MIRA SIMIAN BACIU

Prozatoare, poeta

 
MIRA SIMIAN

       Mira Simian s-a nascut pe 16 mai 1920, la Ramnicul Valcea. Este sotia poetului Stefan Baciu.
       A colaborat cu proza si poezie in presa din exil: “Revista Scriitorilor Romani” din Munchen , “Micron”, redactor Stefan Munteanu, “Drum” redactor John Halmaghi, “Cuvantul Romanesc” din Hamilton, editor George Balasu
       Din eseuri amintim: "L'expression du sentiment de la mort dans l'oeuvre de Ionesco", thèse, Université de Strasbourg, 1969 / "La naissance des obsessions fondamentales d'Eugène Ionesco" / "Ionesco et le paradis perdu" / "Evolutia sentimentului mortii în opera lui Eugen Ionescu"
       A publicat placheta de versuri “Farmece” (Fundatia Regala Universitara Carol I, Paris, 1966 si in Colectia “Mele”, Honolulu, 1979) / “Fata lui Temelie” (Editura Urmuz, 1974). Obisnuia adesea sa picteze.
       A decedat in ziua de 2 iulie 1978, in spitalul “Beverly Manor” din Honolulul, Hawai. Serviciul funeral a avut loc luni 3 iulie la biserica “Sf. Constantin si Elena”. Se odihneste in cimitirul Makiki.

 
INTERPLANETARII

Murim in fiecare stea
lasam samanta-n fiecare vulcan
cruce rupta, troita Pacificului...
Cenusa aruncata-n vant
in ocean pentru pestii aramii
sau stele cazatoare ascunse-n margean.

Maine vom fi ulcele cu laptele privighetorilor
Sau a ciocarliei oprite-n soare...
pietris des
oasele muntilor
sfaramate de inkasi ca sa creasca porumbul.
maine vom fi trestia de zahar
langa teposul ananas
sau tictacul soparlei in noapte
dialogul pasarii, cioc rosu...
Toaca de la Cozia
atarnand soarele
in fiecare picatura de roua.

TESTAMENT

Je dois le vers au poete toujour jeune
Main tendre, me faisant passer
Toutes les faims, tous les ports
Tous les soupirs...

Je dois le mot a tous mes amis
Jetes disperses, retrouves
Dans tous les aeroports du globe
Lumiere du meme sourire
Me faisant le meme geste
De courage et de victoire...

Peisaj
 
DESPARTIRE

Intrati in mine cimitire havaiene
Palmieri inalti moartea-mi leganati
Barci albe, pasari, frunze plutitoare
Bucati de lemn cu corpuri arse in soare
Pesti vii, veniti, duceti-ma la mal.

Am ratacit prin parcuri tropicale
Am ascultat tacerea unui lac
Si in zapada varfurilor goale
Am cautat raspunsul unui veac.

Val de culoare, rochii havaiene.
Negrul pacat al unui par nativ.
Veniti incolaciti-ma in trene
Si in bataia tobelor bahiene
Duceti-ma la groapa, in sfarsit.

 
GEAM

O mare, o barca un val
Doi Mai sau Honolulu
Un lac, un pod, licurici
Un ghetar imaculat
Un vulcan stins
Berna, Guatemala sau Seattle
O femeie plutind in apus.

Un fotoliu alb, o ceasca de cafea
Mobila Bidermayer tocita
Bucuresti sau un anticar la Vancouver
O femeie potrivindu-si un sal imaginar
Pentru ca undeva dupa blocuri e apusul
Semafor rosu: cand aprins cand stins.
Ultimul turn al unei expozitii mondiale
Zid de sticla suspendat intre aer si timp.


Despre Mira Simian Baciu si creatia sa

       Asezata intr-un fotoliu, in camera hotelului unde o vizitam, isi arcuia degetele in simboluri, iar cuvintlele sunau incet, melodios, cantau. Cantau copilaria si tara pierduta, pe care i-o aduceam, prin prezenta mea, dupa atata timp. Deodata se opreste: „Sa te intreb ceva, ce mai este prin Ramnic, ai mai fost pe acolo? Ce mai este prin parcul orasului? Fara sa-mi astepte raspunsul, in fraze fara punct si virgula - eliminand formele - culorile si miresmele anilor si locurilor au inundat camera, iar obiectele si arborii din fata ferestrelor si florile de pe masa, mi-au parut altele; erau altele, animate de spiritul poetei, de neastamparul ei launtric. Intimidat de tumult, fascinat de mobilitatea si inteligenta ei, o ascultam la adapostul amintirilor unor timpuri cu care Mira Simian te coplesea.

G. B. Revista „Drum”
       Am citit-o (n.n. „Fata lui Temelie”) din coperta in coperta. Opt povestiri. Unele mici, de o pagina, doua. Poeme in proza. Cizelate, nu prin cautarea unor figuri de stil alambicate ci prin eliminarea prisosului. Tenta femenina. Multa sensilbilitate. Notatie. Fraza scurta. Verbul este foarte putin utilizat, mai mult subinteles. Modern scrise. Trairea prezentului este permanent impletita cu amintirea trecutului. Literatura specifica de exil. E atat de prezent trecutul, tara, ca uneori ele predomina pagina. Trecutul nu-i termen de referinta. Traieste in prezent. De fapt totul este la granita dintre cantec, poveste, poezie.
Alexandru IONESCU LUNGU
       Mira Simian aduce un intreg orizont poetic bogat colorat, comparabil cu un tablou de Van Gogh, realizand in cuvinte, ceea ce marele maestru a realizat in culori. Nu lirism ieftin, dulceag, ci adevarata creatie artistica. Si aceasta nu ne mira catusi de putin, afland ca poeta a fost si pictorita. Nu i-am vazut nici un tablou dar sa ne inchipuim ca si in ele Mira Simian a cultivat acelasi stil pe care-l foloseste in bucatile ei de proza.
Cronicar - „Cuvantul Romanesc”
       Smulsa din cadrul etnic mai restrâns, poate trece in simtire in cercul mai larg geologic si biolotic si demonstreaza resurse de esentializare a eului, contopirea sa cu natura elementara - locul cel mai poetic al sau - descriindu-se cu mijloace poetice autentice: ”Facerea lumii o voi cauta / Pietre negre rotunde egale / Oua de pasari, de broasca testoasa. / Pescausii vor alerga / Lilieci sau paienjeni. / Trunchiuri voi ridica / Radacini aduse de ocean / Pe plaji secate de lacuri alpine / Uriase schelete de animale polare. / Serpi voi omorî. Fosnet. / Serpi galbeni si verzi. / Ochi încremeniti, limbi despicate / Fluierând înspre soare / Veninul îl voi pastra / În sticla de tuica de trestie de zahar. / Bautura lunii.”
       Stilistic poeta nu fabuleaza cu vorbele, semn ca are idee de inalta poezie.
A.B.- "Actiunea Româneasca”
       Mira Simian are o fraza scurta, uneori eliptica, care isi declara singura sincopa atat de necesara intelegerii ei. Prin numai cateva cuvinte reda „o lume”. Iata cum se termina scurta povestire „Mimi”: ”Tacere. Focul trosnind. Vanatul cerului ramasese o linie in fund. Marul. Ramuri intinse apoi rotunde inconjurand fotografia. Mica, apoi din ce in ce mai mare. Razand Mimi ma privea".
       Prin versul sau Mira Simian traieste drama emigrantului, calatorind, de cele mai multe ori fara o adresa, peste coordonatele planetei ca in poezia „Geam”: ”O mare, o barca un val / Doi Mai sau Honolulu / Un lac, un pod, licurici / Un ghetar imaculat / Un vulcan stins / Berna, Guatemala sau Seattle / O femeie plutind in apus” sau ca in poemul „Despartire”: ”Am ratacit prin parcuri tropicale / Am ascultat tacerea unui lac / Si in zapada varfurilor goale / Am cautat raspunsul unui veac.”
       Nostalgia versului este discreta, daruindu-i cititorului o imagine pura: „Pustiul unei strazi. Singurul sunet / La cinci: ziarul azvarlit pe terasa. / Singurul fosnet in apus / Zbor de pescarusi in tufisul / Verde, galben, alb.”
       Poezia ei semnifica sensibilitate, bucurie trista, culoare, presimtire.
Alexandru TOMESCU
Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate