EUGEN COJOCARU

Scriitor, publicist, critic de arta

 
EUGEN COJOCARU

       Eugen Cojocaru este absolvent al Facultatii de Litere din Cluj, promotia 1987.
       Din 1983 este corespondent la mai multe ziare si reviste din tara – Faclia, Steaua, Tribuna, Echinox, Napoca Universitara, dupa 1990 in Familia, Poesis, Astra, Romania Literara, si din strainatate – USA, Germania, Canada.
       Colaborarile sale au constat in articole, reportaje, interviuri, povestiri, poezii, critica de teatru si film, studii de istoria si teoria artei. In acea perioada a fost sprijinit de prieteni si mentori mai in virsta din care amintim: Profesorii Liviu Petrescu, Mircea Muthu, Ioana Petrescu, scriitorii Marcel Runcanu, Tudor Dumitru Savu, Tudor Vlad, Constantin Zarnescu.
       In 1989 in 22 Decembrie am fost printre co-fondatorii revistei saptaminale Atlas-Clujul liber, prima revista libera, independenta, anti-comunista si una din cele mai bune la acea epoca in Transilvania si tara, avand functia de redactor-sef adjunct pina in august 1990.
       In urma unei invitatii de o luna de zile in Statele Unite – august 1990 – din partea guvernului american si a unei universitati californiene, s-a decis sa ramana in Germania, din considerente politice, unde a si primit azil politic.
       A continuat activitatea jurnalistica publicand articole in calitate de corespondent extern in Germania la, Romania Libera, Curierul National, Evenimentul Zilei, Ziua, Monitorul de Cluj, Romania Literara, Convorbiri Literare, Astra, Familia.
       Pentru un timp, munca literara a fost intrerupta, fiind ocupat mai mult cu lupta pentru o supravietuire cit mai onorabila intr-o societate occidentala cazuta in degringolada si cautindu-si o identitate din ce in ce mai mercantila si anti-culturala dupa caderea “Cortinei de Fier” si unirea celor doua Germanii , in 1990...
       In 1997 a infiintat Comunitatea ortodoxa romana din Stuttgart, “Naterea lui Isus Cristos”, iar in 2000 a fost printre co-fondatorii Asociatiei Romano-Germane din aceiasi localitate.
       A reinnodat firul creatiei literare in 1998, cand a terminat primul volum al unei proiectate Quadrilogii a spiritului romanesc decodat pe linie ludic-ironica: “Rezistenta vesela sau D’ale Balcanismelor” (Editura Clusium, 2000), ce a fost lansata in 2001, la Societatea Scriitorilor din Cluj-Napoca, cu o numeroasa participare, obtinand un bun succes de public si critica. Au prezentat cartea Profesor dr. Mircea Muthu si scriitorul Constantin Zarnescu.
       In 2003 i-a aparut cartea de istoria si teoria artei, ”ARTA – CONCEPT SI ISTORIE” (Editura Clusium, 2003), lansata la Cluj si Baia-Mare, prezenta in presa respectiva, inclusiv la Radio- si TV-Bucuresti si piesa de teatru “The Windoors” despre renumitul solist Jim Morrison (The Doors).
       In martie, 2006 a lansat primul volum dintr-o – cu totul de alta factura! – quadrilogie: “Big Bangs Back, Editura Ideea Europeana-Bucuresti, 2006. Un roman de echidistanta spirituala fata de Est si Vest pe marginea Revolutiei din decembrie 1989 si perioada de tranzitie!
       Din anul 2003 sustine direct arta plastica internationala si din Romania ca Galerist si impresar, organizand numeroase expozitii in Germania, Belgia si Romania.
       Este membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Romani – LITERART XXI – din 2001 si al Consiliului de Conducere al Asociatiei Scriitorilor Romani din Germania (2002)

RACOAREA ULTIMULUI TABLOU

       Dala aceasta de marmura. Treptele acestea de marmura. Scara in spirala. Le vede acum pentru prima data. Le simte acum pentru prima data. Urcase de nenumarate ori, insa, parca senzatiile unui alt eu traisera acele imagini si acele actiuni.
       Dala aceasta de marmura. Adancitura ce poarta in golul ei mantuirea tuturor pasilor. Pasi ce au lasat in acest gol o trecere aspra. Piatra se opune privirii, e dura, mata. Retina e impovarata de acest galben impur. O caldura imperceptibila se ridica spre el de acolo. Nu-si poate intoarce privirea. Caldura ii patrunde in ochi. Talpa pantofilor ii transmite aceeasi temperatura, persistenta, invaluitoare. Venele o imprastie in trup. Venele urca. Ochii privesc. Inca putin si ajunge in spatele lor. Inca putin si ajunge in spatele venelor. Atunci ii patrunse un cutit rece in scoica privirii. Ochiul se patrunde de intreaga imagine. Nu a dilatat-o. Si inainte perceperea a fost aceeasi. Ochiul, insa, este patruns numai de ce intelege. Dalele albe, lucitoare ce o incadreaza. Cele doua, albe si reci. Privirea tinde sa alunece pe ele.
       Lasa atunci cele doua tablouri mari, de lemn greu. Le sprijina de perete. Locul e foarte ingust. Le tine cu o mana. Cealalta se lasa, tacuta, pe marmura. Vede acum porii largi ai celei din mijloc. Ii pipaie. Colcaie, parca, mii si mii de celule. Sub luciul rece al dalelor ce o strajuiesc, o retea fina de vinisoare albastrii incheaga un joc nefiresc. Si cea din mijloc a fost odinioara asa! Vede pentru prima data grilajul cu lujeri zvelti, de fier.
       O lucratura maiastra ce il desparte ca un gard viu, impietrit, de golul din centrul scarii. Incet, prinvirea se ridica. Simte acum, pentru prima data frumusetea spiralei : mergi inainte, dar, de fapt te ridici…sus…tot mai sus…exact deasupra punctului de unde ai pornit. A inaintat?
       Nici un ornament. Peretii vechi…Tencuiala cazuta. Zidul de piatra in spatele ei. Ce forta se ascunde in grosimea lui?! Forma tencuielii cazute din dreptul lui. Ce bine o stie…Cata viata este in ea, acum. Un calaret urias cu o lance in mana. O acopera cu palma. Ii cuprinde bratul. Ce bine e. Frigul il invineteste. O, ce bine este. Si-l retrage. Palma a inghetat, dar, ochiul simte caldura acelei imagini. Caldura si racoarea marmurei. Frumusetea spiralei…

Big banks back

Big banks back - Editura Ideea Europeana, Bucuresti, 2006


       Cu inima fulg iau tablourile si urc alergand. Am senzatia ca stau nemiscat si un inger din minunile apocrife ma ridica usor, vertical, fara nici un efort. Nu stiu cand am ajuns in camera de sus. Luminea vesela ce patrundea prin ferestrele mari, ogivale (fara geamuri), se joaca in cele mai ascunse colturi ale incaperii.
       Le sprijin atent de perete si alerg dupa altele. De fapt, nu sunt tablouri obisnuite. Bucatile acestea masive, din lemn greu, au fost pictate de prea multa vreme. Sunt Icoane vechi, imemorial de vechi…Culorile se pastreaza inca vii, stralucitoare, gesturile hieratice sunt pline de gratie pura. Surasurile chipurilor sunt inghetate in imense departari. Privirile lor… ascunse de timp! Mana subtire, incremenire verticala, cu degetele alungite in gest… Drept, aratatorul le domina pe toate in inaltime si atitudine. Mijlociul, inelarul si cel mic coboara usor in evantai. Policele, adus, garbov parca, priveste totusi timid sus, aproape paralel cu aratatorul.
       Aleg altele doua si reiau urcusul. Dala de marmura. Pasii mei. Adanciturile nu sunt totusi la fel. Invart turnul, repede, de cateva ori in jurul meu si…Din nou sunt sus. Le asez cu grija. O mantie de smarald. Buze rosi. Paloarea. Ochii negri ai lemnului sunt si mai adanci. Adanci cum numai ochii negri, fara pupile, pot fi…
       Cobor si caldura placuta din jur ma invaluie din nou, usor. Usor ca razele soarelui diminetii, usor ca privighetoarea ce canta…Cele doua siruri de marmora alba este racoarea lor.
       Mai iau doua tablouri si plutesc…Turnul se roteste in jurul meu…Un buchet de narcise de fier; o ramura de magnolii impietrite; un alt calaret.
       Lumina din incapere devine mai puternica. Turnul este mai inalt. Ce multe icoane sunt… Pasii mei alearga dupa altele. Ii opreste cateodata galgaitul aerului de primavara… copacii ca niste icoane de ciorchini albi si roz…
- 2 -

       Viata pulseaza puternic in viata regenerata a Creatiunii. Dalele roase au mugurit. Vinisoarele albastrii se trezesc vietii!
       Lemnul lor tare si catifelat ii mangaie palmele infrigurate. Imaginile lor hieratice, dar, hotarate, il calauzesc catre acolo sus. Acum alearga descult. Talpa goala se-mbata din ce in ce mai mult de caldura…Lumina de sus straluceste si mai puternic. Bobocii se deschid soarelui mester. Calaretul si-a aruncat lancea. Iar, acele minunate culori pe lemn s-au raspandit in jur: in copaci, in flori, pe buze, in ochii si obrajii fetelor care il privesc in tacere. Mainile lor, cu degetele frumos alungite, il cheama, privirile lor vii ii surad, caldura lor subtil ancestrala il atrage…Urc. Am o icoana in fiecare mana. Ingerul ma ia usor intru camera din turn. Zabovesc mai mult… Cata stralucire! Verdele acela este putin crapat, coscovit. Unele personaje au riduri accentuate. Desigur, scoala rusa. Eu nu as fi facut riduri. Este foarte cald. Cobor. Urc…Cate o rama grea, din lemn, in fiecare mana. Dala dura, de marmura. Talpa ma ustura. Hainele mi se lipesc de trup. O transpiratie calda ma naclaie, ma inabusa. Caldura creste. Iata, cateva flori s-au ofilit. Calaretul, parca, e trist. Urc, atunci, pe dalele albe, lucitoare. Nu mai sunt reci. Mainile ma dor. Ce mult e pana sus. Nu am stiut pana acum. Si nici un ornament. Iar tencuiala cazuta. Ce zid gros ma desparte…Imi asez, din nou, palma pe el. Ce cald este! Urc iarasi. Ridic cu greu privirea. Picioarele se tarasc. Mainile se inclesteaza de lemnul care ma trage…In jos…Palmele transpira. Se acopera de o pasta cleioasa. Sunt culorile…In sfarsit am ajuns. Aratatorul acela…Tacut.
       Cine sunt acei ochi?! Unele pe jumatate degradate. Ma asez pe jos si stau neclintit. Stau. Luminà. Afara viata pulseaza puternic. Si mie imi bate inima…Cobor.
       Urc. Doua pietre de moara ce aproape imi smulg doua maini: dureroase arcuri incordate. Nu mai sunt decat maini! Doua coloane mari, incordate la maxim, dureros de incordate. Adancitura ma doare. Piciorul, nu marmura. Dala e ascutita, dura, rea. Porii s-au cascat. Ranjesc la mine. Ma ard. Ma dor. Si ochii ma ard. Mainile mi s-au lipit de piatra. Cineva imi apasa capul cu putere…Ma doare ceafa. Nu mai vad decat dala din fata mea. Mai e grilajul de flori? Dala din fata mea. Mai este camera de sus? Dala din fata mea. Sa nu cad… Dogoreste! Ce stramt este-aici. Dala din fata mea…Nu mai pot sa trec. Trebuie sa-mi strecor umerii, coatele, soldurile, ramele mari si grele. Ma opresc. Stau, stau. Pornesc. Urc. O forta nevazuta ma coboara, parca. Eu urc. Nu! Ma coboara. Cu unghiile si cu dintii…Urc…Ma coboara si mai mult.. Cine esti ?! O trapta. Cine sunt?! Inca o treapta. Cine esti?! O treapta si inca o treapta. Am mai urcat putin. Cat de mult m-a coborat? Unde sunt ? Ma opresc. Gatul e teapan. Nu mai pot ridica privirea si capul urca la inaltimea treptelor. Iar si iar si iar… Sudoarea mi-a patruns dupa gat, pe sub haine. In gura, in ochi. Ma ustura. Ma usuca. Mi-au crescut doua pietre mari in maini. Orbesc. Sarat. Cativa pasi. Intepenesc. Brate lungi. Dureri si mai lungi. Coboara prin vine in tot trupul. Curge durerea in mine! Am ajuns. Ce este? Ce se intampla?! Nu vad. Nu vad bine…Ochii. Da! Ochii aceia negri...Ma privesc. Negri. Adanci. Ma sufoca. Ochii!
       Si atunci i-am smuls…Am ridicat lemnul acela si l-am sfaramat de marmura. Ochii! Cata forta a ramas in mine! Se intuneca. Sfaram totul. Sangerez. Sfaram…sfaram: surasuri…rosii buze…degetele…adancitura…arde…turnul…se-nvarte…cobor…urc…iar cobor…se roteste…sfaram…amestec…mi-e rau…ochii!…sfaram…ochii…ma sfarm…mi-e rau. Mi-e rau!
       Cerul. Cat albastru s-a folosit pentru el! Liniste. Ce curios: N-am mai dormit de mult in pozitia asta. Ma doare capul. Am visat ceva urat. Trupul e amortit. Un piron imi tintuieste centrul fruntii. Ma doare locul: « Adancitura ce poarta in golul ei…atunci ii patrunse un cutit rece…mana e inghetata…o lumina vesela…paloarea…turnul…se-nvarte…alearga descult…turnul… ma arde…ce stramt e…ochii…sudoarea in ochi…Ochii ! »
- 3 -

       Se ridica brusc. « Am visat. Nu este adevarat…Nu poate sa fie adevarat ! » Se uita in jur, dar, nu i se aseaza nici o mana credincioasa pe umar : « Prietene, ai visat ! » Fuge, golit, spre turn. Spirala este straina. Ce repede ajunge sus. E amiaza. Il opreste. « Nu e adevarat…Nu poate fi adevarat ! » O senzatie fara nume ii cuprinde maruntaiele, si, urca incet, incet si sigur spre gatlej…Nimic nu scapase furiei. O bestialitate inumana, sau, cu atat mai umana, se degaja din incaperea aceea. Din frangerea acelor maini rugatoare, despartite de brate…Din surasurile acelea, despartite de chipuri…Din icoanele acelea, vechi si fragile, despartite de ele insele…Din ochii aceia, muti si negri…despartiti de priviri…Gatul se umple de ceva vascos. Ochii ii ies din orbite. Un urlet prelung, de durere su usurare, se contopeste cu linistea si tristetea acelei incaperi.
       Le simte acum pentru prima data, insa, parca un alt eu traise acele imagini si acele intamplari. O caldura imperceptibila se ridica spre el. Venele o imprastie in trup. Ochiul este patruns numai de ce intelege. Vede cum porii largi…o retea fina de firisoare albastrui. Frumusetea spiralei. Caldura si racoarea marmorei. Frumusetea spiralei este caldura si racoarea marmorei ?!
       Viata pulseaza puternic in inima renascuta a creatiei. Dogoreste ! Tampla ingheata. Alearga spre fereastra…O caldura aurie peste tot…Ochiul incepe si el sa se raceasca…
       Doar centrul arde.
*** *** ***

Seara literara romaneasca de succes in Stuttgart

Casa Literaturii (Literaturhaus) din capitala Landului Baden-Württemberg - Mircea Cartarescu, unul din cei mai importanti autori contemporani, valoroasa poeta Ioana Nicolaie, împreuna cu Eugen Cojocaru, cunoscut ca jurnalist, critic de arta si scriitor si poeta de limba germana Simona Codruta Ciubotaru



NOTE CRITICE:

       Cartea lui Eugen Cojocaru este o biruinta extrasa dintr-un fundal negru: pe crincenele erori si orori ale lui dec. 89 si ale lunilor urmatoare, se cladeste un cintec de victorie, fiindca numai astfel "avem sansa sa scapam de bolsevismul asta nenorocit al rusilor". Pentru a infatisa acest scop suprem, este utilizat un scenariu verite al intimplarilor de la Cluj din acele vremuri insingerate. Cartea este un apel la luciditate si dreptate, facut din perspectiva filosofica a unicitatii fiintarii demne, cu aportul utopiilor ameliorative privind paradisul terestru. Apelul la luciditate vine dintr-o constatare generala: aceea ca *furia este totdeauna direct proportionala cu marimea necunoasterii*. Folosind scenarii alternative, cartea face o paralela simbolica intre situatia de la noi si cea din America. Tonalitatea generala a ei este de marturisire, autentificata de calitatea autorului de martor direct al evenimentelor. Cartea intreaga este expresia nevoii de marturisire. In acest sens, ea constituie una dintre putinele marturii autentice ale ceea ce se numeste revolutia din 89, care incepuse actiunea de curatire a societatii bolnave din Romania, actiune devenita apoi lenta si care dureaza inca. De aici, actualitatea ei inalterabila.

Titu POPESCU
       Eugen Cojocaru este un impatimit jurnalist, inainte de toate, si un atent observator al vietii politice internationale. Dupa un debut in 2002 cu un roman dedicat balcanismelor, in 2003 publica o carte de specialitate, „Arta – Concept si istorie”, o incununare a studiilor sale in teoria si istoria artei. Membru al Asociatiei Internationale a Artistilor Romani – Literart XXI si al Consiliului de Conducere al Asociatiei Scriitorilor Romani din Germania, Eugen Cojocaru si-a propus sa aduca in atentia publicului roman de pretutindeni, rodul observarilor sale atente din viata cotidiana. Asa cum isi incepe si „Big Bangs Back”, personajele din cartile sale au fost, exista si vor fi mereu in amintirea autorului.
Romanian Global News - Interviu
       Scriitor talentat, jurnalist de exceptie, Eugen Cojocaru este un exponent din generatia mai tanara a culturii si spiritualitatii romanesti din exil. Cu scrierile sale, sterge granitele geografice, atribuind zestrei noastre culturale o valenta universalã.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate