HORIA PUŞCAŞIU

Jurnalist, redactor, crainic

 
HORIA PUŞCAŞIU

       Horia Puşcaşiu s-a născut la Timişoara în familia Preotului greco-catolic Virgil Puşcaşiu şi a profesoarei E. Puşcaşiu.
       A absolvit Facultatea de filologie şi Istorie din Cluj în anul 1964. Şi-a început activitatea ca jurnalist la Radio Cluj, după care a lucrat la Radio Timişoara.
       Datorită opresiunilor şi frustărilor regimului comunist, în timpul copilăriei şi tinereţii sale, părăseşte ţara, stabilindu-se în Italia, unde a avut funcţia de redactor şi crainic la Radio Vatican.        De la Roma a plecat, la New York, apoi la Washington D.C. (1978). Aici a lucrat, vreme de un sfert de veac, în echipa postului de radio „Vocea Americii”, ca redactor şi reporter.
       După încetarea emisiunilor Vocii Americii pentru România, a fost corespondent permanent în Statele Unite al Radio România Actualităţi.
       Publică, împreună cu Pavel Chihaia, Victor Ieronim Stoichiţa, Mircea Zaciu, Ion Dumitru, Vasile C. Dumitrescu, George Bălan, Titu Popescu, Alexandru D. Lungu, Octavian Bârlea, Jacob Popper, Radu Enescu, cartea „Convorbiri despre Exil şi Literatură”, în 2001, la Editura "Jurnalul Literar"
       Se stinge din viaţă după o grea suferinţă, marti, 10 noiembrie 2009, spre seară la Washington D.C.

 

La microfon Horia Puşcaşiu
"Vocea Americii", 27 iunie 1988

-excerpt-

       ( ... ) De pildă, un sondaj de opinie, pentru că tot vorbeam de ... timp, realizat acum câteva zile de Michel Fotino şi colegii săi de la Priority Management Pittsburg Inc. Cât timp iroseşe un american din viaţa sa pentru a mânca, de pilda? 6 ani. Dar pentru a-şi căuta efecte personale la birou şi casa? 1 an. 6 luni din viaţă le petrece la roşul semafoarelor, 4 ani bucătărind, 3 ani la diverse mitinguri şi conferinte, 8 luni doar pentru a deschide plicurile aduse de poştaş cu reclame şi oferte, iar 6 ani stând la coadă. Nu, nu va "bucuraţi" prea tare: cozi la cinema, teatru, aeroport sau la casieriile marilor magazine. Şi cum să nu stai la cozi când America e invadată de turişti din întreaga lume, atraşi de puterea de cumpărare a monedelor lor? Dolarul slab? Totul e relativ, "slab” poate pentru americanul turist în Europa sau pe cărările lumii occidentale, dar puternic pentru economia ţării, care înregistrează un ade¬vărat boom al exporturilor. Dar să revenim la turişti. Anul acesta, menţionez doar cele mai importante grupuri, prin aeroporturile Americii vor intra: 2.800.000 de japonezi, cu 32% mai mult decât anul trecut, 1.600.000 de britanici, 1.100.000 de germani (vest, se întelege), 600.000 de francezi şi 300.000 de elveţieni. Îmi pare rau ... şi nu mi-o luaţi în nume de rău, dar românii nu sunt men¬tionaţi, nu e răutate din partea mea ci doar o mare, mare nedumerire şi amărciune.

***

       În Italia a apărut cea de-a doua editie a volumului "Togliatti 1937", de Renato Mieli, fost conducător al partidului comunist italian, demisionar revoltat, după intervenţia sovietică în Ungaria în 1956. Şi Mieli acuza, acuza în primul rând conducerea PCI. În timp ce la Moscova glasnostul reabilitează o serie de victime ale stalinismului, în Via delle Botteghe Oscure (sediul PCI-ului), caseta cu secrete continuă să rămână ermetic închisă, afirma Mieli, care, ca şi în prima editie a cării, întinde degetul acuzator spre Togliatti, fondatorul celui mai mare partid comunist din Occident. Togliatti, afirmă Mieli, ştia. Stia cine şi de ce a ordonat lichidarea comuniştilor polonezi, ce s-a întâmplat cu maghiarul Bela Kun şi cu conducătorii partiduiui comunist german şi iugoslav, ştia ce se ascunde în spatele misterioaselor dispariţii, a se citi asasinate, a unor italieni "exilaţi" în Uniunea Sovietică, ştia de Buharin, ştia ... dar a preferat să tacă, mai mult, afirma Mieli, a ştiut şi cum să şteargă orice sau aproape orice dovezi ale propriei sale vinovăţii în crimele staliniste. Stalin pe care, în calitate de vicepreşedinte al Cominternului - Internaţionalei comuniste - i-a servit cu abnegaţie. .... triste poveşti, triste şi tragice adevăruri care, ca toate adevărurile, ies mai devreme sau mai târziu la iveală.

***

       Se vorbeşte de glasnost, de perestroica, aproape, aş spune "ad nauseam", dar când câte un fir de ghiocel scoate, firav, capul de sub calota de gheaţă a celor 70 de ani de comunism, merită aplauzele tuturor. Dar nu vă grabiţi, nu vă înroşiţi palmele prea tare. Cea mai "înroşită" institutie din URSS, KGB-ul, a declarat în cadrul unui seminar ţinut zilele trecute Robert Gates, director adjunct al CIA, nu a fost şi se pare că nu va fi atinsă de nici un fel de vânt reformator. De ce? Motivele sunt multe. Printre altele, afirmă Robert Gates, KGB-ul îl "ajută" pe Gorbaciov la "Iichidarea", nu în stil stalinist, se întelege, cadrelor comuniste "refractare" care se opun perestroicii. Dovezi? Câte vreţi, într-un sistem corupt ca cel sovietic nimeni nu e "înger" şi fiecare are câte un păcat mai mult sau mai puţin "mortal" la dosar. ( ... ) Se estimează că in prezent KGB-ul dispune de 800.000 de "securişti", agenti şi informatori pe teritoriul "marii uniuni".

***

       Cine nu-l cunoaşte pe faimosul Yves Montand, actorul, cântăreţul, de ce nu şi "activistul" Yves Montand, soţul regretatei Simone Signoret, dar şi iubitul unor stele ca Edith Piaf sau Marlin Monroe, pentru a nu menţiona decât două, ce vreti, invidia, francezul, deci, Yves Montand, este de fapt ... italian, născut în 1921 într-o mică localitate montană de lângă Florenţa. Tatăl, Giovanni Livi şi-a găsit de lucru în docurile Marsiliei de unde a trimis vorbă familiei să vină să-l urmeze. Din familie făcea parte şi Ivo Livi, care şi-a schimbat pe urmă numele în Yves Montand tot de la un cuvânt italian, monta, cu care mama îl chema la prânz la primul etaj unde era sufrageria. Ivo monta, Ivo, urcă-te. ( ... ) Cert este că Ives Montand a urcat spectaculos, nu uşor însă pe treptele unei extraordinar de prestigioase cariere artistice. Scările celei politice n-au fost însă tocmai fără grohotiş şi bolovani, şi bolovanii au fost... comunismul. Până la 35 de ani Yves Montand - şi publicaţiile româneşti ale timpului s-au grăbit să insiste asupra faptului -, a fost simpatizant şi militant comunist, chiar dacă nu a fost niciodată membru ... de partid. Ceea ce publicaţiile româneşti au omis şi omit să menţioneze în continuare este că precum Panait Istrati, Andre Gide şi atâţia alţii - Yves Montand şi-a schimbat părerea. Şi-a schimbat-o când, la Moscova fiind invitat împreuna cu Simone Signoret, a avut o discuţie aprinsă cu conducătorul de atunci, Nichita Hruşciov, care fără nici o jena le-a trântit în faţă minciuni în legătură cu invazia Ungariei. "Am fost proşti şi nu numai atât, dar chiar periculoşi", a afirmat după acea întâlnire Yves Montand, referindu-se la simpatiile lui comuniste, schimbându-şi pe urmă părerea, s'ar putea spune, atitudinea politică.

*** *** ***

Despre Horia Puşcaşiu:

       Prin prezenta sa la radio „Vocea Americii” talentatul jurnalist Horia Puşcaşiu ne-a ţinut vie speranţa că va veni şi pentru români o zi a libertăţii. Reportajele sale, acoperind o arie largă de subiecte, erau bine documentate şi aduceau informaţii dintr-o lume, care pentru noi cei aflaţi după Cortina de Fier era total necunoscută.
       Ştirile despre actori, scriitori, oameni politici erau urmărite cu un interes deosebit. Vocea sa, prietenească, pe un ton cald, cu rezonanţe aparte imprima emisiunii o atracţie deosebită. Remarcabilă a fost transmiterea momentului istoric din 7-9 mai 1999, al vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România.
       Prin activitatea sa, căreia s-a dăruit total a ridicat profesiunea de reporter şi crainic, practicată într-o lume liberă, pe culmile înalte ale perfecţunii.

Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate