MATEI CAZACU

Istoric, eseist, scriitor

 
MATEI CAZACU

       Matei Cazacu s-a născut la 11 iulie 1946 la Sinaia.
       În 1964 a absolvit Liceul "Spiru Haret" din Bucureşti, iar în 1969 obţine licenţa la "Facultatea de Istorie" a Universităţii din Bucureşti. A fost angajat cercetător la Institutul de Istorie „Nicolae Iorga” al Academiei Române din București.
       Părăseşte ţara în 1973 şi se stabileşte în Franţa.
       Din 1977 este arhivist paleograf, diplomat al "École Nationale des Chartes" din Paris. Tot din acest an, a început colaborarea la "Radio Europa Liberă", "BBC", "Vocea Americii", "Radio France Internationale", "Radio Canada", "France Inter", la televiziunea franceză ("TFI, Antenne 2"), angajându-se şi în mişcarea pentru apărarea drepturilor omului în România, mai întâi în mişcarea Paul Goma, apoi în "Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului", Secţia română.
       Devine membru al "Asociației pentru Apărarea Monumentelor Istorice din România."
       Între 1975 şi 1992 este conferenţiar la "Universitatea Paris IV, Sor-bonne Nouvelle."
       În perioada 1977-1978 este bibliotecar la "Commission du Vieux Paris".
       În 1979 obţine, la Universitatea "Paris I Sorbonne Panthéon", titlul de doctor în istorie şi civilizaţie bizantină şi postbizantină.
       Din 1982, a activat ca membru în "Asociaţia pentru Apărarea Monumentelor Istorice din România" şi în operaţiunea "Villages roumains".
       În 1984, este diplomat al "École Pratique des Hautes Études, IVe section", Paris.
       Din 1997, conduce cercetări de istorie (docenţă) la "Universitatea Paris X Nanterre."
       În 2012 ocupa funcţia de director de cercetare la CNRS (centrul național de cercetări științifice), Paris.
 

 
LITERATURĂ ŞI ISTORIE

       Pentru un observator neavizat, literatura şi istoria, ar fi cu totul incompatibile şi tot atât de diferite între ele ca fizica de teologie, sau medicina de astronomie. Şi totuşi, etimologia termenului "istorie" ne duce la concluzii nebănuite: dintr-o rădăcină indo-europeană wid, care a dat în latină video "a vedea", iar în alte limbi, "a şti", "a cunoaşte", culminând cu sanscritul Veda, "ştiinţa" (cunoaşterea) prin excelenţă, conceptul a evoluat până la sensul modern de "anchetă" folosit de Herodot, "părintele istoriei", care îşi începea astfel întâia carte a Istoriilor sale: "Iată expunerea anchetei (historie) întreprinsă de Herodot din Halicarnas pentru ca faptele săvârşite de oameni să nu se şteargă odată cu trecerea timpului".
       Istoria este deci, la origine, imbricată atât de strâns în literatură (mai întâi orală, iar apoi înregistrată în scris), încât nimeni nu mai contestă astăzi autenticitatea şi valoarea de document istoric a unor poeme ca Iliada şi Odiseea, Mahâbhârata şi Râmâyana, Beowulf şi Cântecul lui Roland, pentru a nu mai vorbi de unele balade româneşti legate de Ştefan cel Mare. Mircea Eliade a spus-o într-o pagină binecunoscută.
       Până şi simplele genealogii - oricât de plicticoase ar părea ele uneori cititorului modern -, ale poemelor epice germanice, turco-tătare, polineziene, conţin o istorie condensată, aproape cifrată: ele povestesc ce s-a întâmplat în viaţa unei familii sau a unui trib. Pentru noi, totul pare a se reduce la faptul că X a dat naştere lui Y, care la rândul său a avut ca fiu pe un altul: pentru o societate arhaică, această lungă serie de naşteri rezumă esenţialul unei istorii. Important este că anume cutare a fost fiul lui cutare şi strănepotul lui cutare. Aceasta este tot ce istoria a putut reţine dintr-o serie de existenţe: numai numele şi ordinea lor. Restul, adică viaţa lor individuală, a fost în conformitate cu o "dialectică" proprie, asimilată unui "arhetip". (Littérature orale, in Encyclopédie de la Pléiade, Histoire des littératures, I, Paris, Gallimard, 1955, pag. 3-4).
       Ruptura între istoria arhaică, asimilată cu literatura orală, şi cea modernă, desacralizată, care caută să reconstituie o epocă întreagă este vizibilă deja la Aristotel care, comentând concepţia lui Homer, ne spune în cartea a 23-a Poeticei sale:
       "Alcătuirea subiectelor poeziei epice nu poate fi aceeaşi ca a subiectelor istoriei, în care în mod necesar, expunerea nu e a unei acţiuni, ci a unei epoci, mai exact a tuturor evenimentelor petrecute înlăuntrul unei epoci, în legătură cu unul sau mai multe personaje, oricât de întâmplător ar fi raportul în care s-ar găsi unul faţă de celelalte. Aşa cum biruinţa navală de la Salamina şi înfrângerea Cartaginezilor în Sicilia s-au petrecut cam în aceeaşi vreme, fără să fi năzuit câtuşi de puţin spre acelaşi ţel, tot astfel într-un şir de ani, un eveniment se poate produce după altul fără ca din ele să rezulte o unică urmare. Cei mai mulţi poeţi nu fac altceva. Comparat cu ceilalţi, Homer se arată meşter desăvârşit: pentru că nu se aşteaptă să povestească războiul întreg, deşi a avut şi el un început şi un sfârşit. (Subiectul ar fi fost de bună seamă prea vast şi anevoie de cuprins dintr-o privire). Chiar de intindere măsurată, dealtminteri, n-ar fi fost mai puţin complicat din pricina varietăţilor întâmplărilor. Ȋn forma în care s-a oprit, poetul şi-a ales ca subiet o singură parte a războiului, iar de multe din celelalte se slujeşte ca de simple peripeţii (...) şi alte asemenea episoade îi dau prilejul să-şi varieze poemul".
       Observaţie pertinentă, că ce altceva este Iliada decât povestea certei dintre Ahile şi Agamemnon pentru o sclavă?
       Deosebirea dintre literatură şi istorie se reduce, deci, mai ales la tipul de "adevăr" pe care fiecare dintre cele două arte năzuieşte să le înfăţişeze. Diferenţa dintre un roman istoric şi un tratat "ştiinţific", ce acoperă acelaşi eveniment sau aceeaşi epocă, ţine mai mult de talentul autorilor lor, decât de materia folosită. Căci amândoi folosesc aceleaşi elemente: ceea ce se numeşte în istorie "ipoteză de lucru", "posibilitate" sau "model" nu duce la mari împliniri "ştiinţifice" fără darul "divinatoriu" de reconstituire propriu literaturii.
       Cel mai bun exemplu din treecutul nostru românesc este cel al lui Nicolae Iorga autor al faimoasei fraze "aş fi voit... să am mai mult talent "poetic" pentru a fi mai aproape de adevăr. Este cea mai clară recunoaştere al caracterului profund al istoriei care este îndeosebi o artă înainte de a deveni ştiinţă supusă prin definiţie, controlului experimental, imposibil de realizat în 99% din cazuri.
       Şi tot Iorga scria în memoriile sale (O viaţă de om aşa cum a fost):
       "Ȋn toată lunga mea viaţă, am avut un sentiment de fereală, un adânc dezgust, cu motive mai mult de estetică şi de eleganţă, faţă de dogmatismul greoi şi pretenţios, pe care numai spiritele pedante, neputând prinde ce e relativ, incapabil de a fi complet definit şi de a fi exprimat printr-o formulă, una singură şi fără greş, îl pot socoti ca un mijloc sigur de a găsi adevărul. Mi s-a părut că ai cu atât mai multe şanse de a te înşela, cu cât îţi este mai strictă preciziunea afirmaţiilor. Doar nesfârşitele nuanţe ale stilului când le posezi - şi, dacă nu de ce n-ai face matematici sau fizică? - sunt date pentru a exprima tot ce e ghicire, ipoteză, lucru de reluat, de discutat, de schimbat cât de mult în asigurările noastre".
       Ȋn încheiere propunem cititorilor o ghicitoare: identificaţi cărui autor îi aparţin rândurile de mai jos despre Ştefan cel Mare: Dimitrie Bolintineanu, Mihail Sadoveanu, Nicolae Iorga sau altul.
       Adăugăm şi o întrebare: dacă descrierea aparţine unui istoric, nu e soră geamănă cu viziunea lui Eminescu?...
       "Ştefane Măria Ta..."

*** *** ***

Matei Cazacu - din cărţile sale

Matei Cazacu, din cărţile sale, unele în colaborare

Dr. Phil. Iancu Ion Bidian – Directorul Bibliotecii Române din Freiburg şi Prof. Dr. Matei Cazacu, Preşedintele Asociaţiei Institutul Român - Biblioteca Română

Dr. Phil. Iancu Ion Bidian – Directorul Bibliotecii Române din Freiburg şi Prof. Dr. Matei Cazacu, Preşedintele Asociaţiei Institutul Român - Biblioteca Română

Matei Cazacu, conferintă

Matei Cazacu, conferintă

Matei CAZACU, Mihai OROVEANU, Dinu ZAMFIRESCU

Matei CAZACU, Mihai OROVEANU, Dinu ZAMFIRESCU

Matei Cazacu_Simpozion_Paul Goma – 80 de ani

Matei Cazacu invitat la "Omagierea lui Paul Goma la 80 de ani", eveniment organizat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc (IICCMER) - 24 septembrie 2015


Despre Matei CAZACU:

        De multă vreme nu am mai citit un asemenea studiu erudit şi bine documentat, scris simplu, natural şi firesc pe înţelesul tuturor. De multă vreme nu am mai dat peste un istoric român care să ştie bine despre ce vorbeşte (id est, scrie, căci abia acum când senectutea îşi arată colţii începem să degus¬tăm din farmecul inefabil al limbii române...) gândeste şi articulează la nivelul informaţiei şi cuprinzătoarei ei analize.
       De bune sute de ani figura domnitorului muntean Vlad Ţepes, devenit şi un "Dracula" mult controversat, apoi valorificat şi de istorici, şi de artişti a fost un subiect care a incitat imaginaţia. Şi a istoricilor care au tot căutat prin documente să reconstituie adevărul istoric, şi a artiştilor, fie ei scriitori, fie ei cineaşti să valorifice estetic şi ceea ce nu era foarte limpede sub raport istoric.
       Matei Cazacu, să o spunem apăsat, epuizează subiectul sub toate aspectele. O carte de aproape 500 de pagini, plecând de la o teza de licenţă din 1969 la Bucuresti şi un doctorat la Paris, sub girul lui Henry-Jean Martin, apărută in 1988 sub titlul "L'histoire du Prince Dracula en Europe centrale et orientale (XV-e siecle)" care face orice specula¬ţie de azi înainte pusă sub semnul îndoielii. O carte temeinic docu¬mentată şi argumentată, fără umori sau jubilaţii lexicale, scrisă alert şi cu nerv, astfel că povestea istoriei unui Vlad Tepes să iasă din zona bâjbâielilor de orice fel. Faptul că flaubertianul istoric narează sec şi la obiect faptele istoriei aşa cum au fost, creează si un confort epic pentru cititorul nespecialist în ale istoriei. O binevenită traducere - curată şi cursivă, Dana-Ligia Ilin - pune la îndemâna culturii române un instrument de lucru de care chiar avea nevoie.

Bedros HORASANGIAN  

       Matei Cazacu este autor a peste o sută de studii ştiinţifice, printre cele mai recente volume: "L'Histoire du prince Dracula en Europe centrale et orientale au XVe siècle," Geneva, 1988 (reed. 1996 şi 2006) / "Au Caucase. Russes et Tchétchènes, récits d'une guerre sans fin" (1785-1996), Geneva, 1998 / "Histoire des Slaves orientaux. Bibliographie des sources historiques traduites en langues occidentales (Xe siècle -1689)", Paris, 1998 (în colaborare) / "The Story of Romanian Gastronomy," Bucureşti, 1999 / "Des femmes sur les routes de l'Orient. Le voyage à Constantinople aux XVIIIe-XIXe siècles", Geneva, 1999 / "Basarabia, pământ românesc disputat între Est si Vest", 2 vol., Bucureşti, 2001 (în colaborare) / "Minuni, vedenii şi vise premonitorii în trecutul românesc", Bucureşti, 2003 / "România interbelică", Bucureşti, 2004 / "Dracula", Paris, Éditions Tallandier, 2004 (Premiul Thiers al Academiei Franceze) / "Gilles de Rais", Paris, 2005 / "România la 1900" Bucureşti, 2007 / "Un État en quête de nation. La République de Moldavie," Paris, 2010 (în colaborare) / "Frankenstein", Paris, 2011 (în colaborare).
       Profesorul Matei Cazacu demonstrează de fiecare dată talentul în comentarea și interpretarea obiectivă, bine argumentată a evenimentelor istorice şi chiar politice.
       Activitatea lui are un caracter creator, desfășurată în mod profesional. Conferintele le prezintă verbal, hârtia scrisă fiind doar un suport de rezervă.

Alexandru TOMESCU  


 
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate