MIRCEA ELIADE

Filozof, erudit în istoria comparata a religiilor, prozator, eseist

 
MIRCEA ELIADE

       Mircea Eliade s-a nascut la 28 Februarie 1907 in Bucuresti, ca cel de al doilea fiu in familia ofiterului de cavalerie, Gh. Eliade, originar din Tecuci. Isi petrece anii copilariei la Ramnicu-Sarat, Cernavoda, Bucuresti. Urmeaza clasele primare si apoi studiile medii la liceul "Spiru Haret".
       Copil inzestrat, debuteaza la 13 ani in “Ziarul stiintelor populare”. Învata italiana pentru a putea citi pe Papini în original si engleza pentru a-l citi pe Frazer. In 1927 face prima vizita în Italia, unde il intalneste pe Papini, care l-a inraurit în tinerete
       Absolva Facultatea de Litere si Filosofie, la Universitatea Bucuresti, dupa care intre 1928 si 1931, frecventeaza cursurile renumitilor filozofi Rabindranath Tagore si Surendranata Dasgupta, din Calcutta, India, studiind istoria religiilor si a filozofiei indiene.
       Intors în tara isi ia doctoratul cu o disertatie despre yoga. Ocupa postul de asistent universitar la catedra lui Nae Ionescu. Incepand cu anul 1933, este profesor asociat de filosofie la Universitatea din Bucuresti, predand cursuri de filosofie si de istoria religiilor.
       In lunile iulie si august 1936, Eliade calatoreste la Londra, Oxford, Berlin.
       Primeste premiul I al Societatii Scriitorilor din Romania in anul 1937, in urma publicarii unei editii critice in doua volume despre Bogdan Petriceicu Hasdeu cu titlul: "B. P. Hasdeu - Scrieri literare, morale si politice" aparuta in cadrul Fundatiei pentru Literatura si Arta.
       Razboiul il gaseste in functia de atasat cultural al ambasadei Romaniei la Londra (1940-1941) si apoi al legatiei romane din Lisabona (1941-1945). Urmare conditiilor in care s-a incheiat razboiul alege calea exilului, stabilindu-se la Paris. Aici preda istoria religiilor la "Scoala Practica de Inalte Studii" (1945-1948), si apoi la Sorbona.
       Ca urmare invitatiei mai multor profesori din SUA, in anul 1957, primeste postul de profesor titular al Catedrei de Istoria Religiilor dela Universitatea din Chicago.
       Primeste titlul de Sewele L. Avery Distinguished Service Professor (1964). Devine membru al Academiei Americane de arte si stiinte (1966). I se atribuie premiul Bordin al Academiei Franceze (1977). Universitatea din Washington ii ofera inalta distinctie de Doctor Honoris Causa, iar Universitatea din Chicago numeste catedra de istoria religiilor - "Mircea Eliade" (1985).
       A plecat intru Domnul pe 22 aprilie 1986. Serviciul memorial a avut loc in Capela Rockfeller din Hyde Park, Campusul Universitatii din Chicago.
Opera (in principal): Patterns in Comparative Religion (1949) / Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy (1951) / Cosmos and History:The Myth of the Eternal Return (1954) / Yoga, Immortality and Freedom (1958) (Publicat mai intai in franceza Yoga: Essai sur l'origine de la mystique Indienne) / Rites and Symbols of Initiation (Birth and Rebirth) (1958) / Patterns in Comparative Religion, (1958) / The Sacred and the Profane: The Nature of Religion (1959) / Myths, Dreams and Mysteries: the Encounter between Contemporary Faiths and Archaic Realities, (1960) / Images and Symbols: Studies in Religious Symbolism (1961) / Myth and Reality (1963) / Shamanism: Archaic Techniques of Ecstasy (1964) / The Two and the One (1965) / The Quest: History and Meaning in Religion (1969) / A History of Religious Ideas, vol. I, From the Stone Age to the Eleusinian Mysteries, (1978) / A History of Religious Ideas, vol. II, From Gautama Buddha to the Triumph of Christianity, (1982) / The History of Religious Ideas, vol. III, From Muhammad to the Age of the Reforms, (1985) / Encyclopedia of Religion (16 vol., editor-in-chief) (1987)
Beletritica: Romanul adolescentului miop (1925) / Isabel si apele diavolului (1930) / Maitreyi (1933) / Lumina ce se stinge (1934) / Întoarcerea din rai (1934) / Santier (1935) / Huliganii, I-II (1935) / Domnisoara Christina (1936) / Sarpele (1937) / Nunta în cer (1939) / Secretul doctorului Honigberger (1940) / Noaptea de Sânziene (1955) / Nuvele (1963) / Pe strada Mântuleasa (1969) / În curte la Dionis (1978) / Nouasprezece trandafiri (1980) / Memorii (1980)

HASDEU, BASARABEANUL

       Nu se poate vorbi despre Basarabia fara sa se aminteasca de Hasdei: Alexandru Hasdeu si de fiul sau Bogdan Petriceicu. Amandoi au fost carturari de seama si sinceri nationalisti. Amandoi au cunoscut bine Rusia si cultura rusa, si n-au ostenit sa atraga atentia asupra pirmijdiei pe care o reprezinta, pentru neamul romanesc, imparatia de la Rasarit. Una din ultimile conferinte publice ale lui Bogdan Petriceicu Hasdeu se intitula: "Papa de la Neva". A tinut-o pe la inceputul secolului (n.n. secolul XX) la Ateneu, si rasunetul ei a fost atat de puternic incat textul a fost publicat in reviste si retiparit in brosura aparte. "Papa de la Neva" era bineinteles tarul tuturor rusilor, Hasdeu arata intre altele, ca mult laudata protectie a ortodoxiei si a Bisericilor oriental nu era decat un instrument in miscarea subversiva de expansiune a panslavismului.
       Nationalismul lui Hasdeu este cu atat mai semnificativ si este exemplar pentru cultura romaneasca moderna, cu acat aurorul ISTORIEI CRITICE a fost un spirit universal in toata puterea cuvantului. Varietatea si profunzimea cunostintelor lui Hasdeu uimesc si astazi, saizeci de ani de la moartea lui (n.n. articol scris in 1967). Putine au fost stiintele si disciplinele pe care nu si le-a apropiat. Hasdeu se aseaza alaturi de ceilalti geniali enciclopedisti si spirite universale pe care ni le-a daruit Moldova: Dimitrie Cantemir, Mihai Eminescu si Nicolae Iorga. De fapt, s-ar putea vorbi de o traditie universalista-enciclopedica in cultura romaneasca, traditie ilustrata exemplar de numele pe care le-am amintit mai sus. si nu e lipsit de interes faptul ca tocmai aceste spirite universale - Hasdeu, Eminescu, Iorga - au fost in acelasi timp profetii si fondatorii nationalismului romanesc.
       Eminescu, Hasdeu, Iorga sau, mai aproape de noi, Lucian Blaga, au crezut, fiecare in felul lui, ca o cultura romaneasca autentica trebuie sa fie nationala: adica, trebuie sa fructifice si sa prelungeasca traditiile spirituale ale neamului. Dar adeziunea acestora la traditie nu l-a provincializat. Putini creatori sau carturari romani au reusit sa depaseasca provincialismul culturii in masura in care au facut-o Eminescu, Hasdeu, Iorga, Lucian Blaga. Ceea ce impresioneaza pe orice cercetator strain al literaturii este vastitatea si soliditatea culturii acestor traditionalisti. Provincial nu pare Eminescu, ci Macedonski. Iar in zilele noastre provincialismul cultural nu-l gasim la Lucian Blaga ci, bunoara, la un Mihai Ralea.

Mircea Eliade, bust - Campul Romanesc, Hamilton, Canada

Mircea Eliade, bust - Campul Romanesc, Hamilton, Canada


       Ceva mai mult: ceea ce caracterizeaza pe cei mai inzestrati dintre nationalisti-traditionalisti, este absenta oricarui complex de inferioritate fata de Occident. Mandria care razbate in Eminescu, in Hasdeu, Iorga sau Lucian Blaga este inainte de toate "mandria de a fi roman". Nu numai ca nu le era rusine de natia lor, dar socoteau o mare cinste, si un mare noroc, faptul de a se fi nascut romani. Ca si cum ar fi presimtit ca in neamul lor zac comori nebanuite - si erau fericiti ca soarta ii alesese pe ei ca sa le aduca la lumina.
       Hasdeu ghicise comorile care zaceau uitate in sufletul si istoria neamului romanesc si se simtise in stare sa le exploreze. Dar ca sa le poata aduce la lumina, nu-i era deajuns geniul, inteligenta si puterea lui de munca. Trebuia deasemenea sa stapaneasca un numar considerabil de stiinte si discipline. A avut timp sa le invete si sa le foloseasca pe toate in cercetarile lui lingvistice si istorice. Dar soarta nu i-a ingaduit sa-si duca la bun sfarsit operele cele mai de seama.
       Creativitatea lui Hasdeu a fost stavilita si diminuata de insasi bogatia posibilitatilor lui. Pentru ca voia sa aduca la lumina toate valorile romanesti, era silit sa dezlege singur toate porblemele de istorie, limba, socilogie si folclor pe care le intalnea in cursul cercetarilor lui. Si numarul problemelor crestea pe masura ce erau rezolvate. Mai les ca, pasionat de origini si inceputuri, Hasdeu nu se multumeste cu studiul aprofundat al istoriei si limbii romanesti, ci trecuse la lingvistica balcanica si indo-europeana, se interesa de preistorie, se avanta in orientalistica, dialectologie si folclor.
       Desi a trait pana aproape de saptezeci de ani, si a publicat un raft intreg, Hasdeu n-a apucat sa termine nici un Opus Magnum. Evident tot ce a publicat din Istoria Critica, sau din Etymologicum magnum romaniae, a fost si este inca extrem de pretios. Istoriografia si filologia romaneasca moderna s-au cladit in buna parte pe temeliile puse de Hasdeu. A fost un premergator si un pionier in toate disciplinele istorice si lingvistice.
 
       Oricum ar fi privit, crestinismul ramane totusi cea mai optimista religie din lume.
       Pacatul deznadejdii nu e nicaieri considerat mai grav ca in crestinism. Nicaieri in lume sinuciderea, pacat impotriva nadejdii, nu are gravitatea pe care i-o acorda crestinismul. Ce poate insemna aceasta? Ca pentru un crestin, niciun trecut nu este hotarator, atat timp cat exista inca viata...Daca am fi consecventi cu invataturile crestine, ar trebui sa avem o incredere nemarginita in posibilitatile deschise ale Vietii.
       Viata, prezentul, momentul ne ingaduie oricand sa ne mantuim, sa anulam istoria, sa abolim "trecutul". Toate laudele si strigatele pe care invatatura si liturghia crestina la aduc vietii - adica Mantuitorul care "cu moartea pe moarte a calcat" - de aici pornesc: Viata poate fi crestinata; in orice moment o triviala existenta umana, macerata de pacat si fugarita spre moarte, poate fi transfigurata in plenitudinea Vietii mantuite, a Vietii christice...
(Mircea Eliade, "Caderea in istorie" - 1952)
       Dar amintind ca n-a terminat niciuna din capodoperile incepute, nu vreau sa repet bine-cunoscutele clisee ca Hasdeu s-a risipit prea mult sau ca a imbratisat prea multe domenii. Daca ne putem inchipui ca ar fi putut duce la bun sfarsit Istoria Critica sau Principiile de filologie comparativa ario-europeana, este aproare sigur ca n-ar fi putut termina Magnum Etymologicum, chiar daca ar mai fi putut lucra la el inca treizeci de ani. Nici un om n-ar fi putut duce, singur, la capat o asemenea uriasa intreprindere. Trebuie sa ne consideram fericiti ca Hasdeu a apucat sa publice acele o mie si mai bine de pagini, desi ele reprezinta doar o douazecea parte din opera pe care o planuise.
       Tragedia lui Hasdeu se datoreste in buna parte geniului sau de structura enciclopedica si setei lui de perfectiune. A voit sa cunoasca, sa faca si sa scrie tot si cat mai aproape de perfectiune. Oricare ar fi fost opera la care lucra, voia sa exceleze deopotriva in eruditie, precizie, originalitate, profunzime, frumusete literara. Se avanta in domenii abia descoperite si propunea ipoteze indraznete - dar era intotdeauna bine informat, stapanind pe deplin matrialul documentar, si spiritul critic nu-l parasea niciodata. A fost patimas in lupta politica si culturala, dar patima nu i-a diminuat nici calitatea gandirii nici pe cea a stilului. A facut uneori glume care au parut mai tarziu copilaresti sau de prost gust - dar asa era pe atunci "atmosfera culturala" si mai ales asa era Hasdeu: urias caruia ii placeau jocurile copilaresti.

Mircea Eliade, cateva din cartile publicate in diferite timpuri, limbi, si edituri

Mircea Eliade, cateva din cartile publicate in diferite timpuri, limbi, si edituri


       In afara de enciclopedismul si perfectionismul lui Hasdeu, care, intr-un anumit fel, ii stinghereau creativitatea, trebuie sa mai tinem seama si de complexitatea personalitatii lui si mai ales de tragedia familiala care i-a schimbat viata la 50 de ani. Os de domn, aristocrat din cap pana in picioare, Hasdeu era totusi democrat si a luptat ca putini altii pe vremea lui impotriva boierilor si era insufletit de o conceptie gradioasa romantica, a istoriei, si totusi a aplicat metodele cele mai stricte si si-a macinat timpul si fortele in cercetari migaloase si uneori de un interes minor; poet, nuvelist, dramaturg, si-a jertfit cariera literara ca sa se poata consacra pe de-a intregul eruditiei; de o precocitate extraordinara, savant in toata puterea cuvantului la douazeci si ceva de ani, si-a risipit o parte din energia creatoare a tineretii cu farse si polemici adeseori inutile; rationalist in tinerete si maturitate, s-a intors spre Dumnezeu nu pe calea regala a misticii, filosofiei sau teologiei, ci prin experientele suspecte ale spiritismului.
       Pierderea Iuliei a insemnat o catastrofa nu numai pentru Hasdeu, ci pentru toata cultura romaneasca moderna. Cand prin 1935 cercetam la arhivele statului lazile in care fusesera adunate o parte din cartile si hartile lui Hasdeu de la Castelul din Campina, mi se strangea inima de tristete. Aveam impresia ca patrund intr-un santier urias, parasit si cazut in ruine. Revistele de istorie si filologie ramase cu paginile netaiate, aratau anul cand Hasdeu incetase de a se mai interesa de disciplinele in care-si crease un renume mondial.
       Productia lui Hasdeu era imensa. Dar cine a citit operele lui literare si istorice din tinerete, miile de pagini scrise intre 20 si 40 de ani, isi inchipuie ce-ar fi putut crea Hasdeu la 60 sau 70 de ani daca geniul lui, si mai ales destinul, i-ar fi ingaduit s-o faca. Sa ne inchipuim cum ar fi aratat opera lui Goethe - atat cea literara cat si cea stiintifica - daca ar fi fost intrerupta la varsta de 50 de ani...

*** *** ***

Despre Mircea Eliade:

       "Prin Mircea Eliade, tradus in mai toate limbile, neamul nostru participa pentru intaia oara in mod hotarator la Reinaltarea intregii lumi. Nici un alt ganditor al acestui secol nu depaseste influenta profunda pe care incepe sa o aibe opera lui Eliade in principalele campuri de cercetare si creatie: istoria religiilor, antropologie, istorie, filozofie, etnologie, epistemologie, sociologie estetica, istoria artelor, psihologie..."

Paul BARBANEAGRA
       "Mircea Eliade a devenit un simbol al geniului romanesc care s-a impus ca atare in Univers, tocmai in timpul unui proces de foarte severa destructie spirituala, in Romania si in intreaga lume. Ca sa te poti ridica si realiza pe plan spiritual, cu deosebire intr-o asemenea conjunctura, la inaltimea atinsa de Mircea Eliade, trebuie sa fii pur si simplu un titan."
Eugen BARSAN
       Personalitatea lui bland luminoasa si discreta, familiara si impunatoare, de o vitalitate aproape contagioasa, si de o generozitate facuta dintr-o profunda stiinta si dintr-o uimitoare prospetime, dintr-o vasta experienta si-o la fel de vasta inocenta, a trecut in opera lui si o insufleteste; ii da suflet si suflare si vocea ei inconfundabila. O voce pe care cand o auzi vrei s-o asculti.
Matei CALINESCU
       Eliade a ales sa fie istoric al religiilor, pentru ca a inteles ca numai asa va putea cuprinde tot continutul acrivitatilor spirituale. Obiectul lui e tot spatiul dintre arhetip si fenomenologie, dintre, mit si stiinta, dintre cruzimea istoriei si soteriologie. Cu pretul acesta, care lui nu i s-a parut scump, a acceptat primejdiile specializarii (care de altfel nu mai are sens la acest nivel). Altfel "prizonier al unui subiect care nu poate fi decat limitat, istoricul relgiilor simte adeseori ca a sacrificat frumoasa cariera spirituala cu care visase in tinerete, pentru a se supune probitatii stiintifice".
Alexandru CIORANESCU
       In trecutele decenii de triumf profan la reductionismelor sociologice, economice, psihanalitice sau semiologice, Mircea Eliade trudea discret, la supravietuirea memoriei esentiale a speciei; in contextul negarii "perimatelor" valori umaniste de catre avantgarsi avide de noi tehnici de comunicare, Mircea Eliade perpetua cultul literei scrise si al disciplinei universitare; in vremuri de vedetariat si de arivism frenetic, el refuza estrada notorietatii prin "mass-media" dar ramanea intotdeauna disponibil la interogatii, ba chiar la simpla curiozitate a celui mai neinsemnat interlocutor.
Serban CRISTOVICI
       Eliade a aratat mereu o mare reverenta in fata religiilor Orientale, care poate fi observata in lucrarile sale; in acelasi timp, el a mentionat ca toate religiile sunt egale in ceea ce priveste originile si scopul lor. Respectul sau fata de religiile orientale combate comentariile unor critici care sustin ca perspectiva lui Eliade este influentata de un favoritism de natura Eurocentrica. Ba mai mult, acest aspect este sprijinit de ferma sa convingere ca toate modalitatile sacrului, toate fenomenele religioase, apar ca rezultat al naturii umane universale, a fundamentalei conditii umane. Sacrul este deci un mod de a intelege si a depasi unele dintre inevitabilele obstacole ale existentei. Scopul lui Eliade este deci, de a dezvalui unitatea care exista intre toate religiile la nivelul uman fundamental.
Alexandra TOMESCU
       Mircea Eliade a avut o exceptionala memorie si un talent rar intalnit pentru invatarea limbilor. Cum interesul sau s-a concentrat mai mult pe istoria religiilor, el a demonstrat o extraordinara capacitate de intelelgere, interpretare si explicare a acestor religii cu simbolurile si ritualurile lor greu de perceput pentru omul modern. El s-a preocupat de morfologie, fenomenologie si oriunde a demonstrat deosebita sa capacitate in intelegerea si explicarea acestor fenomene. Metodologia si profunzimea gandirii sale i-a adus faima in lumea toata, desi unele din conceptele sale nu mai sunt unanim acceptate.
Francisc Ion DWORSCHAK
       Acestei pretuiri si iubiri ii datoram - nu numai generatia noastra, ci intreaga intelectualtitate contemporana - un fapt de cultura prin care el, omul cel mai putin profesoral cu putinta, ne-a devenit dascal cu adevarat: introducerea in aria culturii autohtone a unor valori pe care el ni le-a revelat. Sa ne gandim numai, pe langa indianistica pentru care trezise interesul, la un Papini, Unamuno, sau Chesterton - o absoluta noutate, sau la felul cum l-a repus in circulatie pe Tristram Shabdy! Dar Italo Svevo! Cine auzise de el pe vremea aceea?! O curiozitate insatiabila, antene intinse in toate directiile rozei vanturilor, un simt singur pentru detectarea afirmarilor semnificative, o imensa capacitate de asimilare, o nu mai mica putere de a impartasi reflectiile starnite de lecturi atat de variate si de a informa substantial in subsidiar - iata virtutile inapreciabile ale eseisticii sale literare, care, desi azi sta in umbra operei sale stiintifice si beletristice, va ramane, dupa mine, o contributie majora la literele romanesti si oglinda unui aspect extrem de caracteristic al acestui spirit cu multiple fatete.
Mariana SORA
       Fantasticul lui Eliade porneste de la un Bucuresti real. Asa cum o epifanie prezuma o realitate in care se intruchipeaza, pe care o transfigureaza, descoperindu-i semnificatia adanca, fantasticul lui Eliade se manifesta cu predilectie intr-o anuminta realitate, nu intr-un loc imaginar. Nu imaginatia lui a creat "mitul Bucurestiului", ci orasul i-a propus figura unei enigme care l-a inspirat. Personajele lui Eliade traiesc in Bucuresti nu ca "Mitica devenit un erou mitic", ci ca personificari ale unei atitudini fata de sacralitatea lumii. Ei ne vorbesc pe cale indirecta a fictiunii despre mesajul unui spatiu intr-o lume desacralizata, despre un Bucuresti care prelungeste prin prezenta lui materiala o anumita spiritualitate cu radacini in vremuri imemoriabile.
Sanda STOLOJAN
       Cariera lui Mircea Eliade se imparte firesc in trei faze:una romaneasca de vreo 15 -16 ani, alta europeana de poate 16 sau 17 ani, si una americana, de 30 de ani plini, aproape jumatate din viata sa intelectuala activa. Este primul din marii scriitori sau ganditori umnisti ai Romaniei care este si un american. Paradox evident; acest mediterano-balcanic, acest franco-italian, acest indo-tibetan devine primul mare raman care se scalda nestanjenit si suveran in aplele atlantice ale civilizatiei tehnologic-rationaliste. Inutil sa repetam iscoditorul straturilor primare ale simtirii religioase a fost intotdeauna, la Bucuresti sau la Calcutta, la Chicago sau la Lisabona, un cetatean al planetei Tera. Lectia cea mare a lui Mircea Eliade a fost tocmai aceasta: scufundarea in originarul marilor arhetipuri a fost pentru el nu evaziune si restrangere ci expansiune si blanda cucerire - zambitooare si lina inaintare in viitorul ambiguu si aleatoriu al societatii umane.
Virgil NEMOIANU
       Amploarea operei stiintifice a lui Mircea Eliade nu mi s-a revelat decat mai traziu, dupa un drum lung si sinuos al propriei mele intelegeri, ghidandu-ma spre descoperirea unei ascunse dar indiscutabile evidente a unei profunde convergente intre fizica cuantica si Traditie. Briliantul uitat al sacrului este prezent nu numai in noi dar si in intregul univers. Mircea Eliade imi pare ca un vizionar, reamintindu-ne fara incetare valorile sacrului, in rigoarea unei permanente fara de care totul poate degenera in haos si distrugere.
Basarab NICOLESCU
       Stilul prozei lui Mircea Eliade este frumos fara sa caute sa fie, printr-o fireasca plenitudine, fara adaos de podoabe: atat de natural, incat nu pare frumos. Nu ia ochii ci intreaga atentie a cititorului, cucerit prin toate simturile, de modularea naratiunii si de farmecul povestirii...Orice se intampla in jurul nostru ar putea camufla un mister, asadar o revelatie decisiva, un adevar cutremurator. In jurul nostru, adica in realitate. Pentru Eliade, real este insa nu numai ce ne infatiseaza simturile, dar si tot ce poate forma obiectul gandirii noastre: idei, visuri, mituri, cum ar fi mitul Tineretii fara batranete si cel a Sufletului individual nepieritor, al Mantuirii si al Intruparii, al Femeii unice si al Iubirii perfecte... Poate ca de aceea lectura nuvelelor lui Mircea Eliade ne da in primul rand o satisfactie senzoriala, ca si cum totul s-ar petrece in carne si oase, inauntrul misterului suprem al intruparii, din care decurg si se dau la iveala tainele perindarii noastre prin viata.
Mihai NICULESCU
       Mereu atent, ca sa te simti confortabil in preajma-i, nimic nu era stanjenitor pentru tine in straduinta lui de a-ti ghici gandurile, in curiozitatea lui fata de persona ta. Puteai sa nu te vezi cu el ani intregi - si cu ocazia reintalnirii constatai uimt ca mai tine minte ceva ce te preocupa, ceva ce iti place sau iti displace. Explicatia nu consta in memorie, ci in disponibilitatea tinereasca a interesului sau uman, in prospetimea receptarii existentei celuilalt. Emana din Mircea Eliade o tinerete care te invaluila agreabil si iti revigora chiar propriile resurse de comunicare, intinerindu-te si pe tine, oricat erai mai tanar decat dansul. Aceasta reciprocitate de el insusi provocata, firesc si parca de la sine, indemna curiozitatea lui sa se pastreze totusi discreta, oricat de insatiata ar fi fost. Mircea Eliade se pricepea sa menajeze picatura de sacru impartasita de ceruri fiecarui ins.
Ion NEGOITESCU
       Poate fi oare, descifrat destinul lui Mircea Eliade in afara rezistentei opusa Timpului istoric (sau "istoricizat" - cum va preciza el insusi) si asta pe toate planurile si din toate punctele de vedere? Dupa cum faptul religios, in ciuda inevitabilei sale situari istorice tradeaza rezistenta sa fata de durata profana, existenta si opera lui Mircea Eliade - atat literara cat si de istoric al religiilor - sunt de neinteles in afara opozitiei constante si indarjite impotriva duratei nemarginite. Lupta a inceput inca din clipele in care "adolescentul miop" isi dramuia orele de somn in mansarda lui de pe strada Melodiei, constient de o urgenta alunecand grabnic in alarma.
Monica LOVINESCU
       Occidentul pune la indemana omului de stiinta arhivele si instrumentele de investigatie care fac din Mircea Eliade savantul ce voia sa devina inca din adolescenta, in mansarda lui din strada Melodiei. Adolescentul miop vede insa in adancimi: dincolo de bibliografii, sisteme si structuri, el citeste in sens; mai mult inalta sensul. Omul va fi religios sau nu va fi deloc. Sa lansezi acest avertisment in plina epoca a pozitivismelor acaparatoare ce transformasera intelighentia occidentala intr-o elita a demisiilor, inseamna sa sfidezi "mersul" istoriei! Ceea ce a si facut Mircea Eliade, intr-o singuratate de mucenic proscris. Din fericire, lucrurile s-au schimbat, iar singuratatea de ieri a lui Mircea Eliade este, astazi o referinta de comuniune.
Virgil IERUNCA
       Prin Mircea Eliade am intrat de fapt in decolul de aur al preafericitului mistic Saint Bernard. Cum l-as fi putut intelege pe Hristos ca pe "un nou Adam" fara geniala definitie a incarnarii si deci a crestinismului, datorata lui Eliade, prin care "Dumnezeu s-a napustit in istorie"? Aceasta prezenta viguroasa, napustita, a divinului in istorie reprezinta de fapt trasatura fundamentala a artei romantice. Cum as fi putut pricepe rostul capitelului de la Vezelay, unde Orfeu, crestinat, nu e altul decat Hristos coborand in infernul carnii pentru a-si salva iubita Euridice, "anima" omeneasca muscata de sarpele veninos al pacatului, fara ghidul initiatic al lui Mircea Eliade? Prin el am inteles imensa opera de recuperare a miturilor pe care crestinismul medieval a desavarsit-o, imbogatindu-se cu tot ce spiritul omenesc a transcris din milenarul sau dialog cu invizibilul.
Camilian DEMETRESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate