LEONID M. ARCADE

Scriitor, editor, publicist

 
LEONID M. ARCADE

       Leonid Mămăligă (L. M. Arcade) s-a născut în 1921, la Vaslui. Studiază Dreptul şi Filosofia la Bucureşti.
       În 1946, primeşte o bursă din partea guvernului francez, continuându-şi studiile de Drept la Paris, încheiate cu doctorat.
       În tinereţe a cultivat publicistica şi literatura.
       La Paris, în 1953, scrie primul roman „Timbrele de altădată”, rămas nepublicat, dar citit la Cenaclul din Rue Ribera, condus de Mircea Eliade.
       Publică romanul „Poveste cu ţigani” (1966).
       În 1968 se iniţiează ciclul de întâlniri literare de la Neuilly. În cele aproape 150 de întâlniri literare, s-au publicat şi prezentat cărţi semnate de Mircea Eliade, Horia Stamatu, L. M. Arcade.
        Împreună cu Aurelio Răuţă, în 1980 înfiinţează cenaclul HYPERION.
       În 1984 publică volumul „Revoluţie culturală”, în propria editură „Caietele Inorogului”.
       A fost unul din organizatorii renumitului „Congres International de l’Academie Roumano-Americaine” en collaboration avec „Le Hyperion”, sous le patronage et conjointement avec „L’Universite de Paris-Sorbonne” (1987). A conferenţiat despre personalitatea lui Mircea Eliade.
       A colaborat la publicaţiile exilului din care amintim: Luceafărul, Caiete de Dor, Fiinţa Românească, Revista Scriitorilor Români, Prodromos, Cuvântul Românesc.
       A fost ales membru al Academiei Româno-Americane de Stiinţe şi Artă, fiind distins cu Diploma de Onoare pe anul 1985.
       S-a stins din viaţă, la Paris în 2001.

***

L. M. ARCADE - Caietele Inorogului

DIALOG

- Hai Fraţilor, şi voi acasă,
Că ne-au gătit-o-n flori mireasă
Şi i-au zidit lăcaşuri salbe,
Cât blocul dorurilor albe.
Ori mai aveţi oţel de talpă?
Or Sfânta Vineri nu vi-i calpă?
Că cea a noastră nu s-a dus
Prin vreun cotlon de apus.

- Vivat durărilor înalte
Şi florilor fără de moarte
Că noi chemaţi de Inorog,
Cinstim grădina după rod.
Ba, grei de anii noşti tineri,
Ştim bine chipul Sfintei vineri,
Cea tainică printre sihastre
Cu ochi de iezere albastre
Şi braţele mărăcinişuri
De Olturi, Crişe şi Timişuri...
Da’ până când ne-om strămuta
Du-i numa slovă, inima.

Poveste cu ţigani

       O vreme rămăsei acasă însdrăvenindu-mă în pat şi bucurându-mă spre fereastră, apoi mă sculai şi mersei prin sat. Ca unul ce-mi cunoşteam bine vechile metehne, nu mă grăbi să-l întâlnesc pe Găoace, temându-mă să nu-mi răscolească fosta mea pornire împotriva neamului ţigănesc, ori vreo niscai neghină de dor cavaler. Ţiganul mă ocolea şi el, cu grijă. Ba mărturisi chiar unora, că-l taie o groază: „să nu vie starostele de la şcoală să-mi ţâpe să plec cu traista goală”. Despre nălucă se mai şoptea ici, colo, fără nu ştiu câtă frică. Însă într-o noapte, Coamă doborî un arbore năzărindu-se şi lui arătare, a doua zi surorile babe aţâţară toate neliniştile străbătând satul în lung şi-n larg şi mieunând a bocet: „Coamă, Coamă, ia dă-i iapa, că iar or veni să ne astupe apa”, iar înainte de zorii zilei a treia, pe când străbăteam la fereastra mea setos de pacea nopţii, auzii limpede, nu prea departe, goană de ciubotă şi zdrăngănit de armă. Atunci mă hotarî să mă aştern la pândă ca văd bine cu cine aveam de-a face.
       Nopţi şi nopţi rămăsei treaz, pitit sub vreun gard la marginea satului, sau mai departe, către pădure. De privegherile acelea îmi amintesc ca de o largă binecuvântare. Fiindcă nu prea mă sinchiseam de nălucă (rămăşiţă cavalerească sau altă zdreanţă), fiindcă oriunde-mi întorceam gândul nu întâlneam decât pricină de nădejde şi mai cu seamă fiindcă deasupra spinelui meu mărunt – purtat de valuri de-o năvală de cântec – slăvea veciilor, străveghea noapte, noaptea regăsită.
       Fiind către vară, Ursele se tolăneau spre zări, scăpărându-şi, fără număr, ţintele de aur. Găinuşa mijea sfielnic deasupra pomilor, în timp ce Cânele mare răsărea. Prin taina frunzelor molatice, împătrită treime de luceferi a Rariţei se ascundea săgeata. Şi asemeni Căii Robilor, şuvoaie umede de iazuri adiau de la padini şi pluteau deasupra miriştilor priane ale lunii, printr-o ceaţă străvezie, grea de nedesluşire, grea de patima Nedesluşitului, care-i sta maică păzitoare, îmbiind-o aproape, mângâind-o şi legănând-o.
       Într-o asemenea noapte, mă pomenii deodată în faţa Cavalerului. Mă simţise, dar n-o putuse lua la goană din pricina unui năcaz de cui, care ieşind dintr-un gard marginaş, îl ţintuise, intrându-i pe sub pinten. Îmi pusesem în gând să vorbesc cuviincios oricui oştean întâlnit, nepotrivindu-mi-se mie să svârl cu piatra acolo unde îmi stătuse altarul. Dar deşteptat din balsamul rătăcirilor mele sub lună către o veche durere şi văzând îndeosebi cazna mişelică a Cavalerului spre fuga sănătoasă, nu-mi putui stăpâni o grindină de asprimi. Îi strigai că după ce nădăjduisem ani şi ani, nu-i mai credeam în stare decât de dărâmături şi prădăciuni. Că satul nostru se întorsese, după ce deznădăjduise atâta, pe cărarea străvechii lui ursite, mulţumindu-se numai cu harul Cerului şi cu roadele pământului. Că-l rog să plece în pace, fără să mai sperie lumea şi fără să cuteze mai cu seamă să se atingă şi de-un fir de păr din capul lui Găoace care-i ţigan, ţigan, dar care işi are şi el locul în satul nostru de la facerea lumii, dintr-o adâncă trebuinţă, numai de Domnul înţeleasă, a îmbinării bunelor şi relelor, a celor albi cu cei negri. Însă pe când mă înflăcăram eu mai aprig, Cavalerul acela îşi scoase sprinten piciorul din ciubota ţintuită, se apropie fără să-şi ridice coiful căzut peste ochi şi mi se prăvăli la picioare văitându-se:
       - Vaaai, pupa-te-aş, că nu eşti păgân, auleo, mânca-te-aş, că n-ai suflet spân... Hai să-mi vezi şi pârdelu, vino-ncoace, că-s eu, uite-mă staroste, ţâganu Găoace.
       Aşa aflai că faurul nostru, care mai lălăia ziua cu veselia, era cuprins noaptea de frici cumplite, gândindu-se la Cavalerii retezători de capete ori la duşmănia mea de moarte şi că prin asemenea ceasuri îmbrăca, neştiut de nimeni, nişte armurări dibuite în codru, ca să fure iapa lui Coamă şi să fugă-n lume, sau numa aşa, ca să-i mai treacă dârdâitul.
       O pornirăm amândoi spre fierărie ca să-i văd copilul, după ce Găoace svârli într-un şanţ toate cele cavalereşti (afară de ciubote) şi după ce se jură năprasnic că neam de neamul lui n-o să se mai înveşmânte nici popeşte nici cavalereşte „ca mor staroste, că pân’ la urmă românu tot te dibuieşte”.
       Pe drum întâlnirăm pe cântăreţ, ieşit cu noaptea în cap. Pavel care mulţumise de mult ţiganului pentru ajutorul care ni-l dase prin zăpadă şi care şi-l îndrăgise de atunci, ne lua pe fiecare de-o mână, însă fără veselie cu lacrimi.
       - Ştiţi, fraţilor, şi una rea?
       - Mai bine nu mi-o spune.
       - Ia acuma, mi-a murit cânele săracu.
       Şi de atunci până astăzi toate au rămas neschimbate, bune câte le vrea Domnul, rele câte le mai face omul, amestecate, de bună-seamă, dar dincolo de vrajă, semănând chiar unei întoarceri către vechimile demult, asişderea roţii, pe care ştiu ei de ce o încalecă, povestitorii noştri înţelepţi.

*** *** ***
HYPERION – Centrul de promovare a cărţii româneşti

HYPERION – Centrul de promovare a cărţii româneşti


Despre Leonid M. ARCADE si opera sa:

       (n.n. Poveste cu ţigani) este piatră de hotar în istoria scrisului românesc... la un nivel nebănuit de realizare artistică.

Grigore NANDRIŞ
       ... L. M. Arcade nu este singurul scriitor român care – adaptabil altor culturi – nu se adaptează, stăruind să scrie, cum spunea Constantin Noica, atunci când îl comenta pe Eminescu, în singura limbă în care-ţi aduci aminte şi de ceea ce n-ai ştiut niciodată: limba maternă. Dar L. M. Arcade face parte şi din acei scriitori interesaţi de metamorfozele României sub dominaţie comunistă, o Românie deci pe care n-au cunoscut-o direct - singura totuşi care-i inspiră. Între acest tip de scriitor şi ipoteticii săi cititori din ţară, neînţelegerea riscă să se instaleze. Cititorul va căuta în paginile cărţii (n.n. „Revoluţie culturală”) o imagine fidelă a realităţii româneşti, când singurul mod de a aborda de departe un astfel de subiect este fantasticul, absurdul sau utopia.
Monica LOVINESCU
       Domnul Mamaliga (L.M.Arcade), cel care a dus mai tot greul organizării Congresului, (n.n. „Congres Internaţional de l’Academie Roumano-Americaine”) depunând întru organizarea lui energie, tenacitate şi bani, ia primul cuvântul.
       Îi privesc chipul tăbăcit de tătar, rumegând, parcă, drojdii de amărăciune, semănând oarecum cu Max Planck, şi-mi place cuvântarea; este la înălţimea situaţiei şi a prestigioasei instituţii. Pen¬dulând între mărturie şi analiză, deplângând împrejurarea care a transformat o dorită sărbătoare antumă, într-un omagiu postum, dar planetar, L.M.Arcade evoca pertinent şi elegant per¬sonalitatea marelui dispărut (n.n. Mircea Eliade), cu dragostea de prieten şi de discipol, ceea ce i-a şi fost, timp de 40 de ani.
Andrei PANDREA
       Scriitorul L. M. Arcade, ca reprezentant al culturii noastre dincolo de hotarele ţării, a relevat de câte ori a avut ocazia, în întâlniri, interviuri, discuţii, articole, că principala vocaţie a exilului este aceea de a menţine nealterat un mod de a fi românesc, un mod de a fi - aşadar de a gândi şi simţi.
       A preferat să publice, aproape în excusivitate în limba română, să se informeze de ţara în suferinţă, condamnând totalitarismul comunist. Stilul bizar, absurd, abordat în romanele sale, atrage pe iubitorul de carte, plimbându-l într-o lume nedefinită ca timp şi spaţiu, de basm, dar în acelaşi timp reală, posibilă şi mai ales de actualitate. Este un amestec de comic cu amărăciune, unde cititorul, rămas în ţară sau exilat, se regăseşte în multe din situaţii, sau personaje.
       Înfiinţarea Asociaţei HYPERION, al cărui co-fondator a fost, a contribuit la răspândirea cărţilor, la mediatizarea manifestaţiilor româneşti din Franţa, la solidaritatea exilului. A rămas în istoria exilului, drept mărturie, modul în care a organizat „Congres International de l’Academie Roumano-Americaine” unde timp de patru zile, la Paris, au avut loc 160 de comunicari, trei mese rotunde, cu o asistenţă de peste 500 de participanţi, sosiţi din SUA şi alte opt ţări europene.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate