GEORGE GEORGESCU

Poet, publicist

 
GEORGE GEORGESCU

       George Georgescu s-a născut la 23 noiembrie 1926 în Bucureşti, unde a absolvit liceul şi cursurile de Istoria Artelor cu renumiţii profesori Adina Nanu, conferenţiar Paul Constantin şi criticii de artă Petru Comarnescu şi Eugen Schileru.
       Primele eseuri l-a publicat în pagina literară a ziarului "Naţiunea" sub direcţia prof. George Călinescu.
       Ȋn anul 1945 a înfiinţat Organizaţia de rezistenţă anticomunistă "GIR", ("Garanţia Intereselor româneşti"), împreună cu fraţii Ion şi Octavian Rădulescu (organizatorul Pieţii Universităţii de mai târziu) şi Tănase Ionescu. A tipărit în clandestinitate ziarul organizaţiei intitulat "RĂBOJ".
       A fost arestat în timpul unei acţiuni de difuzare a unor manifeste prin care bucureştenii erau chemaţi să opună rezistenţă noii orânduiri comuniste. După săptămâni de anchete efectuate de ofiţeri torţionari, la Prefectura Poliţiei Capitalei, a fost deportat în lagărul de internaţi politici de la Caracal, şi apoi la Slobozia.
       A participat direct la evenimentele din 22 decembrie 1989 din Bucureşti. Este membru al Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat (PNŢCD) şi al Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Români (AFDPR).
       Părăseşte ţara în ianuarie 1994 şi se stabileşte în Canada la fiica sa cercetătoare ştiinţifică şi cadru universitar, care a emigrat în urma lichidării "Zonei Libere de Neocomunism" din Piaţa Universităţii la care participase până în ultima zi, când a scăpat ca prin minune de ranga unui miner.
       Ajuns în 'Ţara Frunzei de Arţar", George Georgescu a dat tiparului analize politice, schiţe literare şi poezii, ziarelor "Faptul Divers" şi "Alternativa" din Toronto, "Luceafărul Românesc" din Montreal, "Cuvântul Românesc" din Hamilton şi "Lumea Românească" din Michigan.
       A publicat în 2002, "Ultima întâlnire" volum de schiţe povesţiri, portrete, şi Volumul de poezii "Chemarea Steleleor" ambele la Editura ANTET XX PRESS din România.
       Ȋn cadrul emisiunii în limba română a postului de radio "Ottawa University" a prezentat câţiva ani Editorialul.
       Locuieşte în Ottawa.

TRISTEŢILE LUI CIORAN

       Dacă am încerca să punem în antiteză optimismul robust şi sănătos al gânditorului Petre Ţutea care a petrecut ani grei în temniţele din România, cu angoasele şi pesimismul lui Emil Cioran care nu a cunoscut nici una din crimele universului concentraţionar român, aceasta stare de spirit a lui Cioran ar putea părea nefondată şi nejustificată. Cu atât mai mult cu cât el a plecat la Paris cu o bursa de studii oferită de Institutul Francez de la Bucureşti în anul 1937, când cel de al Doilea Război Mondial nu se declanşase încă şi nu angrenase ţara noastră în văltoarea cataclismului care a bulversat întreaga Europa. Particularitatea specifică de gândire a lui Cioran îşi trage însă seva nu din factorul geo-politic sau istoric al momentului, ci din adâncurile intime ale fiinţei sale, în care reverberaţiile evenimentelor petrecute în afara eului, sau i-au influenţat foarte puţin esenţa gândirii, pe care şi-a pus amprenta însă destinul zbuciumat al strămoşilor lui transilvani, care au suportat jugul străin timp de un mileniu.
       ”Când văd Ardealul, mărturiseşte el, mi se desfaşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie…Ȋmi place în clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depărtările neamului românesc şi să mă chinuiesc scufundat in durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor şi mă înfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate în umbră…Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toata seria umilinţelor îndurate şi nu trosnesc în voi toate dorinţele de răzbunare, acumulate în sute de ani”?
       Impresionanta confesiune, ce vine să confirme convingerea că Cioran s-a identificat cu suferinţele îndurate de-a lungul veacurilor de străbunii lui transilvani ce i-au fost transmise genetic şi care au alcatuit fermentul ce a metamorfozat viziunea lui asupra vietii, transformându-l într-un moralist dur, incisiv, fără pic de respect faţă de conveniente, care “a vrut să demoleze toţi zeii acestei lumi”, cum l-a caracterizat un alt mare gânditor contemporan, Gabriel Liiceanu, în alocutiunea ţinută cu ocazia premierei filmului “Exerciţiu de admiraţie”, pe care l-a realizat în anul 1990 la Paris. Ȋntâlnirea acestor mari gânditori români, care s-a putut înfaptui după evenimentele din Decembrie, a dat naştere unui dialog aprins, în care acuitatea întrebărilor, cât şi francheţea răspunsurilor marelui exilat îţi tăiau respiraţia. Argumentele pe care le aduceau fiecare în sprijinul tezelor sale au creat o atmosfera în care s-au limpezit multe din cauzele “neliniştilor“ lui Cioran, cum a numit Petre Ţutea angoasele acestuia. Nu este însă mai puţin adevărat ca o mare influenta asupra concepţiilor lui Cioran despre viaţă şi oameni le-au avut şi reprezentanţii unor şcoli filozofice pe care i-a studiat atât în ţară cât şi în Germania.
       Emil Mihai Cioran, cum figurează în toate enciclopediile din Franţa, ţara de adopţie în care şi-a publicat majoritatea operelor, s-a născut la 8 Aprilie 1911 în comuna Răşinari de lângă Sibiu, “un mic paradis”, după cum l-a denumit în însemnările lui autobiografice în care mărturiseşte ca la vârsta de 10 ani când a trebuit să plece la Liceul din Sibiu, a făcut o criza de disperare care i-a rămas în amintire tot restul vieţii. Tatăl lui, preotul ortodox Emilian si mama lui Elvira născută Comăniciu i-au îndrumat primii paşi în viaţă, mama fiind aceea care i-a strecurat în suflet îndoielile şi tristeţile de mai târziu, neavând înţelegere pentru firea adolescentului teribil care începuse a-şi manifesta particularităţile de temperament şi gândire.
       După absolvirea liceului urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filozofie din Bucureşti, luându-şi licenţa cu felicitări din partea juriului şi se înscrie la doctorat, ţinta pe care însă nu o va atinge niciodată, datorită vitregiei vremurilor. Ȋn perioada studenţiei autorii lui preferaţi sunt Kant, Fichte, Husserl, Bergson, mai apoi Nietzsche şi mulţi alTi filozofi care i-au deschis larg orizontul cunoaşterii şi i-au influentat gândirea. Se pare că de la Shopenhauer a împrumutat pesimismul, iar de la Nietzsche ateismul, misoginismul şi stilul vehement şi agresiv de mai târziu cu care şi-a susţinut convingerile. La maturitate însă s-a îndepărtat de conceptele filozofice ale acestuia. Lecturile lui preferate sunt studii asupra filozofiei şi istoriei artei germane. Ȋncepe de acum să colaboreze la câteva reviste literare publicând primele eseuri şi aderă la mişcarea naţionalistă care prindea contur în Romania, după ce bântuise mai toată Europa. Prima lucrare care a văzut lumina tiparului a fost “Despre crimele disperarii”, carte care a obţinut premiul Academiei Regale, dar care mai târziu nu l-a mai satisfăcut. Ȋn ea mărturiseşte la un moment dat: “Eu nu am idei ci obsesii” !

George Georgescu, din cărţile sale

George Georgescu, din cărţile sale

       Ȋn acest moment in viaţa lui intimă, din motive necunoscute, intervine un accident aparent inexplicabil de tulburare a mecanismului ce produce echilibrul dintre somn şi starea de veghe, în urma căruia îşi pierde pentru mai mulţi ani somnul, fapt care l-a marcat puternic pentru tot restul vieţii. “Ce este insomnia, se întreaba el, un fel de contribuţie funestă în care timpul prinde o altă dimensiune. El se scurge ca o pedeapsă şi fiecare minut este o realitate. Esti singur în faţa neantului”. Tot ce a scris mai târziu a fost elaborat în cursul acelor nopţi albe, care au stat la originea viziunii sale asupra lumii.
       La vârsta de 22 de ani primeste o bursă şi pleacă la Berlin unde studiază filozofia timp de doi ani şi se întoarce în ţară în 1936 obţinând postul de profesor de filozofie la liceul din Braşov. Ȋn anul 1937 publică “Schimbarea la faţa a României”, lucrare care dă naştere unui curent de opinie nefavorabil datorită unor teme xenofobe. Părăseşte apoi ţara plecând la Paris cu o altă bursă, dar revine pentru scurt timp în anul 1941, dând tiparului ultmele sale lucrări în limba româna, “Lacrimi si Sfinţi”, “Crepusculul Judecăţilor” si “Breviarul învinşilor”. Ȋntors la Paris unde s-a instalat definitiv, avea să declare că a rupt cu trecutul. “J’avais rompu avec la Roumanie: elle n’existe plus pour moi”. Este lesne de înţeles motivul pentru care a făcut aceasta abjurare. Acolo locuieşte într-o mansardă în care este vizitat adesea de Eugen Ionesco, Mircea Eliade şi Samuel Becket un reprezentant al teatrului absurdului care va primi Premiul Nobel în anul 1969 şi se înscrie ca student la Sorbona, dar pierde curând dreptul de a studia, din cauza vârstei înaintate. Trecuse de patruzeci de ani. Cunoaşte în schimb un mic succes în anul 1969 cu ocazia apariţiei cărţilor sale “De l’inconvenient d’etre ne” şi “Le mauvais Demiurg”. Deşi în douăzeci de ani nu se vândusera din cărţile lui decat 500 de exemplare, volumul “Aveux et anathemes” a cunoscut un adevărat triumf, vânzându-se în 30.000 de exemplare, aducându-i consacrarea.
       Cioran a scris şi a tipărit mult, lucrările lui fiind aşteptate, comentate şi apreciate. După o viaţă în care şi-a manifestat neîncrederea într-o lume pe care o vedea în descompunere şi revolta impotriva a tot şi a toate, adesea într-o maniera şocantă, încercând să folosească simbolurile logice ale paradoxului pentru a exprima mai bine absurdul, cum este menţionat în “Encyclopaedia Universalis” “Cel mai mare gânditor nihilist al veacului”, cum îl numeşte Gabriel Liiceanu, s-a stins din viaţă la data de 20 Iunie 1995 in vârstă de 84 de ani, lasând în urmă câteva zeci de volume plus 34 de caiete pline cu însemnări nepublicate şi o mulţime de adepţi care i-au îmbrăţisat scepticismul filozofic.

*** *** ***

 
POEZII

 
Cântec de lebădă

Ȋn vitregia vremurilor grele
Plin de obidă multă, am tăcut,
Am îngropat iluziile mele
Şi am rămas o perioadă mut.

Dosaru-mi n-avea "garanţii morale"
Iar în partid n-am vrut să mă înscriu,
Am suduit văzând atâta jale
Şi-am aşteptat la viaţă să revin.

Am strâns în taină multe nestemate
Ce-am şlefuit în anii de tăceri
Şi am cules aici în libertate,
Vreo câteva să le arunc pe cer.

Am fost un ultim cântec de vioară
Ce-a izvorât din conştiinţa mea,
Ca un fior târziu de primăvară,
Când se topesc troienele de nea.

Acum închid caietul stihurilor mele.
E ultima poemă ce-am mai scris
Am adunat din cer un pumn de stele,
Pe care-n suflet astăzi le-am închis.

 

 
Ȋmpăcare

M-am împăcat în crepusculul vieţii
Cu meandrele destinului bizar,
Ce mi-a topit elanul tinereţii
Ca lumânarea sfântă din altar.

M-am Impăcat cu valurile mării
Ce barca mi-a condus-o prin stihii
Când rătăcind la voia întâmplării
Cănd răscolind prin alte galaxii.

M-am împăcat cu toţi aceia care
M-au umilit şi m-au îngenunchiat,
S-au cufundat cu toţii în uitare
Şi-n amintirea mea s-au estompat.

Mă simt atras de muzica divină
Care pluteşte-n spaţiul sideral,
Acolo unde totul e lumină,
Şi spiritul uman e pur astral.

Pe căi mai drepte sau mai ocolite
Printre ispite-n viaţă m-am condus,
Lumina e acum spre asfinţite
Şi am în minte pilda lui Iisus.

 

Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, Publicistul George Georgescu, Moderatorul Alexandru Tomescu si Prof. Dr. Nicolae Dima din Washinton - Tabara de vara Câmpul românesc Hamilton Ontario, Canada, 2001
2

Scriitorul Aurel Sergiu Marinescu, Publicistul George Georgescu, Moderatorul Alexandru Tomescu si Prof. Dr. Nicolae Dima din Washinton - Tabara de vara Câmpul românesc Hamilton Ontario, Canada, 2001

***

George Georgescu şi soţia Georgeta asistând la una din conferintele de la Câmpul românesc Hamilton, Ontario, Canada

George Georgescu şi soţia Georgeta asistând la una din conferinţele de la Câmpul românesc Hamilton, Ontario, Canada

***

Nunta de aur a soţilor George si Georgeta Georgescu

Nunta de aur a soţilor George şi Georgeta Georgescu

*** *** ***


Despre George Georgescu:

       Debutul în literatură al publicistului George Georgescu, l-a constituit poezia, specific literară, pe care a îndrăgit-o cel mai mult. Primele transpuneri în versuri a unor sentimente de melancolie i-au fost inspirate de moartea prietenei din adolescenţă, care a decedat la vârsta de nouăsprezece ani, în timp ce se afla în lagărul de Internaţi Politici de la Caracal.
       Poezia "Ȋn anotimpul speranţelor" îi caracterizează stările sufleteşti, prin care a trecut la o vârstă, "când alţii se plimbau prin parcuri", iar el era obligat să citească, pe un perete de scânduri din Baraca Nr. 25, de zeci de ori pe zi cuvintele scrise de un internat: "Descătuşaţi-ne de lanţuri ca să ne încătuşăm tiranii"

Florian BUCHIU  

       Cu ziarul nostru (n.n. "Lumea Românească", Michigan, SUA), colaborează de câţiva ani buni, fiind totdeauna alături de noi şi la bine şi la rău, Exigent cu cei din jur, dar şi cu el însuşi, nu acceptă compromisuri de nici un fel, iar manuscrisele sale îmi dau întotdeauna, sentimentul unei siguranţe în redactare, uşurând în fapt procesul acesteia.

Mihai GHEORGHIU  

       Pe poetul şi publicistul George Georgescu l-am cunoscut la "Săptămânile Culturale" de la "Câmpul românesc" din Hamilton, Ontario, Canada, unde participa cu regularitate. Prezentările sale erau cu grijă pregătite şi atrăgeau un public numeros. Temele erau interesante, şi inedite, izvorând dintr-o lume, care până atunci a fost incarcerată de tirania comunistă.
       Modest, prietenos, dar pretenţios cu creaţia sa. Ȋşi iubea familia şi avea mulţi admiratori.

Alexandru TOMESCU  


Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate