HORIA STAMATU

Filosof, poet si eseist

 
HORIA STAMATU

       Horia Stamatu s-a nascut la 9 septembrie 1912 in Valenii de Munte, judetul Prahova. Urmeaza cursurile primare in oraselul natal, apoi Liceul Militar si Facultatea de Litere si Filosofie a Universitatii din Bucuresti.
Debuteaza la revista "Floarea de Foc" condusa de Sandu Tudor. Este prof. suplinitor la Liceul "Cantemir Voda" din Bucuresti (1936-1937), iar in urmatorii doi ani redactor la "Enciclopedia Romaniei".
       Paraseste tara, in 1941, ajungand in Germania in lagarul de la Buchenwald (1942-1944). In 1945 se stabileste la Freiburg unde urmeaza studii de filosofie avand profesor pe Max Muller, discipolul lui Heidegger. Ocupa functia de lector de limba romana la catedra lui Hugo Friedrich (1946-1948). Pentru doi ani locuieste la Paris. Aici conduce sectia literara a Institutului Roman de Cercetari de pe langa Sorbona, fiind si unul din fondatorii lui, alaturi de Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugene Ionesco. Intre 1951 si 1961 traieste in Spania, unde co-fondeaza revistele "Libertatea Romaneasca" si "Fapta". Se stabileste pentru restul vietii la Freiburg. Aici este redactor la "Forschungstelle fur Weltzivilisation" (1962-1966) si colaborator la publicatiile romanesti ale exilului.
       Este detinatorul Premiului Fundatiei Regale pentru Literatura si Arta iar in exil al Premiului Academiei Romano-Americane de Arte si Stiinte (ARA).
       Se sfarseste din viata, sambata, 8 iulie 1989, ora 2 dimineata in modestul sau apartament de la etajul patru din Freiburg. La slujba de inmormantare - o zi luminoasa, joi 13 iulie - oficiata de Parintele Dimitrie Popa, ajutat de corul din Freiburg, alaturi de sotia sa Marianne si fiiica sa Marion au participat un grup numeros de prieteni si apropiati.
       Opera: "Memnon", Bucuresti (1934) / "Recitativ", Madrid (1963) / "Punta Europa", Madrid (1969) / "Kairos", Madrid (1974) / "Imperiul", Bucuresti (1996 / "Ego Zenovius", Bucuresti (2001).

***

Horia STAMATU, bust, realizat de sculptorul Nicapetre - Rotonda Scriitorilor Romani, Campul Romanesc din Hamilton, Canada

Horia STAMATU, bust, realizat de sculptorul Nicapetre - Rotonda Scriitorilor Romani, Campul Romanesc din Hamilton, Canada

CU NOI ESTE DUMNEZEU

       Nu e nevoie sa aratam ce stim, facând etimologia acestor cuvinte, deci repetând ce stie toata lumea. Dar de ce nu vrea lumea sa stie este altceva. Asa ca pe noi ne intereseaza mai cu seama « Dumnezeu ». Sa vedem.
       La sfârsitul exceptionalei lucrari de sinteza a lui Mircea Vulcanescu « Razboiul de Întregirea Neamului », autorul încheie un mic pasagiu intitulat « Dreptatea Dumnezeiasca”, pe care îl transcriem: “Si daca se cade sa deslusim norocului românesc, dincolo de planul îndreptatirilor vazute, un alt chip mai adânc, proectat în lumina veciniciei, vom spune ca el apare ca un act de dreptate Dumnezeiasca, o îndurare a Proniei ceresti fata de jertfele savârsite de acest neam pentru împlinirea unitatii lui, nu numai în acest razboi, ci în veacul veacurilor, jertfe fata de care, fiecare se cuvine sa ne învrednicim cu tot cugetul si fapta noastra, ca de una din cele mai mari minuni ce ne-au fost date sa traim » (M.V. «Istoria Razboiul de Întregirea Neamului«, editata de « Centrul Românesc de Cercetari » din Paris si tiparita la «Coresi», tipografie românesca, Frieburg i. Br., 1958).
       O «împlinire», nu doar « istorica », ci «în lumina vesniciei». Pentru ca «dreptatea Dumnezeiasca» asa e, cu deschidere în eternitate, deci nu doar reducere la «aici», «acum». În acest sens au cântat Românii între un razboi si altul, când erau la greu: «cu noi este Dumnezeu».
       «Dumnezeu» este tot si «istorie» si «eternitate», iar Românii asa s-au format în gândul lor propriu, cu acest «tot» Dumnezeiesc, nu cu reducerea la o singura parte, numai istorie, sau numai eternitate. Exista si una si alta, iar Românii le-au avut în constiinta lor pe amândoua, pâna când, de 40 de ani încoace aceasta constiinta este supusa unei des-caliri, cum am spune unei «descalificari» radicale, cu toate mijloacele pe care le poate oferi «progresul», folosite în cel mai total razboi de persecutie spirituala, psihologica si culturala a Românilor, pentru prima oara în istoria existentei lor ca popor.
       Dar cu «istoria» fara «lumina vesniciei», Românii se desfiinteaza ca Români, si astfel «omenia» lor care se caracterizeaza prin aceasta unitate, «istorie-vesnicie», iremediabil se dizolva. Ceea ce se si urmareste. Când au primit cuvântul «Dumnezeu», Românii dela începutul lor, au primit si «centrul» existentei lor de persoane si neam. Si acest cuvânt este din rândul celor mai vechi din limba noastra, iar între ele cel mai important. Dintre neamurile înrudite, «romane », Românii sunt singurii care au pastrat în vorbirea curenta pe «Dumnezeu», pe când ceilalti, catolici în general, l-au redus în vorbirea curenta la «Zeu» (Dios, Dio, Dieu), pastrând pe «Dumnezeu» numai în liturghia latina. Pe acesta l-au tradus numai Germanii cu HerrGott.
       Vaticanul da azi mare rasunet aniversarii Milenariului Metodiu si Ciril, care i-au crestinat pe Slavi. Sunt onorati pentru ca dupa culturile crestine greaca întâi si latina apoi, cei doi Sfinti au adaugat o a treia, cultura crestina «slava». Cum lucrurile se socotesc chiar si în politica de origini divine, în «mare», dupa «numar» si «intindere», nu s’a bagat de seama ca în acest mileniu s-a nascut o cultura crestina, cu origini de înaintea mileniului slavon, si anume cultura crestina «româneasca». Ea a putut sa se desvolte, pentru ca Românii au pastrat stâlpul, pe DomnulZeu, în ciuda atâtor vicisitudini si a diverselor nevoi politice, asa fel ca în secolul XVI au izbutit sa lege cu secolul IV, al lui Dumnezeu, creind cultura crestina româneasca, datorita lui Coresi. Acesta a fost mai mult decât o persoana, pentru ca el reprezenta un curent general românesc din Principate si Transilvania, care era cel de-a se ruga si scrie româneste.
       Astazi “stâlpul” românitatii si a inclusivei omeniri, “Dumnezeu”, teremen de comunicare dar si evocare activa a absolutului, este taiat din cursul vorbirii si gândirii curente. Cine va cauta în colectia «Scânteii» acest cuvânt nu-l va gasi niciodata. Aceasta taiere este egala cu taierea cracii de sub cei care taie. Dupa 1500 de ani, din anii 400 încoace, si dupa 500 de ani, de la Coresi încoace, când s-a nascut a patra cultura crestina scrisa, vorbita si liturgica, a crestinilor din Europa, ea este supusa unui proces de aculturare prin forta absolut nou pentru Români.
       Ne întrebam de ce nu se ia act nici macar de catre Românii liberi, ca sa nu mai vorbim de marile locuri, de acest fapt unic: nasterea Românilor si permanenta lor în lume, se confunda cu un cuvânt, «Dumnezeu», care e stâlpul natiunii si culturii lor. Metodiu si Ciril au aparut dupa ce Românii Il încrustasera în mintea si sufletul lor pe «Dumnezeu». Si 1500 de ani, pâna azi, au trait, având în constiinta lor cele doua lumi legate pe totdeauna prin Christos, «istoria» si «eternitatea». Aceasta credinta se rezuma în cele patru cuvinte, «cu noi este Dumnezeu».
       Cu aceasta credinta Românii au ajuns si la miracolul istoric, al unirii tuturor într-o tara. Pe care însa au aratat ca n-au putut s-o tina. La ce fel de Românie va duce taierea «Stâlpului»? Când vor mai putea Românii sa cânte «cu noi este Dumnezeu»?

*** *** ***

 
PUNTA EUROPA, VII

Patria ta calatorule
e tot ce se desvaluie
ochilor tai mereu cautatori
si adevar e tot ce se vede
cu ochii intregii fiinte

De unde am venit?

Din noaptea durerii fara capat
Se ridica roiuri de stele
Si-mi lumineaza calea
In lumea de aici
Icoana celeilalte.

TODO Y NADA

Dinspre nebunele orcane
bate un naprasnic vant
gonind din urma caravane
bucati de nouri cu pamant.

Peste colina fara case
albastra luna despletita
in trei cunune sangeroase
isi varsa inima coclita.

Plutesc corabii mii si sute...
Sau panze negre sfasiate?
Armadele in somn pierdute
ce-au fost in mine ancorate.

INCHINARE

Tu fiu frumos pierdut in ceata
Tu soare nou ce m-ai rapit
Sa-mi spui: amurg era ori dimineata
Cand nestiind am adormit!?

 
PERSPECTIVA

Cazut-au negre foi din calendar
cu sarbatorile muiate-n sange
e frig pustiul in sine se strange
nimicnicia intinde amarul

Invinsa lumea pe-o roata se frange
intr-un oftat ce-i rascoleste jarul
in raiul destramarii la hotarul
taiat in vis de ucigasi naluce

padurea isi risipea banetul
intr-un vartej de frunze cazatoare
de-atata prea lumina orb poetul

se straduia s-adune praf de soare
dar cerul isi scutura sipetul
pe crestele de stearpa nemiscare.

PSALMUL 136

La raul Vavilonului sedeam
si cu amar dupa Sion plangeam
harfele frumos sunatoare
le-am pus in salcii plangatoare

Biruitorii cereau sa le cantam,
vrajmasii sa ne bucuram
Cantati-ne cantarile Sionului!
Dar cum sa cantam cantarile Domnului?
Cum sa cantam in locuri straine?
Cum sa te uitam Ierusalime?

Dreapta sa-mi intepeneasca,
limba-n gura sa mi se lipeasca
de te-oi uita Ierusalime
si ma voi bucura fara tine!


Despre Horia STAMATU si opera sa:

       Cultura lui Horia Stamatu alaturi de geniul poetic din care i-a fost alcatuit destinul, stau impreuna marturie pentru a sculpta in eternitate chipul unui poet care, ca si Dante sau Eminescu, a crescut catre el insusi atat din cunoastere cat si din revelatie, din intelepciune cat si din inspiratie.

Vintila HORIA
       Poezia lui Horia Stamatu suna pur, in cadente care ne rascolesc varsta lumii de acolo, de aici, de pretutindeni unde timpul si spatiul romanesc sunt implicate in drama istoriei si culturii umane. Scrie romaneste, gandeste clasic romaneste, iubeste frumosul, dispretuieste uratul.
Citindu-l si recitindu-l astazi pe Horia Stamatu – poezie, proza politica, vie, neconformista, justa si formulata viguros, studii critice vechi si noi semanate prin publicatiile exilului ai sentimentul jubilant de a fi in marea istorie si literatura romaneasca.
Titus BARBULESCU
       L-am cunoscut prin 1937, in revarsarea intelectuala a unei generatii incarcata de fiorii creatiei si ai plamadirii unei tari, culturi si spiritualitati noi, care sa legitimeze trecutul glorios al unei traditii milenare de existenta nationala daco-romana.
       El a fost contemporan cu generatia sa, in mod lucid si cu claritati cristaline in scrisul lui, dupa ce a trecut de epoca capriciilor de adolescent si a depasit artificialitatea cautata intr-un ermetism rigid, care era la moda, cand prin 1934 a publicat un volum de versuri „Memnon” la Fundatiile Regale.
       Horia Stamatu a cunoscut bine filosofia si cultura romaneasca si avea o mare pasiune pentru semantica cuvintelor. Desi s-a risipit in articole si eseuri mai reduse ca proportii, din continutul lor se poate desprinde coerenta gandului si crezului sau, cu toate divagatiile care apar uneori obositoare, dar totdeauna cerute de presiunea locala a momentului.
Ion HALMAGHI
       Poetul Horia Stamatu prin biruinta „suflarii” ne da gustul si increderea in mileniul al treilea al biruintei Spiritului asupra Noptii, speranta ce o pierdusem in penultimile veacuri ale mileniului al doilea.
Dumitru ICHIM
       Si in exil si in tara regasita de maine, poezia lui Horia Stamatu va sfinti locul si vremea implinind sorocul spiritualitatii romanesti, harazita sa dainuie prin jertfe ciclice, prin eclipse deschizatoare.
Virgil IERUNCA
       ...Poetul a fost si a ramas aproape necunoscut pana astazi (n.n. anul 1989). Eugen Ionescu il aprecia la adevarata lui valoare inca din anii ’38 si anul trecut il numea cel mai mare poet roman. Scepticul Cioran nu si-a precupetit laudele adresate bardului unei mari certitudini: Invierea. Chiar Nicolae Manolescu, critic roman din tara, l-a publicat intr-o antologie a poeziei romanesti, antologie prompt confiscata de cenzura. Dar prea putini romani cunosc opera poetului in Occident, unde marea parte a poemelor scrise timp de o jumatate de veac a fost editata. Sapte volune si plachete care merita studii n-au prilejuit decat ocazionale note si recenzii al caror total se numara mai degraba cu randul decat cu pagina, ceea ce nu l-a impiedicat pe Stamatu sa publice lungi si elogioase aprecieri referitoare al numerosi poeti ai exilului...
       Nemasurata lui generozitate triumfa repede, bucuroasa intotdeauna de succesul altora. Mai presus de mahniri trecatoare avea harul seninatatii si acela al unei curate, as spune serafice veselii.
L.M. ARCADE
       Horia Stamatu este exponentul constiintei luminoase a valorilor si nazuintelor creatoare ale culturii romanesti. Poezia lui este o armonie „dureros de placuta” care se tipareste in memorie ca o cugetare luminata tainic, ca un sunet obsedant de harfa.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate