Despre emergenţa conștiinţei transumaniste

-Marin Mihalache-

Marin Mihalache        O scrutare mai atentă a fizionomiei rudelor noastre mai îndepartate de pe scara evoluţiei darviniste, fie acestea aflate în libertatea junglei, fie în confortul sporit al grădinii zoologice, nu pare a depista dorinţa şi anxietatea celorlalte “hominide”, “apes”, cimpazei, babuni, gorile şi alte distinse “apes” să avanseze la statutul postmodern de “Homo sapiens sapiens”. Dimpotrivă, înţelepte animalele îşi văd liniştite de viaţa lor, devin gânditoare şi visătoare câteodată dar nu par a intra într-o criză existenţială, în angoasa de a-şi depăşi cu orice preţ condiţia naturală. “Homo sapiens” însă este obsedat, mintea lui nu are nici odihnă şi nici pace, până nu ajunge ca Dumnezeu, sau dacă ar fi cu putinţă, de ce nu, Dumnezeu Însuşi. Este drept că însăşi textul sacru îl îndeamnă pe omul devenit conştient de sine să aspire să se autodepăşească, să-şi transcende condiţia naturală, să-şi restaureze chipul arhetipal deformat, să se îndumnezeiască: “Fiţi, dar, voi desăvârşiţi, precum Tatăl vostru Cel ceresc desăvârşit este.” Totuşi această schimbare radicală, acest salt metafizic trebuie făcut prin Duhul Domnului: „Noi toți privim cu fața descoperită ca într-o oglindă, slava Domnului, și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.” Spre a fi schimbaţi şi a deveni "chip care se aseamănă" cu Fiul lui Dumnezeu, este nevoie ca omul prin libera voinţă să coopereze sinergetic cu ploaia de har care se revarsă prin puterea Duhului Sfânt mai ales peste cei care-L primesc. Ori “homo sapiens” care nu este creator de har, ci doar receptacol, vas sfinţit în care se toarnă vinul vieţii celei noi, se vrea pe sine avansat la gradul superior de demiurg suzeran ca orice alţi zei.

Nu în sensul gândirii şi al viziunii tradiţionale se înţelege emergenţa credinţei „transumaniste”, a apariţiei supraomului nemuritor, post-uman. Dimpotrivă, mişcarea transumanistă internaţională îşi propune depăşirea condiţiei şi a existenţei umane actuale printr-o religie fără Dumnezeu, fără revelaţie, fără de har şi hotărât fără Iisus Hristos. Centre universitare de elită, instituţii şi organizaţii profesionale, sociale, filozofice, religioase reputabile, organizează conferinţe internaţionale în care se anticipă că omul ar fi aproape de descoperirea elixirului nemuririi, a leacului împotriva „senescenţei”, cu ajutorul şi binecuvântarea geniilor şi ai demiurgilor nanomedicinei, ai ingineriei genetice, ai programării cibernetice. Astfel se preconizeză că viaţa, fiinţa omenească, vor fi reprogramate, ridicate la condiţia „transmortală”. Fiindcă sunt atâtea efecte accidentale ori secundare ale evoluţiei biologice şi istorice, atunci se consideră că prin ajutorul mijloacelor ştiinţifice şi tehnice puse la dispoziţie de nonomedicină, ingineria genetică şi darvinismul social să se înlocuiască sau să modifice genele predispuse şi producătoare de moravuri, de comportare amorală, imorală şi anti-morală, să se tempereze sau să se corecteze instinctele pervertite, propensităţile spre violenţă şi criminalitate. Se preconizează de asemenea grefarea în mintea organică de „cips”-uri electronice ori infiltrarea de substanţe farmaceutice cu proprietăţi producătoare de IQ genial sau stimulatoare de sentimente nobile, altruiste, de empatie şi simpatie, de sociabilitate şi inteligenţă emoţională a persoanei.

Omul raţional, cartezian, care s-a folosit de ştiinţă şi tehnică spre a supune şi domina natura, devine el însuşi obiect de cercetare şi transformare, de evaluare pe patul procustian al inteligenţei artificiale, a maşinii pe care omul însuşi a inventat-o. După ce a supus natura din afară, omul fiind însuşi parte din natură, sfârşeşte prin a se sacrifica pe sine, esenţa sa umană, lăuntrică, pe cale de înduhovnicire, pe altarul portalului cibernetic, ironie istorică, epistemologică şi a axiologică a împuternicirii tehnologiei şi a slăbirii voinţei de putere a omului ca fiinţă naturală şi spirituală. Mişcarea transumanist-democrată îşi arogă dreptul şi misiunea mesianică de a promova şi proclama distribuţia şi aplicarea egală şi echitabilă a tehnologiei pentru îmbunătăţirea persoanei umane şi a societăţii, după criterii social-darviniste, neo-marxiste, la fiecare după nevoi, abolirea discriminarii faţă de cei rămaşi în urmă şi fără suficiente posibilităţi cărora li se dă acum şansa tehnologică de a-şi îmbunătăţi moştenirea genetică, mentală, capacităţile intelectuale, de a-şi tehnologiza trupul, sistemul nervos, cerebral, simţurile, funcţiile somatice în asemenea măsură încât să ajungă din urmă psihologic, emoţional şi intelectual cu ajutorul tehnologiei cibernetice, nanomedicinei şi al farmacologiei pe cei înzestraţi de la natură cu astfel de capacităţi şi virtuţi elitiste.

Transumanismul pune în centrul preocupărilor sale ştiinţa şi tehnologia, demiurgul care l-a înlocuit pe Dumnezeu în mintea şi în inima omului lăsând imperativele judecăţii morale pe seama celor mai slabi, cu veleităţi religioase, pe care oricum lupta pentru existenţă şi evoluţia rapidă adusă de „tehno sapiens” îi va elimina din cursa de supravieţuire. Dacă vor fi deficienţe morale în viitor acestea ar putea fi fixate neurogenetic prin miracolele farmacologice, iar aspiraţiile transcedentale câte vor mai fi vor fi ponderate, moderate şi corectate politic cu ajutorul suprainteligenţei artificiale capabile să producă tot atâtea raiuri cereşti câte ne putem imagina şi de câte sunt nevoie.

Este indisputabil şi de necontestat faptul că ştiinţa şi tehnologia au făcut şi continuă să facă viaţa mai uşoara şi mai comodă, munca fizică brută din ce în ce mai ne-necesară. Dar nu este exclus ca „tehno sapiens” să ajungă la concluzia nefastă că „homo sapinens” nu ar fi suficient de eficient şi de conformist, că nu „cooperează” cum trebuie şi ca atare ar putea institui o campanie de epurare, selecţie şi reeducare cu perspective şi consecinţe apocaliptice pentru destinul omenesc, materializare a ideologiei după care omul n-ar fi un scop în sine ci un mijloc folosit pentru a atinge alte scopuri, străine condiţiei şi vocaţiei sale. Ori să se ajungă la concluzia că şansa de a te naşte în această lume n-ar trebui lăsată în voia soartei sau a lui Dumnezeu, ori a loteriei genetice aleatorii, ci ar trebui să se hotărască după criterii social darviniste determinate aprioric de „tehno sapiens”, de cei cu putere de a decide cine se naşte şi cine nu. Tot în aceeaşi ordine de idei, reproducerea umană prin clonare este deja tehnologic posibilă, după cum este posibilă şi inserarea de material genetic de la animale la om şi vice-versa, ori clonoarea unor minţi în trupuri sintetice, artificiale.

Tehnologia îşi are legi, axiologie şi teleologie aparte, obiective, de multe ori însă insensibile, indiferente ori chiar ostile condiţiei şi aspiraţiilor profund umaniste, mai ales când inteligenţa omenească nu reuşeşte să pună avantajele ştiinţei şi tehnologiei în slujba valorilor umane, ori mai îngrijorător, când valorile fiinţei umane sunt sacrificate pe altarul progresului cu orice preţ ori când tehnologia este scăpată de sub control. Ştiinţa şi tehnologia au promis şi în mare parte l-au eliberat pe om din servitutea materială, de sub tirania necesităţii economice, din mijloc de muncă domesticit în om liber. Paradoxal însă acum în loc să ne bucurăm de acest privilegiu al libertăţii şi al prosperităţii materiale de care în istorie doar faraonii, regii şi împăraţii lumii se puteau bucura suntem pe punctul de a deveni atât de dependenţi de ştiinţă şi de tehnologie încât din om liber şi stăpân omul devine iarăşi slugă şi asta fără măcar să realizeze. Ştiinţa şi tehnologia nu sunt atât de neutre, abstracte sau autonome precum s-ar părea ori am vrea să ne închipuim, ci prin forţele acestora de acţiune multilaterală, multidimensională, suprastatală, globală, crează implicit o cultură tehnologică demiurgică la care omul trebuie să se adapteze pentru a supravieţui şi pentru a mai rămâne relevant, aşa cum istoric a trebuit să se adapteze la condiţiile naturii înconjurătoare.

În ultimă instanţă nimeni, sau prea puţini pot scapa din domeniul latifundiar al iobăgiei şi dependenţei tehnologice, a tehnocraţiei globale, a noului Leviathan în perspectiva căruia singura valoare care este recunoscută este eficienţa gândirii lineare, repetitive, de robot. Omul prin natura sa nu este menit să fie o maşină inteligentă, un calculator precis şi rapid. Dacă nu resuşeşte să schimbe regulile jocului, să-şi impuna valorile sale inerente, fireşti atunci nu triumful omului ci al tehnologiei pe care omul a creat-o va fi teleologia, apoteoza şi apogeul istoriei. S-ar adeveri astfel cuvintele înţelepte ale unui filozof contemporan şi anume că „tehnologia este un slujitor bun, dar un stăpân periculos”.

Trimful transumanismului tehnologic înseamnă integrarea forţată a omului într-un sistem de organizare şi funcţionare condus cu precizie de ceas atomic şi raţionalitate tehnologică rece de o elită restrânsă de experţi tehnocratizaţi în minţile cărora va fi concentrată toată puterea de decizie ori de constrângere. După unii strategişti, în marşul sau misionar „de eliberare” a omului, societatea tehnologică se va folosi de două imperative absolute: imperativul tehnologic (totul pentru tehnologie) şi imperativul adaptării reversibile (reprogramarea etică şi axiologică a conştiinţei umane). Democratia transumanistă este preconizată a fi stadiul următor al umanismului democratic al emanciparii omului prin raţiune, ştiinţă şi democraţie, un covor persan care împleteşte o multitudine de grupuri, mişcări şi coaliţii sociale şi politice cu orientari non-tradiţionale, o încercare de salvare a echilibrului valorilor trinităţii iluminismului libertate, egalitate şi solidaritate. Raţiunea, ştiinţa şi democraţia l-au eliberat pe om de sub dominaţia naturii şi tirania semenului. Dar democraţia nu este o haltă de cale ferată ci o aspiraţie, o direcţie spre care trebuie să meargă şi mărfurile şi trenurile de pasageri, câteodată domol, cateodată accelerat.

Democraţia transumanistă se vrea a fi percepută ca o democraţie radicală, echitabilă, optimistă. Îşi propune să-i ofere omului dreptul de a-şi alege calea propriei evoluţii, de a învinge tirania morţii şi de a trăi veşnic, dar fără Dumnezeul revelaţiei biblice, fără Iisus. Ci doar cu ajutorul raţiunii, ştiinţei şi tehnologiei, a inteligenţei faustice şi demiurgice a omului. Şi fiindcă nu toţi oamenii se nasc esenţial folositori atunci toţi cei găsiţi utili pot deveni folositori pentru progresul Leviathanului cu ajutorul cârjelor şi al proptelele de suport, al dioptriilor de cal, al dresurii hipnotice, al sforăriilor de marionetă din culse. O astfel de metodă strategică de progres şi realizare individuală şi colectivă machiavelică este prezentată ca mai autentică, mai reală şi nobilă decât regulile stabilite istoric de avansare politică, socială, ori economică, fiindcă îi oferă omului o şansă mai realistică la succes şi realizare în viaţă, fiecare având dreptul să definească pentru el însuşi ce înseamnă succesul sau ratarea.

Ca programele de inginerie socială să-şi găsească o aplicare cât mai rapidă şi eficientă se propune să se folosească avansurile făcute în cibernetică, genetică şi neurologie pentru a se extirpa din om tendinţele înnăscute de a fi egoist, de voinţă de putere, profund îngemanate de-a lungul evoluţiei biologice în psihicul omenesc. Şi cum stadiul şi calitatea democraţiei depind de capacitatea şi nivelul de informare al cetăţeanului care votează, se preconizează ca sistemul nervos omenesc, dendronii şi axonii neurali să fie conectaţi electronic şi sincronizaţi să gândească la unison şi să acţioneze uniform, colectiv, global. Prin sisteme electronice de monitorizare, experţii vor alege apoi deciziile politice necesare „euristic”, folosind ideile politice, religioase, ideologia pe baza interesului manifestat prin prezenţa şi căutările „online” ale cetăţenilor. Dar nici acest sistem electoral nu este considerat suficient de echitabil, nu garantează egalitatea, fiindcă vor fi totdeauna unii sau alţii care vor acumula mai multe cunoştinţe, se vor informa mai mult astfel apărându-şi interesele, în detrimentul celor care aleg să nu se implice în arcanele puterii politice.

Cu ajutorul nono-neurotehnologiei se preconizeză chiar accesul şi controlul reacţiilor inconştientului personal şi colectiv pentru a fi manipulate carismatic în slujba binelui social, nu a intereselor meschine, egoiste personale. Transumanismul prevede o societate guvernată de o elită „postumană” îmbunătăţită genetic „cyberumană”. Nu este o societate de egali, fiindcă există o diferenţă de valoare între cei care sunt beneficiarii manipularii genetice ori al suprainteligenţei artificiale adăugate şi restul lumii. Ceea ce denota o totală lipsă de respect pentru omul de rând justificat cu argumentul că evoluţia ar fi un proces natural, firesc, normal, chiar când se folosesc pârghii de susţinere exterioară, create artificial. Transumanismul este entropia „extropiană”, schisma dintre uman şi postuman, în care „homo sapiens” trebuie să se plece în faţa lui „homo superior”, „homo technologicus”.

Lumea postmodernă pare ca şi-a primit „legile” de pe alt munte, altul oricum decât acela unde Dumnezeu şi-a încrustat legile în constiinţa înstrăinată a omului şi a neamurilor. De asemenea, în lipsa de mai bogată şi autentică iubire între oameni, statele, naţiunile şi civilizaţiile au trebuit să apeleze la alte forme „lumeşti” de autoritate pentru a întări coeziunea socială, pentru a se orienta şi canaliza energiile creatoare spre binele comun sau pentru a stăvili pornirile anarhice, atavice şi antisociale. Transumanismul pleacă de la o premiză dystopiana şi contrafăcută a conceptului de transcendenţă prin tehnologie cu substitute şi surogate ale transcendenţei spirituale. Mişcarea transumanistă internaţională pleacă de la premiza şi ajunge la concluzia că niciuna din formele celelalte de umanism iluminat, nici cele de orientare religioasă, n-au reuşit să creeze un mediu ospitabil şi propice dezideratelor revoluţiei tehnico-ştiinţifice şi informaţionale, nevoilor de progres ale omenirii. De aceea emergenţa conștiinţei transumaniste este singura soluţie logica şi necesară pentru viitorul lui „homo sapiens” care trebuie să facă loc lui „homo superior”, „homo technologicus”. Aşa a grăit Zarathustra?

ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate