MORILE

 

Nepotului meu, Ilie Todorescu, fire îndărătnică

-Constantin TEODORESCU-

 

           

Prof. Constantin TEODORESCU

            Poezia „LA MOARA ÎNDĂRĂTNICA” se găseşte în volumul de versuri „Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi” de Iosif Băcilă: „Şi mi-e somn de nu mai pot, / Şi mi-e somn de nu mai ştiu, / şi mi-e sufletul netot, / şi mi-e visul parcă viu! // Şi mi-e seara, încă seară, / şi mi-s stele cuminţi, / şi la moara care-i moară, /  Piatra macină dorinţi!! // Şi mi-e clipa săptămână, / Şi ni-s noi, şi eu, şi tu, / gând cu gând şi mână-n mână / Copii – dorul ne făcu!!!”(1)

            O tristeţe metafizică a vieţii, dincolo de moarte, răzbate în primele versuri. Poetul s-a văzut în „oglinzile pietrei”, în viaţa dobândită prin naştere. E firesc să se vadă, prin miracolul cuvântului, în „celelalte oglinzi”, în imaginile din ceea ce numim nefiinţă. Nu este resemnare, este acceptare senină a condiţiei umane, cu încrederea de origine divină existentă genetic în fiecare: „După moarte, - vrem sau nu vrem - / Ne naştem mereu / În fiecare pagină de carte, / În fiecare cuvânt al lui Dumnezeu. / După moarte – vrem sau nu vrem - / Ne naştem tăcând / În fiecare oglindă a pietrei, / În fiecare strălumină a unui gând”(2). Intuiţia mistică e cuprinzătoare în puterea de a accepta inevitabilitatea morţii şi de a trăi speranţa eternităţii.

            Valea Miracolelor este spaţiul mioritic: După moarte – vrem sau nu vrem - / O stea călătoare / Străfulgeră Ceruri, Carul Mic, Carul Mare - /Şi peste o vreme – răspoimâine, târziu - / Oglinzile pietrei ne ştiu, nu ne ştiu...”(3). Se poate vedea aici o mărturie de credinţă a poetului  ca parte a neamului spre veşnicie, după cum  crede şi C. Noica: „Neamul nostru rămâne, pentru că el participă, în felul lui, la eternitatea fiinţei”.(4)

            Ca motiv literar, în creaţia poetului, moara se trece printre cele „întemeietoare într-o ordine primordială a lucrurilor” (5).

            Moara, în viaţa satului românesc, ocupa un loc esenţial pentru existenţă. Pentru ţăran, obiectele nu se reduceau la scopul lor, treceau dincolo de realitatea obiectivă, într-un spaţiu al fiinţei.

            Fiecare moară avea personalitatea ei. Individualizarea se făcea prin limbaj. Două mori  de pe Varea Rudăriei se chemă ÎNDĂRĂTNICA DINTRE APE şi ÎNDĂRĂTNICA DE LA PERETE (6). Probabil că aceste mori demonstrează evidenţa inspiraţei, deoarece în Dalboşeţ se cunoscc morile Marineasa, Curiţoanea, Svaiţu Coşariu, Bâtuleasa, Răcăneaua, Stovana. Despre Îndărătnica dintre ape, o legendă spune că”dacă o laşi să meargă în gol o noapte în timp ce un om stă înlăuntru până dimineaţă, întinereşte, deoarece roata morii macină timpuî « îndărăt» ...(7)

            În DEX, se arată „ÎNDĂRĂTNIC, -Ă, îndărătnici, -ce, adj. (adeasea substantivizat) Încăpăţânat, recalcitrant, nesupus; p. ext. Stăruitor, perseverent. ♦ (Rar) Rămas în urmă, restanţier. [Var.: (reg.) îndărăpnic, -ă adj. – Îndărăt + suf. –nic.” În NODEX se notează şi sensurile nătâng, tenace.

            În DER, se precizează etimologia prin explicaţie:”de retro cu în- posterior, ca la alte adverbe”.

La Şăineanu, se întâlneşte explicaţia „care dă îndărăt” (primitiv despre cal)”.

Ca adverb, îndărăt înseamnă „în spate, în urmă, înapoi”. DEX reţine sensul „pe dos”, cu trimitere etimologică lat. in – de – retro. În DLRLC, se găsesc înţelesurile „invers” şi „întors”.

Se foloseşte, mai rar, ca prepoziţie( Merge îndărătul meu.), marca prepoziţiei, în  acest caz, fiind prezenţa articolului hotărât.

Poetul nu-şi reprimă caracterul pasional al expresiei lirice, dimpotrivă măreşte intensitatea, dacă gândim poezia prin extinderea de sens menţionată în DEX. E clar că putem vorbi despre moară ca element de „topos şi ethos într-o sinteză a universalului”, de moara vieţii.

În mod obişnuit, roata morii se învârteşte în sensul invers acelor de ceasornic, de la dreapta la stânga, pe direcţia de curgre a apei. Deşi am fost pe Valea Rudăriei, nu-mi amintesc cum funcţionau aceste mori. Ştiu însă că în satul meu natal, exista Moara lui Cloşan. Datorită condiţiilor specifice, apa cădea în făcaie pe stânga. La săparea ierugii, proprietarul pământului şi rândaşii au întâmpinat o dificultate. Ei au dat de o stâncă. Aceasta a determinat o deviere uşoară spre dreapta pentru a putea face zidul de partea stângă a clădirii propriu-zise

De mişcarea neobişnuită a roţii de moară se leagă vechi explicaţii legendare, amplificate de moartea zidarului, de întâmplări tragice în familia proprietarului pământului.

Îmi aduc aminte de o strigătură care, într-un moment de veselie, vorbeşte despre vremuri crude:

„Haida, tranţa, să sărim,

            Că ştim iarna ce păţim

            Cu coajă de gîrniţă,

            Cu mălăi din rîşniţă”(7).     

Antrenarea unei categorii morfologice, verbul a fi, în repetiţie adaugă conjuncţei copulative şi valoare intensivă. Din perspectivă sintactică., poezia se structurează pe treisprezece propoziţii, din care doar trei sunt unităţi în raport de subordonare, două  subordonate consecutive şi o atributivă.

Bănăţenismul „ni-s” e act de limbaj autentic şi, dincolo de spontaneitate, cuprinde o loialitate faţă de limba română prin graiul în care poetul a crescut.

Am reţinut din DEX semantismul depreciativ: „ netot, netoată, netoţi, netoate, adj., s.m. şi f. (Persoană) cu mintea mărginită, care pricepe greu un lucru, care acţionează fără judecată; (om) redus la minte; prost, nătărău, neghiob, prostănac. – Pref. ne- + tot”. Nu pot evita antonimele  inteligent, mintos şi nici sensurile reţinute de Scriban: întreg, incomplet, pe care le ştiu din graiurile almăjene, unde circulau şi expresiile „nu-i do tot” (la minte) şi „nu-i do tot” (nu-i plin). În DEX se precizează şi sensurile adjectivului nehotărât „tot”, folosit la singular: „întreg,; integral; complet; din care nu lipseşte  nimeni sau nimic”.

Viaţa noastră este foarte scurtă. Fără iubire este şi mai scurtă. Prin iubire se retrăieşte inocenţa copilărieiei. Totul se întâmplă sub vraja dorului, încât sufletul devine întreg, înlăturând starea de neîmplinire interioară„Şi mi-e sufletul netot”. E greu să atingi singur idealul şi atunci refacem perechea adamică.

Căutarea cuvântului şi apoi folosirea sa poetică se constituie într-o modalitate reflexivă de exprimare molipsitoare a adevărului de viaţă:

„Morile de pe râul satului meu / (altare de piatră / În care bună-dimineaţa / Se logodeşte pe roată) / Au un zâmbet sfios / Asemeni boabelor de grâu ...”  (9)

Filtrarea sentimentelor în cuvâtul românesc şi în sistemul de valori tradiţionale  e de-a dreptul fascinantă: „Aici pierd / şi câştig totul, / aici am Universul meu - /aici îmi pot lua revanşa / pentru slăbiciunea mea / de a fi sortit / să plec spre nicăieri. // Aici, în cuvânt, / sunt mai acasă, / îmi pun întrebări / şi pot să-mi răspund - / ca nişte oglinzi / de neoglinzi / mă îndrăgostesc // şi am curajul / să iubesc...(10)

Observaţiile prilejuite de poezia lui Iosf  Băcilă , existenţa altor creaţii literare româneşti cum ar fi Moara cu noroc de I. Slavici, Moara lui Califar de Gala Galaction, Venea o moarq pe Siret de M. Sadoveanu, mă determină să cred că se poate vorbi de o paradigmă folclorică a morii, pe care poetul o transformă într-o parabolă a vieţii şi a iubirii, a existenţei noastre printr-un cult al cuvâtului românesc

 

 

1. Băcilă, I., Amurguri înflorind sau poimâinele celorlalte oglinzi, Ed. Artpress, Timişoara, 2018, p. 100

2. Băcilă, I., Cuvinte, pietre, oglinzi, în volumul Oglinzi în inima pietrei, Editura Timpul, Reşiţa, 2002, p.75

3. Ibidem, p. 75                      

            4. Noica, C., Pagini despre sufletul românesc, Ed. Humanitas, 2010, p. 11

            5. Bota, I., Fals tratat despre „întemeierea” melancoliei –eseu asupra poeziei lui Iosif Băcilă - , Editura Timpul, Reşiţa, 2002, p. 6

            6. Vezi Dănilă Sitariu, Valea Almăjului – File de istorie şi credinţă, Editura Timpul Reşiţa, denumirile Îndărătnica din mijloc şi Îndărătnică de lângă cleanţ. În memoria mea s-au fixat denumirile auzite în anul 1967, când, fiind directorul Casei Raionale de Cultură din Bozovici, am participat la organizarea „SĂRBĂTORII LILIACULUI”la Eftimie Murgu, p 23

            7. Idem, Ţara Almăjului o Vale a Miracolelor, Editura Waldpress, 2000, p. 27

            8. Popoviciu, V., Monografia comunei Pătaş, Sol, grai, credinţă şi obiceiuri locale, Ediţie îngrijită de Ileana  Craşovan, Waldpress, Timişoara, p. 39

            9. Băcilă, I., Poem, în Drumul unei sărbători, Ed. TIM, Reşiţa, 2007, p. 75

            10. Idem, Cealaltă oglindă, în Oglinzi în inima pietrei, Ed. Timpul, Reşiţa, p.57

 

 

                             

 

 

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate