ION HALMAGHI

Profesor, eseist, publicist

 
ION HALMAGHI

       Ion Halmaghi s-a nascut la 20 decembrie 1918 in Alliance, Ohio, unde parintii sai emigrasera. La varsta de sase ani si jumatate s-a intors cu familia in Romania intregita.
       Scoala primara si liceul le-a urmat la Sibiu. A absolvit Facultatea de Filosofie la Universitatea din Bucuresti in 1941. Peste vointa sa si impotriva legii, fiind cetatean american, a fost mobilizat pe frontul din Crimea.
       A suferit ororile inchisorilor comuniste timp de 15 ani.
       In 1965 s-a stabilit in Statele Unite. A urmat studii de bibliologie, si inca student fiind a ocupat functia de bibliograf al sectiei umanistica a Universitatii din Pittsburgh.
       Intre timp a functionat ca profesor; predand cursuri de filosofie, romanica comparata, limba româna si despre civilizatia si cultura româneasca.
       A facut parte din colectivul de fondare a „Institutului de Cercetari Romano-American” de pe langa Universitatea din Pittsburgh, Pennsylvania, ocupand si functia de director.
       A colaborat in presa exilului la „America” organul oficial al „Uniunii si Ligii”, „Cuvantul Romanesc” din Hamilton, editor George Balasu, unde a avut pe ultima pagina permanent „Cronica vremii” semnata cu pseudonimul Ion Boieru si la altele. A fost redactor si mai tarziu sufletul revistei „Drum” fondata de Nicolae Petra si Vasile Posteuca.
       A participat cu regularitate la „Saptamanile Campului Romanesc” de la Hamilton, Ontario, Canada, si la editiile ROMFEST. Publica cartea „Criza politica contemporana si exilul romanesc” la Editura Criterion Publishing (2004).
       Dupa pensionare s-a retras la Sibiu, Romania.

 
Exilul romanesc si Nasterea Domnului

       Ne apropiem de Sfanta Nastere al lui Iisus, Mantuitorul nostru. Suntem oare pregatiti sufleteste sa intelegem propria noastra existenta, propriul nostru destin de pelerini in lumea larga?
       Ne-am risipit in lumea toata, in toate colturile pamantului, cu ganduri frumoase, cu idealuri morale, cu doruri fierbinti, cu dragoste de neamul din care ne-am rupt, de tara din care am plecat. In cursul anilor insa, ne-am lasat subjugati de materialismul veacului in care traim, caci ne-am integrat in alte moduri straine de viata si am ajuns sa cautam numai bucurii si placeri cotidiene, efemere.
       Prin farmecele si tentatiile lumii libere ne-am indepartat poate, de la puritatile vietii spirituale. In felul acesta ne-am pierdut o parte libertatea interioara, cea mai bogata si rodnica dintre libertati, a spiritului. Am inceput sa neglijam unele valori ale spiritului prin cautarile halucinante ale bunurilor materiale, desi spiritul este realitatea primara a existentei noastre omenesti.
       Forta noastra, vointa noastra, ratiunea, intuitiile, libertatea, actele creatiei, dragostea si spontaneitatea noastra, toate acestea isi au originea in spiritul care ne vine de la Dumnezeu, cel ce ne-a creat, si care ne duce la Dumnezeu. Fiinta noastra nu e mimic fara puterea spiritului, fara puterea spiritului care da o semnificatie, o valoare existentei noastre istorice. Prin spirit putem cuprinde viata cu rationalul si irationalul ei, cu ordinea si absurditatile ei, cu rosturile, sensurile si directiile ei. Numai in spirit gasim forta prin care putem surprinde semnificatiile istoriei si ale eternitatii.
       Numai prin spirit vedem lumea, facem istorie, credem in idealuri si in Dumnezeu, iubim pe semenii nostri, cream valori de cultura.
Acest spirit il gasim in viata noastra interioara, nu in lumea din afara, Acolo se defineste personalitatea noastra, identitatea noastra individuala si nationala, in strafundurile „matcii stilistice”, in „abisurile sufletului nostru romanesc”.        
Ori de cate ori ne departam de viata noastra sufleteasca, ne pierdem unitatea interioara, ne risipim in desertaciuni, caci rupem contactul cu spiritul.
       Nu „fiinta” noastra primeaza, ci spiritul, sau mai bine zis „fiinta spirituala”.
       Ea singura poate crea si intelege Binele, Frumosul, Adevarul. Omul insusi este o creatie a spiritului si spiritul este sursa inteligentei globale a omului, a capacitaii lui de a pricepe lumea, viata, moartea, eternitatea.
       Prin spirit ne desprindem de determinismul cauzal al naturii si capatam o demnitate omeneasca. Prin el infrangem contradictiile existentei, anulam paradoxurile istoriei, diminuam puterea neprevazuta a imponderabilelor si credem in eternitate.
       Atrasi numai de bunurile materiale ale vietii, ne risipim viata in desertaciuni si ne destramam fiinta noastra.

Doua din publicatiile timpului, unde Ion Halmaghi a colaborat - America si Cuvantul Romanesc

Doua din publicatiile timpului, unde Ion Halmaghi a colaborat - "America" si "Cuvantul Romanesc"

       Daca vrem sa-l intalnim pe Iisus, Cel ce ne-a adus din nou pe pamant luminile spirituale, Cel ce ne-a reamintit de originile, directiile si semnificatiile vietii noastre spirituale, trebuie sa ne intoarcem la noi insine, la „fiinta noastre spirituala”, la izvoarele exisentei noastre adevarte, autentice, dincolo de toate celelalte realitati sociale, istorice, economice, biologice etc.
       Caci numai prin spirit suntem oameni. Prin el traim totalitatea vietii, cu o ratiune luminata si limpede, si putem reactualiza virtualitatile, zacamintele profunde ale interiorului nostru sufletesc.
       Sfanta Nastere a lui Iisus este un nou prilej ce ni se ofera pentru a ne intoarce la izvoarele autenticitatii noastre spirituale. Asa ne vom reimprospata idealurile noastre, ne vom aduna de pe drumuri, intr-o unitate interioara a propriei noastre personaltati, ne vom reface legaturile cu comunitatea noastra nationala si ne vom regasi rostul nostru in istoria acestui prelungit exil pentru unii, sau in istoria acestei permanente deprinderi din „forma originala” a existentei romanesti pentru altii.
       Dar mai mult decat orice, revenirea noastra la adevarata viata spirituala, la primatul spiritual, va insemna revenirea noastra la „Credinta”. La credinta crestina, care inseamna dragoste. Iubirea ca sursa de vointa in toate faptele noastre si ca libertate creatoare de cultura, de istorie, de impliniri sufletesti.
       Speranta intr-un viitor mai bun, in puterile cerului, in continuarea luptei, in eliberarea poporului roman, in dreptate si in implinirea „imparatiei cerului pe pamant”.
       Acesta este mesajul pe care ni-l aduce Iisus in ieslea pastoreasca, in puritatea iernii.
Sunt bune toate straduintele noastre de a face comitete, academii, asociatii, de a scrie reviste, carti, ziare, dar peste toate acestea, acum, in ajunul Sfintei Nasteri, avem nevoie urgenta, imperioasa sa ne intoarcem la ceea ce suntem noi in primul rand, la „fiinta noastra spirituala”, unde vom regasi puterile necesare pentru creatiile, realizarile si implinirile noastre, bune si adevarate, romanesti si umane, nationale si universale.

Revista Drum la 10 ani de la aparitie (stg) si formatul de mai tarziu (dr)

Publicatia "Drum" la 10 ani de la aparitie (stg) si formatul de mai tarziu (dr)

       Ne-am infruptat destul din bunurile vietii, din libertatile amagitoare ale vietii sociale, din bucuriile marunte ale materiei. Ne-am rasfatat destul in amagirile noastre pe care ni le-a oferit din plin istoria contemporana. Ne-am risipit si destramat in cursul anilor fara leac si fara limita.
       Sa revenim la noi insine. La tot ce este mai rodnic, mai adanc, mai semnificativ in viata noastra; la plenitudinea vietii pe care ne-o ofera spiritul. De aceea a venit Iisus pe pamant, sa ne aduca prin Logosul Sau calea cea adevarta a vietii noastre, calea spiritului.
       Pe aceasta cale s-a format poporul roman in istorie, pe aceasta cale a supravietuit, si pe aceasta cale a creat cultura sa originala. Tot pe aceasta cale va supravietui si-si va castiga libertatea sa.
       Pentru a ajuta poporul roman sa-si castige libertatea sa istorica in eforturile noastre de aici, din lumea libera, intai de toate avem nevoie noi insine sa ajungem la libertatea spirituala a vietii noastre care singura este izvor de forta, energie, vointa, unitate si adevar.
       Aceasta libertate spirituala o gasim in viata noastra interioara, in sufletul nostru crestinesc, nu in legile si constitutiile tarilor unde traim. Nu in afara, nu in exterior, ci in porfunzimile sufletesti ale vietii noastre.
       Iisus ne ajuta sa ne regasim in interiorul nostru izvoarele cele vii ale spiritului nostru personal si romanesc si sa redevenim ceea ce suntem in realitate, crestini adevarati si romani adevarati. Adica, sa rupem crusta falsa care s-a asezat pe sufletul nostru, crusta materiei.
       Ne vom naste din nou in spiritul nostru cu spiritul pe care-l aduce Iisus si vom intelege mai bine sensul vietii noastre. Istoria va fi mai luminata, caci ea nu este decat desfasurarea propriei noastre vieti interioare, spirituale.
Spiritul face istoria. Spiritul primeaza in istorie, in viata de toate zilele, in societate, pretutindeni.
       Fara spirit ne pierdem in valmasagul banalitatilor, in lumea desertaciunilor, fara sa ne dam seama ca sunt banalitati si zadarnicii.
       Ca in lumea satelor romanesti de alta data, sa ne apropiem de ieslea ciobanilor simpli si credincioasi, unde a coborat Iisus pe pamant sa ne aduca luminile spiritului si, reinviorarea credintei noastre, sa luam din aceste lumini traiile necesate pentru pelerinajele noastre, caci acestea sunt izvorul propriei noastre existente istorice, a rostului nostru in lume, in exil, si cu ele vom crea un nou destin, o noua istorie romaneasca sub sceptrul eternitatii.

(Articol publicat in "Cuvantul Romanesc", Hamilton, decembrie 1976)

*** *** ***

Ion Halmaghi, Chirila Ciuntu, Nicolae Novac, Eugene J Popescu, George Balasu - Dearborn, Michigan, 1969 (stg) /  Francisc Ion Dworschak, Ion Halmaghi, Florica Batu Ichim - Campul Romanesc, Hamilton, 2005 (dr)

Ion Halmaghi, Chirila Ciuntu, Nicolae Novac, Eugene J Popescu, George Balasu - Dearborn, Michigan, 1969 (stg) / Francisc Ion Dworschak, Ion Halmaghi, Florica Batu Ichim - Campul Romanesc, Hamilton, 2005 (dr)

Prof Dr. Doru Tsaganea, Prof. John Halmaghi, Alexandru Tomescu - moderator, poetul Horia Ion Groza, Pr. Dr. Dumitru Ichim

"Sarbatoarea Romanilor", Campul Romanesc, Hamilton, Canada - 2005
Prof Dr. Doru Tsaganea, Prof. Ion Halmaghi, Alexandru Tomescu - moderator, poetul Horia Ion Groza, Pr. Dr. Dumitru Ichim

Ion Halmaghi, Preot Nicolae Zelea, poeta Florica Batu Ichim (stg), Invitati din Chicago (dr) la dezvelirea bustului Mircea Eliade, Campul Romanesc Hamilton, - 2005

Ion Halmaghi, Preot Nicolae Zelea, poeta Florica Batu Ichim (stg) / Invitati din Chicago (dr) la dezvelirea bustului Mircea Eliade, Campul Romanesc Hamilton, - 2005


Despre Ion Halmaghi si activitatea sa:

       In vreme ce, straduindu-se sa inteleaga lumea in care patrunsese, era pe cale sa se integreze in continentul american, el iubea si mai aprig Romania...
       Analizele lui pe fundalul intereselor romanesti, devin, intr-un fel o pledoarie adresata intregii lumi preocupate de propia-i soarta si constiintei romanesti de pretutindeni. Vocea lui Ion Boieru (n.n. Ion Boieru este pseudonimul sub care a publicat la Cuvantul Romanesc) este, de fapt, un indemn la actiune imediata care, daca ar fi fost auzita si inteleasa la Casa Alba, impreuna cu celelalte voci inaltate atunci, sa fim siguri ca rasaritul Europei cedat comunismului ar fi fost dezrobit in totalitate si cu treizeci de ani mai curand.

Mircea NICOLAU
       Ion Halmaghi este una din personalitatile reprezentative ale exilului romanesc pe continent american. Prin activittea sa, ca bibliograf, profesor, jurnalist a promovat valorile traditionale ale culturi si civilizatiei romanesti pe meleaguri indepartate de tara. A creat dupa propria-i gandire la Universitatea din Pittsburgh o biblioteca apreciata ca fiind printre primele cinci din America în materie de filosofie.
       Dotat cu o memorie surprinzatoare si un dar deosebit al vorbei, cucereste auditoriu. Printre randuri sau cuvinte se reliefeaza totdeauna nemarginita lui dragoste de tara si neam.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate