ogoare.

E primăvară, primăvară sfântă Românească,
Când toți și toate-s la noi albine lucrătoare
Pornite din dorința de frumos să renască
Pentru o nouă viață, în noul an cu soare.

 
 

*** *** ***

Dumitru Ichim  
 
 
 
 
 
 
 
Dumitru Ichim

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

ÎNTOARCEREA DIN EMAUS

...iar Petru i-a-ntrebat a doua oară,
cumva și a dojană de pelin:
- ''În capul vostru ce era
de ați crezut că e-un străin,
și nu Iisus?''
- ''I-am spus
rămâi cu noi
că ziua se aplecă înspre seară
și-i doar la începutul săptămânii.''
Dar Petru i-a-ntrerupt din nou,
că neputând să-i creadă
le râcâia cuvântul spre dovadă:
''Și cum adică L-ați recunoscut
abia la frântul pâinii?
Era la fel (cum amintirile mă dor!)
așa ca, în ajunul morții Lui, în foișor?

Numai Ioan zâmbea
gustând pe îndelete taina,
de-ajuns credinței zborul,
cum bradul își îmbracă haina
cu nasturi de rășină,
așa veșmântul lor le mirosea,
nu a pescar, ci a lumină
din pâinea aburindă de la Cină
când o frângea Învățătorul.

*** *** ***

Marin Mihalache  
 
 
 
 
 
 
 
 
Marin Mihalache

 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

CASCADA NIAGARA

De la începuturi de lume de sub stâncile
De munte din norii tulburi de pe cer
Din lacrimile streașinilor aplecate
Din lacrimile copiilor și ale sfinților
Strop cu strop toate apele pământului
Se adună la cascadele de la Niagara
Stoic hotărâte să se coboare sprinten
Prin văile Canadei și într-o bună zi
Să umple copaia Oceanului Atlantic.
De eoni râurile pământului curg
Dar oceanul nu s-au umplut încă.
De pe un versant pilastrul de spumă
Ca voalul alb de mireasă se revarsă
Pulverizat în ceața umedă a cataractei.
De pe priporul arcuit al potcoavei de cal
Brusc râul se poticnește din galop
Albia să frânge sub torentul cascadei
Și apele se prăbușesc ca într-un abis
În pâlniile golurilor negre de unde
Nu mai este cale de întoarcere.
Din acel vertigo, din vârtejul cascadei,
Nici apa, nici timpul, nici umbra
Nici lumina nu mai au scăpare.
Cine vrea să vadă cum se sfârșește
O lume dincolo de orizontul metafizic
Și începe o alta într-o altă dimensiune
Trebuie să meargă la cascada Niagara.
Vernilul pal al apei dinaintea căderii
La cascada miresei se face alb ca zăpada
Ca o avalanșă de sare, filigran de marmură
În care se oglindește lumina curcubeielor.
O ploaie de ceață densă ca la potop
Freamătă ca spuma laptelui în șiștar
Și tunete înfundate bat în timpanele
Prăpastiei care vibrează în vâltorile
Efervescente din cornucopia torentului.
Din vârtejurile deluviului din scocurile
De la poalele cascadelor sepiile de cerneală
Sânt mânate apoi de vânturile care suflă
Dinspre lacul Erie prin văile provinciei Ontario
Până la gura însetată a Oceanului Atlantic.

 

*** *** ***

George Filip  
 
 
 
 
 
 
George Filip

 
 
 
 
 
 
 
 
 
MĂRŢIŞOR

Creşte firul ierbii peste glie.
Şiruri de cocori se-ntorc pe-un nor.
Florile şi Soarele şi viaţa.
Se-mpletesc în scumpul mărţişor.

Pe sub ii de mame şi fecioare.
Se frământă, pur, acelaşi dor:
Să ne-mpartă câte-o sărutare,
Semn că am primit un mărţişor.

Cântă munţii, Dunărea şi Marea,
Codrii şi pământul răbdător.
Neamu-şi şterge lacrima şi cântă
Când îşi pune Ţara – mărţişor.

Încă bat furtuni să ne-mpresoare.
Imnul nostru urcă-n viitor ;
Inimile noastre-s mărţişoare
Ce pulsează-n sfântul Tricolor.

 
 

*** *** ***

Vasile Posteucă  
 
 
 
 
 
 
Vasile Posteucă

 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 

INEDITĂ

Acum sunt unul, omul şi poetul
Cum infinitu-i una cu atomul;
Metafora-i mai repede ca jetul,
Şi biruie-n poeme numai omul...

Tăceri din spaţii interplanetare
Ne ţin de-apururi inima-n căluş,
Scrumiţi de dorul lumii viitoare,
De-un gând semnat sfios: Aron Cotruş...

Şi-aşa se-ntoarce moartea-n viaţă.
Ȋntre poet şi om primează cerul;
Iar soarele e zodia din ceaţă.
Cotruş fiind, a înmulţit misterul...

 

*** *** ***

Alexandru GREGORIAN  
 
 
 
 
 
 
Alexandru GREGORIAN

 
 
 
 
 
 
 
 

 
 
 

ŞOVĂIRE

Mai e o noapte-naltă
departe, pân-la stele;
jos, marea se frământă
cu cerul prins în vele.

Ci visul tot îndeamnă
aripa, sus, să-nfrunte
însinguratul spaţiu
şi ceaţa de pe munte.

Să iau în piept urcuşul
cu vulturii şi norii?...
Acolo suie, însă,
abia nemuritorii...

Şi când şi când cocorii.

28 aprilie 1984
Casa Luz
 

*** *** ***

Alexandru Tomescu  
 
 
 
 
  Alexandru Tomescu

 
 
 
 
 
 
 
 
 

 

VĂPĂII DE AMURGURI

Pentru voi ce-aţi zidit aceste lăcaşe,
Cu harnice mâini şi piepturi golaşe,
Vă-nchinăm din amvon, un imn de slăvire,
Iar celor plecaţi, o eternă amintire!

Nu v-au atras ale lumii plăceri,
Nici n-aţi vânat tentante averi.
Voi aţi purtat al românilor vis,
Uneori îngropat în temutul abis.

Destinul v-a dus aşa de departe,
O cale prea lungă de fraţi vă desparte.
Viscolit-au în suflet străine luciri,
Vestejit-au cu vremea timide iubiri.

Faptele voastre crâmpei de baladă,
Cuvintele voastre răsună-n cascadă,
Voi aţi sculptat cu dalta durerii,
Lăuntricul zbucium, sublimul tăcerii.

Văpăi de amurguri în nordici grădini,
Privirile voastre se scaldă-n lumini.
Pe-ntinderi de zări miresme vă ning...
Chemări din trecut patetic se sting.

 


ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate