MARIA MANOLIU MANEA

Lingvistă, profesoară universitară, scriitoare

 
MARIA MANOLIU MANEA

       Maria Manoliu Manea s-a născut la Galaţi, pe 12 martie 1934. Tatăl de profesie medic legist.
       A absolvit Pensionul „Notre Dame de Sion”, din Galaţi şi apoi Facultatea de Filologie din Bucureşti (1955).
       Ȋn 1967 şi-a luat doctoratul în litere cu o teză despre Sistematica substitutelor din româna contemporană standard.
       Şi-a continuat specializarea în filologie hispanică la Malaga (Spania).
       A fost redactor la ESPLA (1955-1957), asistent (1957-1962), lector (1962-1968) şi conferenţiar (1968-1977) la Facultatea de Limbi Romanice a Universităţii din Bucureşti; cercetător ştiinţific la Institutul de Lingvistică al Academiei Române (1960-1964); visiting professor la universităţile din Chicago şi California (1972-1979).
       Ȋn anul 1979 s-a stabilit în Statele Unite ale Americii.
       Ocupă poziţia de profesor la Catedra de Franceză şi Italiană din cadrul Universităţii California din Davis (din 1978). A fost invitată să predea la universităţile din Dusseldorf şi Sao Paolo. Membru în colegiile de redacţie ale unor publicaţii de profil: „Revue Roumaine de Linguistique”, „Studii şi Cercetări Lingvistice”, „Revue Romane de Copenhague”.
       A fost numită Preşedinte al "American-Romanian Academy of Arts and Sciences" (1982-1994) şi al "American Association of Romanian Studies" (1986-1988).
       I-au fost oferite distincţiile: Honorary Membru al Academiei Române din 1993, Professor Emeritus, University of California at Davis şi altele.
       Opera în principal: "Crestomaţie romanică", vol. I-II, în colaborare, 1962, 1969 / "Introducere în lingvistica romanică", în colaborare, 1965 / "Sistematica substitutelor din România contemporana standard", Editura: Academia Republicii Socialiste Romania, 1968 / "Gramatica comparată a limbilor romanice", 1971 / "Structuralismul lingvistic", 1973; apărută şi în limba spaniolă, 1978 / "Tipologie şi istorie. Elemente de sintaxă comparată romanică", 1977; apărută şi în limba spaniolă, 1985 / "Pragmatic and Discourse Constraints on Grammatical Choices", North Holland, Amsterdam, 1994.

***

 
Interviu pentru ziarul "CURIERUL ROMĂNESC" (1988)

       Silvia Constantinescu: Cine eşti Maria Manoliu Manea?

       Maria Manoliu Manea: Sunt unul din milioanele de copii din România, a căror viaţă a fost frântă în două de cel de al II-lea război mondial şi de ceea ce a urmat.
       La şapte ani când a început războiul, a trebuit să ne dăm seama că în afară de râsete, joc şi zburdălnicii, mai existau şi lacrimi şi dureri şi griji, al căror rost nu-l puteam înţelege prea bine.
       Tata, unul din cei nouă medici legişti, din prima generaţie pregătită de eminentul savant Dr. Mina Minovici, s-a întors de pe frontul de răsărit cu o decoraţie. Ne-am bucurat toţi! Eu mai ales pentru că, ameninţarea mamei, că tata, când se va întoarce, mă va pedepsi, dacă nu învăţ cum trebuie tabla înmulţirii, nu s-a adeverit. Dar adevărata ruptură cu lumea mea, clădită între două capete ale Căii Domneşti, cu tei parfumaţi, între casa părintească şi colegiul "Notre Dame de Sion", din Galaţi s-a petrecut în decembrie 1947. Am aflat atunci, la 13 ani, că Regele abdicase.
       N-am bănuit atunci că vestea aceasta, venită pe unde radiofonice, în casa unei mătuşi, unde ne adunasem între Sărbătorile Crăciunului şi Anul Nou, avea să aibe consecinţe atât de grave pentru întreaga mea familie. Tot ceea ce îmi amintesc este că un nod mi s-a aşezat în gât şi că m-am integrat negurei care se aşternuse în sufletul tuturor celor ce se adunaseră acolo...
       Lumea "cea nouă" şi gălăgioasă ne-a aruncat pe toţi, cu strigăte brutale, pe banca acuzaţiilor în ţara coşmarurilor. Timp de treizeci de ani, am purtat în suflet revolta împotriva sentimentului de culpabilitate pe care l-au clădit în noi, încetul cu încetul, cei de la putere. La fiecare pas, dosarul familiei mele de preoţi, avocaţi, generali, oameni de afaceri, moşieri şi medici m-a urmărit, învinovăţindu-mă. Abia aici în America, am început să înţeleg că NU avem nici o vină; realitatea de coşmar a devenit... un simplu coşmar şi mi-am regăsit întru câtva lumea mea dintre tei.
       Sunt unul dintre miile de tineri, care s-au străduit să-şi facă o educaţie, să-şi împlinească mintea şi sufletul, în pofida piedicilor ridicate de cei care au înlocuit cunoaşterea adevărului cu memorarea lozincilor, gândirea cu brutalitatea prostiei. Nimic patetic în strădanie... Nimic eroic... Simple vise de adolescent!
       Am vrut să mă fac medic psihiatru. Dar în anul 1951, fiii de medici, nu erau primiţi la facultate. Am vrut să urmez Filologia. Dar în 1951, Marx devenise... regele Facultăţii de Filologie. Ȋmi plăcea poezia... Am dat examen de admitere la Litere, Secţia de Limbă Franceză. Dar dosarul familiei mi-a blocat şi acest drum. M-au trecut la secţia de Limba Română.
       Norocul meu! Aşa am avut prilejul să am ca profesori, pe câţiva dintre puţinii oameni de ştiinţă, formaţi între cele două războaie, pe Iorgu Iordan, A. Rosetti, Tudor Vianu. Filologia romanică mi-a devenit refugiul, adăpostul revoltei. Câmpul meu de bătaie, desigur un astfel de câmp de bătaie poate părea ridicol de ne însemnat, în faţa suferinţelor îndurate în acea vreme de cei deţinuţi în închisorile comuniste. Veţi auzi pe unii lăudându-mă, pentru că am fost unul dintre puţinii lingvişti, care au îndrăznit să vorbească de structuralism şi modele occidentale într-o vreme când stalinismul şi prosovietismul le trata drept elemente ale culturii burgheze, idealiste, duşmani de neacceptat într-o societate care se voia, bazată pe materialismul dialectic. Alţii m-au criticat pentru că m-am ţinut de mode (sîc!).
       Ȋn sfârşit, unul dintre sutele de intelectuali, care şi-au părăsit ţara în ultimii 10-15 ani, după "mini-revoluţia culturală" declanşată în 1971, după scurtă perioadă de "dezgheţ", care ne permisese să sperăm...

       S.C.: Ce te-a determinat să pleci din România?

       M.M.M.: De ce am plecat? Din pricini multe, dar în primul rând pentru că nu am vrut să ne lăsăm mintea şi sufletul pradă unei disperări neputincioase, pentru că nu puteam accepta la infinit să fim unelte ale unei politici din ce în ce mai odioase, de distrugerea învăţământului, de distrugerea a tot ceea ce reprezenta mai bun: cultura şi gândirea românească. Am plecat fiecare, cum am putut, când am putut, unde ne-a dus destinul.
       Şi aşa a început exilul. După douăzeci de ani de dascăl la Universitatea din Bucureşti, am avut norocul să mi se recunoască, ceva din activitatea mea de lingvist şi să primesc o catedră la Universitatea din California (în Campusul din Davis), ca... profesor de lingvistică în Departamentul de Franceză şi Italiană. Cine şi-ar fi închipuit, că ceea ce au sădit, călugăriţele de pe strada cu tei, va rodi tocmai aici în California.

       S.C.: Ce rol are şi ce rol ar trebui să aibe Biserica în exil?

       M.M.M.: Dacă ne gândim la importanţa pe care o are sentimentul religios în formarea caracterului şi a structurilor de comportament individual şi social, ne dăm seama de rolul pe care îl joacă biserica în viaţa exilului. Ȋn biserică faţă cu altarele străbune, ne regăsim... "acasă"; acolo ne regăsim copilăria, realitatea fără coşmar; acolo ne regăsim rădăcinile; acolo ne aducem copiii ca să-i facem să-şi înţeleagă izvoarele, datinile, credinţele, obiceiurile. Pentru că nu ştim dacă îi vom putea duce, ...aduce vreodată "acasă". Nimic deosebit în aceasta. Căci nu este pentru prima oară în istoria poporului nostru când biserica devine unul din lăcaşurile de păstrare a spiritualităţii noastre, a fiinţei noastre naţionale. De altfel întreaga noastră tradiţie, s-a construit, s-a permanetizat şi chiar s-a universalizat în forme atât de strâns legate de cultul religios, încât este imposibil de definit în afara divinităţii.
       Datinile, cântecele, colindele, dansurile noastre populare, sunt legate de marile sărbători religioase, de Crăciun, de Paşti, de hramurile bisericilor, de Sfânta Marie Mare, şi aşa mai departe. Evenimentele majore ale vieţii, naşterea, nunta, moartea se împletesc indisolubil cu permanenţele cultului religios. Aici, în exil, vrem, se pare, şi mai mult de la biserică decât "acasă". Acolo o găsim clădită de strămoşi; aici trebuie să ne-o clădim singuri. Uneori nu ne mai aducem aminte cum... Dorim o biserică perfectă, întegrată contemporaneităţii, care să înţeleagă însemnătatea diversităţii în cultivarea tradiţiei şi în educaţia spirituală. Dar noi, enoriaşii ei suntem pregătiţi să ne-o edificăm...

       S.C.: Eşti Preşedinta Academiei Româno-Americane de Ştiinţă şi Artă. Cum şi de ce s-a format această Academie? Ce sarcini şi-a propus?

ARA_logoEC

       M.M.M.: ACADEMIA ROMÂNO-AMERICANĂ DE ŞTIINŢĂ ŞI ARTĂ a luat fiinţă acum doisprezece ani, la Berkeley, în California, cu scopul primordial de a deştepta interesul cercurilor occidentale pentru spiritualitatea românească. Ȋn ultimii ani, în condiţiile intensificării politicii antiintelectuale, promovate de regimul de la Bucureşti, a ofensivei împotriva gândirii originale, împotriva dezvoltării ramurilor teoretice, a ştiinţelor, a filosofiei ştiinţei, în condiţiile blocării schimbului de informare ştiinţifică, între cercetătorii români şi cei occidentali, ţelurile ACADEMIEI au căpătat o semnificaţie mult mai largă. ACADEMIA noastră s-a constituit de fapt într-un forum de dezbateri liber, nu rareori de înaltă ţinută ştiinţifică, într-un loc de întâlnire, de apropiere şi înţelegere, pentru toţi cei care sunt interesaţi să contribuie la cunoaşterea şi dezvoltarea tezaurului cultural al poporului român. Ȋn felul acesta A.R.A. a reuşit, cred, în bună măsură să stimuleze creaţia originală în diverse domenii, să încurajeze cercetările care valorifică metodologia contemporană şi cadrul de interpretare accidental. O dovadă: programele congreselor noastre din ultimii ani, care au încetat să mai fie orientate preponderent spre producţia secolelor trecute, şi au adăugat treptat, pe lângă secţiile de interes mai general (cum ar fi istoria, critica literară sau ştiinţele politice), secţii consacrate unor domenii de înaltă specializare, cum ar fi matematicile, biologia, lingvistica şi istoria religiilor.
       Publicaţiile ACADEMIEI fac din ce în ce mai mult loc studiilor care reinterpretează trecutul dintr-o perspectivă contemporană, care reuşesc să propună soluţii noi, care descoperă adevărul unor evenimente contrare intereselor conducerii actuale ale României.
       Institutul de Cercetări "Mircea Eliade" înscrie în portofoliul său o serie de teme privind structurile unei Românii de mâine, eliberată de opresiunea unei dictaturi personale atât de nefireşti, în contradicţiile politice ale naţiunii noastre ca şi cu structurile politice ale Europei contemporane.
       Prin antologia ARTIŞTII PLASTICI ROMÂNI ȊN OCCIDENT (Les artistes roumains en occident), la care a lucrat cu atâta migală şi dăruire maestrul Ionel Jianu şi echipa sa de colaboratori, ca şi prin volumul bio-bibliografic, ROMÂNII ȊN CULTURA OCCIDENTALĂ, în curs de pregătire. Academia Româno-Americană contribuie la cunoaşterea reciprocă a intelectualiilor de origină română stabiliţi în Occident, înlesnesc schimbul de informaţii între cei care lucrează în domenii înrudite, ne dă prilejul să ne regăsim, în diversitatea talentului şi a gândirii ştiinţifice, încrederea în capacitatea creatoare, permanent reînoită, ca în basmul tinereţei fără bătrâneţe a spiritualităţii româneşti.

*** *** ***

Maria Manoliu Manea, din cărţile sale

Maria Manoliu Manea, din cărţile sale

***

Congresul A.R.A., mai 1984, comentat in presa vremii

Congresul A.R.A. al IX-lea, mai 1984, comentat în presa vremii

***


Despre Maria MANOLIU MANEA:

       Cunoscând cultura lingvistică a multor alte popoare, între anii 1972-1979 este visiting professor la Universitățile din Chicago și California.
       Din 1979, această distinsă doamnă a cuvântului este profesor la Catedra de Franceză și Italiană din cadrul Universității California din Davis.
       De mână cu cuvântul, doamna Manoliu-Manea a fost și membru în câteva colegii de redacţie ale unor publicaţii de profil: „Revue Roumaine de Linguistique”, „Studii şi Cercetări Lingvistice”, „Revue Romane de Copenhague” etc.
       În lada cu zestre spirituală a doamnei Maria Manoliu-Manea, stau așezate frumos mai multe lucrări de o valoare incontestabilă, pe care le-a brodat din firele nemuririi, atât pe plaiurile natale, cât și în străinătate.
       Membru în colegiile de redacţie ale unor publicaţii de profil: „Revue Roumaine de Linguistique”, „Studii şi Cercetări Lingvistice”, „Revue Romane de Copenhague” etc.
       Suntem mândri că oamenii ridicați din mijlocul acestui popor, cresc valorile culturale ale neamului și pe alte tărâmuri, ori tocmai asta înseamnă să fii un om de valoare, să dăruiești din experiența ta și altora, la fel cum face și Maria Manoliu-Manea.

Cristina MORARI  

       ...Ar fi multe de spus despre A.R.A. (n.n. Preşedinte Maria Manoliu Manea), dar poate e mai potrivit a cita aici ceea ce a spus Eugen Ionescu în interviul acordat Postului de Radio Europa Liberă (vezi ARA Jurnal, Nr 5, pag 23):
       "Aceste personalităţi româneşti, care se afirmă din ce în ce mai mult în America, dar şi în ţările europene şi în alte părţi ale lumii, ar trebui să constituie un fel de congregaţie internaţională, şi ar trebui să fie recunoscute şi să aibă, cum aveau la început, cum aveau după război, dar de data asta, mai bine structurat, mai bine chibzuit, ar trebui să aibă un statut de independenţă, şi un statut special, cu alte cuvinte, ar trebui să se recunoască un fel de reprezentanţă oficială, un fel de guvern românesc în exil."

Nicolae PETRA  

       Maria Manoliu Manea, prin activitatea sa, ca profesor universitar, membru în colegiile de redacţie a publicaţiilor de specialitate şi prin funcţia de Preşedintă a Academiei Româno-Americană de Ştiinţe şi Arte a contribuit la cultivarea adevăratelor valori spirituale, culturale şi ştiinţifice.
       Pentru exilul românesc funcţia pe care a avut-o în A.R.A. a constituit o mare răspundere naţională, în unirea tuturor intelectualilor valoroşi de origină română aflaţi în Occident, ca şi a unor specialişti străini, stabiliţi în diferite ţări din lumea liberă şi în special în Statele Unite, care au împărtăşit aceleaşi vederi, asupra culturii în general şi asupra civilizaţiei şi culturii româneşti în special.
       Ȋn această Academie s-au reprezentat opiniile cărturarilor români cu suferinţele şi amintirile dureroase, îndiferent în ce timp şi în ce condiţii au părăsit ţara. S-au făcut eforturi majore pentru a restabili şi în România o viaţă spirituală şi ştiinţifică, pe care poporul român o merită din plin.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate