EUGEN HOLBAN
Scriitor, editor, publicist

 
EUGEN HOLBAN

       Eugen Holban s-a născut la Chişinău pe 22 decembrie 1920, în familia înaltului demnitar al României Mari, Ştefan Holban, membru al Partidului Naţional Ţărănesc, preşedinte al Asociaţiei învăţătorilor din judeţul Lăpuşna, prefect de Lăpuşna, parlamentar în patru legislaturi. (A murit în închisorile comuniste în 1961).
       Eugen Holban a urmat şcoala primară şi liceul, în Basarabia, iar studiile superioare la Politehnica din Iaşi.
       În anul 1940 când s-a anunţat cedarea Basarabiei, s-au refugiat în Bucureşti.
       A fost angajat în cadrul Ministerului Industriei Alimentare unde a lucrat până în 1986.
       Cu ocazia unei excursii în Franţa, în 1986, împreună cu soţia, au cerut azil politic.
       La Paris, dat fiind faptul că învăţase în liceu legătoria de cărţi, a iniţiat o metodă proprie de editare. Scria textele, iar multiplicarea o făcea la imprimerie.
       Prima carte publicată „Basarabia românească” – a fost un studiu toponimic, cu două introduceri scurte în limbile engleză şi franceză, care viza localităţile ce aveau denumiri identice în Basarabia şi în restul Ţării.
       Au urmat studiile despre figuri basarabene în decursul istoriei, despre influenţa literaturii basarabene în cultura României, despre Congresul ostaşilor moldoveni care a iniţiat Sfatul Ţării.
       „Rusia postcomunistă”, carte apărută la Editura Capriana din Paris, este al zecelea volum dedicat Basarabiei, greu încercat pământ românesc.
       A editat „Glasul sângelui”, în care a prezentat mai multe personalităţi şi felul în care au influenţat ele pozitiv Basarabia.
       A colaborat la mai multe reviste din Occident şi din Basarabia.
       De mai mulţi ani sprijină concursul „Moştenire”, pentru elevii din Republica Moldova.
       A înfiinţat Asociaţia „Alianţa pentru sprijinirea Basarabiei” şi de atunci se colectează fonduri, inclusiv de la românii din SUA.
       Este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova.
       Opera: Basarabia Românească (studiu toponimic), ediţiile din 1990 şi 1997 / Figuri Basarabene, ediţiile din 1990 şi 1992 / Prin veacurile învolburate ale Moldovei dintre Prut şi Nistru, 1991 / Ostaşii Moldovei, Momente istorice 1917 - 1918 / În al treilea refugiu - Exilul, 1993 / Varia, Vol. 1 - 5. Publicaţie periodică din anii 1994 - 1995 / Contribuţia Basarabiei la cultura românească, ediţiile din 1995 şi 1997 / Pentru renaşterea Basarabiei, Alianţa pentru sprijinirea Basarabiei, 1998 / Pe drumul îndeplinirii destinului naţional, Alianţa pentru sprijinirea Basarabiei, 1998 / Împotriva cursului istoriei, 2000 / Glasul sângelui, 2001 / Dicţionar cronologic, Editura Museum, 1998.
       S-a stins din viaţă la Paris pe 9 iunie 2015. Asa cum i-a fost dorinţa, a fost înmormântat în satul Cărpineni din Basarabia, alături de bunicul său, Chiprian HOLBAN, duminică, 21.06.2015.  

Dreptul la adevăr

       Există destule teritorii care sunt disputate din punct de vedere al legitimităţii celor care le stăpânesc. Unele din acestea, sunt consecinţa politicii, unor mari puteri de a acapara teritorii aparţinând altor naţiuni, cu scopul de a-şi mări potenţialul economic şi uman, de a ocupa poziţii strategige avantajoase sau pur şi simplu pentru a duce la îndeplinire o anumită doctrină politică.
       Astfel au fost smulse de către Rusia Sovietică diverse teritorii, pe baza înţelegerii Hitler-Stalin (Acordul Ribentrop-Molotov, din 23 august 1939) care au fost apoi reconfirmate, în bună parte, după încheierea celui de al II-lea război mondial.
       Ȋn primul război mondial, marii oameni politici ai timpului respectiv au fost călăuziţi de ideile generoase ale dreptului popoarelor la autodeterminare de formare a statelor pe baze naţionale, de fixarea unor frontiere cât mai judicioase, în raport de criteriile etnice şi istorice. Conferinţele de pace s-au caracterizat prin ample dezbateri, în care s-au prezentat, de către părţile interesate, tezele şi dovezile în susţinerea drepturilor lor.
       Ȋn totală opoziţie cu aceste principii şi proceduri, a fost atitudinea oamenilor politici, după cel de al II-lea război mondial. Acum hotărârile asupra frontierelor şi teritoriilor ce urmau a fi stabilite şi atribuite, s-au luat direct de marile puteri, înainte ca războiul să se fi terminat.
       Unul dintre aceste teritorii de care ne vom ocupa în rândurile care urmează, este cel al Basarabiei, teritoriu dintre Prut şi Nistru, pe care românii îl consideră că le aparţine lor, tinând seama de mărturiile istorice, etnice, culturale, în timp ce ruşii îl consideră ca o republică, ce face parte din "federaţia" de state sovietice, în virtutea perioadei de ocupaţie 1812-1918.
       După primul război mondial, Basarabia a fost restituită României, în urma dovezilor irefutabile, prezentate de delegaţia română. Actul a fost concretizat prin tratatul de la Paris, din 28 octombrie 1920, semnat de principalele Puteri Aliate şi România.
       Ȋn conţinutul acestui tratat, se precizează: "Considerând că din punct de vedere geografic, istoric şi economic, revenirea Basarabiei la România este pe deplin justificată. Considerând că populaţia Basarabiei şi-a manifestat dorinţa de a vedea Basarabia unită cu România... au hotărît să încheie Tratatul de faţă..."
       Iată deci aşa cum a fost firesc şi în concordanţa cu marile principii de libertate şi justiţie, s-a ţinut seama de mărturiile istorice, etnografice, geografice şi economice.
       Cum s-au petrecut însa evenimentele după cel de al doilea război mondial?
       De data aceasta s-a folosit o politică dictat. Se spune că soarta Basarabiei, de a fi alipită la Rusia Sovietică, s-a hotărît cu prilejul unei întâlniri Franklin Roosevelt (Preşedintele Statelor Unite) - Anthony Eden (Primul ministru al Angliei) înainte de terminarea războiului.
       Ȋn ce priveşte Tratatul de Pace de la Paris, din 10 februarie 1947, este de semnalat faptul că România a fost reprezentată de un guvern ales nedemocratic, prin falsificarea alegerilor, situaţie cunoscută la timpul său de Puterile Occidentale. Deosebit de aceasta, guvernul de la Bucureşti era subordonat Moscovei şi nu ar fi putut susţine o cauză contrarie Rusiei Sovietice.
       Petru Groza, într-o declaraţie făcută, şi-a exprimat adânca recunoştinţă şi mulţumire în legătură cu rezultatul conferinţei.
       Problema cedării Basarabiei, Rusiei Sovietice, este prezentată în acest tratat, indirect, prin menţionarea graniţelor dintre cele două ţări:
       "Partea I-a. Frontiere. Frontiera Sovieto-Română este fixată în conformitate cu Acordul Sovieto-Român din 28 iunie 1940."
       Se ştie că aşa-zisul acord Sovieto-Român din 28 iunie 1940 (care în fapt nici nu a existat) este bazat pe acordul între miniştri de externe al Germaniei, Ribentrop şi al Rusiei Sovietice, Molotov, din 23 august 1939. Deci la baza ataşării Basarabiei la Rusia Sovietică, este un acord, care din punct de vedere al legalităţii şi moralităţii este nul.
       Şubrezenia acestor prevederi din Tratatul de Pace. cât şi desconsiderarea unor principii de justiţie şi dreptate, sunt fapte cu care s-a încheiat cel de al II-lea război mondial pentru România şi alte ţări din Răsăritul Europei.
       Deceniile care au urmat, s-au caracterizat printr-o tăcere care s-a aşternut asupra situaţiei acestor teritorii, în general şi cel al Basarabiei şi Bucovinei de Nord în special.
       Cum se explică această tăcere într-o lume care beneficia de o explozie a tehnicii de informare a opiniei publice?
       Românii din Basarabia nu puteau să-şi revendice drepturile naţionale şi nici măcar să încerce să aborde problemele naţionale, istorice şi culturale ale provinciei lor din cauza terorii binecunoscute a Rusiei Sovietice.
       Fraţii lor români, de peste Prut, de pe actualul teritoriu al României, trebuiau şi ei să tacă, deoarece conducerea ţării era subordonată Moscovei, iar pe de altă parte, introduseseră aceleaşi metode de teroare. De altfel Partidul Comunist Român, la 28 iunie 1940, când Basarabia a fost cedată ruşilor, urmare ultimatului, a aplaudat această acţune a Rusiei Sovietice, printr-o declaraţie de aprobare a acestui act.

 
Eugen Holban - din cărţile sale

Eugen Holban - din cărţile sale

       A rămas lumea liberă, lumea democraţiilor occidentale, care, în mod normal, ar fi trebuit să semnaleze aceste nedreptăţi, sau cel puţin să reprobe oprimarea românilor moldoveni majoritari, din fosta Basarabie, amputată şi denumită acum, "Republica Sovietică Socialistă Moldovenească". Dar, vai, şi aici tăcere. Anii şi deceniile treceau şi părea că pulberea va acoperi, pentru totdeauna această fracţiune a neamului românesc, cu limba, istoria şi cultura sa.
       Este firesc să ne întrebăm: de ce această tăcere şi în lumea vestică?
Să fie ea o recunoaştere a unor nedreptăţi despre care, este bine să nu se vorbească?
       Să fi fost socotită ataşarea Basarabiei la URSS ca o fatalitate istorică sau ca un act discreţionar al Marilor Puteri în virtutea practicilor de secole?
       Sau poate că trebuia respectată politica quassi permanentă de menajare a pseudo sensibilităţi ruseşi pentru a nu se perturba relaţiile dintre marile Puteri, cu ridicarea unor asemenea probleme?
       Ȋncercarea unor români, originari din Basarabia, de a prezenta la posturile de radio occidentale, adevărul despre Basarabia, în cadru emisiunilor în limba română, se solda de cele mai multe ori, cu refuzuri din partea lor, sub pretextul că au caracter iredentist.
       Deci tăcere în Basarabia, tăcere în România, tăcere în lumea occidentală.
       Singurii care au vorbit în aceste decenii şi au vorbit nespus de mult au fost ruşii. Şi ce usor este să vorbeşti când nu ai vreun oponent.
       Profitând de lipsa oricăror reacţii ei au lansat teorii şi idei noi pentru a justifica răpirea acestei provincii româneşti. Academii şi instituţii au fost înfiinţate pentru a "fabrica" o istorie care să corespundă scopurilor politice şi cuceririlor făcute.
       Astfel s-a susţinut cu obstinaţie ideea că limba şi poporul "moldovenesc" din Basarabia sunt disctincte de limba şi poporul român, în ciuda faptului că peste Prut se află o provincie românească denumită Moldova, având o mărime aproximativ egală cu cea a Basarabiei, cu aceeaşi limbă şi cultură.
       Originea daco-romană a românilor moldoveni din Basarabia, comună cu a celorlalţi români, a fost denaturată.
       Influenţa slavilor, asupra limbii şi formării poporului român, a fost deformată şi exagerată.
       Perioada istorică prestatală şi cea a existenţei Statului Moldovenesc, dintre Carpaţi şi Nistru între anii 1359-1859, a fost desconsiderată şi minimalizată, iar problema suzeranităţii turceşti, a fost prezentată într-o lumină, care să justifice acţiunile expansioniste ale Rusiei ţariste.
       Istoria relaţiilor moldo-ruse a fost deasemenea exagerată, omiţându-se în acelaşi timp, aproape total, relaţiile cu ceilalţi vecini (românii din Ţara Românească şi Transilvania, polonezii, ungurii, lituanienii, etc.). S-a mers până acolo, încât s-a susţinut că relaţiile dintre românii moldoveni şi ruşi, au fost în decursul veacurilor, atât de strânse, încât destinul a fost, ca aceste popoare să convieţuiască împreună.
       Răpirea Basarabiei de la 1912, care a fost urmarea unui târg ruşinos dintre două puteri orientale (Turcia şi Rusia) şi care sub aspectul dreptului internaţional avea un caracter de nulitate, deoarece tratatul, pe care Imperiul Otoman îl avea cu Moldova, o obliga să garanteze autonomia şi integritatea teritorială, - a fost prezentată de ruşi, ca un act de salvare a poporului moldovenesc, dintre Prut şi Nistru, din "robia" turcească de către pravoslavnica Rusie.
       Anexarea Basarabiei, de la 28 iunie 1940 şi apoi de la 1944, sunt prezentate ca acte de eliberare a populaţiei moldoveneşti, dintre Prut şi Nistru, de sub "cotropitorii români". Ȋn dosul acestor vorbe se ascunde înţelegerea Hitler-Stalin, despre care am amintit. Abia în anul 1988, a început să se vorbească în Rusia Sovietică câte ceva, despre acordul Ribentrop-Molotov, după ce ani în şir, s-a afirmat, că acest acord nu se găseşte în arhivele ruseşti.
       Situaţia demografică de la 1812, a fost deasemenea deformată. Cifrele statistice ale situaţiei populaţiei în momemtul răpirii (91% români moldoveni) nu au fost niciodată menţionate. Chiar şi rencensământul făcut la ruşi, la 1817 (86% români) este trecut cu vederea, susţinându-se că în perioada ataşării Basarabiei la Rusia, teritoriul provinciei se prezenta ca o pustietate.
       Din punct de vedere cultural, s-a afirmat, că scriitorii clasici moldoveni (Eminescu, Alecsandri, Creangă, Negruzzi, Aschi, ş. a.) aparţin doar poporului "moldovenesc", când ştiut este că ei aparţin întregii naţiuni române.
       Lista noilor teorii prefabricate este lungă. Ne vom opri aici.
       De reţinut doar faptul, că timp de peste patru decenii, aceste neadevăruri au circulat din abundenţă, încercându-se astfel să se ascundă trecutul istoric şi cultural al românilor moldoveni din Basarabia.
       A fost suficient ca la sfârşitul anilor 1980 să adie un vânt slab de libertate, şi să se acorde un oarecare respect pentru adevăr, pentru a se constata, că efectul acestor neadevăruri istorice şi culturale au fost cu totul altul decât cel scontat de ruşi. Ȋncepând cu 1988, s-a dezvoltat în Basarabia o mişcare de renaştere naţională, care s-a consolidat continuu, surprinzând cercurile politice mondiale.
       Toate neadevărurile au fost dezgolite, prăbuşindu-se ca un castel din nisip. Ora adevărului trebuia odată şi odată să sosească. Dreptul la adevăr s-a dovedit a fi sfânt şi cel mai de preţ drept al unui popor încătuşat.
       Ceea ce a surprins însă, după ani de glasnosti, a fost îndârjirea, cu care conducătorii de la Chişinău (ruşi şi rusificaţi) s-au cramponat de cea mai mare parte a neadevărurilor pe care le-au inventat, timp de decenii. Ei şi-au dat seama, că adevărul în plinitatea lui, va şubrezi atât de mult legimitatea alipirii Basarabiei la Rusia Sovietică, încât drumul spre independenţă şi revenirea la patria adevărată, va fi deschis.
       Cu aceeaşi îndârjire şi pentru acelaşi motiv, ei s-au opus, timp îndelungat, cererilor românilor moldoveni din Basarabia, de a legaliza limba lor maternă, ca limbă de stat şi de a reintroduce alfabetul latin.        Oricum, anii 1988-1989 au adus schimbări în tabloul politic, al relaţiilor ruso-române, privind disputa pentru Basarabia, chiar dacă autorităţile româneşti au continuat să tacă.
       Dacă anumite cercuri rusofone din Basarabia îşi menţin argumentele istorice, prefabricate, este necesar, să li se răspundă, cel puţin acum când epoca tăcerii s-a încheiat, prin prezentarea mărturiilor adunate de secole şi de milenii.

* * *


Despre Eugen Holban:

       La 21 mai 2010, Preş. Interimar Mihai Ghimpu îi conferă lui Eugen Holban Ordinul de Onoare, „în semn de gratitudine pentru contribuţia sa la mişcarea de renaştere naţională, pentru merite deosebite în educaţia tinerei generaţii în spiritul patriotismului şi susţinerea acţiunilor social-umanitare în Republica Moldova”.
       La cei 91 de ani ai săi, Eugen Holban este un luptător activ, care-şi poartă povara anilor cu foarte multă demnitate.
       Dar ochii lui trădează o tristeţe profundă. Tristeţea pentru patria sa, Basarabia. Şi dorul de Cărpineni…

Valentina BUTNARU
       Dorim să remarcăm meritele speciale ale scriitorului Eugen Holban în propagarea istoriei neamului nostru strămoşesc geto-daco-român, în conştentizarea identităţii populaţiei din Republica Moldova şi teritoriilor învecinate.
       Curajul civic şi înţelepciunea dumnealui, precum şi felul în care a ştiut să se aplece la nevoile tinerilor şi oamenilor i-au adus recunoştinţa lor şi o mare autoritate.
       În calitate de reprezentant plenipotenţiar al comunei Cărpineni, al revistei "Literatura şi Arta" şi al cenaclului "Moţenire" la PARIS, a elaborat şi semnat multe documente de excepţie, care servesc şi vor servi în calitate de călăuze mai multor generaţii de oameni interesaţi în cunoaşterea adevărului istoric şi prosperarea neamului nostru.

Petru COCȊRŢĂ  

       Ȋmpreună cu alţi conaţionali – Gr. A. Filiti, Elena Popescu, Mircea Demitriu ş.a. – Eugen Holban a pus bazele „Alianţei pentru Sprijinul Basarabiei”, prin intermediul căreia organizează şi sponsorizează, mai bine de un deceniu şi jumătate, concursul „Moştenire”. Concursul şi-a propus drept obiective studierea aprofundată a istoriei, limbii şi literaturii române, dezvoltarea conştiinţei naţionale şi menţinerea vie a flăcării spiritualităţii româneşti în sânul tineretului din Basarabia. În 2010, cu ocazia celei de-a XVII-a ediţii a concursului, în semn de profundă recunoaştere a meritelor, Domniei Sale i-a fost oferită înalta distincţie de stat, „Ordinul de Onoare” al R. Moldova.

Ionel NOVAC  

       Eugen Holban reprezintă pentru exilul românesc, destinul trist al fraţilor basarabeni care au fost obligaţi să-şi părăsească ţinuturile dragi unde au văzut lumina zilei, pentru a emigra în lume, direct, sau după o perioada de şedere în România.
       A rămas legat de locul unde a fost îngropat - pe ascuns în timpul nopţii, aşa cum se obişnuia cu deţinuţii politici - tatăl său, mort în închisoarea de la Botoşani, dar mai ales de Basarabia.
       Plecat împreună cu soţia, ca turişti în Franţa, în 1986, s-au hotărât să nu se mai întoarcă obţinând azil politic, la o vârstă destul de înaintată - 66 de ani.
       Aici a înfiinţat Editura Căpriana, unde a avut posibilitatea să-şi publice lucrările.
       Prin activitatea sa a ţinut aprinsă flacăra speranţei realipirii Basarabiei la Ţara Mamă.

Alexandru TOMESCU  

 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate