ŢARINĂ ŞI REFUZUL INDIFERENŢEI

 

-Constantin TEODORESCU-

 

Prof. Constantin TEODORESCU

            Pentru „întinderea împărătească a ţării”, cuvântul „ţarină”, în imaginaţia mea, rămâne semnificativ. Fără spirit, trupul devine materie anorganică, purtătoare de viaţă. Nu cred că veşnicia ar avea semnificaţie fără spirit. De la „fiind”, specificul omului, la veşnicia divină, se deschide calea adevărului, pe unde nu poţi trece indiferent.             

            Se pătrunde, prin dicţionare, în lumea fascinantă a cuvintelor. Astfel am ajuns la „ŢARINĂ¹, ţarini, s. f. 1. Câmp; ogor, arătură. 2. (Pop.) Teritoriul unei comune (cu pamânt arabil, păşuni, păduri etc. ) *Poarta ţarinii = poartă făcută la începutul drumurilor prin care se intră într-un sat. Gardul ţarinii = gard care împrejmuieşte un sat. 3. (Mai ales art.) Dans popular în perechi, răspândit în zona Munţilor Apuseni, cu mişcări moderate, care se dansează însoţit de strigături cântate sau recitate; melodie după care se execută acest dans. – Cf. sb. carina”(cf. DEX). NODEX îl consideră derivat: ţară + suf. – ină. Şi are dreptate. Semantismul etimologic probează vechimea cuvântului şi trecerea prin semnificaţii dispărute. Dincolo de aşezarea stabilă e altă lume, e ţara, e pământul unde ţăranii se întorc toamna pentru iernat, în alt ciclu de viaţă pastorală.

            În Craina bănăţeană şi în Ţara Almăjului, gardul ţarinii nu împrejmuia satul, ci despărţea izlazul de de teritoriul destinat arăturilor şi fâneţii, care era protejat în acest fel.

Primăvara, oile se scoteau din ţarină şi păşunatul se desfăşura pe izlaz, unde erau sălaşe de vară. Intrarea în sat se făcea pe poarta ţarinii. Erau şi alte locuri de trecere pentru căruţe şi animale. Gardul ţarinii avea şi locuri de trecere pentru poteci, numite „pârleaz”.

În obştea ţărănească, fiecare familie avea obligaţia să întreţină o anumită „porţiune” Pentru a rezista, gardul era prevăzut cu streaşină.

Rămâne să ne amintim de versurile lui Alexandru Vlahuţă: „Păşeşte-n ţarină semănătorul / Şi-n brazda neagră, umedă de rouă, / Aruncă-ntr-un noroc viaţa nouă.”Caracterul ascendent al încolţirii dintr-o trăire ascunsă în ţărână este într-un fel imaginea experienţei terestre.

E o ciudăţenie ceea ce reţin din DER: „ţarină (-ni), s. f. – Cîmp, ogor, arătură. Sb. carina „vamă” şi „câmp”. Sensul iniţial este cel de „dare”, de la car „împărat”. Trecerea semantică se bazează pe ideea de „ccea ce este dincolo de impozite”, cf. în rom. Poarta ţarinii, poarta sau intrarea prin care comunică satul cu câmpul său, şi care era păzită de obicei de un slujbaş numit jitar. Cf. Tiktin şi Densusianu, GS, I, 352; legătura cu bg. celina (cf. ţelină), propusă de Conev 68, nu este posibilă. Rut. caryna, rus. carina, par să fie sl., în contradicţie cu  Miklosich, Wander., 13; Candrea, Elemente, 403; şi Vasmer, III, 282.”

            Se poate vorbi fără teama de a greşi despre cinismul din cercetarea ştiinţifică a limbii.

            Nu doar ţarină, ci orice cuvânt se înnobilează în formele de viaţă ale poeziei prin partea sa sensibilă într-o renaştere estetică. Aşa se întâmplă şi în creaţia poetului Iosif Băcilă.

Nu există o măsură a corespondenţelor tainice şi trainice, totul depinde de starea emoţiei, de intensitatea ei: „E-o lumină-n ochi / de curcubeie, / îndrăgostind firescul / boabelor din glii - /şi nu e de mirare / că ţarina cuvântă, / că şoaptele de moară / tresar în crengi mlădii.” (1) Reacţia poetică are o motivaţie semantică spectaculoasă. Cântecul încoltirii semintelor ţine de miracolul naturii şi se aude prin simţul sensibilităţii.

Elocvenţa expresivităţii produce paralelisme semantice: „Aruncând seminţe / în reavănul ţarinii, / tata strămută / sub brazde / cuvintele poemului său ....”(2) Fiinţarea existenţei şi a creaţiei poetice păstrează elemente comune. Nu-mi amintesc de unde am reţinut cugetarea: „Seamănă cuvintele şi rodul lor nu întârzie.”Prin creaţia de orice natură, omul devine o fiinţă autentică. Forţa sensibilităţii va birui şi într-un vârtej apocaliptic. O buruiană oarecare poate înflori dintr-o renaştere interioară.

„Prăjinile unei cruci / în mijlocul ţarinii, / amintindu-ne ce s-ar putea / întâmpla dacă....”(3) am renunţa la idealul purităţii pentru iluzii absurde promovate de egoismul instalat în vârful piramidei sociale.

Determinând cuvintele să exprime creaţia, se redescoperă „poetica” lor, drumul pasionat al aplecării gândului în cuvânt prin mişcarea rafinată a simţirii:„Cine sunt / Şi cine-am fost? / Plug în ţarină, / şi rost...” (4)

În lumea satului, viaţa se baza pe credinţă, pe întemeierea simţirii urmaşilor: „A cui o fi iarba, / A cui o fi piatra – / A cui ţarina / ce-a brazdat-o tata?”(5)

În satul românesc  nu se putea vorbi despre temeiuri dărâmate. Aici, limita rezistenţei existenţei omului s-a confruntat cu urmaşii care n-au acceptat neputinţa, rămânâd meşterii vieţii.

Inovaţia prin metaforă descoperă mişcarea lanului:„ ... Să joace-n ţarini grâul semănat.” (6)

La urma urmei, fiinţa lăuntrică a poetului Iosif Băcilă îmi spune că nu pot fugi de realitate. Realitatea lumii mă obligă să-mi pun înrebări. Voi reuşi să înţeleg dacă am convingerea că„şi cuvintele amiros a ţărână” (7)

Ajuns departe, fiind purtat de soartă, orice cuvânt românesc auzit îmi evocă fascinantele sunete din ţară, ţarină, ţărână, ţăran, şi mă cheamă la viziune.

Un poet nu se poate confrunta cu riscul de a uita viitorul. În faţa propriei conştiinţe, cred că se va produce schimbarea climei politice din ţară, ceea ce îmi va şterge gustul de amărăciune provocat de versurile dureroase: „Scriu cu roşu pe verde câmpie de maci / Dar tot nu pot uita de sate părăsite/ Se desţărează ţara mea şi dealuri povârnite / Se uită lung după păduri plecând de la săraci.”(strofă dintr-un  manuscris al poetului Ion Georgescu-Muscel).

 

 

            1. Băcilă, I., Oglinzi surâzând, în volumul Poeme, Ed. Semenicul, Reşiţă, 1993, p.33

            2. Idem, Anotimp, în Ibidem, p.35

            3. Idem, Metaforă, în volumul POEME-SÂNZIENE, Ed. Timpul, Reşiţa, 1997, p.55

            4. Idem, Tata, în Ibidem, p. 27

            5. Idem, Poem, în Ibidem, p. 39

            6. Idem, Lumina cântecului, în volumul LUMINA CÂNTECULUI, Ed. Facla, Timişoara, p. 25

            7. Idem, Sărbătoare târzie, în volumul colectiv Afinităţile ivoarelor, Ed. Facla, Timişoara, 1985, p. 6

 

                                  

 

 

 

                       

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate