Isabela Vasiliu-Scraba, Misterul needitării OPERELOR COMPLETE ale filozofului Noica

 

Motto: “Oamenii sînt trecători, dar valorile, creaţiile lor vor rămâne” (C-tin Noica, iulie 1978). „Nae Ionescu știa să vadă clar datele esențiale ale problemei, știa să cumpănească și ne învăța cum să înțelegem și celălalt punct de vedere ca să putem cuprinde realitatea în totalitatea ei” (M. Eliade, 1951).

Isabela Vasiliu-Scraba

 Rezumat de idei : Horia Stamatu despre Noica si mântuirea prin cultură (Mircea Eliade). Noica, „om din trecut”, avându-l pe „Dumnezeu în inimă”. Contextul unor gesturi discutabile făcute de doi protejați ai Ministerului comunist de interne. Desconsiderarea filozofilor și traducătorilor interbelici supraviețuitori ai temnițelor politice comuniste. ”La Heidegger nu te duci cu mâna goală”. Filozofie contemporană românească fără filozofi (video Noica). Mesaj manipulatoriu al unui asistent de română (I. P. Culianu) despre Noica nerecomandabil a fi citit. Filozoful de la Păltiniș despre lăutărismul falșilor săi „discipoli”.

 Horia Stamatu [1] credea că la Noica sentimentul metafizic al temerii neîmplinirii nu depăşeşte planul cultural. Poate datorită insistenţei cu care autorul Rostirii filozofice româneşti vorbea despre “mântuirea prin cultură”, sau despre intrarea în domeniul filozofiei “cu harul care poartă dincolo de sine” ducând la o transformare interioară, asemenea oricărei alte iniţieri: “Când intri în filozofie, îţi schimbi numele, nu te mai poate chema Saul sau Kepha, îţi spui Pavel sau Petru” (Jurnalul de la Păltiniş, 1983, p. 73). Pentru Noica, la judecata de apoi, când trebuie să dai socoteală de cele făcute în timpul vieţii, hărnicia culturală manifestată prin numărul de cărţi publicate nu cântărea însă prea mult. Fiindcă atunci “trebuie să spui ce ai scris în ele” (Noica).

Poetul exilat nu avea cum să afle că filozoful îndeaproape urmărit de securitatea statului polițienesc (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica ; http://isabelavs.go.ro/Articole/Noica-MEANDRE.htm ) îi spusese la Păltiniș călugărului Vasile Luca în 1987 că este credincios. Deși la biserică vine mai rar, el l-ar avea „pe Dumnezeu în inimă, permanent” (C-tin Noica). Doar Mircea Eliade știa că prietenul său Noica este un gânditor religios, cumva pe linia metafizicianului Nae Ionescu. Prezentând lumii academice occidentale filozofia românească (în 1963 scrie prima dată într-o enciclopedie filozofică despre inițiatorul Școlii trăiriste de la București, vezi The Encyclopedia of Philosophy , vol.IV, 1967, p. 212), Mircea Eliade plasează filosofia noiciană în descendenţa gândirii profesorului lor comun, faimosul Nae Ionescu pe care de asemenea îl înfățișează succint, în limita spațiului tipografic pus la dispoziție (vezi The Encyclopedia of Philosophy, vol.VII, Macmillan, New York, 1972).

De fapt, de posibilitatea „mântuirii prin cultură” era convins de tânăr nu numai Noica, dar și filozoful religiilor, Mircea Eliade (1907-1986). În perioada „Criterionului”, asistentul lui Nae Ionescu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare,   Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-06-4) scrisese că „mare sau mică, biruită sau victorioasă, o națiune nu înfruntă eternitatea nici prin politicienii ei, nici prin armata ei, nici prin țăranii sau proletarii ei – ci numai prin ce se gândește, se descoperă și se creează” (cf. Mircea Eliade în rev. „Criterion”, nr.2, 1934).

Printre alte mesaje mai subtile, ținând de spiritualitatea indiană în care era „doctor” (după întoarcerea din India) mesajul „mântuirii prin cultură” îl livrează Mircea Eliade si în romanul Pe strada Mântuleasa, început în 1955 si terminat doisprezece ani mai târziu [2]. Învățătorul Fărâmă, omul închis fără de vină și redus la limita de jos a supravieţuirii, scrie în temniţa comunistă la nesfârşit. El iese din timpul istoric al terorii politice practicate de mercenarii ocupantului sovietic şi trăieşte în timpul literaturii, în timpul culturii autentice. Iar prin tematica preocupărilor sale, deținutul politic Fărâmă pare a avea acces chiar la Marele Timp al sacralităţii.

Obișnuit să fie plagiat în comunism si chiar forțat la un moment dat să se declare mulțumit că ideide sale circulă în cărți semnate de unii dintre vizitatorii săi (cf. Octavian Chețan în vol. : Modelul cultural Noica, București, 2009, pp. 119 –133), fostul deținut politic Noica întreba pe 14 mai 1984 despre un scriitor dacă “e bun, sau plagiator?” (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.264). Ultimul este cel care fie rezumă, fie parafrazează ideile altuia şi uită să-l “deconspire” pe autorul ideilor preluate [3], sau, chiar dacă-l aminteşte în treacăt, el nu mai adaugă idei personale, nu pune nimic în plus (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici ; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS_PlagiatorulPata5.htm ).

După apariția Jurnalului de la Păltiniș (1983), pornit să minimalize opera filosofică a lui Noica, spre a înălța cît mai mult jurnalul prietenului său în care figurau și el și Liiceanu pe lîngă “omulețul” Noica, Andrei Pleșu găsește nimerit să vorbească de “memoria prezenței” așa-zisului său maestru cu vreo patru ani înainte ca filosoful de la Păltiniș să treacă în lumea celor drepți, sau să-și fi terminat de scris ce s-a dovedit ulterior că mai avea de lăsat posterității (vezi „De ce nu a făcut Pleșu filozofie”, în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48; cu referire la afirmațiile lui A. Pleșu din „Noica între filozofie și înțelepciune”).

Neurmând îndemnul filozofului de Școală trăiristă (retras la Păltiniș) care-l sfătuise să-l lase pe Martin Heidegger [4] spre a-l citi pe Im. Kant ,,întrucât la Heidegger nu poţi veni cu mâna goală” (cf. C-tin Noica; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/), autorul Jurnalului de la Păltiniș pare a se simți împlinit ca traducător al lui Heidegger. Și totuși, un universitar francez scria că specialiştii occidentali în Heidegger nu-l prea socotesc pe Liiceanu [5] printre heideggerieni. “Ce-ar avea de discutat traducătorul lui Heidegger [G. Liiceanu] cu traducătorul lui Joyce [Mircea Ivănescu]?” se întreba prin 2011 traducătorul lui Heidegger într-o evocare a lui Mircea Ivănescu (1931-2011). El a precizat astfel opinia proprie despre principalul său domeniu de competenţă, pus (evident) la îndoială de un Noica insistând să abandoneze traducerea din Heidegger. Constantin Barbu [6] remarcase cu justețe că Liiceanu repetă traducerea în așa-zisele comentarii în marginea lui Heidegger. Aici ar fi multe de zis, chiar despre traducerea filozofului german care l-a influiențat pe însuși Noica. Neapărat ar fi de observat că traducătorul ateu în comentariile sale (care nici nu sunt comentarii ci reluări de cuvinte deja folosite) neglijează raportarea omului (Dasein) la „ceva ce nu este el” (ceva ce transcede existența umană).

Heidegger începe prin a departaja existența omului (Dasein) de altceva („care nu este el”). Abia pe urmă se ocupă de esența omului căruia îi este proprie devenirea în timp, sugerată și prin titlu: Sein und Zeit. Actualizările a ceea ce există potențial în orice om țin de scopul vieții omenești petrecută în timp, adică de interesul omului de a ajunge la esența sa care nu-i este dată, deși e implicată în „structura particulară (/unică) a omului”. Dacă cel de-al doilea traducător al volumului Sein und Zeit l-ar fi citit si înțeles pe filozoful de la Păltiniș (menționat negreșit în nenumăratele sale apariții televizate de după 1990, fie singur, fie împreună cu cel care în 1990 i-a oferit Editura Politică), ar fi remarcat heideggerianismul lui Noica exact în această parte. Fiindcă doar OMUL (vorba lui Nietzsche) are posibilitatea să DEVINĂ CEEA CE ESTE.

Heidegger reia ideea, afirmând că structura particulară a existenței umane constă în aceea că „omul există înainte de A FI/ DE A DEVENI CEEA CE ESTE DUPĂ (FIREA) ESENȚA lui. Vintilă Horia [7] a sesizat foarte bine această latură a gândirii heideggeriene, rezumată în titlul pus de Nicolae Florescu volumului său despre primul scriitor ne-francez laureat cu cea mai înaltă distincție a literelor franceze (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est ; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/).

De fapt, traducători de filozofie (germană) mai buni decât fostul doctorand al politrucului Ion Ianoși, care a plagiat din doctoratul Rodicăi Croitoru despre Kant, au fost cu siguranţă mulţi români   (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Incultura Păltiniș sau Camera 13 a Vilei „Noica”, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.272/ 1-15ian. 2014, p.16 ; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/inculturaPaltinis6.htm). Și asta pentru că, sub teroarea ideologică a regimului comunist, generaţia lui Noica şi generaţia imediat următoare (care a supraviețuit regimului de exterminare din închisorile și lagărele comuniste) “a fost sugrumată, cu şansa ei [de afirmare prin creaţii originale]”, cum era înregistrat că spune filozoful trăitor într-o cameră microfonizată (Noica şi Securitatea, II, 2010, p.22).

Noica știa perfect că filozofi marginalizaţi de regimul totalitar al partidului unic au fost mulți, nu numai Petre Ţuţea, Vasile Băncilă, Alexandru Dragomir (traducător în anii patruzeci al unui eseu heideggerian), Axente Sever Popovici, Octavian Nistor (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Centenarul nașterii filozofului Octavian Nistor (1917-1993), pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.11 (120) / 2017, p. 13 ; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-octavnistorcentenar/), sau Gheorghe Ciorogaru (traducătorul lui Iabob Bohme). Iar „marginalizații” erau desigur cu mult mai pregătiți în domeniul filozofiei decât comuniștii îndoctrinați la facultățile de marxism-leninism înființate după distrugerea Academiei Române si a învăţământului superior românesc.

În vremea “ocupaţiei comuniste” (apud. filozoful Vasile Băncilă), rezultatele muncii de traducere a „marginalizaților” impresionează și azi atât cantitativ, cît şi calitativ. Traducători precum Noica (din Kant și din idealiștii germani), D.D. Roşca, Virgil Bogdan, Octavian Nistor, C-tin Floru, Elena Irion/Moisuc, N. Bagdazar, C. Narly, Mihail Antoniade, Ion Gorun, Traian Brăileanu, D.C. Amzăr, Petre Pandrea, Gh. Ciorogaru, Horia Stanca, L. Blaga, etc., au fost cei care au introdus în cultura românească operele marilor filozofi germani.

Nicolae Florescu îmi spunea că l-a întâlnit în 1983 pe Noica pe stradă în dreptul magazinului „Eva” după ce apăruse Jurnalul de la Păltiniş. Filozoful i-a părut complet răvăsit, văzându-şi terfelită intimitatea, impresionat mai ales de redarea cuvânt cu cuvânt a ceea ce vorbise la Păltinis (despre amploarea acestor citate din pledoariile ținute de Noica la Păltiniș am scris în articolul: Isabela Vasiliu-Scraba, O carte premiată sub șocul „sperieturii cu termeni grecești”: Virgil Ciomoș, Timp și eternitate (2000), pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.295/ 16-31 dec. 2014, pp. 19-20 ; postat pe 27 dec. 2014 de o revista americană on-line, http://www.clipa.com/print_a12738-O-carte-premiata-sub-socul-sperieturii-cu-termeni-grecesti%E2%80%9D.aspx ).

Cam după o lună de la publicarea [8] Jurnalului de la Păltiniş pe care ideologul comunist Ion Ianoşi (fost sef al cenzurii) “o scosese la lumină” (vezi dedicaţia lui Liiceanu), Noica îi relatează la Sibiu lui Relu Cioran (care avea și el apartamentul “microfonizat”) părerea lui Steinhardt despre felul în care Paleologu a fost prezentat în carte, observând că G. Liiceanu a greşit şi faţă de el [de Noica], şi faţă de Paleologu, “pentru că o carte de memorii se publică mai târziu, nu cât trăiesc oamenii” (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.94). Si la distanţă de cinci luni, încă mai sublinia că “gestul lui Liiceanu” este “discutabil” din unghi “psihologic şi conjunctural” (martie, 1984, vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.201) prin vizibila intenţie a lui G. Liiceanu de a face câtorva comuniști reclamă, făcându-i însă rău lui Noica, “om din trecut”, pus “prea mult în primul plan, pe scenă” (Noica, înregistrare din mai 1984, ibid., p.250).

„Om din trecut”, în calitatea sa de discipol al inițiatorului unicei școli românești de filozofie (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Țuțea, Cioran, Noica, Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6) lui Noica (la șaptezecisi cinci de ani) nu i se publicau cărțile decât cu mare întârziere și pe hârtie de calitate inferioară, cum se poate azi constata la citirea înregistrării conversațiilor îndosariate de Securitate (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Constantin Noica, tipărit în rev. “Plumb”, V, 34, ian. 2010, p.4 ;    http://www.isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm):   “Pe mine m-au tot dus [cu vorba] cu CARTEA ARHEILOR la Cartea Românească, sau cu Scrisorile de logica [ lui Hermes] şi de trei ani mă pun în plan si nu mi-au apărut” (Noica în vol. : Noica în arhiva Securității, II, 2010, p.153).

Filozofului marginalizat [9] nu i-a scăpat desigur pasajul dinspre sfârșitul Jurnalului de la Păltiniş (1983) unde autorul comunist îl “demasca” prin mijlocirea unor comentarii politice la scrieri noiciene fără nici o legătură cu domeniul politicii (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Lista neagră cu cărţi scrise de Noica, în rev. “Origini/Romanian Roots”, S.U.A., vol. XIV, 9-10 (146-147), 2009, pp. 22-24; http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=750 ; vezi vol. : Stan V. Cristea, Noica: REPERE BIOBIBLIOGRAFICE, Bucureşti, 2011, p.413).

Poate chiar regăsirea binecunoscutei grile ideologice la o comunistă franceză (care i-a tradus modestele sale notițe bio-bibliografice despre Cioran intitulate sforăitor „Apocalipsa după Cioran”, 1995) l-a făcut pe Liiceanu să-i publice acestei comuniste la Humanitas maculatura lovind în Noica, fără să schimbe șabloanele uzate prin 1957-1958 de turnătorul Pavel Apostol în recenzarea manuscrisului Povestiri despre Hegel (apărut la Paris, în 1962, când Noica era în temnița comunistă). Din cartea pentru care filozoful cu domiciliu obligatoriu a făcut nevinovat șase ani detenție politică în regim de exterminare, informatorul de Securitate Pavel Apostol evidențiase „afirmații cu caracter fățiș anticomunist și mistic”, trâgând concluzia că lucrarea lui Noica este „una din cele mai periculoase materiale ideologice din țară” (Ion Spânu, Cine l-a turnat pe Noica la Securitate ?, în „Ziua” din 7 aprilie 2007).

Foarte percutante sînt observaţiile lui Noica (înregistrate pe ascuns) referitoare la autorităţile comuniste care îl “menajează” pe Gabriel Liiceanu, în timp ce elementara libertate de a circula peste graniţă este interzisă altora: „elevul lui Henry Wald” (cf. Noica) poate veni din RFG în ţară, soţia acestuia îl poate însoţi la Heidelberg, fără a-şi pierde postul de la Institutul de Istoria Artei. Noica mai este înregistrat spunând că Andrei Pleşu şi G. Liiceanu se bucură din partea Ministerului de interne de un „tratament de excepţie”. Ei pot călători prin Europa, în Franţa şi chiar în Suedia. Ambilor le-a fost prelungită bursa Humbold la Heidelberg [10], oferindu-le posibilitatea să mai zăbovească luni întregi dincolo de Cortina de fier (vezi vol. Noica si Securiatea II, Ed. Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2010, înregistrare din 12 nov.1983, p.88, p.89, p.94). Cu alt prilej este înregistrată remarca filozofului (lipsit de o viață privată) după care germanii trimit 150 de burse şi ideologii cu putere de decizie trimit unul sau doi [dintre protejații lor], restul se fac că nu le-au primit, în 1983 fiind aprobată o singură plecare în RFG cu bursă Humbold (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.123). De la fostul deținut politic Ion Varlam aflăm că „dizidenții de ultimă oră” (printre care îl enumără și pe Andrei Pleșu) au fost „fabricați, sunt produse ale Securității care i-a lansat pentru a păstra puterea după ce se va renunța la sistemul partidului unic” (cf. Ion Varlam, PseudoRomania. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, ISBN 973-85580-3-4, pp.80-81).

In anul morții lui Noica a apărut Epistolarul (București, 1987) volum de scrisori pe tema filozoful trăirist devenit personaj în Jurnalul de la Păltiniș. Wikipedia românească [11] plasează epistolele ca probând, vezi Doamne, existența himericei „Școli de la Păltiniș” nedovedită de nici o carte originală de domeniul filozofiei care să fi fost concepută de vreunul dintre auto-declarații „discipoli” ai filozofului.

După difuzarea culegerii de scrisori, Constantin Noica este înregistrat de Securitate pe 4 septembrie 1987 spunând că Liiceanu a reuşit să-l “înnămolească” de tot. O lună mai târziu (în octombrie 1987) Securitatea îl îndepărta de la Păltiniș pe fostul deținut politic Octavian Nicolae, singurul prieten pe care Noica știa că se poate oricând bizui (vezi amintirile meteorologului de la Păltiniș în volumul : Modelul cultural Noica, București, 2009 ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, Excluderea din cultura românească a lui Noica…, pe hârtie în rev „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.279/ 16-30 aprilie 2014, pp. 21-22, si nr. 280/ 1-15 mai 2014, p.26 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-10noicaexclus/ ).

Acceptat membru al Uniunii Scriitorilor abia la 65 de ani, lipsit de o catedră universitară și cu doar trei conferințe (la mari intervale de timp) pe care a putut să le țină tinerilor studenți, Constantin Noica (1909 – 1987) nu a “transformat” nici un comunist îndoctrinat în adevărat filozof, în pofida fantezistelor afirmaţii ale lui Liiceanu şi Pleşu [12] că ei ar fi adevărata “operă” a lui Noica, si nu scrierile acestuia (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenar, despre Noica, în cifru ‘humanist’). În dorinţa de a fi dascăl celor tineri, Noica îşi imagina că i-ar primi atât de bine la Păltiniş pe oaspeţii întâmplători, încât oricine “nu stă la Păltiniş să se simtă în exil”(vezi Noica, Istoricitate şi eternitate, București, 1989, p.273). În compania filozofului şi a prietenului acestuia, meteorologul N. Octavian (cu care Noica spera să poată locui împreună), tinerii s-ar simţi minunat, visa el. Filozoful de la Păltiniș nu-şi putuse imagina că Securitatea, după ce l-a obligat să se mute de la vila 23 unde locuise 8 ani, “într-o vilă ca şi părăsită” (op. cit.p.272), nu-l va lăsa nici pe prietenul său Nicolae Octavian să-i fie în preajmă (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a filozofului Noica, în „Almanahul Origini”, 2010, http://www.revistanoinu.com/Sfarsitul-lui-Constantin-Noica.html ).

La unison cu cei doi bursieri Humboldt avantajați printr-un tratament de excepție de Ministerului de interne (apud. Noica), Ioan Petru Culianu difuzează românilor prin Radio BBC un mesaj identic cu părerea muzeografului de la Tescani despre opera filozofului de la Păltiniș: “chiar dacă vreodată cărţile lui Noica s-ar pierde, ori ar înceta să mai fie citite” (I.P. Culianu, Studii româneşti, II, 2009, p.228), nu scrierile lui Noica ar fi importante ci auto-declaraţii săi discipoli [13]. La modul cel mai straniu cu putință, momentul difuzării acestui mesaj manipulatoriu a fost prilejuit chiar de suspecta moarte a filozofului Noica, pe 4 dec. 1987, neanunţată prin nici un post de radio sau de televiziune din ţară (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Sfârşitul lui Noica, în “Jurnalul literar”, XX, 19-24, oct.-dec. 2009, p.6; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm ).

Răspândită de fostul secretar al Biroului Organizației de Bază a tinerilor comuniști din Institutul de Artă printr-o conferință de la Bistrița din cadrul „Saloanelor Rebreanu” – și în țară prin revista băcăoană “Ateneu” (cu tirajul și cu difuzarea pe care o aveau în statul totalitar revistele), apoi în afara țării prin revista scoasă de Sorin Alexandrescu la Amsterdam (A. Pleșu, Entre la philosophie et la sagesse: notes sur C. Noica,   “International Journal of   Rumanian Studies”, nr.2, 1984-1986, vol.IV, p. 15-21), iar după 1990 prin revista bistrițeană „Cadran” si volumul Limba Păsărilor -, ideea că opera lui Noica n-ar fi important de citit, întucât ea „nu contează”, fusese formulată în 1985 în felul următor: “împrejurările au făcut ca în România de azi nu opera lui Noica să conteze” (A. Pleşu, Constantin Noica, între filozofie şi înţelepciune, “Ateneu”, Bacău, mai 1985, reluată în culegerea de texte și scrisori, Limba Păsărilor, Ed. Humanitas, 1994, 195-203). Ceea ce era, cu limbajul de lemn al vremii comuniste, chiar pe „linia partidului”. Si după 1990, Andrei Pleșu ar fi fost cel care „a fixat linia directoare în cultura română”, consemna Titus Filpaș, fost deținut politic (vezi art. : Titus Filipaș, Ideologia Școlilor Centrale, on-line în rev. „Asymetria”, 2003).

In martie 1984 Noica apărea înregistrat de Securitate zicând că-i sînt cărţile scose din circuitul public al bibliotecilor si ascunse la FONDUL SECRET, în afară de revista „Izvoare de filozofie” (2 vol) si Povestiri despre om (Paris, 1962), și că de soarta traducerilor sale din Descartes, din Kant si din idealiştii germani nu ştie nimic (vezi vol.: Noica in arhiva Securităţii, 2, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2010, p.138). “Războiul nervilor” declanşat odată cu depunerea fiecărui manuscris la o editură comunistă este oarecum amintit de “crisparea” în care a trăit până la moarte Noica, nesigur dacă este sau nu tipărit prin reviste sau pe la edituri (vezi vol. : Noica şi Securitatea, vol. II, Bucureşti, Ed. MNLR, 2009, p.367). În 1986 lui Noica i se publicase volumul Scrisori despre logica lui Hermes, amânat trei ani. Nepublicate i-au rămas cele 25 de eseuri apărute in revista ieşeană „Cronica”, toate articolele despre Mircea Eliade, Lucian Blaga,Ștefan Lupaşcu, Camil Petrescu, Brâncuşi, Heidegger, Cioran, Mircea Vulcănescu, Uscătescu, Haşdeu, Cantemir, precum şi eseurile din „România literară” cuprinse în volumul Modelul cultural european, apărut post-mortem întâi în traducere germană. Manuscrisul românesc a fost tipărit de directorul fostei Edituri Politice la cinci ani după moartea filozofului (vezi Stan V. Cristea, Constantin Noica. Repere biobibliografice, ed.II-a revăzută şi adăugită, Bucureşti, RCR Editorial, 2011).

Încă din 1974 Constantin Noica îl percepuse pe comunistul G. Liiceanu ca „elev al lui Henry Wald, nu al său” (vezi vol.: Noica și Securitatea, 1, București, Ed. Muzeul National al Literaturii Române, 2009, p.154). Filozoful de la Păltiniș mai sesizase (tot pe atunci) că discipolul lui Wald înclina să disprețuiască (op. cit., p.136) reprezentanții interbelici ai Școlii trăiriste inițiată de gânditorul religios Nae Ionescu, școală filozofică din care însuși Noica se considera a face parte [14]. După apariția Jurnalului de la Păltiniș (1983) disprețul față de cultura României interbelice îl obsevase și un absolvent de filozofie dinaintea eliminării lui Lucian Blaga dintre cadrele didactice universitare. Acesta notase următoarele: “mi se pare un tupeu ciocoiesc, de regățeni îngâmfați, să te instalezi la Păltiniș, să te lauzi că știi nemțește și grecește, dar să ignori total, chiar să-ți bați joc de cei care, născuți sub acel munte, știind nemțește, grecește, au tradus pe Hegel, pe Platon, au scris filosofie și au murit întru filosofie” (I.D. Sârbu, Traversarea cortinei, Editura de vest, Timișoara, 1994, p. 261).

Noica trimisese în 1981 spre publicare în străinătate (fără învoire), printre alte manuscrise ale sale, şi un “Jurnal de idei   (XXIV)”. Expedierea în străinătate era o gravă abatere de la “etica comunistă” cu care îi împuia capul G. Liiceanu (vezi Jurnalul de la Păltiniş, Ed. C.R., 1983, p. 177) şi de aceea apare consemnată într-unul din dosarele de urmărire a filozofului (vezi Noica şi Securitatea, vol. II, Bucureşti, Ed. MNLR, 2009, p.348). În total la Securitatea din Sibiu ar fi fost 7 dosare Noica, din care 5 au fost microfilmate, iar două au fost distruse iremediabil (după împușcarea Ceaușeștilor, cf. Noica şi Securitatea, vol.I, p.6), să nu se afle niște nume de turnători aflați în bune relații cu Șeful S.R.I., noul nume dat fostei Securități. Unul din capetele de acuzare pentru care Noica (începând cu decembrie 1958) a fost anchetat la Securitatea regiunii Pitești prin bătăi, foame şi frig, şi apoi închis şase ani în temniţa politică, l-a reprezentat expedierea de studii filozofice în străinătate.

Azi se poate vedea pe youtube un filmuleț cu fostul deținut politic Constantin Noica realizat de scriitorul Petre Anghel (https://www.youtube.com/watch?v=L91Df5edn30 ), unul dintre mulții săi vizitatori. Această înregistrare la Păltiniș nu a fost ulterior „prelucrată” ca să servească drept reclamă comuniștilor care nu s-au remarcat printr-o gândire filozofică proprie. Cititor al Filocaliei (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/ ), Noica povestește (evident timorat, „ascuns” după „text” și „context”) despre Sfântul Antonie cel Mare, despre suflet si despre cele care nu se văd, obiectul religiei și al adevăratei filozofii (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade;   http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm).

Logicianul și filozoful creștin Anton Dumitriu îmi povestea că a venit la el Noica să se sfătuiască asupra unei schițe de vreo 80 de pagini despre istoria filozofiei românești care îi fusese cerută pentru o enciclopedie occidentală. Dacă ar fi trecut nume, Noica ar fi fost constrâns să participe la impostura ideologilor comuniști ce se pretindeau filozofi (precum Ion Ianoși, Dumitru Ghișe, Henry Wald, Pavel Apostol, etc.). Vizionând această remarcabilă înregistrare, am aflat că filozoful de la Păltiniș alesese unica variantă posibilă spre a ocoli promovarea imposturii: C-tin Noica s-a hotărât a „scrie o istorie a filozofiei fără filozofi”.

Din cele răspândite de auto-declarații „discipoli” preponderent despre „personajul” Noica, reiese totodată dezinteresul față de gândirea noiciană cuprinsă în peste douăzeci de volume tipărite de Noica și nicicând publicate de Editura Humanitas în totalitatea lor, sub formă de OPERE COMPLETE. Ostracizarea gândirii lui Noica s-a văzut limpede în 2009, în anul centenarului naşterii filozofului, când în librăriile bucurestene nu se găseau decât una sau două din cărţile lui Noica (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru “humanist”, în rev. Acolada, V, , 4 (42), apr. 2011, p.3 ; http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=877 ).

Necamuflat de niciun artificiu, disprețul față de filozofia lui Noica s-a văzut cu prisosință în opinia lui Pleșu după care nu cărțile lui Noica ar conta. Exact aceasta a fost și ideea repetată în decembrie 1987 pe unde radio de asistentul de română de la Groningen (vezi I. Vasiliu-Scraba, Eliade și unul din turnătorii săi anonimizați ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ) care a ținut să-l minimalizeze și pe filozoful Nae Ionescu, făcându-l „ortodoxist” și „cinic”, probabil din lipsă de dicționar care să-l lămurească asupra înțelesului ultimului termen (vezi I.P. Culianu, Scrieri româneşti, II, p.228-229 ; a se vedea comparativ, Mircea Eliade, File despre Nae Ionescu, București, 2007, ISBN 978-973-8982-33-8 ; vezi și înregistrarea de la Simpozionul național „Mircea Eliade”, https://www.youtube.com/watch?v=GUvdVrPmFbs&t=272s ).

Despre acei doi vizitatori favorizați în comunism de Ministerul de Interne (apud. Noica), se observase decenii mai târziu (timp suficient pentru tipărirea de scrieri diferite de eseistica lor politică strânsă între coperți) că ei figurează drept „intelectuali superstar numiți filozofi fără a avea o operă filozofică de calitate minim acceptabilă” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici ).

Dacă editorul G. Liiceanu tot nu i-a publicat operele complete nici lui Noica și nici lui Eliade (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și brațul lung al inchiziției comuniste, pe hârtie fagmente au apărut în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 269/2013, p.12 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ ), în schimb, cât a fost proprietar al Vilei “Noica” de la Păltinis, Liiceanu găsise un bun prilej să-i facă reclamă politrucului Ion Ianosi, plasând în camera închiriată de Noica niste foi scrise de acest academician cu liceul pe puncte, asemeni Elenei Ceausescu (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Camera 13 a vilei “Noica” de la Păltiniş, în rev. Discobolul XIII, iul.-sept. 2010, p. 256-260 ; v. Stan V. Cristea, NOICA: REPERE BIOBIBLIOGRAFICE, Bucureşti, 2011, p.425; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/inculturaPaltinis6.htm ).

Demnă de reținut ar mai fi părerea “optimistului” Noica în ce priveşte “mântuirea prin cultură” a cronicarului plastic Andrei Pleşu [15](15), vizitator al „groparului culturii Românești”, cum era supranumit Leonte Răutu, căruia probabil Pleșu i-a conferit calitatea de „maestru spiritual” pe care o căutase zadarnic la filozoful de la Păltiniș (cf. A.P., Noica între filozofie și înțelepciune). Constantin Noica sesizase lăutărismul cronicarului plastic, vag interesat de istoria artei, de spiritualitatea orientală şi de psihanaliză pe fundalul   unei excesive griji pentru “fratele porc”: “Obsesia lui Andrei Plesu este fratele porc, cu mântuirea în sens trivial, în planul existenţei (Constantin Noica, Jurnal de idei,   București, 2007, [227]). Cum vedem, opinia lui Noica era departe de a fi optimistă în ce priveşte valoarea „producției bibliografice” a muzeografului de la Tescani de a cărui “mântuire prin cultură” s-a cam îndoit. Si pe drept cuvânt.

REPERE BIBLIOGRAFICE

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Cât de subversiv putea fi Noica, în rev. „Meandre”, Alexandria, XII, 1-2 (22-23), 2009, p.80-81; http://www.romanianstudies.org/content/2010/02/isabela-vasiliu-scraba-cat-de-subversiv-putea-fi-noica/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Peste Cortina de Fier, un dialog între Horia Stamatu și Noica, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, noiembrie 2012, nr.11 (62), p. 18 :   . https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-2stamatunoica/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 : https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-centenar10horiastamatu/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica și în dubla ei înfățișare, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-06-4, on-line, https://fr.scribd.com/doc/132110995/IsabelaVasiliuScrabaNaeMetafizica, http://www.worldcat.org/title/metafizica-lui-nae-ionescu-in-unica-si-in-dubla-ei-infatisare/oclc/48753439 .

 -sabela Vasiliu-Scraba, Suspecta moarte a lui Constantin Noica, tipărit în rev. “Plumb”, V, 34, ian. 2010, p.4, on-line la https://blogideologic.wordpress.com/2013/06/01/isabela-vasiliu-scraba-sfarsitul-lui-constantin-noica/ sau la http://www.romanianstudies.org/content/2009/12/constantin-noica-1909-1987-centenar-isabela-vasiliu-scaraba/; http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaSfarsit4.htm.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Despre G. Liiceanu şi despre plagierea de tip ‘inadequate paraphrase’ la Patapievici, în “Acolada”, 7-8/2012, p. 19; on-line http://www.omniscop.ro/despre-g-liiceanu-si-plagierea-de-tip-inadequate-paraphrase-la-patapievici/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48 ; http://www.worldcat.org/search?q=Isabela+vasiliu-scraba&qt=owc_search ; https://fr.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Vulcănescu într-un dicționar de Humanitas, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul X, nr. 1 (98), ian. 2016, p.13 și p.18; publicat on-line și pe site-ul clujan tribuna-magazine.com; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-vulcanescu/isabelavs-vulcanescudictionar/

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade, Vintilă Horia și un istoric răpit prin Berlinul de est , în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.4/2016, p. 14; https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-auredecei/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, La Centenar, despre Noica, în cifru ‘humanist’, în rev. “Oglinda literară”, VIII, nr. 92, aug. 2009, p. 4802-4803); http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=877.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Acad. Mircea Eliade și neo-iobăgia ideologică post-comunistă, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3 (100)/2016, p.14 ; on line, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-acadmieliade/ ; https://www.scribd.com/doc/200150811/IsabelaVasiliuScrabaAcadEliade .

 -vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Radu Gyr despre falsificarea istoriei literare la „acrobatul” George Călinescu ; on-line https://blogideologic.wordpress.com/2015/05/21/isabela-vasiliu-scraba-radu-gyr-despre-falsificarea-istoriei-literare-la-g-calinescu/ ; sau http://www.scribd.com/doc/192378090/IsabelaVasiliuScrabaGandirea .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala trăiristă inaugurată de Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 258/2013, pp.4-5 ; on-line http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Imaginea oficială asupra filozofiei românești, în vol.: I. Vasiliu-Scraba, Propedeutică la eternitate, Slobozia, 2004, pp.112-129 ; https://www.scribd.com/doc/130854967/IsabelaVasiliuScrabaAlexDragomirPropedeutica .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, „Tăcerea descriptivă” a filozofului Nae Ionescu, în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 273/2014, pp.15-17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-vulcannae10-mantuirea/ .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, „Orice mare inteligență basculează între filozofie și religie” sau Nae Ionescu și Petre Țuțea, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 296/2015, și nr. 304/2015 ; on-line în rev. „Clipa”, California, SUA, dec. 2014 http://www.clipa.com/a12740-ORICE-MARE-INTELIGENTA-BASCULEAZA-206-NTRE-RELIGIE-SI-FILOZOFIE-Petre-Tutea.aspx ; sau https://isabelavs2.wordpress.com/nae-ionescu/isabelavs-tuteanae/ .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi : Petre Țuțea, Cioran, Noica, Eliade, Mircea Vulcănescu și Vasile Băncilă, Slobozia, 2000, ISBN 973-8134-05-6 ; http://www.scribd.com/doc/153762785/IsabelaVasiliuScrabaNaeDiscipoli . A se vedea și înregistrările de la Colocviul de filozofie „Mircea Vulcănescu”, Tecuci, 2012, http://www.youtube.com/watch?v=6kuhSDeAnVQ, si, https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Un căutător de înțelepciune discret : Alexandru Paleologu, în rev. „Contemporanul”, ian. 2006, http://www.scribd.com/doc/190133814/IsabelaVScrabaAlexPaleologuIntelept .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Filozofia lui Noica – între fantasmă si luciditate, Slobozia, 1992.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, C. Noica în cultura colectivistă aşa cum a fost ea percepută de Sorin Lavric, http://isabelavs.go.ro/Articole/NoicaPerchezitie7.htm .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Noica în cifru „humanist”, pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul V, nr 4 (42), aprilie 2011, p.16, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavasiliuscrabanoicahumanitas5/ .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Modelul Antim și modelul Păltiniș, în rev. „Clipa”, SUA, Anul XXV, iunie 2015; http://www.clipa.com/a13398-Modelul-Antim.aspx   .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Centenarul nașterii filozofului Octavian Nistor (1917-1993), pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.11 (120) / 2017, p. 13, https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-octavnistorcentenar/.

 

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Moartea spirituală în receptarea din țară și visul premonitoriu al lui Eliade, pe hârtie în rev. „Argeș”, Pitești, Anul VIII (XLIII), Nr.12 (318), dec. 2008, p. 36; https://fr.scribd.com/doc/234897986/IsabelaVasiliuScrabaReceptareEliade ; si în „Revista Română”, Iași, nr. 55/ 2009, pp 16- 17; http://astra.iasi.roedu.net/pdf/nr55p16-17.pdf   .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Eliade si gonflarea lui Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 266/2013, pp. 7-8 si nr. 267/ 2013, pp. 5-6, octombrie; sau https://fr.scribd.com/doc/179318328/IsabelaVScrabaMicsorareEliadeGonflareCulianu   .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 253/2013, pp. 4-6; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm .

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și unul din turnătorii săi anonimizați ; pe hârtie în „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr 1 (110), ianuarie 2017, p.17 ; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/.

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici și mari ai culturii noastre la 25 de ani de la moarte; http://www.totpal.ro/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre-la-25-de-ani-de-la-moarte/ ; eseu având peste 2000 de accesări.

-Isabela Vasiliu-Scraba, Eliade și detractorii lui, sau, Răfuiala oamenilor de rând cu omul superior, fragmentar pe hârtie în rev. „Acoalda”, Satu Mare, nr.4, aprilie 2014, p.15; sau https://fr.scribd.com/doc/225083365/IsabelaVasiliuScrabaEliadeDetractori ; http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-EliadeDetractori4.htm .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ;   sau o variantă : http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

 – Isabela Vasiliu-Scraba, Himera Școlii de la Păltiniș ironizată de Noica ; http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/CULTURA/Himera%20scolii%20de%20la%20Paltinis%20ironizata%20de%20Noica.htm .

 – Isabela Vasiliu-Scraba, Himera discipolatului de la Păltiniș; on-line https://blogideologic.wordpress.com/2013/04/08/isabela-vasiliu-scraba-himera-discipolatului-de-la-paltinis/ .

 – Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade la 25 de ani de la moartea acestuia și la 30 de ani după moartea discipolului său, Sergiu Al-George, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.10, octombrie 2011, p.6, 7, si 26; online la http://www.scribd.com/doc/167095578/Isabela-Vasiliu-Scraba-In-%C5%A3ara-lui-Mircea-Eliade-la-25-de-ani-de-la-moartea-acestuia-%C5%9Fi-la-30-de-ani-dup%C4%83-moartea-discipolului-s%C4%83u-Sergiu-Al-George ; sau   http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-11Precizari-Wendy_despreCulianu.htm .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade si brașul lung al inchiziției comuniste; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliadewikipedii5/ .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Martirii închisorilor în viziunea lui Mircea Eliade si a Părintelui Arsenie Boca, pe hârtie   în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 255/2013, pp.9-10, sau, o variantă mai scurtă, în rev. „Nord literar”, Baia Mare, nr. 2 (93), februarie 2011; http://www.nord-literar.ro/index.php?option=com_content&task=view&id=998&Itemid=46   .

 -Isabela Vasiliu-Scraba, Cioran și culisele Filocaliei sibiene, sau, Părintele Arsenie Boca, poeta Zorica Lațcu și poetul Nichifor Crainic în colectivul de traducere al Filocaliei românești; https://isabelavs2.wordpress.com/parintele-arsenie-boca/isabelavs-tradufilocalia5/.

  

Autoare: Isabela Vasiliu-Scraba (vezi fisa scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba din Wikipedia.ro înainte de vandalizarea fișei de către administratorul MyComp care înlătură din titlurile cărților scriitoarei și informațiile privitoare la studiile ei post-universitare de limbi străine în țară și de filozofie în occident ; https://isabelavs2.files.wordpress.com/2014/12/fisa-din-wikipedia-ro.pdf )

[1] Despre marele poet, traducător, eseist și critic literar care a fost Horia Stamatu (1912-1989), criticul literar Virgil Ierunca scrisese la Paris următoarele: „Si în exil, și în țara regăsită de mâine, poezia lui Horia Stamatu va sfinți locul și vremea împlinind sorocul spiritualității românești hărăzită să dăinuie prin jertfe ciclice” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Peste Cortina de Fier, un dialog între Horia Stamatu și Noica, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, noiembrie 2012, nr.11 (62), p. 18 : . https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-2stamatunoica/ ; a se vedea și Isabela Vasiliu-Scraba, La centenarul naşterii poetului Horia Stamatu. Ciudăţenii cripto-comuniste, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul VI, sept. 2012, p. 19 :   https://isabelavs2.wordpress.com/articole/isabelavs-centenar10horiastamatu/ ). Textul scris de I.P. Culianu despre poezia lui H. Stamatu (început prin 1978, publicat în engleză în1984 si republicat de Ed. Polirom în 2009 în vol. : I. P. C, Studii Românești, II, pp.98-119 în traducerea Corinei Popescu, fără anexarea scrisorii de peste 20de pagini trimisă de Horia Stamatu lui Culianu, Mircea Eliade, V. Ierunca, Paul Miron, Sanda Stolojan, Leonid Arcade, etc, referitoare la prezentarea operei sale poetice) l-a făcut pe Virgil Ierunca să-i scrie lui Culianu (profesor de română la Groningen) că îl consideră om al Securității (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Micșorarea lui Mircea Eliade şi gonflarea lui I. P. Culianu prin felurite tertipuri, pe hârtie în rev „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.266/ 1-15 oct. 2013, pp. 7-8, si nr. 267/ 16-31 oct. 2013, p.5; pe internet titlul este anonimizat de motorul de căutare Google odată cu indicarea articolului oferit de scribd ; http://www.scribd.com/doc/179318328/Isabela-Vasiliu-Scraba-Mic%C8%99orarea-lui-Eliade-%C8%99i-gonflarea-lui-Culianu-prin-felurite-tertipuri ; a se vedea si articolul : Isabela Vasiliu-Scraba, Era minciunilor legate de cariera lui Culianu , în rev. „Cetatea Culturală”, Cluj-Napoca, sept. 2013 ; sau online http://www.scribd.com/doc/172864407/Isabela-Vasiliu-Scraba-ERA-MINCIUNILOR-LEGATE-DE-CARIERA-LUI-I-P-CULIANU-%C5%9EI-O-NOU%C4%82-IPOTEZ%C4%82-A-LUI-EZIO-ALBRILE-PRIVITOARE-LA-ASASINATUL-POLITIC-DE-L ). Presupunerea lui Virgil Ierunca din scrisoarea expediată lui Culianu în1978 a fost confirmată odată cu publicarea unei note informative despre profesorul Mircea Eliade scrisă foarte probabil de I.P. Culianu (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Mircea Eliade și unul dintre turnătorii lui anonimizați, fragmentar pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.1(110), ianuarie 2017, p.17; https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/secuculieliade/ ).

[2] Isabela Vasiliu-Scraba, Despre lipsa individualizării anchetatoarei din romanul eliadesc Pe strada mântuleasa, fragmentar pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XII, nr.251/ 16-28 febr. 2013, pp. 20-21, http://www.romanianstudies.org/content/2013/02/isabela-vasiliu-scraba-despre-lipsa-individualizarii-in-personajul-anchetatoarei-din-romanul-eliadesc-pe-strada-mantuleasa/ sau, integral, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-eliademantuleasa24/ ). După Yalta anului 1945 vesticii au consfințit micșorarea României prin înglobarea în imperiul lui Stalin a Basarabiei, Bucovinei de Nord și a Ținutului Herții, precum si transformarea unui stat suveran într-o „colonie sovietică” (Ion Varlam). Vâșinschi (omul lui Stalin) a luat parte la tratativele diplomatice duse cu succes de politicienii români la Paris pentru reintegrarea jumătății de Ardeal oferită de Hitler ungurilor în vara „anului apocaliptic 1940”(L.Blaga, lecția de deschidere a cursului său de la Universitatea mutată în 1940 de la Cluj la Sibiu). Jumătatea Transilvaniei aflată patru ani sub o administrație ungurească epurând etnic prin deportări de români și ucideri monstroase (la Ip, Trăsnea, etc.) a fost recâștigată de armata română în octombrie 1944 spre a fi administrată de mercenarii ocupantului sovietic (vezi inregistrarea conferinței pe care am ținut-o la Biblioteca Metropolitană din București în ian. 2012 https://isabelavs2.wordpress.com/video/ ). Această inregistrare https://www.youtube.com/watch?v=xsi5wHC44AA a scriitoarei Isabela Vasiliu-Scraba a fost -ca si alte conferințe ale ei-, în mod abuziv „legată” împreună cu înregistrări video din alte surse, în scopul de a-i aduce discursul pe linia gândirii „monolit”, prezentă în celelalte înregistrări adăugate arbitrar. La o superficială trecere în revistă a unor astfel de grupaje video se remarcă mai multe tendințe: (1 ) îngreunarea căutării după „Isabela Vasiliu-Scraba”, întrucât lanțurile de înregistrări   oferă indiferent ce alt video din grupaj ; (2) prin unele dintre înregistrările adăugate se urmărește plasarea ( în preajma puținelor ei conferințe publice) unor foști ideologi comuniști (a căror neștiință într-ale filozofiei e compensată de titlul de doctor in filozofie) care prezintă varianta prefabricată a discursului de la care Isabela Vasiliu-Scraba, gândind pe cont propriu, se depărtează; (3) alte înregistrări inșiruite cu de-a sila urmăsesc o anume sugestionare subliminală: aceea că, abătându-se de la tezele oficiale din cărțile fostei Edituri Politice, ar face politică „legionaroidă”, cum scria un îndoctrinat stalinist profitor al regimului comunist și post-comunist ascuns după pseudonim. In ultimul caz, abuzurile cuplării forțate urmează stilistica anchetatorilor de genul torționarului Alexandru Nikolschi/ Nicolau/ Grumberg, general N.K.V.D, care asociau cu de-a sila oameni apoi îi schingiuiau să recunoască a fi complotat împreună într-o formațiune politică indicată de ei, spre a confecționa GRUPURI   chiar din inși care nu avuseseră nimic in comun (vezi interviul fostei deținute politic Simina Mezincescu, din „lotul Noica-Pillat”, în „Jurnalul național” din 2011 ; http://jurnalul.ro/campaniile-jurnalul/romani-care-mai-au-de-spus-ceva/simina-mezincescu-supravietuitoare-a-ultimului-mare-proces-comunist-noica-pillat-570642.html,   accesat pe 19 mai 2017). Așa cum nici Isabela Vasiliu-Scraba nu are nimic in comun cu inregistrările adăugate „din umbră” pe care nu le-a văzut si probabil nu le va vedea, mai ales forțată a o face prin astfel de practici dubioase.

[3] Prima compilație despre îngeri a fost scrisă pe vreo 20 de pagini de cronicarul plastic (mediatizat ani de zile în comunism prin emisiunea Tele-enciclopedia, vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Cum l-a minimalizat Pleșu, un fals filosof al religiilor, pe Mircea Eliade, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.272/ 1-15 ianuarie 2014, p.14, https://isabelavs2.wordpress.com/mircea-eliade/isabelavs-plesueliade10/ ), fiind apoi premiată cu un million de mărci germane. Fără menţionarea filozofului Noica, în cele 20 de pagini cu o mediocră tentă politică, A.P. a preluat (/împrumutat fără citarea sursei) din volumul noician Scrisori despre logica lui Hermes (1986) aceea idee din „logica lui Ares” despre “blocajul în dihotomii” (vezi vol. Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului, Ed. Star Tipp, Slobozia, 2002, p.46; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Un eseist preocupat de îngeri și vampiri, în rev. „Acolada”, Satu Mare, nr.3/2011, p. 16, https://isabelavs2.wordpress.com/articole/ivs-plesu-ingeri8/ ). Fostul student al filosofului Lucian Blaga, excepþionalul scriitor I.D. Sîrbu, la citirea Jurnalului de la Pãltiniș, a observat tendința d-lui Gabriel Liiceanu de a face o excesivã paradă de lecturi și în general de preocupări filosofice, de ca și cum nimeni în România nu ar mai fi făcut niciodată astfel de lucruri. După 1990 a ieșit mai bine în evidență îngîmfarea celor care (cu învoire de la stăpînire) l-au frecventat pe Constantin Noica. Ei – care au făcut atâta caz de filosofie – n-au lăsat (până acum) în urmă nici o lucrare originală în domeniul filosofiei. Dacă nu de un nivel mai înalt, cum s-ar cuveni unor discipoli ai filosofului Noica, măcar la nivelul cărții noastre din 1999 (Mistica platonică a participării la lumea Ideilor).  Despre entuziasmele filosofului C-tin Noica privitoare la publicarea lui Platon (tradus integral de eminentul elenist ªtefan Bezdechi) pe calea ocolitoare a unor noi traduceri a se vedea Ceva despre viața și opera lui Constantin Noica în vol.: Isabela Vasiliu-Scraba: În labirintul răsfrângerilor. Nae Ionescu prin discipolii săi (2002)După înregistrările Securităţii care-l urmărea tot timpul pe C. Noica se vede că în anul publicării Scrisorilor despre logica lui Hermes filozoful îl considera pe vizitatorul Pleşu un “cronicar plastic”, ceea ce exclude postura de „discipol” al inventatei „Școli de filozofie” negată de însuși filozoful de la Păltiniș. Chiar și în 1996, după ce înființase (cu Anca Oroveanu, fostă Răutu) Colegiul Noua Europă, Virgil Măgureanu (șeful S.R.I.) în prefața „Cărții albe a Securității” îl desemnase „cronicar plastic” pe fostul ministru din timpul guvernării lui Ion Iliescu. Din transcrierile (de jurnal „personal”) „scoase la lumină” de plagiatorul Ion Ianoși, reiese că Noica ar fi sesizat cu justeţe (Jurnalul de la Păltiniș, C.R., 1983, p.12 si p.100) dezinteresul pentru filozofie al muzeografului de la Tescani, dezinteres vizibil în volumele ultra premiate în comunism ca urmare a vizitelor lui A. Pleșu în familia lui Leonte Răutu. Dar abia în 2006 Radu Portocală, investit cu „sacra misiune de a-l publica pe Pleșu”, a sesizat inutilitatea marilor cheluieli făcute de I.C.R pentru editarea in Franța a cărții Pitoresc si melancolie (1980) care „nu a trăit, nu a stârnit nici un ecou si care a dispărut în momentul apariției” (vezi R. Portocală, Prieteniile păguboase ale ICR). La fel s-ar fi întâmplat la Paris si cu „precedentele eșecuri” (din 1990, cu Minima moralia, publicată de C-tin. Tâcu, si din 2005 cu vol. Despre îngeri scos la Editions Buchet Chastel). Două dintre editurile mari (Grasset si Fayard) si-au manifestat in 2006 dezinteresul pentru cartea cronicarului plastic devenit in 1977 doctor in istoria artei chiar cu volumul pe care ei l-au returnat după două săptămâni.

 [4] vezi Isabela Vasiliu-Scraba, „Fac eu un portret lui Heidegger ?”(Alexandru. Dragomir), pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.286/ 1-15 august 2014, pp.21-22 ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-interviu4balexdrag/ .

 [5] In 1983 – an în care Cioran refuzase premiul de stat austriac (cf. Noica si Securitatea, II, 2010, p.93; vezi și Isabela Vasiliu-Scraba, Două traduceri trădătoare din cărțile lui Cioran, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.283/ 16-30 iunie 2014, p.26, https://isabelavs2.wordpress.com/emil-cioran/ciorantraducere4/ ) oferit pentru Sissi ou la vulnerabilite, lucrare ieşită dintr-un interviu şi de aceea considerată de el “o chestie neserioasă” (Emil Cioran la telefon cu Relu Cioran pe 1 ian 1984, înregistrat de Securitate, Noica si Securitatea, II, 2010, p.111) -, Noica “a avut emoţii” că Emil Cioran nu-l va plăcea pe Liiceanu care “are obositorul obicei de a pune mereu întrebări” (ibid. p. 65).

 [6] Constantin Barbu exemplifica repetarea traducerii în paginile care ar fi trebuit să reprezinte un comentariu la traducere alegând următorul pasaj din Sein und Zeit : Dasein ist immer schon „ueber sich hinaus” , nicht als Verhalten zu anderem Seinden, das es nicht ist, sondern als Sein zum Seinkoennen, das es selbst ist. Diese Seinsstruktur des wesenhaften „es geht um…” fassen wir als das Sich-vorveg-sein des Daseins (Martin Heidegger). Nu vom da si traducerea lui Liiceanu, întrucât o considerăm de un nivel foarte incipient. Spre a folosi la ceva, această a doua traducere (care a urmat traducerii dr-ului Dorin Tilinca) ar trebui mult îmbunătățită. La tălmăcirile „ilizibile și inutilizabile” din Heidegger m-am referit în art. :Isabela Vasiliu-Scraba, False dispute cu ideile lui Eliade și cu Nae Ionescu, pe hârtie în rev. „Acolada”, Satu Mare, anul XI, nr.6 (115), iunie 2017, pp.17-18 : https://isabelavs2.wordpress.com/isabelavs-polemicaeliadenae/ ; precum si în comentarea spuselor filozofului Alexandru Dragomir din interviul înregistrat pe 15 iunie 2000 de Fabian Anton ; https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/.

 [7] vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Triumful parizian al lui Vintilă Horia incită oficialitățile comuniste la difuzarea de minciuni pentru discreditare ; https://isabelavs2.wordpress.com/vintila-horia/ostracizarevintilahoria/ .

 [8] Rapida publicare în 1983 a Jurnalului de la Păltiniș (prin Ion Ianoşi, activist din structurile de vârf ale staliniștilor instruiți în anii cincizeci în URSS) a fost făcută probabil si în scopul de a face reclamă anumitor vizitatori privilegiați de autorităţi (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica printre oamenii mici si mari ai culturii noastre la 25 de ani de lqa moarte, în “Acolada”, 2/2012, p.19 ; http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/ ; sau http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-25aniNoica4.htm ). Asemenea postură (observată și de Noica) a fost sesizată si de Constantin Roman (Londra, autorul volumului The Blouse Roumaines) în recenzia cărții Jessicăi Douglas-Home, Once upon another time. Memoirs of Ceausescu s Romania (2000), unde povestește atmosfera unei recepții organizată la București în onoarea Jessicăi Douglas-Home de Ambasada Angliei prin anii optzeci. Ea își amintește de relaxarea (deplasată) pe care Liiceanu si Pleșu o afișau ostentativ ( “a posture of ill-bred muffins, completely out of place for the occasion, although perhaps quite acceptable at Communist Party rallies”), in contrast cu restul invitatilor, evident timorați. Faptul că cei doi comuniști aveau permisiunea de a frecventa Ambasada „is even stranger if one thinks that their host – H E Hugh Arbuthnot, British Ambassador to Romania was the butt of some rough treatment in the hands of the Securitate agents in Cluj where the Ambassador went to visit the dissident Academic Doina Cornea. Any further speculative questions about the real meaning of their visits to the British Embassy durring Ceausescu s dictatorship are therefore superfluous, to say the least! Clearly in such context, Messrs   Plesu and Liiceanu knew very well at the time what is was all about and they also knew what they were doing!” (C-tin Roman http://www.romanianstudies.org/content/2010/04/book-review-once-upon-a-time-by-jessica-douglas-home/ ).

 [9] vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și post-comuniste, pe hârtie în rev. „Tribuna”, Cluj-Napoca, anul XIII, nr.282/ 1-15 iunie 2014, pp.23-25 ; https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ; după ce-mi citise textele despre Noica publicate în diverse reviste pe hârtie și on-line în anul centenarului nașterii filozofului pe care-l frecventase și el fără a face atâta caz cât au făcut alții, universitarul Petre Anghel (scriitor cult, având un doctorat pe tema lui Mihai Ralea în 1978, în 2003 devenind doctor în teologie) îmi tramsmitea prin e-mail următoarea impresie de lectură : „Vă apreciez ideile, munca și stilul” (Petre Anghel, 27 iunie 2009).

 [10] Așa zișii discipoli erau privilegiați de „inchiziția marxistă” (cf. Ion Varlam, PseudoRomania. Conspirarea deconspirării, București, Ed. Vog, 2004, ISBN 973-85580-3-4). Lui Noica i se tot amâna apariția cărților depuse la edituri, în timp ce falșii lui „discipoli” era publicați în țara comunistă chiar la vremea când călătoreau dincolo de Cortina de fier cu prelungirea șederii peste hotare (vezi vol. Noica si   Securiatea II, Ed. Muzeului Naţional al Literaturii Române, 2010, înregistrare din data 12 nov.1983 p.88, p.89, p.94). După filozoful Alexandru Dragomir, „Noica nu a avut influență asupra lui Liiceanu și Pleșu” ; on line: http://www.omniscop.ro/noica-nu-a-avut-influenta-asupra-lui-liiceanu-si-plesu/ ; a se vedea întregul interviu din 2000 comentat de Isabela Vasiliu-Scraba: https://isabelavs2.wordpress.com/miscellanea/isabelavs-adnotat3-interviu-alxdragomir/).

 [11] vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Wikipedia.ro confiscată de o mafie cu interese ascunse, pe hârtie în rev. „Vatra veche”, Anul VI, nr.2 (62), febr. 2014, pp.46-50; http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-WIKIPEDIAro19.htm ;   sau, varianta intitulată Wikipedia.ro citită printre rânduri; http://blogideologic.wordpress.com/2013/06/02/isabela-vasiliu-scraba-wikipedia-ro-citita-printre-randuri/ .

 [12] Adrian Marino, în calitate de președinte al juriului de premiere ASPRO, a părăsit comisia dezaprobând categoric premierea lui A. Pleșu căruia Liiceanu îi publicase în 2003 un plăpând curs despre îngeri desenat în susul fiecărei pagini spre a umfla artificial inconsistentul volumaș. Radu Portocală a remarcat în 2006 că „numărul premiilor și al titlurilor de doctor honoris causa acumulate de dl Pleșu este sensibil mai mare decât acela al cărților publicate.” (cf. Radu Portocală).

 [13] vezi I. Vasiliu-Scraba, Noica şi “discipolii” săi, în rev. Origini/Romanian Roots, XIV, 9-10 (146-147), 2009, p.22-24 ; http://www.asymetria.org/modules.php?name=News&file=article&sid=775 ; precum și http://www.romanianstudies.org/content/2012/07/isabela-vasiliu-scraba-noica-printre-oamenii-mici-si-mari-ai-culturii-noastre/ ; a se vedea și vol. :Isabela Vasiliu-Scraba, Contextualizări. Elemente pentru o topologie a prezentului,   Slobozia, 2002, ISBN 973-8134-24-2, pp. 33-48 ; https://fr.scribd.com/doc/130732402/IsabelaVasiliuScrabaContextualizari

 [14] Isabela Vasiliu-Scraba, Ceva despre Școala tăiristă inaugurată de Nae Ionescu, pe hîrtie în rev. „Tribuna” (Cluj-Napoca), nr. 258/2013, 1-15 iunie 2013, pp.4-5, sau http://isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-Memorialistica2Tribuna258.htm ; sau, http://www.agero-stuttgart.de/REVISTA-AGERO/COMENTARII/Ceva%20despre%20scoala%20trairista%20de%20IVS.htm

[15] Opinia lui Noica despre Pleșu apare din cele transcrise de G. Liiceanu în Jurnalul de la Păltiniş (CR, 1983), si din notaţiile cuprinse in caietele tipărite [probabil cenzurat] în 2007 cu neinspiratul titlu de Jurnal de idei – folosit de Noica la publicarea între sept. 1977 şi aprilie 1982 a douăzecişicinci de   texte în revista “Cronica” de la Iaşi, nestrânse în volum nici până azi (v. Isabela Vasiliu-Scraba, Noica despre arheul istoric întrupat de Mircea Eliade, in rev. “Conta”, 10/2012, p.126-131; http://melidonium.ro/2012/11/13/isabela-vasiliu-scraba-noica-despre-arheul-istoric-intrupat-de-mircea-eliade/ , sau la adresa : http://www.isabelavs.go.ro/Articole/IsabelaVS-8Noica-Tabor.htm ).

 

 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate