GEORGETA CRAINIC

Poetă, pictorită, publicistă

 
GEORGETA CRAINIC

       Georgeta Crainic, (Ciurea), s-a născut pe 20 decembrie 1926 în comuna Ianca, jud. Brăila. A promovat bacalaureatul la Bucureşti (1945), iar în 1949 a obţinut licenţa in economie.
       Se căsătoreşte cu Valeriu Crainic (1950).
       Emigrează în Canada (1971), stabilindu-se la Montreal. Aici studiază artele plastice. Are multe expoziţii personale, prima fiind organizată in 1981 la Ville d'Anjou, iar următoarele, din '85, '87, '88 şi '92 la Montreal. A colaborat la „Ora românească de Radio” din Montreal. A publicat în presa exilului (America, Troiţa, Cuvântul Românesc, Calea de lumină).
       A fost membră a Centrului de expozitii "Constantin Brancuşi" din Montreal şi vicepreşedintă a „Congresului Limbii Române” pentru Canada. În 1986 primeşte Premiul pentru pictură cu ocazia unei expoziţii de grup la Centrul "Brancuşi" din Montreal, în '91 obţine Premiul II la concursul literar organizat de Societatea de Studii şi Conferinţe din Montreal, iar în 1994 primeşte Distincţia specială "Ionel Jianu" pentru creativitate în artă. A publicat cărţi de poezii.
       S-a stins din viaţă pe 29 decembrie, 2005, la Montreal.

***

Georgeta si Valeriu Crainic - Nunta de Aur (2000)

Georgeta si Valeriu Crainic - Nunta de Aur (2000)

Crâmpeie din viaţa şi opera lui Constantin Brâncuşi

       În februarie 1976 se împlinesc 100 de ani de la naşterea celui mai mare sculptor, pe care l-a dat omenirii neamul românesc şi poate a celui mai mare sculptor pe care l-au cunoscut până acum timpurile moderne.
       În cele ce urmează voi schiţa pe scurt crâmpeie din opera lui imensă şi din viaţa de sihastru al acestui dăruit de Dumnezeu să fie una din strălucitoarele glorii ale sculpturii în paginile istoriei artelor moderne.

***

       La început te uimeşte şi în acelaşi timp parcă te intimidează când vezi „Coloana fără de sfârşit” ţâşnind cu atâta vigoare şi putere, direct fără soclu, din câmpia goală din care parcă s-a născut. Cu elan ea îşi înalţă silueta, pe care mereu direc şi liber oblicitatea razelor solare aşterne mişcătoare faţete de umbră şi lumină. Spre seară când se înveleşte cu poleiala tonurilor calde ale apusului, parcă auzi în acorduri grave un imn ce se accentuează cu fiecare treaptă ce urcă, mereu mai sus spre infinit...

Revista

Foaia "Troiţa" - Director Pr. Nicolae T. Tănase, unde Georgeta Crainic a publicat cu regularitate

       Piramidele ce o compun se suprapun regulat, înălţând această coloană de apropae treizeci de metri de fontă arămită. Sus coloana nu se încheie cu vârful ultimei piramide, cum s-ar putea crede, cu cu baza ei, de unde impresia „fără de sfârşit”, ce dă posibilitate şi avânt imaginaţiei să adauge în continuare alte trepte piramidale... tinzând mereu spre „infinit”.
       Târgul Jiu, acest orăşel mic, unde liniştea te primeşte binevoitoare, păstrează întregul complex monumental creat de Constantin Brâncuşi în jurul anilor 1937-1938 în memoria eroilor români. Întregul ansamblu de monumente: "Coloana Infinită", "Poarta Sărutului" şi "Masa Dacica" constituie o sinteză a creaţiei acestui sculptor roman, care s-a născut acum un veac în satul Hobiţa-Pestişani, Gorj.
       Chiar la intrarea bătrânului, mi¬nunatului parc cu freamăt de codru ce infrumuseţează oraşul, Brâncuşi, a ridicat "Poarta Sărutului". E desigur foarte obişnuit pe meleagurile noastre.... din Maramureş şi până în Oltenia sau Banat să admirăm minunate porţi-intrări sculptate cu ornamentaţii moştenite din moşi-strămoşi. Dar această "Poartă a Eroilor", aşa cum i se mai spune, la care artistul a cioplit sensuri noi abia înţelese, pare prin masivitatea pietrei şi a construcţiei, un arhaic "Arc de Triumf".
       Pe aleea parcului, pe sub arbori seculari ce-şi unesc în boltă frunzişul, clipocitul Jiului te cheamă, prietenos din apropiere, invitându-te parcă la "Masa Tăcerii". În acest colţ retras, ideal pentru meditaţie şi reculegere, scaunele de o simplitate uimitoare în perfecţiunea lor, aşteaptă continuu mesenii. Numită şi "Masa Dacică", ea are ceva din mesele vechi din Oltenia, după cum poţi găsi asemănare coloanei în stâlpii pridvoarelor caselor de pe Jii.
       Căci, dacă deschizător de drumuri Brancuşi a dat un nou avânt sculpturii moderne, adăugând mult dina¬mism şi dăruind formei simplitate şi puritate, patriotismul său a făcut să se strecoare în operele sale ceva din glia părintească.
Cu tenacitatea, care l-a caracterizat încă de tânăr, a crezut cu vigoare în puterea destinului său.
       După absolvirea Şcolii de Arte şi Meserii din Craiova, legenda spu¬ne că a plecat pe jos la Paris să-şi afle desăvârşirea. Se înscrie la Academia de Arte Frumoase şi, stabilindu-se în Montparnasse, începe să lucreze şi să lupte cu încăpăţânare să-şi apere originalitatea şi să-şi creieze singur drumul prin diversitatea imensă de tendinţe şi de idei. în atelierul său, înconjurat de lucrările sale, în care pune toată dârzenia unor căutări de desăvârşire, ajunge la idea generalizării, a sintetizării, a eliminării detaliilor spre forma pură şi simplă. În acest gen pot fi enumarate operele: Sărutul, Domnişoara Pogony, Printesa X, Măiastra, Leda, Negresa Albă, şi încă altele.
       Brâncuşi dă noi proporţii sculpturii, sugerănd în operele sale mişcarea, ritmul, zborul şi chiar plutirea. Pe această linie se situează operele: Peştele, Cocoşul, Pasărea în Spaţiu, Broasca Zburând, etc.
       În timp, are multe expozitii personale şi participă la cele mai reprezentative expoziţii internationale ale timpului sau.
       Este cunoscută izolarea, sihastria în care a trăit la Paris. Ate¬lierul său, care fusese asemănat cu o carieră de piatră se identifică cu artistul, care trăia viaţa simplă a ţăranului român cu o extraordinară forţă de muncă şi pasiune pentru tot ceea ce făcea. Maiestria sa extraordinară, fantezia formelor create cât şi felul de viaţă ce îl ducea, creease în jurul său o atmosferă de legendă, ce se răspândea mereu îndeosebi în decursul anilor săi albi.
       În vara anului 1957 Brâncuşi îşi încheie menirea în atelierul din Paris, în mijlocul lucrărilor cărora le închinase viaţa întreagă.

***

       Astăzi fiind considerat deschizător de drumuri noi în expresia gândirii sculpturale contemporane, operele sale sunt păstrate în muzee şi colecţii de artă din Paris, Veneţia, Zurich, Londra, New York, Chicago, Philadelphia şi alte oraşe.
       Să nu-l uităm pe "Bătrânul nostru", aşa cum spun craiovenii şi atunci când avem şansa să ne aflăm în unul din aceste centre mari, să căutăm prin muzee operele lui Brancuşi, să le cunoaştem spre cinstirea celui, care le-a creat şi care toată viaţa lui a fost mândru de origina lui română.

POEZII

UN MIC DAR

Dacă Dumnezeu ne chiamă
răspunsul este - rugăciune
note noi în vechea gamă
învăţate din părinţi
toaca bate printre munţi
clopotul la mânăstire;
îngenunchiate flori ascult
slujba este pe pământ.

Numai Dumnezeu, El stie!
Când va fi şi va să vie;
timpul trece (...) noi
mâinile pe piept odihna
ochii-nchişi în nemişcare.
Mângâierea e dureri,
Duhul Sfânt eternitate.

Când va fi în timp trecută
ploape-nchise, mâini pe piept
Doamne, rogu-Te fierbinte,
un mic dar din dar ceresc:
slujba mea cea de pe urmă
să aud, să pot s-ascult
desprinsă chiar de-acest pamant!
Cu noi este Dumnezeu...
Tatăl nostru cel Ceresc...
Slavă Ţie-n veci. AMIN!

STEAUA CE MÂNGÂIE

Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.

Cu fruntea sprijinită-n al său toiag
Suspină magul iară gândul drag.
El vine din adâncul timpilor trecuţi
Umili în inimi să ne unim desculţi.

Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Să ne-adunăm mulţimi cu sufletul curat
La pruncul cel Slavit, în iesle împărat.

Şi-n noaptea de colinde, Sfântă de Crăciun,
S-aprindem lumini în inimi rugăciuni
Şi urmând călăuză semnul cel de sus
Să nu pierdem o clipă darul lui Iisus.

Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
 
 
 

DAR, CÂNTUL

De mult...
De-atunci de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Pe lângă drumul pustiu,
Grădini în sărbătoare;
Speranţa mai târziu,
Într-o corolă de floare.

Şi când...
Pe unda călătoare,
Rătăceam fără rame,
Doar raze vii, din soare,
Îmi picurau balsame;
Credinţă, dor, culoare,
Rime-n petale şi game.

De aceea...
De mult de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Cât de mult am vrut să fiu,
O mică zburătoare.
Să mă desprin fără să ştiu
De straturi trecătoare.

Şi-n avânt
Să urc...
În ceruri siderale
Tot inul din fuioare;
Nădejdi strânse-n cale;
Bundiţe de mioare
Şi-arnici din iişoare.

Dar cântul?
Ah! Cântul,
Ce-aproape nu-l mai găseam
Se-nalţă din piep de creştin
Aprinde iubirea de neam
Şi turla cu vârf carpatin
Unde-n zbor, mă plec, si mă-nchin.

PRINOSUL DE NEA

Îşi scutură cerul prinosul de nea
Pelerină albă peste vremea cea rea.
Petale de stele-n zbor se îmbină
Doruri împletite-n ramuri se anină.

Amintiri din alte zile de Brumar
Cu tristeţi uitate sub paşii ce tresar.
Primii fulgi dau încă tributul cerut
În lacul ce-i prinde cu patimă-n sărut.

Cântând din ţimbale şi trosnind din bici.
Noaptea aduce-ngheţul acolo şi aici.
Argintaţi pe culme munţii cresc mereu,
Înălţând o punte către Dumnezeu...


Despre Georgeta Crainic:

       Avem în colecţia Muzeului nostru (n.n. Muzeul Brăilei) trei dintre lucrările care au figurat în expozitia retrospectivă din anul 2000 de la Montreal, este vorba de trei dintre cele mai bune lucrări pe care le-a pictat Georgeta Crainic. Ea s-a dedicat în exclusivitate artelor, în egală măsura, literaturii şi picturii. Georgeta Crainic s-a folosit de cele două arte ca de două limbaje complementare prin care îşi exprima emoţiile, sentimentele, viaţa.

Maria STOICA
       Depăşind exaltarea sintezei picturale şi esenţa simbolică rezervată figuraţiei unei arte reprezentative Georgeta Crainic trezeşte şi suscită prin retorica exprimării sale plastice o semnificativă prezenţă a unui regat al liniştei, unde desăvârşirea profundă şi misticitatea giganticelor stânci devin suflul preponderent al expresiei sale picturale.
Sam ABERG
       Pictoriţă, poetă, scriitoare, Georgeta Crainic, prin activitatea sa a contribuit la crearea şi definirea cadrului cultural al exilului românesc. Întreaga sa operă este o transfigurare a realităţii cotidiene, sub influenţa sensibilităţii profund româneşti, ca o întoarcere spre locurile natale.
       Iată ce a mărturisit artista referitor la calea spre împlinire în artă şi la izvorul creaţiei sale: „Imperiul cosmic al liniştei străjuit de fantastice stânci dăruit şi inspirat de crestele semeţe ale Carpaţilor mi-au luminat adolescenţa... şi mai târziu de stâncile enorme din Mingan mi-au dat tăria şi încrederea în căutarea şi împlinirea drumului ascuns.”
       Versul ei este un dor nemărginit de melegurile natale, o invitaţie la rugăciune permanentă pentru izbăvirea neamului strămoşesc, un apel la trezirea conştiinţei şi dezvăluirea adevărului istoric, o chemare la luptă împotriva dictaturii comuniste, care a înrobit ţara pentru aproape o jumătate de secol.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate