GEORGE ASTALOŞ

Poet, romancier, dramaturg, eseist, critic literar

 
GEORGE ASTALOŞ

       George Astaloş s-a născut în Bucureşti, pe 4 octombrie 1933. Este român de origine germană, părinţii fiind din Bucovina.
       A absolvit Școala de Ofițeri topogeodezi (1953).
       Demisionează din armată pentru a se dedica exclusiv scrisului, dar si pentru a evita înscrierea în partidul comunist.
       Debutează cu poezie în 1948, într-o revistă școlară.
       Ca dramaturg debutul are loc în 1968/1969 pe scena Teatrului Casandra din București cu piesa "Vin soldații". Piesa a primit permisiunea de a fi jucată după ce sovieticii au invadat Cehoslovacia în august 1968.
       Primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor, acordat de Zaharia Stancu (1970).
       La congresul PEN Clubului Internațional (Piran, Slovenia, 1971), președintele Pierre Emmanuel, i-a oferit o bursă a Academiei Franceze.
       George Astaloș ia hotărîrea să rămână definitiv la Paris. Devine cetăţean francez în 1976.
       În 1972, scriitorul senegalez Léopold Sédar Senghor l-a numit redactor-şef la revista „Nouvelle Europe", funcţie pe care a ocupat-o 30 de ani, din 1972 şi până în 2002.
       Opera: Este autorul a peste 40 de volume de poezie, proză, teatru, eseu, memorii si corespondenţă. Carţile i-au fost publicate în: România, Franţa, Italia, Portugalia, Statele Unite ale Americii, Luxemburg şi Germania. Figurează în peste 20 de antologii de poezie şi de teatru, apărute în Europa şi în America de Nord.
       A editat peste 200 de studii, eseuri şi articole critice şi un microdicţionar argotic de circa 1000 de articole.
       Din 1989 este cetăţean de onoare, Rocamadour, Franţa, apoi Cavaler al Ordinului Artei şi Literelor din Franţa; propus în 2011 pentru Premiul Nobel.
       Ȋn ultimii ani ai vieţii, George Astalos s-a reîntors în Romania şi a trăit împreună cu soţia sa, Hélène, într-o locuinţă din apropiere de Parcul Cismigiu.
       S-a stins din viaţă luni (28 aprilie 2014) la vârsta de 80 de ani.

***

George Astaloş - înmormântare, Cimitirul Militar Ghencea III (10 mai 2014)

George Astaloş - înmormântare, Cimitirul Militar Ghencea III (10 mai 2014)  

 
Funcţia Poeziei în Epoca Tehnologică
"Numai utopiile se realizează"

       A discuta funcţia poeziei în epoca tehnologică, de rolul poetului în noua societate, ar fi ca şi cum am vrea să determinăm evoluţia tehnologiei, făcând abstracţie de concepţiile ştiinţifice care o fertilizează şi de imperativele politice care-i încurajează dezvoltarea.
       Cu siguranţă este prea devreme pentru a vorbi de funcţia poeziei într-o epocă în care tehnologia ea însăşi nu-şi cunoaşte încă evoluţia, şi cu atât mai puţin mijloacele de comunicare pe care ni le va pune la dispoziţie în viitorul apropiat (şi tocmai aceasta ni se pare determinant). Dar dacă este încă devreme ca să determinăm funcţia poeziei în contextul unei tehnologii în plină expansiune, nu este niciodată prea devreme pentru a ne interoga asupra coerenţei viitoare a poeziei.
       Dacă poezia s-ar fi interogat asupra funcţiei sale în epoca în care omul trecea de la producţia manufacturieră la mecanizarea mijloacelor de producţie şi de la tracţiunea animală la locomoţia energetică, noi moştenitorii lucrului pe bandă şi al transporturilor rapide, n-am fi fost astăzi sortiţi să scormonim în preistoria estetismului, austerităţii, a barocului sau romantismului (secole şi tendinţe de-a valma) pentru a găsi izvorul de inspiraţie al propriei noastre poezii. Şi dacă înaintaşii noştri s-ar fi întrebat ce rol sunt chemaţi să joace în momentul în care tehnicitatea începea să se afirme, poetul şi-ar fi păstrat cu siguranţă locul său de călăuză în evoluţia creaţiei în general, oferind ca dintotdeauna, motive de inspiraţie celorlalte arte majore. Teatrului, unica arta globalizatoare, muzicii, care ca şi poezia se adresează direct afectului, sau artelor plastice, ale căror forme au urmat îndeoaproape, de-a lungul istoriei lor, viziunea poetului. Astfel poetul şi-ar fi îndeplinit, adevărata sa vocaţie, poezia lui fiind veritabil investită cu o funcţie capabilă să trezească curiozitatea omului de ştiinţă şi să-i stimuleze cercetarea.
       Şi într-adevăr a fost o vreme în care poezia oferea motive de inspiraţie nu numai artelor şi artistului ci însăşi ştiinţelor şi savantului - poetul fiind mult înaintea lor. Atât de înainte încât i-au trebuit aproape doua mii de ani omului de ştiinţă pentru a-i sesiza mult în urmă: poetul şi-a cântat epopeea, omul de ştiinţă printr-un Schliemann mediator a ştiut să le asculte şi să le traducă în termeni de cercetare. Faptul că omul de ştiinţă traduce mesajul poetului, chiar în momentul trecerii de la artizanat la tehnicitate nu vine nici din "ghicitul în cafea" şi nici din "datul în cărţi" - ci dintr-o concepţie nouă asupra creaţiei poetice, stimulată de o gândire ştiinţifică pluridisciplinară. Din păcate poezia nu a putut ţine pasul. Ne mai având capacitatea de a crea modele a fost părăsită de toţi cei pe care i-a hrănit şi inspirat de-a lungul istoriei sale.
       Rezultatele cercetării unui remarcabil universitar suedez de origine română (n.n. Michel Costinesco: "Technique, Science, Poésie", Doctorat în Literatura Comparată - Université Paris X), - cercetare ce cuprinde peste 350.000 de versuri, acoperind trei literaturi: franceză, suedeză şi română - asupra inadaptării poetului la revoluţia tehnică a secolului al XIX-lea, sunt copleşitoare. Avionul este pentru poet o pasăre de oţel (săracă imagine), trenul - un cal cu aburi (tristă comparaţie), iar vaporul cu zbaturi apare în poezia unui dintre cei mai prolifici autori ai timpului de-abia în jurul anilor 1912. Şi nu pentru că poetul ţinea să evoce miracolul tehnolocic, ci doar pentru că vaporul în chestiune, figura în centrul unui tablou semnat de unul dintre prietenii lui, căruia îi dedica un poem ocazional cu prilejul unui vernisaj.
       Spaţiul nu-i permite filosofului să exemplifice în amănunţime ceea ce ar reprezenta funcţia poeziei pentru o epocă atât de controversată, ca cea a tehnologiei. Ȋn acelaşi timp, degajarea câtorva concepte se impune.
       Funcţia poeziei în epoca tehnologică, este înainte de toate, de a procura subiecte de meditaţie savantului şi omului de ştiinţă. Astfel poezia ar avea nu numai rolul de complice al cercetării ştiinţifice în continuă mutaţie, ci şi acela de autentică inspiratoare a ei. Prin substanţa, limbajul, metaforele şi ritmurile conţinute, prin utopiile, abstractiunile, obsesiile şi fantasmele vehiculate, sau prin imaginile sugerate, poezia ar deveni precursorul incontestabil al mutaţiilor înregistrate pe scena ştiinţifică - oricât de ciudată s-ar părea neofitului o astfel de afirmaţie. Dar pentru ca întrepătrunderea între poezie şi tehnologie să se poată produce, trebuie ca poezia să descopere câmpul conceptual adecvat şi să-i remanieze langajul, epurându-şi substanţa de toate tentaţiile descriptive şi intimiste. Poezia trebuie să fie PROIECT şi nu PROIECŢIE a vieţii. Numai astfel îşi poate asuma funcţia cu care istoria este investită. Numai o poezie PROIECT cu tot ceea ce ea poate conţine de hieratic, de îndrăzneţ şi de întrebări, ar putea face să dispară paralelismul infinit care separă astăzi poetul de omul de ştiinţă. Numai o astfel de poezie ar şterge imaginea Turnului Babel al confuziei langajiere, care le bruiează comunicarea.
Astăzi nu se mai poate deveni un autentic om de ştiinţă fără o solidă formaţie literară - şi invers. Şi omul de ştiinţă este conştient de acest fapt de multă vreme.
       Este rândul poetului să-i urmeze exemplul. Fără o cunoaştere profundă a ştiinţelor exacte, poetul epocii tehnologice este sortit bufoneriei - funcţia poeziei sale fiind redusă la animarea spectacolului de bâlci.
       Dacă poetul îşi acordează concepţia despre lume la diapazonul tehnologiei, omul de ştiinţă va şti să-i înţeleagă langajul şi să-i traducă intuiţile fundamentale în termeni coerenţi şi comprehensibili pentru a le prezenta omului politic ("impune" este poate termenul convenabil), treime executivă în Agora modernă. O Agoră în care fiecare să devină în acelaşi timp: Creatorul, Interpretul şi Martorul propriului său spectacol (vezi George Astaloş "La Pluridimensionnalité du Théatre". Editions du Conseil de l'Europe-Strasbourg, 1976). O Agoră unde fiecare să se regăsească în funcţie de veritabila lui vocaţie, de ambiţiile lui secrete - în care poetul să aducă intuiţia, Omul de ştiinţă să traducă această intuiţie şi omul politic să aprecieze oportunitatea aplicării ei (vezi George Astaloş: "L'Oeuf de l'Agora", Idee-Proiect a unei Agore Moderne cu destinaţie la Landmark - Melbourne, 1979). Dar pentru ca funcţia poeziei să-şi regăsească efectul dinamic în mecanica cetăţii (receptivă la rolul poetului) este indispensabil:
       - ca poetul să fie în acelaşi timp, Om de ştiinţă şi Om politic. Om de ştiinţă pentru a consacra doar acele intuiţii ce conţin germenii unui proiect traductibil - şi Om politic pentru a întrezării necesitatea investirii lor cu o valoare reală de schimb.
       - ca om de ştiinţă să fie în acelaşi timp Poet şi Om politic. Poet pentru a pătrunde sensurile profunde ale intuiţiilor asupra cărora se opreşte - şi Om politic pentru a prevedea gradul de prioritate pe care trebuie să le acorde.
       - şi ca omul politic să fie în acelaşi timp, Poet şi Om de ştiinţă. Poet pentru a avea acces la semnificaţiile intuiţilor al căror depozitar devine - şi Om de ştiinţă pentru a asigura o difuzare raţională şi o realizare intelegibilă traducerii lor.
       Trilogie benefică a cărei întrepătrundere armonioasă ar contribui la ştergerea efectivă a frontierei care-l separă pe Poet, de Omul de ştiinţă şi de Omul politic, pe Omul de ştiinţă de Poet şi de Omil politic şi pe acesta din urmă primii doi - pentru ca enunţul ecuaţiei să fie integrat. Trilogie a cărei întrepătrundere, dincolo de reconcilierea factorilor care o compun şi în afară de rolul pe care aceşti factori sunt chemaţi să joace în viaţa cetăţii, i-ar conferi erei tehnologice o coerenţă indestructibilă - ferind-o în acelaşi timp:
       - de teama de a fi agresată de zgomotul imfatic al unei poezii orgolios secundară - tricotată în spiritul creaţiei anacronice şi a unor clişee, paradoxal obscurantiste prin însăşi substanţa lor vetustă.
       - de pericolul de a se îneca în apele turburi ale unei cercetări ştiinţifice glorios sterilă - bâlbâită în ritmul impulsurilor alchimiste al unei industrializări, ipotetic rentabilă prin însăşi natura ei necompetitivă.
       - de riscul de a se lovi de zidul impenetrabil a unei politici trimfător comfuză - improvizată în marginea programelor anarhice, ale unor oportunităţi momentane, sistematic falimentare prin însăşi caracterul lor imperativ.
       Analizând importanţa pe care epoca tehnolocică o acordă funcţiei poeziei am spune că tocmai despre această funcţie nu am vorbit indeajuns. Nu face nimic: se va vorbi. A preconiza o osmoză între creaţia poetică, lucrările ştiinţifice şi deciziile politice este o utopie - cert. Dar numai utopiile se realizează. Aventura creaţiei artistice, Competiţia descoperirilor ştiinţfice şi Evoluţia gândirii politice ne-a oferit o multitudine de exemple în acest sens.

*** *** ***

George Astaloș, din cărţile sale

George Astaloș, din cărţile sale

Congresul  Mondial de Poezie de la Madrid (1982), (stg. la dr.) Justo Jorge Padron (Spania, Preşedintele Congresului), George Astaloş şi Eugène Guillevic (Franţa), Marin Sorescu (România), Mimmo Morina (Italia, Secretar General al Congresului)

Congresul Mondial de Poezie de la Madrid (1982)
(stg. la dr.) Justo Jorge Padron (Spania, Preşedintele Congresului), George Astaloş şi Eugène Guillevic (Franţa), Marin Sorescu (România), Mimmo Morina (Italia, Secretar General al Congresului)

Teodor Pâcă, George Astaloş şi Tudor George

Teodor Pâcă, George Astaloş şi Tudor George (Ahoe)

George Astaloș în biblioteca sa

George Astaloș în biblioteca sa


Despre George ASTALOŞ:

       L-am văzut trăind (n.n. pe George Astaloş), l-am auzit vorbind, povestind, recitînd, improvizînd gigantice naraţiuni care alternează cu virtuozitate registrele, imprevizibile, cu permanente schimbări de direcţie şi enorme paranteze, mereu şi mereu prelungite, dar întotdeauna închise corect. Ca o navă încărcată pînă la refuz şi care ia apă din toate părţile, dar pluteşte şi ajunge fără daune în portul de destinaţie. Anecdotica, trasă mereu înspre miraculos, e verosimilă sau chiar riguros adevarată pînă în cele mai mici detalii. Personaje numeroase şi diverse, în general reale, scanate rapid cu o prodigioasă intuiţie şi expresivitate scăpărătoare. Genial în genul „aerian“.

Petre RĂILEANU  

       Fiorul liricii lui Astaloş îşi găseşte învesnicirea într-o structură amintind sobrietatea arhitectonică a unora dintre catedralele romanice, dar şi vigoarea armoniei caracteristice muzicii clasice. Poetul este un artist neîntrecut al spaţiilor şi interstiţiilor glăsuitoare, al subtextului revelator.

Alexandru LUNGU  

       Limba Canarului (n.n. "La Lingua del Caranino", vol. de versuri apărut în 1974, Italia, la editura Parallelo 38) cultivă meşteşugul poetic al teatrului. Numai că personajelor de pe scena spirală a spaţiului floral li se substituie cuvântul. La prima vedere s-ar părea că este vorba de o discontinuitate a spaţiului scriiturii. Nimic din unitatea, culoarea sau calmul adjectival al poeziei convenţionale. Şi totuşi ascultate simfonic, cuvintele se întreţes în hore de abur diafan în care singura cale de a le VEDEA este găsirea unghiului de lumină în care logicul se decantează de ilogic, completându-se şi separându-se într-un curcubeu de sensuri.

Dumitru ICHIM  

       Fiul unei familii de germani stabiliţi în zona Vatra Dornei care apoi s-au mutat în Bucureşti - trecând prin suferinţele acelor timpuri (tatăl a fost în lagăr la Donbas, iar mama arestată) -, George Astaloş a primit mai întâi educaţia militară, grad de căpitan. Datorită talentului înnăscut se dedică condeiului, atât în ţară, cât mai ales în exil.
       Inventatorul Pluridimensionalitătii teatrului - Teatrul Floral Spaţial, el a înnobilat ştiinţific conceptul jocului pe scenă, oferind calea de urmat pe care Congresul paraeuropean de la Atena (1976), încă nu îl definise în tema prezentată "Viitorul artelor de Spectacol".
       Discursul creatiei sale care la început pare ironic, devine din ce în ce mai romantic, cuvântul învăluindu-se în mister şi vrajă. Scena devine un atelier al destoiniciei poetice.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate