GEORGE POPESCU-BOTOŞANI

Inginer, profesor, publicist

 
GEORGE POPESCU-BOTOŞANI

       George Popescu s-a născut la 22 octombrie 1903, în Botoşani, descendent al unei familii de ţărani răzeşi din nordul Moldovei.
       A urmat liceul internat „C C Negruzzi” din Iaşi, apoi a studiat la Şcoala Superioară Aeronautică, la Politehnica din Bucureşti şi la Paris - Gnome-Hone.
       În timpul studenţiei a fost Preşedintele Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România. Mai târziu a devenit membru al Partidului Naţional Ţărănesc.
       A ocupat funcţia de inginer şef şi director la Industria Aeronautică din Braşov.
       După al II-lea război mondial s-a refugiat în Statele Unite, unde şi-a continuat activitatea în acelaşi domeniu. A lucrat în funcţia de consultant la întreprinderea Avco Lycoming, Charleston, S.C.
       Din 1960 a ocupat funcţia de profesor, predând Ingineria Mecanică la Universitatea Hartford, Connecticut. După 1974 a devenit Profesor Emeritus, poziţie deţinută până la sfârşitul vieţii.
       Membru fondator al „Consiliului Naţional Român”, preşedinte al „Congresului Limbii Române” din Canada, delegat permanent al Partidului Naţional Ţărănesc, profesorul George Popescu-Botoşani, prin activitatea depusă în variate domenii s-a remarcat ca reprezentant de frunte al exilului românesc.
       A scris articole, a conferenţiat, a sprijinit şi îndrumat acţunile comunităţii româneşti de pe continentul american. În 1953 a reprezentat Parohia din New York la Congresul Episcopiei care a avut loc la Canton, Ohio.
       S-a stins din viaţă, duminică 14 ianuarie 1979, slujba de înmormântare având loc, miercuri 17 ianuarie la Biserica „Sfântul Dimitrie” din Bridgeport, Connecticut.

LA TRISTA ANIVERSARE
-In extras-

       Acum 25 de ani, la 23 august 1944, România a pierdut independenţa, iar poporul român, libertatea. Atunci în momente grele, s-a făptuit cu uşurinţă un act politic nefast, întemeitat pe îndoielnice asigurări diplomatice, fără condiţii stabilite dinainte între noi şi Rusia sovietică. Armistiţiul anunţat ţării ca încheiat, de către noul regim instalat peste noapte prin „coup d’etat” era neexistent la acea dată. Ca probă, armata sovietică a continuat a lua mii de prizonieri români pe frontul din Moldova, cu toate că ordinul de încetare unilaterală a focului fusese executat de îndată de armata română. Acest ordin nemaiponenit în istoria noastră militară, a deschis ţara fără rezistenţă invaziei ruseşti. Ce a urmat se ştie!
       Când trupele bolşevice umpleau drumurile ţăii, îndreptându-se fără grabă către Apus, populaţia paşnică a cunoscut doar jaful şi teroarea. Abia după o lună, după ce groaza şi oroarea se întinsese peste tot, o comisiune română s-a dus la Moscova, cu scoul aşa zis, de a discuta şi încheia convenţia de armistiţiu. Molotov a primit în picioare pe aceşti delegaţi şi le-a comunicat că nu are nimic de discutat. A înmânat pentru semnare numai condiţiile sale ultimative. Molotov ştia atunci, că pentru România nu mai exista altă alternativă, decât acceptarea integrală a clauzelor sale draconice. Puterea noastră de rezistenţă era de fapt distrusă prin actul de la 23 August şi nu se mai putea opune nicio împotrivire. Armata română era dezarmată şi dislocată de pe poziţiile de luptă, iar armata roşie invadase întreg teritorul ţării.
       Din aceste tragice evenimente politice şi militare se desprinde concluzia clară: La 23 August 1944, România a capitulat fără condiţuni, iar „convenţia de armistiţiu”, încheiată la Moscova ulterior, a fost un Dictat al Rusiei Sovietice.
       La data capitulării erau multe posibilităţi de acţiuni militare strategice, care aplicate cu îndrăzneală şi curaj de armata noastră, puteau crea noi situaţii, cu efecte politice în favoarea noastră. Rusia Sovietică, constransă, putea accepta atunci, conditii care garantau independenţa ţării, integritatea teritorială şi neamestecul în treburile interne. Molotov recunoscuse două din aceste principii vitale în declaratia făcută în aprilie 1944, prin care invita România să iasă din război. În graba puterilor beligerante de a scurta cu orice preţ războiul, cu pierderi enorme în vieţi omeneşti şi bunuri materiale, o rezistenţă românească căt de scurtă, îi obliga la un acord cu respectarea drepturilor noastre esenţiale.
       Această rezistenţă românească era posibilă. În vara anului 1944 armata română poseda un solid potenţial militar şi un moral ridicat. Soldaţii români ştiau că de data asta, aveau de apărat pământul ţării, împotriva unei invazii cumplit de nimicitoare. Frontul nostru era stabilizat de mai multe luni de-a lungul unor bune poziţii în Nordul Moldovei şi în Basarabia. Acestea se puteau apăra câtva timp, până la retragerea pe linia naturală de rezistenţă, Focşani-Nămoloasa-Galaţi, între Carpaţi şi Dunăre. În strategia militară română, în curs de multe decenii, această linie a constituit cheia apărării noastre şi a fost fortificată în repetate rânduri. Pe acest front, la Mărăşeşti, s-a prăbuşit în August 1917, puternica ofensivă germană, condusă de mareşalul Mackensen.
       Şi în această încleştare cu duşmanul nostru de veacuri, ca totdeauna în vremuri de vitregie, Arcul Munţilor Carpaţi putea ridica o puternică pavăză contra cotropitorilor sovietici. În 1916, România Mică a intrat în războiul de reîntregire naţională, pe un front de bătaie de lungimea a trei sferturi din întinderea graniţelor sale, sau cât distanţa de la Marea Baltică la Marea Neagră. Datorită trădării ruseşti, armata română a avut de luptat singură cu armatele inamice, mult superioare la număr. Întrebuinţând calităţile terenului, înaintarea inamică a fost oprită la hotarele Moldovei, Carpaţii şi poarta naturală Focşani-Galaţi. Ca şi în 1916, rezistenţa militară din 1944, implica sacrificii mari, dar Poporul Român n-a precupeţit niciodată jertfele sale pentru dreptul sau la viaţă liberă.

GEORGE POPESCU-BOTOŞANI, Conferintă - Adunarea Românilor Liberi, New York, 1969

George Popescu-Botoşani, Conferintă - Adunarea Românilor Liberi, New York, 1969

       Cedarea laşă, fără împotrivire, inaugurată în 1940, a fost repetată în 1944. În acele momente decisive, conducătorii de la cârma ţării au practicat o politica de expedienţă, uitând învâţâmintele aspre din încercata noastră istorie. Neamul nostru a suprevieţuit pe pământul străbun, nu prin supuneri, care puteau duce până la urmă la distrugerea ţării, ci prin rezistenţa dârză în vremuri potrivnice.
       Astăzi după 25 de ani de pierderi ireparabile şi de viaţă amară, Românii toţi, pot măsura cât de adânc a fost abisul în care au fost aruncaţi la 23 august 1944, printr-un act săvârşit de o mână de oameni din fruntea statului român, care necugetat au sacrificat existenţa esenţială a naţiunii române. Aceştia nu trebuiau să uite că Rusia de totdeauna, ţaristă sau sovietică, în nesaţul ei secular de cuceriri, a urmărit fără întrerupere, până astăzi, dispariţia asezării noastre de stat independent şi subsecvent, a poporului însuşi. Ei trebuiau să-si dea bine seama în faţa acestui pericol suprem, că asigurările diplomatice date de Puterile democratice din Vest, nu constituiau o garanţie destul de sigură pentru viitorul ţării.
       Rusia Sovietică se gândise înainte că România putea rezista, în cazul când se va pretinde o capitulare în necunoscut. Dovadă sunt tratativele oficiale de armistiţiu de la Stockholm dinainte de 23 august 1944, între delegaţii guvernului sovietic şi cei ai guvernului român, condus de Mareşalul Antonescu. Pentru a marca importanţa acestor tratative, Stalin a numit în fruntea delegaţiei sovietice pe doamna Kolontaya, persoană de încredere şi lider bolşevic din primele începuturi ale mişcării revoluţionare comuniste. Discuţiile erau destul de înaintate şi erau indicaţii că Sovietele înclinau să accepte un acord cu respectarea drepturilor esenţiale ale României.
       În acelaşi timp la Cairo, anumiţi Români fără acreditări oficiale, purtau discuţii cu diplomaţii puterilor occidentale, pentru încheierea unui armistiţiu cu Rusia Sovietică, cu sprijinul lor. Poziţia sui-generis a acestor negociatori particulari, se vădeşte din faptul că ambasadorul sovietic, din aprilie 1944 a refuzat tot timpul să-i întâlnească. Este de la sine înţeles că fără un contact direct, aceştia n-au putut obţine de la Soviete niciun angajament prealabil privitor la condiţii definite de armistiţiu. Au primit în schimb, asigurări încurajatoare de la toate puterile aliate, care au şi semnat o convenţie de armistiţiu, ameliorată prin discuţile acestor emisari la Cairo. Desigur puterile democratice arătau bunăvoinţa lor faţă de România atunci când contractau obligaţii, care uşurau condiţiile aspre prezentate nouă iniţial. Dar înfăptuirea lor nu depindea de ele, ci de Rusia Sovietică, iar aceasta nu se angajase cu nimic...
       În vara anului 1944, nu se mai putea pune bază pe efectul unei acţuni moderatoare faţă de Uniunea Sovietică, întrucât de la Conferinţa de la Teheran din noiembrie 1943, aliaţii au trebuit să se plece mereu în faţa pretenţiilor şi abuzurilor sovietice, datorită dificultăţilor militare. Chiar înainte de această conferinţă, într-o conversaţie personală la Casa Albă cu Arhiepiscopul Spellman, la 3 septembrie 1943, Preşedintele Roosevelt declara: „...Dorinţa este, cu toate că pare improbabilă, să obţinem de la Stalin un angajament de a nu extinde teritoriul Rusiei peste o anumită linie. Sigur el ar primi: Finlanda, Statele Baltice, jumătatea de Est a Poloniei, Basarabia. Nu este cazul să ne opunem acestei dorinţi ale lui Stalin, din cauză că el are puterea să le obţină oricum. Aşa că mai bine să le dăm de bună voie. Încă nu este obsolut sigur dacă Stalin va fi satisfăcut cu aceste graniţe...”...
       Pe prăbuşirea de atunci a ţării s-a ridicat la noi regimul comunist. Inpus la putere cu forţa de Rusia Sovietică, acest regim totalitar a dispus brutal şi arbitrar de viaţa şi de munca poporului nostru. Transformat prin teroare în cobai de experienţe utopice, economice şi sociale, poporul român a avut de îndurat mulţi ani, foamea, frigul, frica şi munca în condiţii silnice, până la periclitarea însăşi a substanţei sale biologice...
       Cu toate suferinţele îndurate în acest sfert de veac vitreg, poporul român a rămas întreg în suflet. Conştiinţa lui de popor vechi, cu apartenenţă la civilizaţia occidentală s-a păstrat intactă şi nealterată, împotriva tuturor vicisitudinilor trăite...

***


Despre George Popescu-Botoşani:

       Vorba, chipul şi fapta profesorului Botoşani erau învăluite într-o suavă atmosferă de poezie şi de autentică trăire a dimensiunilor vieţii omeneşti.
       În viaţa lui era ceva mistic, căci sufletul lui n-a fost contaminat de posibile vicisitudini şi de conditionări de moment...
       El vorbea cu sfinţenie de cei ce au creat pe altarul veşnic al gândirii româneşti. Prelegerile şi intervenţiile Profesorului erau aşteptate cu sete şi foame de cei ce nu s-au putut hrăni din bogăţia culturii româneşti.

Pr. Dr. Petre POPESCU
       Profesorul Popescu-Botoşani a fost un stegar de frunte al culturii şi vieţii româneşti din exil. Il caracteriza cultura aleasă, modestia, dăruirea sufletească, discreţia şi nu în ultimul rând, dragostea de ţară. A fost un ghid, un reper pentru generaţiile mai tinere care l-au întâlnit şi ascultat.
       Pentru cei din Canada care au participat la „Congresele Limbii Române” iniţiate de Pr. Nicolae Tănase, Profesorul a fost simbolul luptei pentru promovarea culturii româneşti pe tărâmuri străine. A sădit în sufletele auditoriului de pretutindeni, speranţa că România va avea un viitor liber, descătuşat de lanţurile robiei.
Alexandru TOMESCU
       Astfel cum a strălucit în viaţă in cadrul generaţiei sale, tot astfel a constituit un exemplu şi imbold pentru generaţiile care-l urmează. Cu mintea lui larg cuprinzătoare şi luminată a fost un clar văzător al problemelor româneşti din exil, înţelegând de la bun început, ca dincolo de orice opinie politică şi de apartenenţă de partid, românii din pribegie trebuie să se unească în rezistenţa naţională comună împotriva comunismului.
       Pentru românii din exil, acest adevărat om sfătos, inimos şi înţelept a reprezentat simbolul de luptător pentru drepturile românilor, spiritul său mare inundând toată suflarea românească.
CONSILIUL NAŢIONAL ROMÂN

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate