ARTA POETICĂ, GÂNDURI LA MIEZ DE NOAPTE

-Constantin TEODORESCU-

Prof. Constantin TEODORESCU        Între formele existenţei noaste, poezia are un caracter aparte: se leagă direct de suflet. Aşa a devenit existenţă.

Lupta spirituală, de la percepţie la conştiinţă, are loc pe un drum cu multe răscruci, toate hotărâtoare.

Impresia integrării într-un principiu nu e o realitate logică decât dacă depăşeşte un conflict, în primul rând cu tine (faptul e mai greu de acceptat), în al doilea rând cu alţii.

Nu privirea, ci pasul te duce într-un anume loc.

Emoţia e ca muzica interioară. Desigur trece, dar dacă lasă o stare de excepţie, înseamnă că a fost temeinică.

Excesele de orice fel strică.

Durerea e semnul major al bolii. Durerea creaţiei e semnul harului.

Explicaţiile poetice ale sentimentelor, documente umane semnificative.

Dacă generează, împreună cu altele, relaţii discursive, cuvintele nu mai cer interpretarea datelor, ci a semnificaţilor.

Unde e flexibilitatea liniei ce desparte ficţiunea de realitate?

A prinde cuvintele în rostul lor poetic: apropierea de ideal.

În imaginea creată de cuvânt, structura ideilor capătă mai mare forţă în dezlegarea adevărului.

Interpretarea poeziei nu poate face abstracţie de relaţiile semantice la care poetul nici n-a visat. Nici o intenţie nu poate produce atâta inefabil.

Din lumea senzaţiei trebuie să ieşi cu echilibru.

Reducţionismul funcţionează, uneori, în contradicţie cu adevărul, gândeşti cum vrei pentru a explica evenimente desfăşurate altfel.

Ecoul fără codru, cuvântul fără poet.

Poetul se concentrează asupra imaginii, alege cuvinte cu implicaţii semnificative.

2 Efortul deliberat de autodepăşire nu dă mereu roade, însă e de apreciat prin concepte estetice, ca instrumente critice, ce pot găsi aspecte interesante şi totuşi să nu pătrundă esenţa. De acum las poetul să vorbească.

Tăcerea şi cuvântul se caută, se condiţionează când se întâlnesc. Cuvântl rupe tăcerea, tăcerea vorbeşte prin cuvânt.

Apropierea de poezie se face tot prin limbaj, nu prin scheme abstracte, cu baza în atitudinile estetice valabile de multă, de foarte multă vreme.

A forţa limbajul să devină poezie loveşte derutant în substanţa ei. Inovaţia nu e revoluţie, e continuitate la alt nivel de existenţă.

Libertatea cuvântului în poezie, probă de rezistenţă, consolidează, dă o semnificaţie. Fără semnificaţia frumuseţii, frizează absurdul.

Finalitatea poeziei în cuvânt nu epuizează semnificaţiile, în criză artistică, se substituie cuvântului.

Din necesitatea trăirii sufleteşti, scapi de clişee. Ele au devenit pincipiu estetic modern, cu spor în diversitate; trebuie doar să cunoşti limitele pentru a păstra frumuseţea.

Limbajul autoreflexiv, fără a vrea, pune în valoare elasticitatea expresiei.

Limbajul poetic pur, abstracţie, ar fi principiul ultim înainte de renunţare la artă.

Privilegiul poetic se instalează pe normele limbii.

Stabilirea de relaţii în sfera frumuseţii, care nu este abstractă: venind din simţirea omului, nu poate fi absolută, egalitatea cu creaţia divină e imposibilă.

Semiotica nu prinde, pierde orizontul, dacă se aplică în afara vieţii.

Nonficţiunea intră în ficţiune, are valoare dacă rămâne în limitele istoriei şi dacă se încarcă de semnificaţii care să îmbogăţească realitatea.

De n-ar fi cuvântul, care îşi cere dreptul la viaţă, limbajul poetic ar sărăci pană la pierderea sensului. Viaţa pătrunde în cuvânt şi rămâne acolo.

Realitatea cuvântului e un spaţiu îmbelşugat, pe care lava vulcanului istoriei nu-l poate acoperi, creând forme noi.

Limba româna vine cu istoria ei prin expresivitate profundă de accente pe care poeţii le valorifică estetic.

Dimensiunea expresiei originalităţii are multe aspecte. În autenticitate se aruncă cu pietre din toate părţile. Se judecă oricum se vrea, cu etichete, uneori, false. Impostura se trădează singură.

Falsa cultură nu rezistă în competiţie. Unele cărţi ies din uz prin neadecvare. Noutatea cu orice preţ atrage riscuri. Cartea rămâne mereu o valoare. Şi din cărţile rele se învaţă ceva.

În mod indirect, fiecare invocă importanţa cuvântului. Importanţa lui atrage echilibrul, atitudine cu respiraţie pentru etapa următoare. Strălucirea de moment se pierde printre produsele culturii.

A trăi din realitate, nu din teorie, e un mare câştig pentru principiile estetice.

Condiţia istorică a proiectării în oniric aduce originalitate. Ea seamănă cu o simplă manifestare mecanică a unei structuri consacrate folosite pe moment, dacă nu vine dintr-o conştiinţă artistică.

 
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate