GABRIEL STĂNESCU
Filosof, poet, eseist

 
GABRIEL STĂNESCU

       Gabriel Stănescu s-a născut pe 9 septembrie, 1951 în Bucureşti. Tatăl Corneliu, şef de gară, mama Elena, născută Mărculescu, funcţionară.
       Urmează şcoala elementară (1959-1967), cea secundară la Liceul Nr 6, încheind-o la Liceul „Matei Basarab” (1971). Ca elev participă la cenaclul „Săgetătorul”.
       Absolvă Facultatea de Filosofie, Universitatea Bucureşi (1977) şi îşi dă doctoratul cu teza „Particularităţi etno-culturale ale românilor” (2002).
       A lucrat ca profesor la Liceul IOR, Liceul „Sf. Sava”, instructor la Casa de Cultură a Studenţilor, profesor suplinitor la Liceele 32, 31, „Ion Neculce”, 33.
       Între anii 1972 şi 1977 a condus Cenaclul „Charmides”, transformat apoi în Cenaclul Universităţii din Bucureşti.
       Debutează cu volumul de versuri „Exerciţii de apărare pasivă” (1984).
       Este redactor şef la publicaţia „Zig-Zag”, la revista „Criterion” (pentru patru numere), (1990); redactor la „Albina”, „Curierul românesc”, „Timpul”. Colaborează la „Viaţa Românească”, „Luceafărul”, „România literară”, „Tribuna”, „Familia”, „Amfiteatru”, „Vatra”, „Dialog”, „Convorbiri literare”, „Echinox”, „Contrapunct” şi altele.
       În 1991 se stabileşte în Statele Unite. Publică în presa exilului; „Micromagazin” (New York), „Cuvântul Românesc” (Hamilton, Canada), „Lumea liberă romnească” (New York), „Lumină Lină” (New York).
       Fondează în vara lui 1997 revista de literatură, idei şi arte „Origini” (Romanian Roots). Din acelaşi an este secretarul general al „Asociaţiei Internaţionale a Scriitorilor şi Oamenilor de Artă Români” (International Association of Romanian Writers and Artist) cu sediul în Norcross, Georgia, SUA.
       A activat împărţindu-şi timpul între SUA şi România. A fost profesor la Facultatea de Jurnalistică, Universitatea „Spiru Haret”
       A decedat în urma unui atac de inimă, în apartamentul său din Bucureşti, în ziua de duminică 21 noiembrie 2010.
       Opera: „Execiţii de apărare pasivă” (versuri, Bucureşti, 1984) / „Împotriva metodei” (versuri, Bucureşti, 1991) / „America, America” (versuri, Sibiu, 1994) / „Sfârşitul care începe” (poeme, Norcross – Piatra Neamţ, 1996) / „Peisaj cu memorie – Landscape With memory” (poeme haiku, ediţie bilingvă, versiunea engleză – Daniela şi Ştefan Pătru, Norcross, Bucureşti, 1996) / „Youth without Old Age and Life without Death” (translated by Mac Linscott Ricketts, 1996) / „Identitatea Neantului” (poeme, Botoşani, 1998) / „Stress” (versuri, Timişoara, 1998) / „Nae Ionescu în conştiinţa contemporanilor săi” (crestomaţie, Bucureşti, 1998) / „Mircea Eliade în conştiinţa contemporanilor săi din exil” (crestomaţie, Norcross, 1999) / „Tara şi exilul” (eseuri, Norcross, 1999) / „Dincolo de niciunde – At the back of beyond” (poeme, Norcross, 1999) / „Eseu despre fiinţa românească – An essey about romanian being” (versiunea engleză de Mac Linscott Ricketts, 2000) / „Unde am fugit de acasă” (eseuri, Norcross, 2000) / „Ultimile dialoguri cu Petre Ţuţea” (Norcross, 2000) / „Când acasă nu mai este acasă” (versuri, Bucureşti, 2000) / „Lorsque chez nous n’est pas chez nous” (traducere de M Goga, Cluj-Bruxelles, 2001) / „Jurnalul în căutarea poeziei” (Norcross, 2001) / „Unde am fugit de acasă – interogaţie asupra exilului” (Norcross, 2001) / „Memorie clandestină – Ilicit memory” (poeme, traducere în engleză de Olimpia Iacob, 2002) / „Despărţirea de frică” (versuri, Bucureşti, 2003) / „Românii din Lumea Nouă: valori narative şi adaptive la românii americani” (Norcross, 2003) / „Emil Cioran în conştiinţa contemporanilor săi din exil” (crestomaţie, Bucureşti, Ed. Criterion Publishing, 2007)

VALORILE CULTURII AMERICANE COMPARATIV CU CELE ALE CULTURII ROMÂNEŞTI
(fragment)

       Pentru a compara două culturi e necesar a le descrie. Am analizat în primul capitol specificul culturii româneşti, dar am consemnat foarte puţine date privind specificul culturii americane.
       Cine sunt americanii? Constituie ei o etnie destul de eterogenă ca să împărtăşească aproximativ acelaşi sistem de valori în comparaţie cu alte culturi?
       Odată cu noul secol, şapte milioane de americani îşi declară apartenenţa la mai multe rase. Printre asiatici de exemplu, 6% din persoanele chestionate cu ocazia rercensământului populaţiei din anul 2000, s-au declarat a fi multirasiale, recunoscându-se în categoria „alb şi asiatic”. Acelaşi lucru e valabil şi pentru populaţia de culoare. Acest fenomen se poate explica prin creşterea numărului căsătoriilor inter-rasiale din SUA în ultimii ani, care au făcut ca această mentalitate să evolueze.
       Astăzi noile generaţii resping etichetările rasiale, care au fost multă vreme un mijloc de identificare a populaţiilor. În trecut America era compusă din numeroase comunităţi rasiale, însă nimeni nu dorea să iasă din cadrul propriei sale comunităţi.
       Această situaţie explică acel „paradox al diversităţii”, cum a numit Levvone Gaddy, preşedinte al Asociaţiei Americanilor Multietnici, cu sediul în Tacson, Arizona, „această societate multinaţională este America”.
       Dacă şapte milioane de americani se declară a fi multiculturali, 274 milioane continuă să se recunoască în cadrul unei rase unice.
       Americanii consideră atitudinea pozitivă a individiului ca fiind esenţială în raport cu contribuţia pe care ei înşişi pot să o aducă lumii în care trăiesc. În raport cu natura, americanii se situează deasupra acesteia, dominând-o. Nu concep că ar exista undeva în lume fenomene naturale, care nu pot fi cunoscute, ci doar temporar ieşite de sub contolul omului, dar care în viitor, vor putea fi cunoscute şi adaptate nevoilor lui. Ei consideră normal ca omul să controleze natura, nici de cum ca omul să fie supus acesteia. De aceea spre deosebire de români, care sunt în general fatalişti, încrezători în destin, superstiţioşi şi adesea pasivi în ceea ce priveşte construcţia propriului viitor.
       Americanul este o fire practică, orientată spre activitate, în timp ce românul manifestă interes mai mult pentru spectacolul teoretic al lucrurilor, având un simţ al detaliului care îl individualizează.
       O cultură îndelung tradiţională, precum cea românească, va cultiva valorile moştenite, îmbogăţindu-le conform patternurilor originale, considerănd schimbarea firească şi adaptarea la o nouă cultură, mentalităţi mult prea „revoluţionare”, care trebuie evitate, sau cel puţin desfăşurate treptat cu prudenţă cu consecinţe pe termen lung, nicidecum cu caracter exterior format. Românii preferă stabilitatea, continuitatea; în timp ce pentru americani discontinuitatea, situaţiile noi, reprezintă o condiţie pozitivă, impulsul de a acţiona. El îşi schimbă deseori locul, serviciul, stabilindu-se acolo unde crede că e mai bine pentru familie, în timp ce românii sunt mult mai stabili.
       Cultul pentru ban, dar şi pentru muncă, pentru o activitate utilă, nu desemnează prezenţa mercantismului avariţiei, ci mai de grabă indică acţiunea pozitivă, tendinţa spre progres, bună stare, succes.
       Orientarea americanului spre prezent şi mai ales spre viitor demonstrează valoarea pe care el o acordă acţiunii eficiente şi lucrului făcut la timpul său.
       Românul, cel din oraşe, are o viziune asupra timpului, diferită de cea a ţăranului a cui existenţă se desfăşoară în acord cu calendarul agricol şi cu cel al sărbătorilor religioase. De aceea omul oraşelor se va adapta mai lesne la o activitate continuă, comparativ cu săteanul.
       Timpul la tăranul român, nu e aritmetică pură ca la occidentali în general, cum a observat Vasile Băncilă, ci mai de grabă o realitate, care ţine de viaţa sa de agricultor sau păstor, legată de datini, obiceiuri şi activităţi la date precise, exacte ce nu pot fi amânate. În consecinţă şi în străinătate el va urma calendarul satului, fiindu-i foarte greu să desfăşoare o activitate continuă, care să nu ţină cont de puzderia de sărbătoriri, care îi ghidau activitatea intermitentă. Cei ce nu se vor adapta unei activităţi continue se vor întoarce în locurile de baştină; în schimb cei ce vor consimţi să desfăşoare o astfel de activitate vor continua procesul de adaptare, până la integrarea completă.
       Individualismul constituie o mentalitate specifică în cadrul societăţii americane de azi. El decurge din esenţa sistemului capitalist. Individualismul american a devenit o realitate în lumea occidentală, începând cu secolul XIX, atingând forme exacerbate în secolul XX. Noţiunea de „proprietate privată” nu este un furt, ci o valoare recunoscută constituţional. Nu însă proprietatea privată face din America, o ţară a paradoxului, ci excesul de proprietate. În America există discrepanţe uriaşe între veniturile salariaţilor diferitelor corporaţii şi a celor din clasa de mijloc. Individualismul nu înseamnă numai proprietate privată, căreia americanul îi acordă semnificaţia unei adevărate religii, dar şi nevoia fiecărui om de a avea ceea ce americanul numeşte „privacy”; aceasta înseamnă a acorda mai multă atenţie şi mai mult timp, propriei persoane, pasiunilor, hobby-urilor sale. Americanul nu este cu toate aceste, un singuratic, un izolat de restul societăţii; el se socializează însă mai greu, socializarea fiind de multe ori diriguită de raţiuni profesionale, de business. Trebuie remarcat însă faptul că relaţiile interpersonale sunt superficiale, de scurtă durată. Sentimentul prieteniei este însă foarte rar, cu toate că ei pronunţă des acest cuvânt, golit de semnificaţia pe care, de obicei, o acordă românii.

Gabriel Stănescu - din cărţile sale

Gabriel Stănescu - din cărţile sale

       În relaţiile dintre ei, dar şi în relaţiile cu noii veniţi, americanii sunt mult mai glaciari decât românii. La ei, noţiunea de prietenie se identifică cu cea de colegialitate, prietenia fiind o noţiune metaforică, fără atributele unei dedicaţii pe viaţă, a unui sacrificiu şi a unei legături de suflet pe care românul, „îşi dă şi haina de pe el”. Relaţiile de colateralitate se reflectă doar în cadrul întâlnirilor unor instituţii sau companii de stat private. Întâlnirile între familiile americane fiind extrem de rare, majoritatea preferă să frecventeze cluburile sau societăţile închise ale elitelor politice. Există o singură zi pe an, cea de Thanksgiving Day (Ziua Recunoştinţei), în care familia se reuneşte, indiferent de distanţa la care se află părinţii de copii, bunici sau nepoţi...
       În America statutul social este determinat direct de mărimea câştigului nu de importanţa muncii sociale. Nimeni nu te va întreba cine eşti ce background ai, ci dimpotrivă ce venituri dobândeşti, ce valori posezi. În România se mai păstrează respectul pentru anumite profesiuni: cea de medic, cea de profesor, cea de actor sau de cântăreţ, de scriitor sau de artist plastic. Cetăţeanul american din clasa de mijloc apreciează valoarea lucrului material, cel spiritual, fiind apreciat doar în măsura în care valoarea sa este confirmată de autorităţile bisericeşti sau cu tangenţă la religie. În acest caz arta capătă de cele mai multe ori, atributele amatorismului. Pentru americanul din clasa de mijloc, Biserica ţine loc în America de casă de cultură şi de cămin cultural; teatrul, opera sau sala de concert simfonic devin prea costisitoare pentru buzunarul său, sau pur şi simplu nu-l pasionează...
       Familia americană este una nucleară. Copiii americani sunt crescuţi într-o independenţă relativă faţă de părinţi, într-o familie alcătuită de obicei din doi părinţi şi un copil. Sunt cazuri când familia include şi copii din altă căsătorie. La noi autoritatea părinţilor este respectată, pe când în America ea este ştirbită pe principiul unei mai mari libertăţi copiilor şi adolescenţilor. În Statele Unite mulţi din tineri, începând cu anul doi de liceu, lucrează după orele de şcoală. Procesul continuă în vacanţe şi în timpul anilor de studii universitare. La 16-17 ani copiii americani îşi vor cumpăra din munca lor cu salariu provenit dintr-un „part-time job”, propria maşină, propriul computer, îmbrăcăminte, alimente. În multe cazuri mulţi dintre ei vor părăsi, cu acordul sau fără acordul părinţilor familia. Banul câştigat, crează acea independenţă relativă faţă de familie şi le dă încredere în capacităţile proprii...

* * *

 

POEZII

DESTINY*

One night I saw Mr. Death coming
With a scythe
In his right hand
“How are you Brother Gabriel”
He ask me.
“I come to take you to heaven”, he whispered.
”Your brother, no, I am not brother of yours.
Is o confusion of course, I think
I am not Gabriel, the Biblical messenger
Who resent the lily
I am just me and I believe, merely in myself
I am busy now, I can`t come to you
Look for somebody else... ”

When I open the window,
Mr. Death was nowhere
Just the moon bearing the pale skin to sleep
In my deep smooth bed.

       *Poezie scrisă în engleză de autor

Scurtă istorie de familie

Nu sunt dintre cei ai căror ancestori
au venit în America pe un oarecare Mayflowers
să cucerească Vestul.
Bunicii mei dinspre mama au muncit din greu
au ţinut două rânduri de case acareturi
şi vie. A venit războiul şi moşu căzu prizionier
la Cotul Donului. Îmi povestea cum a stat el
două zile şi două nopţi într-o mlaştină
a urmat calvarul lagărului
în minele de cărbuni din Urali
Muierea rămasă acasă cu şapte copii de crescut
nu l-a mai recunoscut când s-a întors acasă
albise complet. Într-o noapte una din case a ars
(eram doar sub ocupaţie rusească)
După război s-a mutat în Bucureşti
Au locuit ani de zile într-un demisol
Cu bucătărie şi dependenţe comune
ascunzându-şi cu grijă trecutul
şi lucrând pe unde găseau
Din cei şapte copii trăiesc doar trei
Mama a rămas să-şi dea obştescul sfârşit
într-o garsonieră

 
GABRIEL STĂNESCU


Despre Gabriel Stãnescu:

       Îl cunosc pe Gabriel Stănescu din prima tinereţe, când frecventam aceleaşi cenacluri bucureştene şi călcam pragul aceleiaşi facultăţi pe filozofie (abandonată de mine; el a absolvit-o strălucit; lucrarea lui de doctorat era pe tema etnosului românesc, studiu comparat), în ani diferiţi.
       După ce eu m-am stabilit la Focşani (la naşterea fiului, când m-am căsătorit), i-am pierdut cu totul urma. A făcut parte din cenaclul Universitas. Abia după Revoluţie l-am reîntâlnit, când eu m-am stabilit la Bucureşti şi el a emigrat în SUA.
       El a debutat editorial în 1984 la aceeaşi editură la care am debutat şi eu, Albatros, prin concurs (eu am debutat cu o carte ea mea în 1980), şi până la Revoluţie n-a mai publicat altă carte. Era îndrăgostit de filozofie, nu s-a omorât să scoată cărţi de poezie. Făcea parte din rândurile unei elite filozofice incomode, care se opunea celei oficiale (a fost acuzat pe nedrept că ia apărarea „legionarilor” Eliade, în care se specializase, Cioran şi Noica).
       În anii 2000 (din păcate, când caut o carte nu o găsesc, orice aş face) am fost invitat şi eu la Mila 23, în Deltă, în tabăra lui literară cu scriitori şi artişti plastici profesionişti, la o pensiune de lux – eram în familie, a fost ceva de vis, a publicat şi o carte a taberei. Cât am condus revista Viaţa Românească l-am publicat cu studii şi interviuri care rămân de referinţă. Am colaborat la revistele lui, onorat.
       Îi admiram inteligenţa speculativă nativă. Mereu blând, jovial, amabil; când ieşea din bârlogul lui din Bucureşti, se plângea că-i e greu singur să facă faţă, că familia nu vrea să se întoarcă în ţară şi era obligat să plece înapoi în SUA (era stabilit „la Tropice”, lângă Atlanta, în statul nord-american Georgia).

Liviu Ioan STOICIU
       Gabriel Stănescu a fost poet, eseist, îngrijitor de ediţii. La câţiva ani după Revoluţia din 1989 a trecut Oceanul Atlantic şi s-a stabilit lângă Atlanta, în statul nord-american Georgia, unde a întemeiat o editură iar în ultimul timp a oscilat între Bucureşti şi Norcross, Georgia.
       Activitatea sa de editor de reviste (ORIGINI/ ROMANIAN ROOTS, CAIETE INTERNAŢIONALE DE POEZIE/ INTERNATIONAL NOTEBOOK OF POETRY, ALMANAH ORIGINI/ ROMANIAN ROOTS ALMANAC) şi de cărţi ce au circulat între America şi România, completează profilul acestui factor integrator al literaturii şi culturii române cu scriitorii români din exil.
       Activitatea publicistică a editurii Criterion Publishing pe care o conducea, a inclus lucrări ale scriitorilor români din exil, precum şi republicări ale unor opere importante din literatura româna de interes general pentru cititorii români de pretutindeni.
Theodor DAMIAN
       Gabriel Stănescu a fost un iubitor al cărții. Născut mamoș de carte. Bucuros că poate edita, gata să se arunce în aventura altei publicații, bucuros să mai primească un articol, o sugestie. Un har pe care puțini îl au în zilele noastre. Dublat de cel al poetului. Fiindcă a fost și un reprezentant exemplar al generației optzeciste, cum a fost numită, unul dintre străluciții poeți ai tuturor generațiilor. Și de asemeni un om care și-a iubit țara ca puțini alții. Și-a dat seama de asta mai mult după plecarea într-o Americă mitică, diferită de cea reală, așa cum avea să consemneze într-un poem scris după emigrare: America! America! strigă colacele de salvare fără supraviețuitori/ America! America! strigă fiica mea nenăscută/ Din burta mamei sale/ America! America! Am strigat și noi încordându-ne/ Toate simțurile până când am înțeles/ Că America nu mai este America. Puțini alții în cultura noastră au făcut atât de multe lucruri în atât de puțină vreme.
Constantin ERETESCU
       Poezia lui Gabriel Stănescu s-a retras în favoarea notaţiilor jurnaliere, anecdotice, memorialistice, ironice, de călătorie, politice. Neliniştea aduce câteodată breşe de poezie adevărată. Teama biologică („O teamă veche îmi creşte pe piept/ Odată cu vârsta”, pasaj de trecere cu memorie), moartea presimţită ca un corp străin ce orbitează trupul („Ceva ca un corp străin creşte/ Orbitând în jurul meu fluture de noapte”, corp străin), înstrăinarea treptată de lumea existenţei reale prin „somn greu neuman” (ieşirea din somn), identitatea dintre cuvânt, stil, poezie şi fiinţa reală a poetului generând o artă poetică subânţeleasă (Cât despre mine ce să spun?/ Am luat/ Forma versurilor în care locuiesc.”, parabola melcului), identificarea alienantă cu scrisul („Scriu. Încerc să reproduc/ elementele unui dialog absurd dintre mine şi mine”, păianjenul nevăzut) sunt elementele de substanţă ale unui univers liric tot mai rarefiat.
Mirela ROZNOVEANU
       Gabriel Stănescu ca editor şi editorialist al revistei Origini - Romanian Roots şi-a indeplinit o datorie faţă de ţară, făcând cunoscute pe pământurile înstrăinării, valorile culturii şi spiritualităţii româneşti, îndreptând imaginea deformată a unei Românii pe care regimul comunist a lăsat-o lumii întregi.
       El a ridicat o punte nevăzută şi îndurerată între lumea exilului românesc şi România, nu cea existentă, cea a visurilor noastre.
Alexandru TOMESCU
 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate