ION CÂRJA

Avocat, scriitor, poet, jurnalist

 
 Dr. ION CÂRJA

       Ion Cârja s-a născut pe 25 martie 1922, în Whitman, Logan County, West Virginia. Părinţii au emigrat în Statele Unite din Ardeal, România în 1909-1910. În februarie 1927, la vârsta de 5 ani se întoarce în România cu părinţii şi cei patru fraţi, stabilindu-se în comuna Mihai Viteazul, jud. Cluj.
       După terminarea claselor primare, urmează doi ani la Şcoala Normală din Târgul Mureş, pe care o părăşeşte, înscriindu-se la Liceul „Regele Ferdinand” din Turda.
       Ca elev de liceu, înfiinţează „Gazeta dela Turda” unde semnează cu pseudonimul Ion Cârja Făgădaru.
       Colaborează la revista literară „Abecedar”.
       Debutează cu volumul de povestiri despre viata moţilor din munţii Apuseni, intitulat „Cremene în apa vremii”.
       La terminarea liceului, în 1942, Ion Cârja se înscrie la Facultatea de Drept şi la Facultatea de Litere şi Filosofie, Universitatea din Cluj. În aceeiaşi perioadă urmează şi un an la Medicină.
       În timpul studenţiei desfăşoară o activitate cultural-literară, participând la cercuri şi cenacluri literare. Deţine funcţia de secretar general, al „Asociaţiei Scriitorilor din Ardeal” colaborând alături de Prof. Victor Papilian, preşedinte şi poeta Eugenia Mureşanu-Adams, vicepreşedinte. Din acest grup de intelectuali mai facea parte, Lucian Blaga, Ion Agârbiceanu, Părintele Florea Mureşanu, scriitor şi filosof al ortodoxismului, mort la Aiud în 1961, Mitropolitul Nicolae Bălan, Episcopul Nicolae Colan, Cardinalul Iuliu Hossu.
       În 1943 este arestat pentru activitatea lui ziaristică, dar după trei săptămâni este eliberat la intervenţia Prof. Univ. N. I. Herescu.
       După terminarea celui de al II-lea Război Mondial, continuă cu activitatea jurnalistică anti-comunistă şi participă la mişcarea de rezistenţă din Munţii Apuseni.
       În martie 1948 susţine doctoratul în Drept cu lucrarea „Încercări asupra revizuirii conceptului de democraţie în secolul XX”.
       Între anii 1949 şi 1964 este condamnat în total la 10 ani detenţie grea, la Cluj, Gherla, Aiud, Canalul Dunărea-Marea Neagră.
       În 13 mai 1965 reuşeşte să vină în Statele Unite, la matuşa sa Sanfira Burz din Detroit.
       Se stabileşte la New York în 1967, obţine o diplomă în serviciul social de la Fordham University şi lucrează la Department of Social Services of the City of New York. Universitatea din Columbia îi recunoaşte titlul de Doctor în Ştiinţe Juridice.
       Este co-fondator al „CONSILIULUI NAŢIONAL ROMÂN” (CNR), înregistrat la Albany în 22 iunie 1970.
       În 9 noiembrie 1970 se căsătoreşte cu Valentina Voicu. Au înfiat o fată cu numele Indira.
       Împreună cu fratele său Nicolae Cârja înfiinţează ziarul „Acţiunea Românească”, organ oficial al CNR-ului.
       Publică între anii 1969 şi 1974 cărţile „Întoarcerea din Infern” două volume, „Canalul Morţii”, tradusă în engleză şi „Tom Emperor of the Mountains”.
       Au rămas în manuscris: „Misterele Harlemului”, „Cartea iubirilor din Mituria”, „Prigoana”, „Înverşunarea” – în trei volume „Vâltoarea”, „Urgia” şi „Cărări”. În pregătire a lăsat romanele: „Blonda Oarbă”, „Omul din Creuzet”, „Iscarioţii” si multe alte povestiri şi poezii.
       A fost membru al „Asociaţiei Scriitorilor Americani”, al „Academiei de Ştiinţe Politice şi Sociale”, al Societăţilor Româneşti „Dorul” şi „Avram Iancu” din New York.
       S-a stins din viaţă, la numai 55 de ani, duminică 8 mai 1977, ora 22:30, la Spitalul ‚Flower & Fifth Avenue Hospitals”, unde fusese adus de urgenţă.
       După dorinţa sa a fost transportat în ţară, sâmbăta 14 mai 1977, unde îl aşteptau părinţii săi, Ion Cârja de 92 ani şi mama Iudifta, născută Candrea de 81 ani. Miercuri 18 mai a fost înmormântat la Biserica „Sfânta Maria” din Comuna Mihai Viteazul, alături de fratele mai mic, Constantin, care a murit cu un an în urmă în Detroit.

***

 Dr. ION CÂRJA pe ultimul drum
Dr. Ion Cârja pe ultimul drum într-un car tras de patru boi

DESTIGMATIZAREA EXILULUI ROMÂNESC

        În acest secol, prin excelenţă dualist, optarea pentru o poziţie sau alta, apare oarecum inevitabilă şi obligatorie. Urmare unui război mondial catastrofal, care a costat milioane de vieţi şi bunuri fabuloase, omenirea s-a trezit dintr-o dată, după încheierea ostilităţilor, cu mai multe probleme nerezolvate pentru fericirea sa, decât avea în momentul când ţarile lumii s-au aliniat pe o baricadă sau alta, cu credinţa fermă de a-şi salva idealurile spre care tindeau.
Analizând mai profund această stare de lucruri, s-ar părea că la originea lor ar prezida câteva cauze determinante, pe care le-am putea numi şi enumera: imposibilitatea oamenilor de a stăpâni colosul de cunoştinţe care ne-au năpădit de pe urma cuceririlor extraordinare ştiinţifice din ultimii ani, încât lumea nu a mai reuşit să îşi formeze viziunea unui nou umanism pe dimensiunea noilor valori, - adică, păşirea dintr-un ev într-altul - insecuritatea crescândă generată de bomba atomică capabilă să distrugă toată omenirea, de unde urmează o toleranţă periculoasă a lumii libere faţă de crâncena tiranie care a stat la baza clătinării secolului în preajma anilor 1940, apoi restricţiile medievale de circulaţie a oamenilor şi a ideilor şi, în fine, servitutea unor tradiţii complexe, aparent imposibil de convertit în noul context al lumii moderne în care vieţuim, astfel ca să o transformăm într-o energie vie, constructivă.
Aceste lucruri sunt valabile, din nenorocire, şi pentru noi Românii. Încercăm să ne ancorăm într-o luptă a ciclopilor fără să ne gândim că, în locul întâi, avem ceva de intreprins, de ajustat, în propria noastră casă năruită, pe care, oricum, ar trebui să o simţim mai aproape de sufletul nostru, decât orice în lume.

Ziarul  Acţiunea Românească, fondat de Ion Cârja şi Nicolae Cârja

Ziarul „Acţiunea Românească”, fondat de Ion Cârja şi Nicolae Cârja

Nu intenţionăm să detailăm toate aspectele negative care ne caracterizează postura debilă în încleştarea luptei necruţătoare angajată între cele două mari forţe ale lumii, cari definesc dualismul enunţat. Am dori să rămânem numai pe lângă câteva probleme mai apropiate interesului nostru imediat şi vital. Anume, am dori să pledăm pentru necesitatea unei mai serioase informări a intelectualilor cu pretenţii de mentori ai exilului şi, apoi, să semnalăm carenţa noastră lamentabilă în efortul pe care ar fi de dorit să îl manifestăm în revitalizarea tradiţiilor noastre specifice dictate de scara valorilor social-politice, în primul rând, care se impun cu stringenţă, Deci, ar fi vorba, de dedicarea întregii noastre atenţii aspectului cunoaşterii, înţelegerii, de orientare politică şi încadrare socială, sub noua constelaţie a lumii, care ne pretinde o lărgire a frontului de activitate.
Este de-a dreptul jenant şi nejustificat că, ceea ce ar trebui să fie considerat, lupta exilului românesc, să se cufunde cu acţiunile singuratice ale unor agramaţi, a unor indivizi lipsiţi de orice cultură elementară, certaţi cu gramatica şi limba română, anexe fără bun simţ şi trăgaci la teleaga unor străini, ca mercenari ai unor idei care nici într-un caz nu pot fi acelea ale Neamului românesc însclavizat.
Anumite auto-afişări cu caracter de "reprezentare naţională", cu puţine excepţii pe care le vom numi într-un editorial viitor, stigmatizează pur şi simplu întregul exil românesc. S-ar părea că Românii nu au avut niciodată sensul valorilor, că întotdeauna noi am fost slugi, că nu ştim limba noastră literară (sau nu avem), că nu avem probleme susceptibile de a fi discutate la un nivel academic, ci am rămas numai la abecedar şi catehism, şi nici pe acelea nu le-am deprins corect. De aceea, unii pretind că este mai bine să dăm cu tifla limbii noastre şi să o deprindem numai pe aceea a ţărilor unde ne aflăm şi viermuim, că doar asta este legea vieţii.
În al doilea rând, problemele care se promovează prin presa din exil rămân, în cele mai multe cazuri la periferia temelor primordiale a unui exil combatant, viguros, care ar trebui să dispună de un arsenal dotat pentru orice fel de bătălie, care să ţintească la atacul în inimă a duşmanului nostru de moarte: comunismul internaţional, în speţă, comunismul românesc sigrumător al libertăţii Neamului nostru.

De ani şi ani de zile, presa din exil se face ecoul unor probleme confesionale, printre altele, de ordin strict religios, care ar afecta direct interesul a circa 10,000 de persoane. Şefii de cult, caută să imprime confruntărilor jalnice, caracter politic, desbinând întreaga masă a Românilor, nu numai a enoriaşilor, în două strane, căutând să convingă lumea că toată buba stă aici şi, dacă nu vom afla soluţia ieşirii din acest cerc vicios, ne aşteaptă pieirea. După cum cineva dintre bieţii credincioşi, buni Români, de-altfel, dar ignoranţi în problemele politice subtile, se aşează lângă o strană sau alta, în fruntea cărora stau episcopii cu interese deosebite, de natură politică personală (nu naţională românească), oamenii riscă să fie stgmatizaţi: comunişti, filoruşi, legionari, trădători, etc.
Este timpul să se observe că, gâlceava pornită pe teme religioase a fost opera de mare succes a regimului comunist de la Bucureşti. Găsind slăbiciunea şi intensificând fricţiunile între Români pe tema celor două biserici, regimul comunist, prin agenţii săi, a reuşit să turbure la maximum mintea şi sufletul oamenilor, învrăjbindu-i până la moarte. În acelaşi timp, atenţia exilului a fost sustrasă în mod magistral de la adevărata lucrare subversivă a regimului comunist în lumea exilului, activitate care s-a practicat prin: înfiltrarea agenţilor camuflaţi, - veniţi cu duiumul în ultimul timp ca "refugiaţi" - în diferite comitete şi organizaţii româneşti, unde aceştia apar ca cei mai gălăgioşi şi înfocaţi duşmani ai comunismului; organizarea de festivităţi şi reuniuni, cu aducerea de artşti, scriitori, echipe de dans, etc., unde naivii sunt ademeniţi şi compromişi (cazul d-lui John W. Popescu, preşedintele Uniunii şi Ligii din Chicago, care a acceptat să pozeze pentru "Tribuna României" la un spectacol dat de N. Stroe la Chicago, în luna Ianuarie 1974, ori a câtorva zeci de "figuri" confuze ale vieţii româneşti din USA, care au onorat pe Nicolae Ceauşescu la un banchet de Sfântul Nicolae în 1973, la Cleveland, consilieri ai U. şi L., şi a celor două biserici din USA); înfiinţarea de lectorate şi catedre de diferite specialităţi (la Columbia University, Michigan, Main, Detroit, Texas, Harvard, etc.), plătite gras de guvernul român de pe spinarea bietului popor român îngenunchiat, pentru a se face propagandă în favoarea regimului impilator (străinii văd numai progrese în ţară, libertate şi abundenţă, acolo unde curg râuri de lacrimi, bântuie teroarea, mizeria şi sărăcia).
Iată numai câteva aspecte de tot tragice ale exilului românesc. În loc să ne ridicăm deasupra problemelor care ne înfruntă, făcând uz de cultura noastră, a celor exilaţi, prin priceperea şi privilegiul excepţional de care ne bucurăm trăind într-o lume liberă, ca să luptăm de la înălţimea poziţiei noastre, noi ne lăsăm târâţi în lupte religioase, a căror substrat noi l-am denunţat în repetate rnduri, ne denigrăm între noi, în loc să ne îndreptăm toată atenţia şi energia asupra conspiraţiei regimului prin agenţii strecuraţi între noi pentru antrenarea credulilor. În loc să vorbim străinilor despre tragedia ţării, ne vorbim nouă înşine despre lucruri care aproape că au devenit searbăde. Permitem, în schimb, comuniştilor să vorbească străinilor în scopurile lor, despre lucruri care pe ei îi avantajează, iar pe noi ne intrigă şi ne subminează misiunea naţională pe care trebuie să o prestăm fiecare dintre noi în parte.
Este nevoie ca, exilul să se ridice pe baricadele pe care momentul istoric critic îl dictează. Căutând să pătrundem în miezul ocultei care ne împrejmuie, ne apropiem mai mult de aflarea mijloacelor de distrugere a răului care ne învăluie.
Este vremea ca, exilul românesc să se trezească din letargie, să se alinieze într-un front unit românesc în cuget, vorbă şi simţire, nepartizan, neconfesional, pătrunzându-se de conştiinţa că în faţă nu ne este decât un singur duşman: comunismul rus, chinezesc, românesc, etc., oricum i-am spune.
Salvarea României din lanţurile în care se află, nu depinde de teorii, sloganuri, chiar tămâiate de ar fi. Exilul, azi, are nevoie de fapte dârze, abnegaţie şi muncă neobosită, cum ar fi: demascarea agenţilor, acţiuni de sabotare şi de boicotare a oricărei fel de întreprinderi a guvernului comunist în străinătate, înfierarea credulilor şi propovăduirea, pe toate căile, a nedreptăţii în care se chinuie Neamul românesc.
Exilul poate deveni o forţa şi noi suntem siguri că va deveni.

*** *** ***

Dr. Ion Cârja, conferinţă despre situaţia politică din România, în prezenţa  Dlui Gerald R. Ford, reprezentant în Congres. National Press Club, Washington (1965)

Dr. Ion Cârja, conferinţă despre situaţia politică din România, în prezenţa Dlui Gerald R. Ford, reprezentant în Congres.- „National Press Club”, Washington (1965)


Despre Dr. Ion Cârja şi activitatea sa:

       Un nou meteor apare pe firmamentul literaturii române, alaturi de clasicul Ion Creangă... Doamne ce talente poate să dea „Neamul Românesc”

Ziarul „România Viitoare”  
       Ion Cârja încă pe băncile liceului, vădea talent de scriitor. În cadrul Societăţii de lectură „Titu Maiorescu”, ce funcţiona pe lângă liceul „Regele Ferdinand”, s-a distins cu câteva creaţii literare, pentru care a fost premiat cu cărţi şi bani, iar în ultimul an de liceu, a fost ales preşedinte al acestei societăţii. Tot în acest timp a început să colaboreze cu articole de geo-politică, cu eseuri şi schiţe la mai multe publicaţii din regiunea Cluj.
Iacob STAN  
       Bătălia ideilor, în orice cadru social s-ar desfăşura ea, nu poate da roade folositoare şi valabile, decât atunci când protagoniştii dovedesc abundenţă de iniţiative şi inspiraţie intelectuală originală, pentru ca din încleştarea dintre ele, să se călească adevăratele soluţii, după care aşteaptă cu disperată sete, poporul român. În acest cadru, contribuţia originală, a Dr-lui Ion Cârja a fost excepţională, deoarece a conţinut permanent, acea sămânţă indispensabilă de provocare a resurselor intelectuale şi spirituale ale personalităţilor noastre publice sau politice, din diasporă şi din ţară, cu scopul de a găsi soluţii şi formule mai bune şi mai umane pentru fericirea oropsitului nostru neam.
Tiberiu HUMIŢA  
       Dr. Ion Cârja a fost un jurist de excepţie, un scriitor înzestrat, un jurnalist bine ancorat în realităţile triste ale vremurilor, dar mai ales mare luptător pentru adevăr şi dreptate în lumea exilului românesc.
       Scrierile sale au dat o nouă dimensiune posibilităţii de a proiecta ideile şi vederile pe ecranul acţiunilor practice, cu rezultate imediate sau mai îndepărtate.
       S-a remarcat drept un creştin ortodox care a avut o viziune clară asupra viitorului ortodoxiei americane, propunând unificarea celor două Episcopii şi afilierea lor la Patriarhia Ecumenică de la Constantinopol.
       Cărţile şi articolele lui au fost şi rămân documente de valoare istorică şi spirituală pentru timpul când le-a scris, dar mai ales pentru generaţiile viitoare.
Alexandru TOMESCU  

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate