ION DUMITRU

Poet, scriitor, jurnalist şi editor

 
ION DUMITRU

       DUMITRU, I. Ion;(ZĂRNESCU, I. Ion; DUMITRESCU, I. Ion) (27.08.1937, Boteni, judeţul Muscel, actualmente judeţul Argeş), marinar şi ofiţer –secund- în navigaţia fluvială, poet, scriitor, jurnalist şi editor. Fiul Elenei (n. Zafiu) şi al lui Ion A. Dumitru, zis şi Dumitrescu. De la vârsta de 2 ani şi până la 9 ani (1939-1946) a fost înfiat de mătuşa sa Maria (n. Zafiu) şi de către unchiul său Ioniţă Zărnescu, la Ciumeşti, comuna Miceşti, judeţul Muscel, actualmente satul Argeşel, comuna Miceşti, judeţul Argeş, unde a copilărit şi şi-a urmat primele clase primare (1943-1946) imatriculat sub numele de Ion Zărnescu. În toamna lui 1946 revine la părinţii naturali, domiciliaţi pe atunci la Tohanul Vechi, judeţul Braşov, unde urmează clasa a treia primară (1946-47) imatriculat sub numele de Ion Dumitrescu, nume sub care va fi cunoscut până la majorat şi sub care îşi va publica şi primele poezii. Urmează clasa a IV-a primară şi ciclul doi al Şcolii elementare, clasele V-VII, în comuna natală, Boteni, judeţul Muscel. În 1951 este pentru o jumătate de an elev la Şcoala profesională pentru industria cauciucului din Braşov (pe atunci Oraşul Stalin). Din 1952 până în 1955 urmează anii I-III, ai Şcolii Medii Tehnice de Marină Comercială, secţia ofiţeri de punte, cursă lungă maritimă, din portul Constanţa, sub numele de Ion Dumitrescu. În paralel se înscrie şi susţine examenele integrale de diferenţă la Liceul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, (1954-1955) obţinând Bacalaoreatul în 1956, sub numele de Ion Dumitru, nume sub care va fi cunoscut de acum înainte. Concomitent, începând din octombrie 1955, este angajat ca marinar pe navele fluviale ale Companiei de navigaţie NAVROM, navigând cu întreruperi pe traseul Sulina-Regensburg. A urmat doi ani cursurile f.f. ale Facultăţii de Geografie-Geologie din Bucureşti, pe care datorită meseriei le-a abandonat. În 1959 este avansat în funcţia de ofiţer stagiar fluvial, iar după examenul de Brevet pentru funcţia de ofiţer fluvial, lucrează în calitate de secund pe acelaş traseu. (decembrie 1960- august 13, 1961).
       La 13 august 1961 solicită azil politic în Republica Federală Germană, care i se acordă în ianuarie 1962, când se stabileşte la München. În perioada de acomodare în Germania este angajat succesiv la mai multe firme între care: Optische Werke Rodenstock, München,, ca şlefuitor de obiecte optice (martie-iulie 1962) Din august 1962 până în mai 1963 este angajat la compania de navigaţie Rhenania - Rheinschifartsgesellschaft AG. Duisburg, în navigaţia Rhinului, între Basel - Rotterdam - Anvers, etc. şi pe râurile şi canalele navigabile din Germania. În iunie - septembrie 1963 se află la Freiburg cu intenţia de a-şi continua studiile la Universitatea din localitate. În acest răstimp cu promisiunea unei burse ajută voluntar la Biblioteca Română şi Institutul Român de Cercetări din localitate, operă a exilului român. În toamna lui 1963 se întoarce la München, unde se stabileşte definitiv. Lucrează mai întâi ca muncitor necalificat la fabrica de bere Löwenbreu – München, şi apoi ca recepţioner de noapte la Hotel am Hofgarten, München, perioadă în care se înscrie la un curs de germană la Universitatea din München, şi totodată îşi definitivează şi publică primul volum de versuri Flori din furtună, München, 1964. Din iunie 1964 şi până în iunie 1992 este angajat ca redactor de ştiri radio în calitate de monitor, senior monitor şi ajutor de şef de secţie la News Department, Romanian Monitoring Section, Radio Free Europe – Munich, Germania (16 iunie 1964-iulie 1991); apoi în treaning ca speaker şi producer la Departamentul Românesc de la Europa Liberă (octombrie 1991); şi în final secretar, inginer de sunet şi manipulator tehnic la secţia comunicări şi recepţii a Departamentului Românesc de la Europa Liberă (Noiembrie 1991-iunie 1995), când este concediat, odată cu mutarea acestui post de radio la Praga. În perioada iulie 1995- iulie 1997 este şomer. Din august 1997 este pensionar şi locuieşte ca rezident – cetăţean român - cu sejur permanent la München. Căsătorit cu Hilde (n. Hintze) Dumitru, de origine şi cetăţenie germană, cu care are două fiice căsătorite: Doina Isabella (n. Dumitru, 1965) Wüstinger, la Starnberg, Bavaria, şi Alexandra (n. Dumitru, 1966) Rudmann, la Freiburg in Breisgau, Baden, din partea cărora au 2 nepoţi şi 3 nepoate.

       Preocupări şi activităţi literare, publicistice, politice, sociale şi culturale:

       Începe să scrie poezie din şcoala elementară. Din februarie 1952 şi până în august 1955 frecventează regulat întrunirile cenaclului literar de la Casinoul din Constanţa, condus de profesorul şi poetul Grigore Sălceanu, sub a cărui îndrumare îşi prezintă primele poezii. În august 1955, la îndemnul prietenilor din cenaclu şi de la Liceul „Mircea cel Bătrân” se înscrie la examenele de admitere la Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu” din Bucureşti. Participă şi reuşeşte la examenele scrise dar nu i se permite participarea la examenele orale, datorită lipsei Diplomei de Bacalaureat, şcoala fiind transformată din anul respectiv în secţia de Critică şi Creaţie Literară, în cadrul Facultăţii de Filologie, de la Universitatea din Bucureşti. Diploma o obţine în 1956. Deşi nu i-a reuşit, această tentativă de studiu, ea i-a înlesnit un contact fructuos şi prietenii, cu tinerii care şi-au încercat şansele şi care se vor afirma ulterior ca scriitori şi poeţi. În perioada octombrie 1955 - august 1961, cât a funcţionat ca navigator pe Dunăre şi ca student la f.f. la facultatea de Geografie- Geologie, de la Universitatea din Bucureşti, a frecventat cenaclurile din porturile dunărene, între care cenaclul „Hristov Botev”, din Brăila (1956-1959) a jucat un rol deosebit în formarea sa. La ziarul „Înainte”, din Brăila, i s-au publicat primele colaborări: poezii, îndeosebi pasteluri, note de călătorie şi reportaje. Sporadic a participat şi la cenaclurile literare din Cernavodă, Galaţi, Giurgiu, Târgu Jiu, Tulcea, Turnu Severin, şi implicit la cenaclul „I.P. Pincio” şi la cenaclul „G. Bacovia”, din Bucureşti. Câteva colaborări i-au apărut în „Viaţa Nouă” din Galaţi, ziarul „Munca” din Bucureşti şi „Ramuri” din Craiova.
       După rămânerea în Germania se integrează în comunitatea românilor din exil şi ia parte la manifestările acestora, cu caracter cultural, religios, social, politic şi publicistic. Devine colaborator la „Stindardul”- Eichenau; „Buletinul Asociaţiei Românilor Liberi din Germania şi Berlinul Occidental” – München, „Cuvântul în Exil” – Freising, la revista „Drum” şi ziarul „America”, S.U.A., „Cuvântul Românesc”, ş.a.
       În martie 1964 îi apare la München, volumul de versuri „Flori din Furtună”. Începând din 1964 ia contact cu Societatea Academică Română condusă de Msgr. Dr. Octavian Bârlea şi participă cu comunicări la congresele anuale ale acesteia, cu materiale consacrate vieţii culturale, ştiinţifice, sociale şi politice din R.S.S. Moldovenească - cu accente asupra aspectelor rusificării forţate. Graţie acestor preocupări îşi amplifică colaborările la presa din exil pe teme ca: „Distrugerea valorilor cultural-istorice în complexul acţiunii de rusificare a Basarabiei şi Bucovinei de Nord” în „Buletin insformativ al ARLG”, München, nr. 1-3, septembrie 1966, în publicaţia „Acţiunea Creştin Socială Română”, editată de asociaţia cu acelaş nume de la München, şi condusă de generalul Ion Gheorghe. Între timp elaborează studiul „Forme de Etnocid în U.R.S.S. – Un plan sistematic de rusificare forţată în Basarabia şi Bucovina de Nord-, apărut la Editura Avdela - Cenad, în 1969, la München, şi primit cu interes de exilul şi emigraţia românească. Din 1969 începe să colaboreze la Revista Scriitorilor Români, editată de Mircea Popescu la Roma sub auspiciile Societăţii Academice Române. (nr.8/1969; nr. 11/1972; nr. 12/1973).
       Împreună cu soţia, Hilde Dumitru, iniţiază, începând de la 23 martie 1969, la domiciliu – în Siegfriedstr.3, Cenaclu literar-artistic de la München, găzduit din martie 1970 la Haus der Begegnung, München, Rumphordstr 21, cu adresa de referinţă la domiciliul fondatorului, devenit după patru ani de existenţă (din 1973) „Cenaclul Literar- Artistic APOZIŢIA”, nume sub care a funcţionat până în ianuarie 1988, când a fost transformat în persoană juridică, sub numele de Societatea de Cultură, Ştiinţă, Artă şi Literatură Germano-Română „Apoziţia” e.V., I.D. devenind primul preşedinte ales (Ianuarie 1998 - mai 2001). Între (ianuarie 2008 – ianuarie 2010) este din nou ales preşedinte executiv al acestei societăţi care între timp şi-a simplificat numele în Societatea de Cultură Româno-Germană „Apoziţia” e.V.
       Începând cu 1973, în paralel cu organizarea întrunirilor lunare ale cenaclului, I.D. se ocupă personal de redactarea şi editarea pe cont propriu a revistei „Apoziţia” Nr.1/1973; Nr.2/1974; Nr. 3/1975 în care, alături de alte colaborări, îşi publică şi o parte din poeziile şi poemele sale inedite, sau alte contribuţii.

ION DUMITRU - Apozitia, Revista Scriitorilor Români

       La 15 octombrie 1976 I.D. fondează la München ceea ce se va afirma ca Jon Dumitru Verlag, (adică Editura Ion Dumitru) în cadrul căreia creiază, între alte colecţii, şi Colecţia „Apoziţia”, ca parte a susnumitei edituri, al cărui finanţator, responsabil şi garant personal a fost. În acest cadru îşi continuă şi editarea revistei „Apoziţia”, începând cu nr. 4-5/1976-77.
       Jon Dumitru Verlag a funcţionat timp de 22 de ani, editând peste 80 de titluri de cărţi şi publicaţii semnate printre alţii de: Mihaela Ghelmegeanu Lausch, Nicolae Novac, A (Aristide) Burilianu, Giorge Ciorănescu, Vlad Georgescu, I. G. Duca, George I. Duca, Larry Watts, Alexandru Gonţa, Pavel Chihaia, Vlad Stanomir, Remus Radina, Cicerone Ioniţoiu, Doru Novacovici, Virgil Ierunca, Ion Şiugariu, Ioan Dan,:. G. Calciu, G. Băltean, Mihai Eminescu, Constantin Dumitrescu, Ion Caraion, Noel Bernard, Mihai Mărculescu, Radu Câmpeanu, C-tin Cesianu, Liviu Mihai Nicola; Florin Boiţeanu şi Dinu Zamfirescu, George Bălan, Petre Săuşanu, Ion Dumitru, Radu Bărbulescu, Sextil Puşcariu şi Teodor Naum, Viorel Marcu, Lucian Blaga, Cornelia Vissarion Mănuceanu, Vasile Mănuceanu, Nicolae Baciu, David B. Funderburk, Teresia B. Tătaru, ş.a. Editurii sale i-a revenit onoarea publicării memoriilor inedite ale lui I.G. Duca, Amintiri Politice, în trei volume, memoriile lui George Duca, Cronica unui Român în veacul XX, în trei volume; Alexandru Gonţa, Românii şi Hoarda de Aur, 1241-1502, Pavel Chihaia, Tradiţii răsăritene şi influenţe occidentale în Ţara Românească, Vlad Georgescu, Istoria ideilor politice româneşti (1369-1878), Virgil Ierunca, Piteşti, Colecţia Editurii „Limite” – Paris, Ion Şiugariu, Sete de ceruri, Versuri – volum antologic -, cu prefaţa de Vintilă Horia, Constantin Dumitrescu, Cetatea Totală – Comunismul despuiat de legende-, Ion Caraion, Insectele Tovarăşului Hitler, şi revista „Correspondance Nr.1, Noel Bernard, aici e Europa Liberă, George Bălan, Nebănuitul Eminescu, Sextil Puşcariu şi Teodor Naum, Îndreptar şi vocabular ortografic George Ciorănecu, Bessarabia Disputed Land Between East And West, Cornelia Vissarion- Mănuceanu, Vasile Mănuceanu, Foamea de adevăr, Nicolae Baciu, Agonia României, David B. Funderburk, Un ambasador american între Departamentul de Stat şi Clanul Ceauşescu, şi multe altele.
       Tot la Jon Dumitru Verlag – München s-a editat şi primul săptămânal românesc din exil, „Săptămâna Müncheneză”, cu apariţie în fiecare Joi, (decembrie 1975 - decembrie 1978); Director, administrator şi redactor responsabil: Ion Dumitru; Editor: Jon Dumitru Verlag, München; Între angajaţii editurii care şi-au asumat benevol şi răspunderi de redactori au fost: Radu Bărbulescu, Ioan Bodiu, George Stana. Colaboratori externi neremuneraţi: Cornel Armeanu, Georges Astaloş, George Bălan, Pavel Chihaia, Alessandro Cifarelli, Silvia Cinca, George Ciorănescu, Ioan Dan, Ion Ghica, Vasile Iliescu, Nicolae Munteanu, Titu Popescu, Eugen Raţiu, Liviu Rusu, Teresia B. Tătaru, Ion Varlam, Despina Verzeanu, Valentin Verzeanu ş.a.
       În 1995 I.D. a fondat la Snagov şi Bucureşti firma „Mediana- Edit” s.r.l., cu profil editorial şi casă de difuzare, desfiinţată în 2005, unde, între altele, a apărut – în coeditare cu JDV, volumul de editoriale Vlad Georgescu, România anilor 80, antologat de Gelu Ionescu şi cinci numere din ghidul cultural „Bucureştiul actual”.
       Ion Dumitru a fost membru activ, membru fondator şi membru în conducerile mai multor organizaţii care au activat în exil şi diaspora precum: Asociaţia Românilor Liberi din Germania, Asociaţia Românilor din Sudul Germaniei, Acţiunea Creştin Socială Română, Asociaţia Românilor din Sud-Vestul Germaniei, Uniunea Mondială a Românilor Liberi, Fondul de Ajutor al Românilor din Germania (FARG), Liga Românilor din Exil – în Germania- pentru, drepturile omului, membru la Uniunea Jurnaliştilor din Bavaria, Asociaţia româno-germană a scriitorilor din München şi Bavaria, membru al Institutului de cercetări - Biblioteca Româna din Freiburg i.Br., membru fondator al Asociaţiei Alianţa Civică München, iar din 2003 membru în Uniunea Scriitorilor din România. După 1990 a colaborat la revista „Observator”- München, iar în ţară, la mai multe publicaţii, între care: revistele „Tomis”, „Luceafărul”, „Ex- Pontos”, „Ardealul Literar”, „Ziua Literară” „Antarex” – Galaţi, unde a fost cooptat în comitetul de redacţie pentru Germania, precum şi la diferite emisiuni de radio şi televiziune cu interviuri şi grupaje de versuri, etc. In 2006, 2007, 2008, 2009 colaboreazä cu grupaje de versuri inedite la noua serie a revistei „Apozitia”-München, reaparuta sub directia Dr. Ghe. Sasarman. În 2000 i-a apărut la Editura Eminescu volumul de versuri Pe urmele mirajelor.
       Începând din octombrie 1997, odată cu jubileul de 20 de ani ai editurii Jon Dumitru Verlag – Muenchen, împreună cu Doamna Lucia Soreanu, Aachen, este iniţiatorul şi organizatorul ediţiilor din 1998, 2000 şi 2002 ale concursului pentru premiul de poezie „Ion Şiugariu” de la Bucureşti, în urma cărora, în 2005 a elaborat „Antologia participanţilor la concursurile pentru premiile de poezie Ion Şiugariu”, apărută la editura „Memoria”, Bucureşti. În 2006, sub titlul: „Din vremi împărăteşti” i-a apărut la Editura „Fundaţia Memoria” – Bucureşti, primul volum din trilogia „La început de patimi şi de joc”- Epos subiectiv al unei copilării – Poeme; în 2008, la aceeaşi editură, volumul II. din aceeaşi trilogie, „Decriptând mirajele iubirii”, -Poeme-, Partea I-a din ciclul cu acelaş nume; şi tot în 2008, tot la Editura „Fundaţia Memoria”- Bucureşti, i-a apărut a doua parte din ciclul „Decriptând mirajele iubirii”, intitulată „La baştina fiului rătăcitor” cel de al treilea volum din trilogia „La început de patimi şi de joc”- Epos subiectiv al unei copilării-Poeme.
       În 1990 a primit premiul Academiei Româno-Americane (ARA), pentru întreaga sa activitate în slujba afirmării libertăţii cuvântului, democraţiei şi drepturilor omului. În 2004 a fost cooptat ca membru în Consiliul de Garanţie Morală al Institutului Naţional pentru Memoria Exilului Românesc, Bucureşti, iar în 2005, în cadrul festivalului de poezie „Antares” de la Galaţi, a primit distincţia de „Cavaler al Ordinului Danubian”.

 
 
*** *** ***

"PROCESUL DE APROPIERE ŞI CONTOPIRE A NAŢIILOR", MASCĂ OFICIALĂ A RUSIFICĂRII ÎN BASARABIA ŞI BUCOVINA DE NORD

       În complexul conceptului de deznaţionalizare şi rusificare, lentă ori forţată, a naţiunilor ori grupărilor naţionale din cuprinsul Uniunii Sovietice, apare, în ultima vreme, alaturi de numeroasele metode şi mijloace neoficiale (sau considerate neoficiale), o poziţie oficială cu cea mai mare greutate în ansamblul intenţiilor amintite. Aceasta poziţie oficială - obiectiv de prim ordin al politicii Partidului Comunist şi al Statului Sovietic -, o găsim în formularea, devenită tot mai frecventă, de "proces al apropierii şi contopirii naţiilor şi naţionalităţilor". Câmpul experimental al acestei noi formule, îl constituie Basarabia, Bucovina de Nord, Ţările Baltice Baltice ş. a.
       Nu demult, la congresul al XXIII-lea al PCUS de la Moscova, Ivan Ivanovici Bodiul, prim-secretar al CC al organizaţiei de partid din R. S. S. Moldovenească, afirma, la intervenţia sa, că: "În ceea ce privesc problemele contactului dintre naţiuni în diferite sfere ale dezvoltării sociale, procesului apropierii şi contopirii naţiilor, acestor chestiuni li se acorda o atenţie vădit insuficientă. Ca urmare sunt ştiinţific slab fundamentate principiile generării şi formării noilor trăsături şi particularităţi internaţionaliste ale culturii comune, tradiţiilor, limbii..."
       În ce măsură este îndreptăţită nemulţumirea domnului Bodiul, vom vedea mai jos. Pentru moment, să luăm însă notă de modul în care "cercurile ştiinţifice şi academice sovietice", au căutat să se conformeze idealului de deznaţionalizare şi rusificare.
       Revista "Comunistul Moldovei", Nr. 1, din Ianuarie 1967, publică o sumară relatare de la "Conferinţa ştiintifică pentru dezvoltarea şi apropierea naţiilor şi naţionalităţilor sovietice", organizată de Ministerul Învăţământului Public al RSS Moldovenşti şi Institutul pedagogic de stat "Taras Sevcenko" din Tiraspol, între 15 şi 17 Decembrie 1966 la Tiraspol şi la care au participat: "lucrători ştiinţifici de la Academia de Ştiinţe a RSS Moldoveneşti, conferenţiari de la catedre de ştiinte sociale, de la Şcoli superioare din Moldova, de la universităţile din Moscova, Rostok, Daghestan, de la Institutul agronomic din Kazan, Institutele Politehnice din Riga şi Lwow, de la Institutele Pedagogice din Moghiliov şi Cerkasy, Institutul Pedagogic din Baku, Institutul de Filozofie al Academiei de Ştiinţe a URSS, lucrători de partid şi jurnalişti. Au fost prezentate 27 rapoarte.
       Cred că cele înşiruite mai sus relevă cat se poate de bine, amploarea şi marea anvergură de care s-a bucurat conferinţa, importanţa ce i-a fost acordată.
       Din sumara relatare asupra conferinţei, umflată exagerat cu lozinci, mistificări şi denaturări, este destul de dificilă o conturare clară a problemelor dezbătute şi a hotărîrilor adoptate. Desprindem totuşi, unele dintre criteriile şi formele ideologice ale conceptului rusificării.
       În raportul "Prietenia popoarelor din URSS, izvor de forţe în lupta pentru comunism", prezentat de D. S. Cornovan, secretar al CC al PC. din RSSM, în şedinţa plenară a conferinţei, se pretinde că:
       "Un rezultat însemnat al politicii naţionale din URSS este faptul că în perioada construcţiei socialismului în ţara noastră s-a format o nouă comunitate istorică de oameni, norodul sovietic. Popoarele din Uniunea Sovietică au mult comun: Patria socialista URSS, economie, relatii de productie, o structură de clasă, concepţia marxist-leninistă despre lume, un ţel comun - construirea societăţii comuniste. S-au format trăsături noi, internaţionaliste, în moralul şi psihologia oamenilor noştri, încrederea adâncă şi devotamentul pentru cauza comunismului, patriotismului sovietic, care îşi află expresia în dragostea neţărmuită nu numai faţă de patria socialista, dar şi faţă de întreaga comunitate socialistă a popoarelor, intoleranţa faţă de vrajba naţională şi rasială... Munca liberă a dat naştere unor aşa trăsături comune ca entuziasmul în muncă, spiritul inovaţiei, a iniţiativei constructive, colectivismul şi întrajutorarea tovărăşească. Aceste calităţi comune generate de noul tip de relaţii sociale, se îmbogăţesc mereu, se întăresc şi se dezvoltă. Norodul sovietic reprezintă o ambianţă armonioasă de calităţi internaţionale şi naţionale. Fiecare naţie socialistă îşi aduce contribuţia la patrimoniul comun al economiei şi culturii ţării. În sfera economică aceasta îşi află expresia în dezvoltarea planică a întregii ţări şi a fiecarei republici în parte. În sfera culturală a popoarelor din URSS, internaţionalul, generalul, există în naţional, specific, şi se manifestă prin mijlocirea lui. Acţiunea acestor două tendinţe în relaţiile naţionale are o însemnătate exceptională. Adevăratul internationalism se dezvolta pe baza înfloririi în fiecare naţie, a tot ceea ce este înaintat, progresist."
       Aşadar, observăm ca strategia rusificării are în vedere atât elernentul subiectiv, cât şi pe cel obiectiv. Experimentul subiectiv constă în crearea artificială, - în laboratoarele ideologiei sovietice -, şi apoi prornovarea asiduă şi arogarea pretenţiei de veridicitate a unor "sentimente" inovate, a unor mistificari şi aberaţii, cum ar fi "noua comunitate istorică", "norodul sovietic", "patria socialistă URSS", "relaţii de producţie", "structura de clasă", "marxism-leninism", "ţel comun" etc. Se pretinde "apariţia unor noi trăsături în caracterul, moralul şi psihologia oamenilor", cum ar fi "internaţionalismul", încrederea şi devotamentul pentru comunism, patriotism sovietic, entuziasm în muncă, spirit de inovaţie, iniţiativă constructivă, tovărăşie, colectivism etc. Într-un cuvânt, acestea sunt maximele, ori formele intimidării psihologice, cu care se manevrează şi se va manevra pentru crearea atmosferei şi mediului propice aplicării celorlalte măsuri din conceptul rusificării, de natură economică, socială, juridică, administrativă etc. Pe plan obiectiv, strategia rusificării pune în centrul preocupărilor sale cercetarea şi stabilirea pe baze cât mai exact ştiinţifice a fenomenului istoric, social, economic şi cultural al naţiunii sau grupului naţional respectiv, cercetări ce au însă doar caracter de culise şi cu ajutorul cărora, la rândul lor, experţii şi iniţiatorii acţiunilor de rusificare caută soluţiile cele mai oportune scopului, şi totodată cele mai eficace forme de contracarare rapidă a manifestărilor de rezistenţă, de neconformare şi revoltă. Iată ce susţine domnul Cornovan în această privinţă:
       "Rezolvarea justă a raportului dintre international şi naţional în noua comunitate istorică, poate fi asigurată numai pe baza cunoaşterii ştiinţifice a legităţilor obiective de dezvoltare a relaţiilor naţionale. Ignorarea acestui fapt, evident, duce în fond la înviorarea rămăşiţelor naţionaliste şi şovine".
       Axat pe cele două linii strategice, inovarea noului fond subiectiv pe de o parte, iar pe de alta -in plan obiectiv-, stabilirea exactă a adevărului istoric în dependenţa de relaţîile dintre naţiunile ori grupările naţionale respective, conceptul rusificării este condamnat de la început la impotenţă, cele "două sensuri de acţiune fiind într-o permanentă discordanţă şi antagonism. Recunoscând realitatea istorică, se prejudiciază implicit baza subiectivă a conceptului şi, întocmai, dând prioritate formulei subiective (artificiale), se impune renunţarea la adevărul istoric. Prin urmare, inovarea noului fond subiectiv pretinde inovarea, mistificarea şi deformarea fenomenului istoric real, fapte care fac ca întregul concept de rusificare să aibă aspectul unui imens castel de cărţi de joc.
       În continuarea raportului, domnul Cornovan mai afirmă, printre altele, că:
       "Rămăşiţele de naţionalism se manifestă de regulă în faptul că se minimalizează sau se ignorează procesul legic al apropierii naţiunilor socialiste. În sfera economică, aceasta îşi găseşte oglindirea în tendinţa spre izolare economică, spre localism în realizarea sarcinilor de însemnatate pentru întregul stat, iar în sfera culturii şi ideologiei în apărarea şi preamărirea tradiţiilor şi obiceiurilor vechi, în idealizarea trecutului şi camuflarea contradicţiilor sociale şi de clasă din istoria popoarelor".
       Din aceste afirmaţii constatăm nu numai neputinţa sau lipsa de reazem a pretinsului "proces legic de apropiere a naţiilor socialiste", ci în acelaşi timp ni se certifică chiar de domnul Cornovan durabilitatea indiscutabilă ce o are fondul subiectiv real, tradiţional, care îşi află expresia în apărarea atât instinctivă, cât şi conştientă a caracterelor individuale, proprii şi fireşti ale naţiunii sau grupului naţional respectiv. Acestea se oglindesc şi în "minimalizarea şi ignorarea procesului legic al apropierii naţiilor socialiste", în "tendinţa de izolare economică", în „apărarea şi preamărirea tradiţiilor şi obiceiurilor vechi", în "idealizarea trecutului", în credinţă etc. Armonia dintre fondul subiectiv real şi cel obiectiv este atât de desăvârşită, încât singurul refugiu pentru strategii noii formule naţionale îl constituie, - ca de altfel pentru întregul fenomen social-politic sovietic în ansamblu -, exagerarea pe cât posibil a unor anomalii istorice, neesenţiale, aşa-zisele "contradicţii sociale şi de clasă din istoria popoarelor".
       Continuând prezentarea raportului lui D. S. Cornovan, în relatare se mai arată:
       " ... raportorul a examinat chestiunea egalării nivelelor de dezvoltare economică a republicilor unionale, perfecţionării, organizării de stat naţionale, desfăşurării democraţiei socialiste. precum şi unele probleme teoretice privind apropierea naţiilor socialiste, dispariţia deosebirilor naţionale în psihicul. cultura, tradiţiile şi traiul oamenilor sovietici, despre necesitatea dezvoltării nestingherite a limbilor naţionale şi studierea benevolă a limbii ruse, ca limba de comunicare a naţiilor şi de colaborare a popoarelor din URSS. ca puternic mijloc de punere în contact a fiecărei naţiuni şi nationalităţi cu realitaţile culturale ale tuturor celorlalte popoare şi cu cultura universală. Procesul formării unei limbi internationale este dictat de cerinţele practice ale statului sovietic multinaţional şi constituie una din legităţile de dezvoltare a relaţiilor prieteneşti dintre popoarele URSS-ului. Acesta-i un fenomen adânc progresist care uşurează colaborarea şi comunicarea oamenilor în procesul producţiei, în activitatea obştească şi politică. În încheiere, D. S. Cornovan i-a chemat pe învăţaţii moldoveni să participe mai activ la elaborarea ştiinţifică a problemelor privind naţia socialistă moldovenească, apropierea, influenţarea şi îmbogăţirea ei reciprocă cu popoarele frăţeşti din URSS, cât şi a altor chestiuni ce reies din politica naţională a partidului nostru.”
       Găsesc inutilă comentarea citatelor de mai sus, acestea vorbind de la sine şi pe întelesul tuturor. Cele câteva nuanţe duplicitare şi de paralelism, cum ar fi "dezvoltarea nestingherită a limbilor naţionale", situată într-un plan, şi "procesul formării unei limbi internaţionale, dictată de cerinţele practice ale statului sovietic", într-al doilea plan, se contrazic şi nu numai că nu au darul de a convinge, dar formularea lor apare ca fiind dictată de cerinţe pur tactice, de păstrare a pretinsului tact cuvenit în problema naţională...
       În concluzie, reflectând asupra tuturor citatelor de mai sus, aflăm confirmarea incontestabilă a două realităţi, a două stări de lucruri, reversibile, şi anume: pe de o parte strădania furibundă de rusificare, etnocidul însotit de eforturile de îndoctrinare cu orice preţ, îndoctrinarea având scopul de legalizare şi acceptare a etnocidului ca ideal politic, iar pe de alta parte, zădărnicia tuturor acestor monstruozităţi, respinse cu hotarîre şi tenacitate, cu tot mai mult curaj, de către românii basarabeni şi bucovineni.

*** *** ***

 
Umbra

Palmă de înger pe ţâţele nopţii
Umbra sărută fumul din buze.
Şarpe zvâgnind în patul de iască
Zâna încalecă ora...
Călău şi diac muşcă piersica florii!

Prinsă-ntre linii,
Dihania frânge zăbala,
Scapă din hăţuri!
Lâncedă,
Marea adoarme tempesta-n epave.
Bazarul stă vraişte,
Pustiul îl urlă şacalul...
Doar gândul,
Uitat între pulpe,
Citeşte jurnalul...
Umbra sărută fumul din buze.

 
Cadenţe

Din adierea nisipului
Adolescentă se-adapă ispita!
Râs văduvit dansează-n tufişuri,
Accentele gem în cascade...

Voluptatea e încă virgină
Şi-urcuşul e lesne.
Sărut întunericul, - sfios ca o fecioară -,
Şi-n bâjbâieli de violă
Cuprind infinitul...
Dar murmurul dorului
Se strânge în cristale
Şi-nspăimântată,
Pasărea cadenţelor
Se frânge-n arcade!

Râs văduvit
Dansează-n tufişuri...

       Ion Dumitru şi contribuţia sa la cultura exilului românesc

       Ion Dumitru vădeşte capacitatea de a cuprinde în braţele şi mintea sa cele mai caracteristice stări ale emigrantului român, dornic de a se realiza şi servi într-o ţară adoptivă, cauzei drepte a poporului său.
       Jon Dumitru Verlag (Editura Ion Dumitru), München, a fost una din izvoarele de carte românească în exil. Timp de 22 de ani, aici şi-au editat operele scriitorii români reprezentativi care forţati de vitregiile istoriei au părăsit ţara. Tot la această editură s-a tipărit primul săptămânal românesc din exil, „Săptămâna Müncheneză”, cu o largă arie de difuzare.
       Ca publicist şi poet se remarcă prin diversitatea temelor, profunzimea analizei, stilul metaforic, subînţelesul plin de înţelesuri.

Alexandru TOMESCU
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate