GEORGE USCĂTESCU

Profesor, istoric, eseist, poet, politolog, critic literar

 
GEORGE USCĂTESCU

       George Uscătescu s-a născut pe 5 mai 1919 la Curteana - Creţeşti, de lângă Târgu Cărbuneşti, jud Gorj, într-o familie de învăţători.
       Cursurile scolii primare le-a urmat în comuna natală, iar studiile medii în Târgu-Jiu, la Liceul "Tudor Vladimirescu", susţinându-şi bacalaureatul la Craiova (1937).
       Absolvă cursurile facultăţilor de litere, filosofie şi drept la Universitatea din Bucuresti (1937-1940). În 1940 a primit o bursă de studii în Italia, unde îşi ia doctoratul în ambele discipline la Roma (1941-1943).
       Aici a colaborat la o serie de publicaţii din care amintim „Meridiano di Roma”, „Nuova Antologia”, „Giornale de metafisica”, „Umanitas”, „Citta di Vita”. Este angajat în activitatea universitară.
       În primăvara lui 1955 soseşte în Spania unde ocupă poziţii importante cum au fost: membru al Consiliului Superior de Cercetări Ştiinţifice, profesor la Universitatile din Barcelona, Madrid, Valencia sau Santander. Din 1970 a deţinut Catedra de Teoria Culturii şi Estetică la Universitatea din Madrid preluată de la filosoful spaniol Eugenio d’Ors. A fost ales preşedinte al Societăţii internaţionale de studii umaniste „Giovani Gentile” din Roma.
       Co-fondează revista de cultură românească „Destin” (iunie 1951) publicată la Madrid, având printre colaboratori pe Mircea Eliade, N.I. Herescu, Alexandru Ciorănescu, Aurel Răuță, Paul Miron, Virgil Ierunca, Ștefan Lupașcu, Alexandru Busuioceanu, Grigore Cugler, Monica Lovinescu, Pamfil Șeicaru, Nicu Caranica, Ștefan Baciu, Basil Munteanu, Horia Stamatu, Vintilă Horia. Este directorul ei până la încetarea apariţiei (1972).
       A mai colaborat la „Orizonturi”, „Cuvântul în exil”, „Fiinţa Românească”, „Revista scriitorilor români”, „România literară”.
       Pentru activitatea şi meritele sale, a primit Premiul Uniunii Latine la Paris (1957), Premiul Alfonso Vittorio Giardini (1962), Premiul Universităţii Europene la Roma (1964), Premiul Naţional de Literatură al Spaniei (1970) şi altele. După 1989, Academia Română l-a declarat membru de onoare.
       S-a stins din viaţă la 11 iunie 1995 la Madrid.
       Opera: În limba română – „Nou itinerar”, versuri (Madrid, 1968); „Melc siderat”, versuri (Madrid, 1974); „Memoria pădurii”, versuri (Madrid, 1977); „Poezii” (Bucureşti, 1981); „Brâncuşi şi arta secolului” (Bucureşti, 1985); „Trilogia culturii” (Bucureşti, 1987); „Pledoarie pentru Europa” (Bucureşti, 1990); „Timp şi destin” (Madrid, 1993). În limba spaniolă, italiană: „El problema del Europa” (Madrid, 1949); „Relaciones culturales hispano-rumanas” (Madrid, 1952); „Tirania y negacion en la historia” (Madrid, 1956); „Profetas de Europa” (Madrid, 1962); „Aventura de la liberdad” (Madrid, 1966); „Proceso al humanismo” (Madrid, 1968); „Supervivencia de la literatura y del arte’ (Madrid, 1972); „Idea del arte” (Madrid, 1975); „Cádiz y la aventura de la libertad” (1975); „Saber y universidad (Coleccion Ideologias contemporaneas)” (1975); „Brancusi y el arte del siglo” (1976); „Estructuras de la imaginacion” (1976); „Ideas maestras de la cultura espanola” (1977); „Filosofia” (1978); „Europa, nuestra utopia” (1978); „Tragedia y politica” (1980); „Lenguaje y creatividad” (1981); „Agustin, Nietzsche, Kierkegaard: Nuevas lecturas de filosofia y filologia” (1983); „Introduccion a la ontologia de la cultura” (1983); „Breviario de cultura” (1985); „Breve Teoria E Historia De La Cultura” (1985); „Anabasis (Papeles del Jucar)” (1987); „Avanguardia e liberta (Nel contemporaneo)” (Italian Edition, 1992).

PROBLEMA STATULUI ROMÂNESC

       S-a înrădăcinat în ultima vreme, în rândurile unei părţi din emigraţia noastră intelectuală-şi ne referim cu aceasta numai la acea parte redusă a exilului, în a cărei conştiinţă drama Patriei constituie o realitate vie-sentimentul că singura identificare valabilă cu tragedeia naţională se poate obiectiva într-o retorică explicită a ei şi în polemica de toate zilele, dintre forţele mai mult sau mai puţin valabile şi actuale, ale politicei noastre de ieri. Dar dacă tragedia noastră naţională, ca fenomen explicit, îşi merită, desigur, o proiectare globală şi o stare de conştiinţă permanentă, nu mai puţin interes prezintă, tocmai în funcţie de perspectivele acestei drame, o seamă de probleme concrete, desprinse din actualitatea românească şi destinate să ne deschidă orizonturi viitoare.
       Nu este în intenţia noastră-unul din puţinele noastre puncte de doctrină concretă proclama acest lucruîn termeni precişi-de a fixa ca indreptar de bază al intelectualităţii noastre, în special a celei de exil, o atitudine naţională academică. Considerăm fenomenul naţional în general, şi fenomenul românesc în totalitatea lui, ca o realitate organică, ce se desfăşoară în termeniă greu de circumscris în atitudini academice. Redusă la ultima ei expresie politică, juridică, spirituală şi umană, realitatea românească îşi va regăsi formulele de viaţă obiectivă nu în soluţiile aprioristice ale elitei sale intelectuale, ci în funcţie de experienţa făcută, de rdrama încercată, de instituţiile dispărute şi de instituţiile noi ce i-au fost impuse cu forţa de ocupant.

Revista DESTIN, Director George Uscătescu; Comitet de redactie:  I.D.G. Coterlan, Vintilă Horia, C.I. Popovici, Aurel Răuță, Nicolae Mariția și Vasile Uscătescu.

Revista "DESTIN", Director George Uscătescu; Comitet de redactie: I.D.G. Coterlan, Vintilă Horia, C.I. Popovici, Aurel Răuță, Nicolae Mariția și Vasile Uscătescu.

       Nu ştim că o emigraţie întoarsă şi o ţară liberată, nu pot face "tabula rassa" de o experienţă forţată, impusă de un duşman implacabil şi de necesităţi de viaţă, imperioase. Dacă în domeniul spiritului, experienţa încercată poate să-şi afle rezerve fecunde, izvorâte din suferinţă şi "catarsis", în domeniul realităţilor politice şi sociale obiective, un gol pustiitor şi teribil va lua locul realizărilor normale de odinioară.
       În acest cadru, realitatea Statului românesc, constituie o adevarata dramă, ce trebuie să preocupe în mod precumpănitor elitele noastre intelectuale. Şi trebuie să le preocupe, cu acel sentiment de efectivă identificare cu drama aceasta, dărâmând toate schemele învăţate, respingănd traditionala înclinare comodă spre adaptările facile. Dacă generaţiei româneşti de acum o sută de ani, i-a fost relativ uşor să traseze drumul unui Stat modern românesc urmând oarecum criterii academice şi servindu-se aproape integral de experienţe ce nu erau ale noastre, faptul nu prezenta o importanţă excesivă, întrucât experienţa era într-o mare măsură inedită. Aşa numai, şi totuşi acea atitudine spirituală a fost cauza unui veac de polemică neîntreruptă, în jurul dualităţii formelor noastre de cultură, dualitate care angaja în termeni tot aşa de patetici ca şi în alte sectoare, problema Statului. Dar pentru generaţia noastră, această dramă permanentă a Statului românesc, conţine accente mult mai patetice. Problema care ni se pune nu mai este aceia a unei experienţe inedite, făcută pe un material uman dotat cu o mare plasticitate. Nu mai este vorba de o creaţie "ex novo". Dimpotrivă, avem în spate o experienţă statală totalitară, ca cea bolşevică, o experienţă care a angajat toate resorturile vieţii noastre sociale şi politice, monopolizându-le, mobilizându-le până la ultima lor expresie, răscolind toate energille noastre umane în slujba unui Leviathan ce absoarbe tot, controlează tot, orientează şi mecanizează totul.din punct de vedere al dinamicităţii ideii de Stat, experienţa bolşevică în România prezintă, odată consumată, o realitate dacă nu mai mult, cel puţin tot aşa de amorfă ca şi realitatea statală românească anterioară experienţei demoliberale şi a Statului naţional, balastul ce îl reprezintă pentru formele şi experienţele viitoare, este enorm şi problemele ce le pune nu vor avea soluţii uşoare. Merită, după părerea noastră, să fixăm un punct de vedere în acest sens, înspăimâmtaţi cum suntem de inconştienta frivolitate cu care organele reprezentative ale săracei literaturi politice româneşti de pribegie, pun în discuţie aceste probleme.
       Ceia ce de la Renaştere încoace constituie o ideie împărtăşită de orice stabileşte un contact intelectual cu fenomenul politic, şi anume că noţiunea de Stat reprezintă o formă de cultură dintre cele mai remarcabile, ce merită a fi considerată în termenii unei morfologii culturale generale, pentru majoritatea „gânditorilor” noştri politici din exil constituie încă un mister. numai aşa se explică de ce, ori de câte ori, problemele româneşti actuale sunt privite sub unghiul dramei Statului românesc, mai toate preocupările se opresc la meschina polemică partidistă, la elucubraţii constituţionale, la formulele „Declaraţiilor dreptului omului”, sau la svâcniri autoritare, reminescenţa prea puţin măgulitoare pentru conştiinţa noastră publică, a unor experienţe prea recente şi prea dureroase.

George USCĂTESCU, câteva din cărţile sale

George USCĂTESCU, câteva din cărţile sale

       Spuneam mai sus, că problema Statului românesc poate fi interpretată sub forma unei drame permanente. Din acest punct de vedere, ea se integrează perfect în coordonatele majore ale culturii noastre, care, cel puţin în manifestările sale obiective moderne, sintetizează şi ea această dramă a dualităţii „formelor fără fond”, drama antagonismului dintre pătura „suprapusă” şi naţie, care îl preocupa pe Eminescu, o dramă devenită tragedie sub cisma ocupaţiei bolşevice. Problema Statului românesc apare, aşa dar de la început, înfrăţită cu problema culturii noastre. Nu necesităţi de ordin metodologic ne îndeamnă la această integrare, ci necesitatea de a da o explicaţie valabilă fenomenului statal, explicaţie ce poate fi găsită numai în interpretarea lui ca formă culturală.

*** *** ***


Despre George Uscătescu şi opera sa:

       Prin scrierile sale şi-a exprimat admiraţia faţă de personalităţi ale culturii şi filosofiei româneşti precum: Mircea Eliade, Constantin Noica şi Lucian Blaga. De altfel, referindu-se la opera lui George Uscătescu, Constantin Noica avea să afirme: „(…) Voi îndrăzni să spun (…) nu citiţi numai o carte de Uscătescu, citiţi-le pe toate”.
       George Uscătescu a fost şi un mare poet, mare parte a operei sale poetice fiind publicată în revista „Destin” revistă de cultură românească apărută în 25 de volume.

Valentin PĂTRAŞCU
       Credem că Prof. George Uscătescu prin activitatea şi opera sa poate primi titlul de savant.
       Personalitate de mare erudiţie care a tratat la nivel universitar cele mai diferite teme din domeniile, politicii, filosofiei, istoriei, artei, literaturii, teatrului. Prin conferinţele sale ţinute în special în Spania şi Italia, dar nu numai acolo, s-a remarcat prin forţa interioară de mare rigurozitate ştiinţifică şi de o deosebită trăire problematică. A fost atras de cele mai subtile şi interesante subiecte, prin dimensiuni şi adâncime, care aşteptau un răspuns competent, în acele vremuri tulburi.
       Nu şi-a uitat ţara şi nici reprezentanţii culturii româneşti. A dedicat lucrări de referinţă, unanim apreciate, poetului Mihai Eminescu şi artistului Constantin Brâncuşi, iar două dintre ediţiile revistei „Destin” au fost dedicate istoriei României: „100 de ani de la Unirea Principatelor Române din 1859” şi „50 de ani de la Marea Unire din 1918”. Într-un interviu din 1984 a declarat: „Aşa că în principiu, stau şi mă balansez între Italia şi Spania, cu aspiraţia permanentă, bineînţeles către peisajul românesc”.
       Regretăm că românii din ţară încă nu au cunoscut sau studiat opera vastă a Prof. George Uscătescu.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate