MIHAI CISMĂRESCU

Avocat, redactor radio, jurnalist, poet

 
MIHAI CISMĂRESCU

       Mihai Cismărescu - Radu Gorun, cum a fost cunoscut ca redactor la radio Europa Liberă - s-a născut la 1 aprilie 1916, la Craiova. Tatăl de profesie avocat. A absolvit Facultatea de Drept din Bucureşti, în 1937. În acelasi an a plecat la Paris, pentru completarea studiilor. Cel de al II-lea război mondial îl surprinde în străinătate. Respinge posibilitatea întoarcerii în ţară. Face parte din redactia gazetei “La Roumanie Independante” şi întreţine legături cu reprezentanţi ai Partidului Naţional Ţărănesc, care emigraseră între timp.
       Din 1952, pentru doi ani a lucrat în subredactia de la Londra a postului de radio Europa Libera, transferându-se apoi în studiourile din Munchen.
       În decembrie 1981, după decesul lui Noel Bernard, a fost numit director al secţiei române Europa Liberă.
       S-a stins din viaţă pe 26 februarie 1983, după o luptă grea cu un cancer capricios, care i-a mâncat tesutul muscular îi i-a înveninat sângele.
       După 20 de ani Gerhild, sotia sa, a depus urna în cimitirul din Craiova, ca o implinire simbolică a dorinţei sale de a se întoarce în ţara mult iubită.

TRAGEDIA DREPTULUI ROMÂNESC
-Dezordine şi confuzie-

       Când vorbim în acest articol de tragedia dreptului românesc, nu ne gândim numai la violarea legilor sau la nesocotirea drepturilor şi libertăţilor celor mai elementare. Aceste aspecte - de altfel nu specifice României – sunt binecunoscute şi au fost adesea evocate în cei 35 de ani de regim comunist în ţara noastră. Ele sunt într-o oarecare măsură evidente. Şi aceasta deoarece de la început marxismul a avut o oarecare neîncredere faţă de Drept, pe care l-a socotit o arma a burgheziei împotriva clasei muncitoare. Avocaţii magistraţii şi în general juriştii nu au fost niciodată binevăzuţi de regimurile comuniste. Studiilor de Drept nu li se acordă o prea mare împortanţă în ţările guvernate de comuniştii. „Facultatea de Drept este facultatea inutilului. Numai eficienţa socialistă există.” – exclamă la un moment dat un personaj din romanul „La Faculté de l’Inutile” a scriitorului disident rus Iuri Dombrovski (apărut la editura Albin Michel, Paris, 1979), unul din cele mai zguduitoare documente despre sistemul juridic sovietic, carte în general puţin cunoscută.
       Dar acest fapt atât de dispreţuit de marxişti-leninişti a fost acum transformat în instrument de realizare a politicii partidului comunist. În România de astăzi se afirmă că „Legea are un rol de prim ordin în realizarea strategiei PCR-ului, în procesul dezvoltării sociale.” În România comunistă, în care - în domeniul Dreptului - Codul Muncii din 1973 este pur şi simplu un cod antimuncitoresc, în care după treizeci de ani comuniştii nu au putut elabora un Drept Administrativ, unde proprietatea nu a fost bine definită, în care de fapt avem un proprietar fără proprietate şi în care între o decizie politică de partid şi una de stat, legală, are prioritate cea a partidului. În România unde nici un tânăr care studiază dreptul nu se poate specializa la o facultate occidentală, deşi România are acorduri de schimb de studenţi şi intelectuali cu străinătatea şi se laudă că promovează schimburile de orice natură cu toate ţările din lume. În România unde ştiinţa Dreptului cunoscuse până în 1940, o înflorire fără seamăn, cu jurişti şi profesori de Drept de care ţara noastră putea fi cu adevărat mândră, o ştiinţă pătrunsă de spirit juridic, pe care noi l-am moştenit de la Romani.
       Toate aceste consideraţii preliminare şi generale sunt evocate aici pentru a dezvălui alte aspecte ale dreptului românesc, mai puţin cunoscute chiar de acei care urmăresc îndeaproape evoluţia actuală a societăţii româneşti.
       Ceea ce doresc să subliniez aici este că, până acum chiar în domeniul dreptului, regimul socialist încerca să salveze aparenţele să dea o „spoială” legală ilegalităţilor pe care le comitea. Se pretindea de bine de rău că se elaborează un Drept „socialist”, a cărui esenţă şi valoare nu o voi discuta aici. S-au publicat câteva coduri şi legi importante, care deşi existau în multe cazuri numai pe hârtie, dădeau aparenţa unei ordini de stat, juridice şi încerca să se conforme vechiului dicton: ubi societas, ibi ius.
       Ori de câţiva ani încoace, dispreţul pe care regimul comunist din România, îl arată faţă de Drept s-a accentuat. Aş putea spune fără exagerare, că dintre toate stiinţele, dintre toate disciplinele şi domeniile de activitate, Dreptul este cu adevărat copilul cel mai vitregit. Aşa cum am spus nu se mai încearcă nici măcar să se salveze faţada. Acest lucru se vădeşte în special în felul în care se elaborează textele de legi, în redactarea lor, cu un cuvânt în domeniul tehnicii legislative. În România s-au înmulţit în ultimul timp inadvertenţele legislative, nepotrivirile de texte, sau redactările defectuase ale legilor. Fără să intru în detalii tehnice prea complicate vă voi da câteva exemple în acest sens.
       În martie 1974 a avut loc o mare modificare a Constituţiei din 1965, prin care s-a hotărât printre altele - după cum se ştie – înfiinţarea funcţiei de preşedinte al republicii. Comitetul Central al PC a mai decis totodată ca şeful guvernului să nu mai poarte titlul de Preşedinte al Consiliiului de Miniştri, ca până atunci, ci să ia numele destul de ciudat de ”prim-ministru al guvernului”. Or noua Constituţie astfel revizuită a apărut cu articolele 76-88, menţinând mai departe titulatura de Preşedinte al Consiliului de Miniştri. În schim în presă şi documentele oficiale incepuse să se vorbească deja de „primul ministru al guvernului” abandonându-se titlul de Preşedinte al Consiliiului de Miniştri. Discrepanţa adurat câteva săptămâni sau luni – nu maiştiu bine – până ce s-a făcut în sfârşit rectificarea necesară şi s-a pus de acord Constituţia cu celelalte documente oficiale. Oare de ce această „scăpare”?
       Dar să trecem al alt exemplu; în vara anului 1977 s-a elaborat o nouă lege a pensiilor şi a asistenţei sociale. Legea a fost adoptata de MAN în şedinţa sa din 30 iunie 1977 şi a fost publicată în Buletinul Oficial Nr. 61 din 8 iulie, ca Legea Nr. 3. Frământările muncitoreşti de la epocă, stârnite de nemulţumirile provocate de noul text legislativ, greva minerilor din Valea Jiului, în sfârşit întregul context social din vara aceea cu adevărat „caldă” au determinat conducerea partidului să îmbunătăţească unele dispoziţii din Legea Pensiilor. Dar în loc să o modifice, cum este normal în astfel de ocazii, adică să prezinte nu nou text Marii Adunării Naţionale şi după aceea s-o publice in Buletinul Oficial, s-a adoptat o soluţie mai simplă, dacă nu simplistă: s-a publicat direct în Buletinul Oficial Nr 82, din 6 august, deci peste aproximativ o lună, aceeaşi Lege a Pensiilor, cu unele modificări purtând tot Nr. 3, şi aşa cum spune Buletinul - adoptată tot in şedinţa Marii Adunări din 30 iunie. Cu alte cuvinte au fost şi sunt în principiu în vigoare, în România două legi pentru pensii. Amândouă poartă Nr. 3, amândouă au fost adoptate de Marea Adunare Naţională, la 30 iunie 1977, amândouă au fost semnate de Preşedintele Nicolae Ceauşescu şi amândouă au fost publicate in Buletinul Oficial, prima în Nr 61, din 8 iulie 1977, iar a doua în Buletinul Oficial Nr. 82 din 6 august 1977, fără ca cea de a doua lege să o abroge pe prima în mod expres.
       Întelegem foarte bine că uneori este necesară modificarea unei dispoziţii legislative, în speţă legea pensiilor, dar există o tehnică legislativă care trebuie respectată. Asistăm deci în România la o situaţie fără precedent a unei aceleiaşi legi apărută în două numere separate din Buletinul Oficial. Ne aflăm oare într-un mic stat african, asiatic sau din regiunea Pacificului care abia şi-a dobândit independenţa şi nu dispune încă de structurile necesare vieţii publice? Sau în România unde socialismul şi societatea multilateral dezvoltată se construiesc pară-se în mod stiinţific?
       Acum doi ani a fost adoptată în România, Legea cu privire la Organizarea şi Conducerea Unităţilor Socialiste de Stat Nr. 5 din 1978, cum este cunoscută îndeobşte. Acest important text legislativ elaborat in noul sistem de conducere muncitoarească şi autogestiune economico-financiară, conţine de la început un articol care este neconstituţional. Intr-adevăr art. 3 din lege prevede că: ”Intreprinderile de interes republican se înfinţează prin decret al Consiliului de Stat, iar intreprinderile de interes local prin hotărâri ale Consiliilor Populare”. Or Constituţia dispune în mod expres în art. 77, al. 6 că numai - citez – „Consiliul de Miniştri înfiinteză organizaţii economice, întreprinderi şi înstituţii de stat, de interes republican.” Aşadar Constituţia spune una, iar Legea 5/ 78 spune alta.
       Un ultim exemplu. În noua lege asupra contractelor economice (Legea Nr. 3 / 1979) există un articol 63, care atunci când stabileşte răspunderile contractuale ale părţilor într-un contract extern face trimitere la Codul General de Comerţ exterior al RSR. Ori acest cod nu există. Este numai vorba să întocmească... în viitor. Căci în România regimul este preocupat de trecut şi trăieşte mai mult în viitor. Pentru el prezentul pare că nu există.

*** *** ***

 
RUGĂ

Fă, Doamne, să mă sting cu privirea spre ţară,
Spre orizontul uitat şi iubit.
Fă, Doamne, să fiu îngropat într-o seară
Când la noi dorul se topeşte-n asfinţit.

Fă, Doamne, ca groapa să-mi fie străjuită
De aceleaşi gânduri spre meleagurile mele iubite.
Fă, Doamne, să ştiu că-ntr-o zi în Ţara Nefericită
Vor miji iarăşi zorii libertăţii dorite.

Fă, Doamne, ca în glia străină
Unde voi odihni, în iubirea Ta împăcat,
Fă, Doamne, să ştiu că o primăvară senină
Spre ţara mea, într'o zi, s-a îndreptat.

Fă, Doamne, să rodească din nou iubirea şi dorul,
Să svâcnească o altă seva în flori, pe limanuri însorite.
Fă Doamne, ca totul sa fie într-o zi Nou,
Acolo, departe, pe plaiurile Olteniei iubite.

 
AURORĂ

Printre nopţi
Printre bolţi
În hlamidă
Stau de veche
În Straie, în scut
Pentru tine, sfânt cuvânt.

Printre zile,
Printre mile,
Bogdaproste!
Te adulmec printre fire,
Te pândesc să te sărut
Neideie, dar cuvânt.

Printre zori,
Printre timpi amăgitori
Te adăst.
Tu din infinit crâmpei,
Să-mbii, să te faci lut
Şi să fii, cuvânt, cuvânt.


*** *** ***
Despre Mihai Cismărescu şi activitatea sa:

       Lui Mihai Cismărescu, alias Radu Gorun, toată lumea îi spunea Mike. El era o adevărată enciclopedie ambulantă. Nu-mi amintesc ca vreodata cineva să-i fi pus vreo întrebare la care să nu fi ştiut să răspunda. Se întampla deseori sa aibă un lapsus; atunci, întrebarea respectiva il obseda in asemena masura incat nu-si găsea linistea. (...) Mike era un solitar forţat de împrejurări sa trăiască printre oameni. Se simţea mult mai fericit singur, printre vrafurile lui de cărţi şi ziare, in tovărăşia unui pahar de vin roşu sau, arareori, a unui amic ales pe sprânceana.

Ioana MĂGURĂ BERNARD
       Pentru mine, nici un director nu l-a mai egalat pe Noel Bernard. Mihai Cismărescu, un intelectual de elită, ne era prieten apropiat şi cu el am colaborat fără probleme, dar cancerul l-a smuls fulgerător de lângă noi. Vlad Georgescu avea destule calităţi profesionale, dar şi un defect cu urmări incalculabile: de la înalţimea unei catedre de istoric, dispreţuia - amabil, dar tenace - gazetăria. Printre misterele neelucidate nici de structurile mostenite de la fosta Securitate, nici de diplomatica laşitate americană, se afla şi aceasta “epidemie” de cancer printre directorii succesivi ai Europei Libere.
Monica LOVINESCU
       2 Iulie 1949 - Trec să-l iau pe Cismărescu de acasă şi să intrăm într-o cafenea din Cartierul Latin. Vorbim despre lucruri banale. Binefăcă¬toare. Continui să mă simt bine lângă prietenul meu pierdut pentru tot ce e sgomot, gest, aranjament, expresie. Contactul cu el pune măsură în agitaţiile mele care trebuie să fie de un baroc insuportabil.

       18 August 1949 - Răspund scrisorii de ieri a lui Cismărescu. Se află acum la sanatoriul din Chateau Galland, acolo unde a fost la inceput şi Ama-riuţei. El îmi atrage atenţia ca nicio «eliberare» nu mai poate elibera şi că a venit momentul să-mi scriu „tratatul că nu mai e nimic defăcut”. Întristat peste masura de boala lui Cismarescu şi de imposibilitatea lui de a se îngriji cum ar trebui, din cauza sărăciei. Câţi vom supravieţui faptului de a purta cu noi plămâni, globule, măruntae? Nu erau deajuns relele celelalte? Sau poate că plata cea mare trebue să treacă neaparat prin ţesuturi?

Virgil IERUNCA
       În timpurile când în România îţi era frică şi de umbra ta, ascultarea emisiunilor de ştiri din străinătate, constiuia un adevărat gest de curaj. Seara, mai ales în nopţile lungi de iarnă, după o zi de muncă de obicei în frig, ne baricadam în micul dormitor unde făceam focul şi în mare taină ascultam şi noi - elevi atunci - postul de radio „Europa Liberă”.
       Emisiunile lui Radu Gorun le socoteam adevărate conferinţe; erau documentate, cu subiecte de actualitate, care totdeauna erau comentate în cercuri restrânse şi de mare încredere.
       Poezia lui este străbătută de dorul de ţară, pe care nu a mai avut şansa să o revadă.
       A apucat numai o lună de pensie; a plecat întru Domnul, când încă mai avea multe de scris. Copilul de un an şi opt luni a stat lângă el până în ultima clipă, ca un înger păzitor.
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate