IONEL JIANU

Eseist, prozator, traducător, critic de artă, editor

 
IONEL JIANU

       Ionel Jianu (pseudonimul literar al lui Ionel Stark) s-a născut la 23 octombrie 1905 în Bucureşti într-o familie de evrei. Urmează şcoala primară la Kaiserliche-Konigliche Katholische Volksschule (1911-1915), apoi liceul la „Matei Basarab". Debutează în revista „Glasul tinerimii" (1921), cu schiţa „Hotărârea”.
       După absolvirea liceului (1924), pleacă la Paris unde îşi ia licenţa în Drept şi Litere. Lucrează în redacţia ziarului parizian „Le Soir”, fiind şi corespondent de la Paris al ziarului „Politica”.
       Într-o vizită facută împreună cu poetul Ilarie Voronca lui Constantin Brâncuşi, face primul contact cu sculptorul Hobiţei gorjene şi cu opera acestuia.
       La sosirea în ţară, în toamna anului 1927, îşi efectuează stagiul militar. Colaborează, laborios, sub diferite pseudonime (Don Juan, Vivian Bell, Don Jose, Don X), la presa vremii: „Convorbiri literare", „La Roumanie nouvelle”, „Viaţa literară", „Revista Fundaţiilor Regale", „Le Moment", „Contimporanul", semnând rubrici cu sugestive titluri: „Interviuri”, „Problemele criticii dramatice”, „Premiere bucureştene”, „Cronica dramatică”, „Arabescuri”, „De vorbă cu...”, „Caleidoscopul zilei”, „Politica teatrală, artistică şi culturală”, „Siluete”, „Scrisori din Paris”.
       Este redactor la „Rampa", cronicar dramatic la „Vremea" pentru două decenii şi editorul paginii culturale de la „Ultima oră", întreţinută de Petru Comarnescu până la plecarea în Statele Unite.
       Co-editează împreună cu Petru Comarnescu şi Constantin Noica, „Acţiune şi reacţiune", (1929-1930) publicaţie de orientare raţionalistă şi democrată.
       Împreună cu Alexandru Bilciurescu scrie romanul „Cavalerii verticali” (1931).
       Înfiinţează un birou de avocatură (1931).
       Co-fondează „Gruparea Intelectuală Forum”(1931).
       Este desemnat membru al Societăţii Scriitorilor Români (1935).
       Inaugurează, în 1942, galeria „Căminul Artei”, împreună cu Marc Haldner şi Ecaterina Dulfu.
       Înfiinţează Editura „Căminul Artei” (1944), unde îşi publică monografiile dedicate artiştilor plastici români („Theodor Pallady”, 1944, „N. Tonitza”, 1945, „Luchian”, 1947).
       Înfiinţează revista „Lumină şi coloare" (1945-1947), care printre altele, cuprinde articole, dedicate lui Ştefan Luchian, N. Tonitza şi N. Grigorescu.
       Datorită poziţiei sale incomode pentru noul regim comunist este concediat din Baroul de avocaţi.
       Primeşte Premiul I pentru traducerea nuvelei „Dubrovski” de A.S. Puşkin (1949).
       A funcţionat ca inspector în Direcţia Generală a Teatrelor, şef al secţiei de artă plastică din cadrul Editurii de Stat pentru Literatură şi Artă, profesor la Institutul de Arte Plastice „N. Grigorescu" din Bucureşti, titular al Catedrei de istorie a artei româneşti.
       În anul 1961, părăseşte definitiv ţara stabilindu-se la Paris.
       Înfiinţează editura de artă, ARTED (1962). Aici se tipăresc marile sale lucrări „Brâncusi” (1963), „Introduction a la sculpture de Brancusi” (1976), cea din urmă în colaborare cu Constantin Noica, precum şi „Temoignages sur Brancusi” (1967), în colaborare cu Petru Comarnescu şi Mircea Eliade.
        Asociaţia Internaţională a Criticilor de Artă acordă lui Jianu şi lui Petru Comarnescu Medalia de Aur pentru promovarea în Franţa şi în lume a operei lui Brâncuşi (1967).
       Colaborează la publicaţiile exilului românesc: „Apoziţia", „Revista scriitorilor români", „Destin", „Limite", „Viaţa noastră", „Journal of the American Romanian Academy of Arts and Sciences".
Ionel Jianu si opera lui        Academia Româno-Americană îl sărbătoreşte la aniversarea de 85 de ani prin publicarea volumului omagial „Un om, o viaţă, un destin: Ionel Jianu şi opera lui”.
       Se stinge din viaţă pe 18 martie 1993, la Paris.
       Opera: „Cavalerii verticali” (în colaborare cu Alexandru Bilciurescu), Bucureşti, 1931; „Petre Iorgulescu-Yor”, Bucureşti, 1939; „Theodor Pallady”, Bucureşti, 1944; „N. Tonitza”, Bucureşti, 1945; „Gh. Petraşcu”, Bucureşti, 1945; „Luchian”, Bucureşti, 1947; „Pictorii revoluţionari de la 1848: Ion Negulici, C.D. Rosenthal, Barbu Iscovescu”, Bucureşti, 1951; „Theodor Aman”, Bucureşti, 1953; „Ştefan Dimitrescu”, Bucureşti, 1954; „Ştefan Luchian” (în colaborare cu Petru Comarnescu), Bucureşti, 1956; „Barbu Iscovescu”, Bucureşti, 1956; „Mărturii despre N. Grigorescu” (în colaborare cu V. Beneş), Bucureşti, 1957; „N. Grigorescu”, Bucureşti, 1957; „Les Maîtres de la peinture roumaine au XX-e siecle” (în colaborare), Bucureşti, 1957; „Iser”, Bucureşti, 1957; „Ciucurencu”, Bucureşti, 1958; „Brancusi”, Paris, 1963; „Zadkine”, Paris, 1964; „Bourdelle” (în colaborare cu M. Dufet), Paris, 1965; ediţia Paris, 1977; „Rodin” (în colaborare cu C. Goldscheider), Paris, 1967; „Lardera”, Paris, 1967; „Temoignages sur Brancusi” (în colaborare cu Petru Comarnescu şi Mircea Eliade), Paris, 1967; „Henry Moore”, Paris, 1968; ediţia Bucureşti, 1972; „Henri-Georges Adam” (în colaborare cu Waldemar George), Paris, 1968; „Valentine Prax”, Paris, 1968; „La Sculpture et les sculpteurs”, Paris, 1968; „Robert Couturier”, Paris, 1969; „5000 ans d'architecture”, Paris, 1970; „Dimitrie Demou” (în colaborare cu Waldemar George), Paris, 1970; „Gilioli” (în colaborare cu Helene Lassalle), Paris, 1971; „Etienne Hajdu”, Paris, 1972; „Rodin”, Paris, 1970; „Jean Arp”, Paris, 1972; „Marta Pan” (în colaborare cu A. Pely), Paris, 1974; „Antoine Poncet”, Paris, 1975; „Vittorio Tavemari” (în colaborare cu E. Carli), Paris, 1975; „Frosso Eftimiadi”, Paris, 1976; „Ladis Schwartz”, Paris, 1976; „Introduction a la sculpture de Brancusi” (în colaborare cu C. Noica), Paris, 1976; ediţia („Introducere în sculptura lui Brâncuşi”), traducere de Ileana Şoldea, Bucureşti, 2002; „Avoscan”, Paris, 1976; „Andras Beck” (în colaborare cu C. de Hulewitz), Paris, 1977; „M. Ziffer”, Paris, 1978; „Alice Sfintesco” (în colaborare cu C. Noica), Paris, 1978; „Lia Giordano” (în colaborare cu N. Michieli), Paris, 1979; „La Sculpture moderne en France depuis 1950” (în colaborare cu G. Xuriguera şi A. Lardera), Neuilly, 1982; „Constantin Brâncuşi. Viaţa şi opera”, Bucureşti, 1983; „Les Souvenirs de Venise de W. Siegfried” (în colaborare cu Mircea Eliade şi Eugen Ionescu), Neuilly, 1984;”G. Apostu”, Paris, 1985; „Les Artistes roumains en Occident - Romanian Artists in the West” (în colaborare cu Gabriela Carp, Ana Maria Covrig şi Lionel Scanteye), ediţie bilingvă, Paris - Los Angeles, 1986; „Temoignages sur Apostu” (în colaborare cu G. Ionescu), Paris, 1987; „Andreea Bove”, Paris, 1987; „Tsukui” (în colaborare cu H. Tsukui), Paris, 1987; „Brâncuşi”, ediţie îngrijită şi prefaţă de Mircea Handoca, Bucureşti, 2003.
       Traduceri: Robert Peary, „Cucerirea Polului Nord”, Bucureşti, 1939; Peter Neagoe, „Soare de Paşti”, Bucureşti, 1940; Gerda Scheirer, Egon Jameson, „Eroii bărcilor de salvare”, Bucureşti, 1946; A.S. Puşkin, „Dubrovski”, Bucureşti, 1949 (în colaborare cu Violeta Jianu); Din Lin, „Răsare soarele deasupra râului Sangan”, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu Violeta Jianu); G.M. Markov, „Familia Strogov”, Bucureşti, 1950 (în colaborare cu N. Issersohn); Ivan Vazov, „Subjug”, Bucureşti, 1951 (în colaborare cu Vanghele Hrisicu); Jorge Amado, „Secerişul roşu”, Bucureşti, 1952 (în colaborare cu Vera Ilchievici); Antonina Kopteaeva, „Ivan Ivanovici”, Bucureşti, 1953 (în colaborare cu Vera Ilchievici); F. Kandîba, „Pământ fierbinte”, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Izabela Dumbravă); Iuan Tzin, Cun Tziue, „Fii şi fiice”, Bucureşti, 1954; A. Volkov, „Doi fraţi”, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Vladimir Aga); Lian Sin, Liu Hu-Lan, „Povestea unei tinere revoluţionare”, Bucureşti, 1954 (în colaborare cu Sofia Marian); Valentin Kataev, „O pânză-n depărtare”, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu V. Solodov); E. Iahnina, M. Aleinikov, „Charlot Bantard”, Bucureşti, 1955 (în colaborare cu E. Antonescu); S. Golubov, „Din scânteie va izbucni flacăra”, Bucureşti, 1955; Bela Mes, „Eliberarea”, Bucureşti, 1956; V. Grigoriev, „Corăbierul Grigori Selihov”, Bucureşti, 1956 (în colaborare cu Vera Ilchievici); Charles Dickens, „David Copperfield”, I-II, Bucureşti, 1957; Sinclair Lewis, „Martin Arrowsmith”, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu Sofia Marian); Istvan Nagy, „La cea mai înaltă tensiune”, Bucureşti, 1958 (în colaborare cu M. Bănescu).

 
 
UN SEMN AL DESTINULUI

       Mi-e cu neputinţă să scriu despre Mircea Eliade la trecut. Pentru că el a fost întotdeauna pentru mine o prezenţă. O prezenţă spirituală şi o prezenţă afectivă. Dealungul celor 60 de ani ai prieteniei noastre, vremurile şi depărtările ades ne-au despărţit dar întotdeauna ne-am regăsit cu aceiaşi bucurie ca şi cum nici anii, nici distanţele nu ne-ar fi separat.
       Îmi amintesc cea dintâi despărţire în toamna anului 1928, când Mircea a plecat în Indii. L-am însoţit la Gara de Nord, i-am dăruit o carte A la trace de Dieu de Jacques Rivière, cu adnotări în care îi împărtăşeam căutările mele şi setea de absolut. I-am spus atunci: "Nu ştii cât te admir pentru că ai ales marea aventură!"
       A urmat, timp de aproape trei ani, o corespondenţă bogată care, în chip ciudat, ca un semn al destinului, mi-a revenit după aproape o jumătate de veac. Cu câteva luni în urmă, am primit de la Mircea Handoca fotocopii de pe scrisorile din 1928 şi 1929, trimise lui Mircea în India şi păstrate de sora lui în archiva din Bucureşti. Activitatea şi peripeţiile "generaţiei", al cărei şef incontestabil a fost Mircea, erau savuros evocate pe viu în aceste scrisori care pot constitui astăzi un document pentru istoria vieţii culturale româneşti din acei ani.
       A doua amintire este aceea a primei noastre întâlniri în Iulie 1961 la Paris. De îndată ce a aflat de la Eugen Ionescu de sosirea mea, Mircea a venit la hotelul Lavoisier unde trăsesem şi am stat o seară întreagă de vorbă depănând amintiri. Trecuseră vreo douăzeci de ani de când nu ne mai văzusem şi totuşi ne-am regăsit ca şi cum timpul s-ar fi oprit în loc. I-am dăruit atunci două fotografii în care el figura în costum indian intr-un ashram din prajma Tibetului. Le salvasem din albumul de fotografii distrus la plecarea mea din ţară aşa cum am aruncat în foc, din păcate, întreaga arhivă a corespondenţei mele din anii 1927-1961.
       A treia întâlnire de neuitat a fost aceea de la Veneţia din vara anului 1967, când am petrecut cu Mircea şi Petru Comarnescu vreo două săptămâni reluând firul convorbirilor de odinioară, cu aceiaşi căldură, şi aceeaşi sete de cultură. Fiecare şi-a povestit încercările prin care a trecut, căutările, experienţele, îndoielile şi nădejdile, învăţămintele culese şi planurile de viitor. Fiecare s-a destănuit cu glasul inimii. Atunci "cei trei tineri sexagenari" au pus la cale scrierea unei cărţi "Temoignages sur Brâncuşi" care a apărut în octombrie 1967 la Paris, prezentând câte un studiu de Mircea Eliade, Petru Comarnescu şi Ionel Jianu.
       L-am văzut pentru ultima oară pe Mircea în ziua de 23 octombrie 1985 la Galeria Rambert, din rue des Beaux-Arts, unde am semnat albumul "Les Souvenirs de Venise" de W. Siegfried, în care numele noastre figurau din nou împreună alături de acela al lui Eugen Ionescu, Mircea părea mai obosit, mai slăbit, dar avea în ochi aceeaşi strălucire de ardere în alb, de intensă trăire interioară. Peste câteva zile a plecat la Chicago, făgăduind că va reveni la Paris în iunie viitor.
       Către sfârşitul lunii martie 1986, Mircea m-a chemat la telefon din Chicago, cerându-mi câteva amănunte. Atunci i-am auzit pentru ultima oară glasul.
       Într-o scrsoare din 11 aprilie 1986, prietenul meu Nicolae Ţimiras, din Bekerley, California, îmi scria: "Eliade a trimis spre publicare în Journal două pagini despre raporturile amicale şi de cooperare dintre dumneata şi el." Astfel am aflat că una din ultimile scrieri ale lui Mircea Eliade a fost un mesaj de prietenie care-mi va sosi după săvrşirea lui din viaţă.
       Nu este şi acesta un semn al destinului, care consfinţeşte o prietenie exemplară de peste o jumătate de veac?

Ionel Jianu - Câteva din publicaţiile exilului unde a colaborat

Ionel Jianu - Câteva din publicaţiile exilului unde a colaborat

*** *** ***


Despre Ionel Jianu şi opera sa:

       Ionel Jianu e un comentator scrupulos mai ales al problemelor teatrale la modă, dar nu ocoleşte nici poezia sau proza. Teatrul îi este însă mult mai familiar şi nu putem concepe astăzi o analiză minuţioasă şi atentă a fenomenului teatral interbelic, fără a pune la contribuţie numeroasele sale note, comentarii, cronci, luări de poziţii. El scrie astfel despre drepturile de autor, repertoriul permanent, literatura dramatică originală, onestitatea critică, propaganda prin teatru, tăcerea în teatru (cu referire specială la Blaga, care „a ştiut să realizeze prin tăcere şi atmosferă un moment culminant în piesa sa Meşterul Manole”), despre traduceri, igiena sălilor de spectacol, turneele străine, teatrele naţionale din provincie, congresele asociaţiei criticilor dramatici, Studioul Teatrului Naţional, teatrul radiofonic, dreptul moral al autorului, neoclasicismul în teatru etc. Toate acestea alcătuiesc un vast repertoriu de problematică critică, după cum prin „Siluete”, el oferea un fel de breviar de personalităţi străine şi româneşti la modă, un dicţionar în miniatură, un ghid al tânărului intelectual. Scrisul lui Ionel Jianu este mereu proaspăt, mereu provocator. Rolul de mediator de valori este văzut ca o constantă a scrisului său, drept care face elogiul criticii onese şi obiective, scriind: „Critica e raportarea unui produs intelectual la un criteriu personal, e considerarea diferitelor aspecte oferite de obiectul procesului critic şi e integrarea acestui obiect într-o clasificare şi într-o scară de valori”

Mircea POPA
       Redactor la Editura de Stat pentru Literatură şi Artă şi la Meridiane vreme de 11 ani, Ionel Jianu a iniţiat prima colecţie de artă românească , editând în timpul activităţii sale în cadrul celor două prestigioase instituţii, 200 de volume. Plecarea sa din ţară, în anul 1961, are la origine hărţuiala la care era supus de către criticul acreditat al regimului comunist, George Oprescu. A fost înlăturat de la editură, de asemeni din funcţia de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, i s-au interzis emisiunile de la radio şi televiziune şi chiar semnătura pe propriile sale cărţi.
Ioana DINULESCU
       Ionel Jianu! O personalitate care a făcut cinste intelectualităţii române. Îi frecventam conferinţele despre arta plastică (Renaştere, Petraşcu, Luchian etc) la SRSC în anii '50. Era unul din puţinii (alături de Petru Comarnescu, Dan Haulică, Ion Frunzetti s.a.) care ţineau sus stindardul unei decenţe intelectuale şi dragoste de cultură, într-o epocă proletcultistă şi infectată de compromisuri.
       În 1986 Ionel Jianu a scos Antologia Artiştilor Români din Vest, în franceză şi engleză, editată de ARA la Los Angeles. A necesitat o muncă uriaşă si a reunit 170 pictori, graficieni, sculptori, ceramişti, scenografi. Închinată memoriei lui Eliade si Petru Comarnescu, antologia a fost prima lucrare care a revelat forţa creatoare a exilului romanesc în arta plastică. Importanţa ei la acel moment a fost covârşitoare şi nu stiu multe care s-o fi egalat după aceea. Acolo am aflat prima dată de admirabilul sculptor Nicăpetre.
Horia Ion GROZA
       Profesorul, criticul şi istoricul de artă Ionel Jianu reprezintă generaţia de aleasă cultură, a deceniului III din veacul XX, din care mai remarcăm pe Mircea Eliade, Petru Comarnescu, Mircea Vulcănescu, Constantin Noica, Mihail Polihroniade, Ionel Cantacuzino, Serban Cioculescu, Barbu Brezianu.
       Studiile sale asupra artiştilor plastici, Theodor Pallady, N. Tonitza, Luchian, Ion Negulici, C.D. Rosenthal, Barbu Iscovescu, Ştefan Dimitrescu, N. Grigorescu, Ciucurencu şi în special Constantin Brancuşi dovedesc imensa sa preocupare în acest domeniu. El a făcut cunoscute operele artiştilor români de frunte dincolo de graniţile ţării.
       Diversitatea temelor tratate în scrierile şi conferinţele sale, precum şi întreaga activitate comfirmă universalitatea şi erudiţia sa
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate