Poetul Gheorghe Istrate, a plecat dintre noi în tăcere

 
Gheorghe Istrate

 
       Inima unuia dintre cei mai cunoscuţi poeţi buzoieni, Gheorghe Istrate, a încetat, sâmbătă, 2 septembrie, 2017, să mai bată. Poetul avea 77 de ani. Era bolnav şi suferise o operaţie care l-a adus în situaţia de a nu mai putea vorbi.
       GHEORGHE ISTRATE s-a născut, probabil, la 11 mai 1940 (deţine trei certificate oficiale – fiecare cu o altă dată a naşterii) în satul Limpeziş din judeţul Buzău, într-o familie de agricultori cu patru copii: trei fete şi, ultimul, băiat.
       A urmat Liceul teoretic de băieţi „B.P. Hasdeu” din Buzău, 1954-1957 (devenit, ulterior, Colegiu Naţional). Participă săptămânal la serile literare ale Cenaclului „Al. Sahia” din care se desprinseseră genialii „ucenici” Ion Gheorghe şi Ion Băieşu, cenaclu condus de maestrul-inginer Gheorghe Ceauşu, formator al câtorva generaţii de scriitori adevăraţi.
       Debutul poetic în ziarul „Viaţa Buzăului”.
       Câţiva ani e respins de la examenele de admitere în învăţământul superior (Bucureşti, Iaşi), din cauză de dosar politic. O vreme e bibliotecar comunal, apoi cursant al şcolii post-liceale de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti, de unde este exmatriculat „definitiv, pentru nesinceritate în completarea documentelor de cadre!”. Referinţă falsă, că tatăl său ar fi fost legionar. Îşi va irosi tinereţea timp de cinci ani în şcoli şi funcţii de impiegat de mişcare CFR, dar şi în agricultură.
        Îşi satisface stagiul militar obligatoriu 1962-1963(Aiud, Constanţa, Bucureşti, Chitila), în unităţi feroviare. E trimis, sezonier, în batalionul disciplinar CFR din Bărăgan. La un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară”, solda¬tul Gheorghe Istrate obţine Premiul I pe ţară. E transferat urgent la Bucureşti în unitatea CFR a Gării de Nord şi prezentat, ca o curiozitate umană, de nici 40 de kilograme, în veston cu centiron şi bocanci, acasă, lui Tudor Arghezi (21 mai 1963), la aniversarea maestrului. Arghezi l-a intuit brusc şi i-a acordat autografe. S-au făcut fotografii şi un film documentar care a fost rulat îndelung în toate cinematografele din ţară (1962-1963).
       Prin ordin direct al ministrului Forţelor Armate, i s-a aprobat cererea de a susţine un nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte şi obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu, şi e lăsat la vatră.
       E coleg de an cu Constanţa Buzea, Ioan Alexandru, Adrian Păunescu, Dorin Tudoran, Florin Manolescu, Liviu şi Dorina Grăsoiu, Tia Şerbănescu, Şerban Codrin, Florin Paraschiv şi alţii. Mai sus cu un an sau doi, a fost coleg (şi în Cenaclul Amfiteatrului Odobescu) cu Virgil Mazilescu, Gh. Pituţ, Gabriela Melinescu, Lurenţiu Ulici, Ma¬rius Robescu, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Vasile Blendea şi alţii. Profesori: G. Călinescu, Al. Rosetti, Tudor Vianu, Al. Piru, Iorgu Iordan, Mihai Pop, Sorin Stati, Zoe Dumitrescu-Buşulenga, N. Manolescu, Romul Munteanu, Dumitru Micu, Boris Cazacu, Al. Dima, Gr. Brâncuşi, Marian Popa, Ion Ianoşi, Matilda Marioţeanu-Caragiu, Mircea Martin, Cornel Mihai Ionescu ş.a. Are întâlniri repetate cu T. Arghezi (1964-1965).
       Publică intens poezii în majoritatea revistelor literare, cu premii episodice. În ultimul an universitar (1968), debutează editorial în celebra colec¬ţie „Luceafărul” a Ed. Tineretului cu volumul de versuri „Măştile somnului”, ¬pri¬mit excelent de critica literară şi premiat cu Medalia de argint de revista „Breve” din Italia la un concurs „Napoli-Ospite”, a cărui Medalie de aur i-a fost conferită lui Marin Sorescu; premiat apoi de revista„Luceafărul” a lui Eugen Barbu şi de revista „Amfiteatru” (seria I).
       După o studenţie năvalnică, îşi ia licenţa - cu nota maximă, în 1968, prezentând o lucrare, ,,Măştile timpului pierdut“, de numai 17 pagini (baremul era de cel puţin 100-150 p.) despre nuvelistica lui Ştefan Bănulescu, sărind peste tematica obligatorie impusă de Universitate. A fost prima teză de licenţă din România despre marele prozator (comisia de examinare: D. Micu, G. Ivaşcu şi N. Manolescu).
       A lucrat în presa centrală („Scânteia tineretului”, „Radio-televiziunea şcolară”,„Tribuna României”). A fost redactor-şef al revistei „Curierul românesc”, periodic fondat chiar de el, cu apariţie vreme de 15 ani, începând din 30 decembrie 1989, şi difuzat în peste 70 de ţări ale lumii. A lucrat la Fundaţia Culturală Română (devenită ulterior Institutul Cultural Român), încă de la înfiinţare, sub preşedinţia lui Augustin Buzura (1990-2005).
       A participat direct în grupul lui Mircea Dinescu la Televi¬ziunea Română, în zilele de 22-23 dec. 1989, ulterior refuzând titlul de „Erou al Revoluţiei...”, pe care şi l-au arborat atâţia alţii la butonieră şi la destinul lor mincinos.
       A avut prieteni de duh şi de mare tumult literaro-boematic: Nichita Stănescu, Fănuş Neagu, Nicolae Velea, Tudor George (Ahoe), Florin Pucă, Theodor Pâcă, Leonid Dimov etc. I-a cunoscut personal, acasă sau în cabinetele lor de lucru, pe Ion Caraion, Marin Preda, Cella Delavrancea, Zaharia Stancu, Alexandru Ciucurencu, Gellu Naum, Virgil Cândea, Şerban Cioculescu, Romulus Vulcănescu, Ştefan Bănulescu, Ion Gheorghe, D.R. Popescu, Cezar Baltag, Victor Eftimiu etc.
       A avut un prelung hiatus (1988-2010), în care cărţile sale nu au mai circulat prin librării, fiind aleatoriu editate prin sponsori voluntari, în tiraje necontrolate şi absente de pe pupitrele criticilor literari.
       Este Cetăţean de onoare al oraşului Buzău. Face parte, de câteva stagii, din Consiliul de conducere al USR. Printre altele, este laureat al Premiului „Mihai Eminescu” – pentru poezie – al Academiei Române (2000).
Câţiva ani, a locuit într-un hoch-parter semi-comun cu familia Tonitza (soţia marelui pictor şi cele două fiice ale acestora), pe str. Căderea Bastiliei nr. 62, într-o relaţie dintre cele mai armonioase.
       Inclus în majoritatea dicţionarelor şi istoriilor de literatură contemporană, tradus, selectiv, în peste 20 de limbi.
       Căsătorit, din 1969, cu Michaela Istrate (Georgescu-Gorj), artist plastic; au doi copii licenţiaţi în ramurile artelor vizuale.

 
 
 
 
       Dumnezeu să-l odihnească în pace!

     SĂ-I FIE SOMNUL LIN…
-regretatului poet-prieten Gheorghe Istrate-

…s-a dus la cer şi fratele Istrate,
cu gesturi calculate - de-nţelept.
şi-a pus în versuri blândele carate
şi a plecat…cu mâinile pe piept.

pe-acasă prunii iar au dat în pârguri
şi ne ademenesc pe la Pleşcoi.
toamna se-anunţă cu rod greu de sârguri;
veniţi poeţi cu muzele - la noi.

azi - la Buzău vor coborî şi zeii
cu lumânări...că Gheorghe a plecat.
poate vor recunoaşte corifeii
c-a fost...şi e...poet adevărat.

la umbra lumânărilor posace
aduceţi gânduri dragi pentru poet.
oşteni...săltaţi palma la cozoroace
şi hai să ducem trupul lui - încet...

domol - precum a fost poetu-n viaţă,
cel care spre măriri n-a acirat.
în Edenul...cu fără de verdeaţă
Istrate a trudit - cu-adevărat.

că ce averi să strângă pe o terra
ruptă în hălci de marii derbedei?
pe el l-a ocrotit zeiţa Hera
şi n-a băut...şi n-a trişat femei.

s-a dus poetu-n lumea altor astre,
să-şi miruiască versul cu AMIN.
noi, robii gravitaţiilor noastre,
îi spunem - SĂ ÎI FIE SOMNUL LIN!

GEORGE FILIP 2017 - la Montreal.

***

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate