ALEXANDRU NEMOIANU

Scriitor, istoric, publicist, filosof al culturii

 
ALEXANDRU NEMOIANU

              Alexandru Nemoianu s-a nascut la Bucuresti, 28 aprilie, 1948 - fiul avocatului Virgil Kamil Nemoianu si Victoriei (n. Boldea). A urmat scoala elementara si Liceul "I. L. Caragiale" din capitala. Este absolvent al Universitatii Bucuresti, Facultatea de Istorie, licenta in 1971. A lucrat ca muzeograf la "Muzeul National de Istorie" in perioada 1971-1981. A publicat studii si rapoarte arheologice in "Revista de Istorie", "Muzeul National" si "Mitropolia Banatului".
       In 1982 se refugieaza politic in Statele Unite. Din 1984 lucreaza mai intai ca arhivist si apoi ca istoric, la Centrul de studii si Documentare "Valerian D. Trifa" (The Romanian - American Heritage Center) din Jackson, Michigan.
       Colaboreaza cu eseuri culturale, articole istorice, si analize politice la reviste si publicatii din: USA ( "Information Bulletin", unde este editor, "Solia", "Lumea libera romaneasca", "America", "ARA Journal", "Origini", "Micromagazin", Canada "Cuvantul Romanesc", "Alternativa" si in tara la "Tribuna", cu rubrica permanenta "Corespondenta din SUA", "Orizont", "Almajul", "Altarul Banatului".
       Opera: "History of the ‘United Romanian Society’" (bilingva, in colaborare cu Eugen Raica) / "Cuvinte despre romanii americani", I-II, eseuri, Cluj-Napoca (1997-1999) / "Borloveni", memorialistica, Cluj-Napoca (1999), Bucuresti / “Puccini 4 si imprejurimi" / memorialistica, Cluj-Napoca (2000) / “In America la Vatra Romanesca”, eseuri Bucuresti, (2001) / “Intamplari si vise”, eseuri, Cluj-Napoca, (2002) / “Taramuri”, eseuri, Cluj-Napoca, (2003) / “Acum”, Cluj-Napoca, (2004) / “Semnele vremii”, Bucuresti, (2005) / “Treziri”, Cluj-Napoca, (2005) / “Fragmente din vremea persecutiilor”, Bucuresti, 2007.

ROMANII DE PE CONTINENTUL NORD AMERICAN

       Dupa cum se stie, continentul nord-american are o istorie tanara. Primele asezaminte ale colonistilor europeni au inceput sa se contureze la inceputul sec. 17 intr-o vasta regiune populata de aproximiativ 200 de triburi indiene cu variate fonduri culturale, lingvistice si istorice. Primii colonisti au avut origine britanica, in special engleza, ceea ce va face ca America sa adopte nu numai limba engleza dar chiar sa imprmute sistcme de guvenare si sociale cngleze. Distanta mare fata de tara mama a facut insa ca incet si in timp, acestea sa ia un patent autohton, ca o forma modificata a culturii engleze.
       Daca preponderenta englcza a fost dominanta inainte si dupa Revolutia Americana din sec. 18, in sec. 19 apar valuri succesive de imigranti din Vestul si Nordul Europei, asa numita perioada a vechei imigratii.
       Un mare val de imigrare a aparut insa intre sfarsitul sec. 19 si Primul razboi mondial din 1914, asa zisa noua imigratie care a venit din Sudul si Estul Europci. Din aceasta imigratie au facut parte si Romanii.

Information Bulletin, The Romanian - American Heritage Center

Information Bulletin
The Romanian - American Heritage Center "Valerian D. Trifa", Jackson, Michigan

       In Statele Unite ale Americii numarul lor se estimeaza acum la peste 1.100.000. Primii imigranti au aparut la sfarsitul sec. 19 si se poate spune ca a fost vorba de o imigrare individuala. In majoritate erau negustori care au primit scrisori dela cunoscuti si prieteni stabiliti in America. Unguri, svabi, sasi sau evrei ii indemnau sa vina in America. Odata ajunsi acolo, ei la randul lor vor scrie prietenilor din satele lor sa vina in Lumea Noua. Accasta reactie in lant a continuat pana la declansarea Primului razboi mondial. Cea mai mare parte era formata din tincri tarani cu educatie putina si fara experienta in meserii. Curand nevestele, copiii si rudele au venit si ei in Lumea Noua astfel ca pana in 1914 comunitatea romaneasca din America era de aproximativ 100.000 dc imigranti.
       Cei mai multi Romani din Transilvania s-au asezat in zonele industriale din Nord-Estul si centrul Statelor Unite, mai ales in Nordul statului Ohaio si Vestul Pennsilvanyei (cum ar fi Cleveland, Youngstown, Akron, Canton, Massillon, Farrell, Alliance, Warren, Ellwood City si Pittsburg).
       Romanii din Banat au preferat Chicago, Philadelphia, St.Paul si Detroit.
       Romanii Macedoneni s-au asezat majoritatea pe coasta de Est a Statelor Unite (New York City, Bridgeport, Woonsockct, Worcester, Southbridge, Pawtcket si Providence) si foarte putini in St. Louis.
       Romanii din Bucovina au imigrat majoritatea in Canada, iar unii in Detroit. Cleveland si alte orase americane.
       Cei din Bihor, Maramures si Satul Mare au preferat Aurora (Illinois) ca si Trenton si Roebling (New Jersey).
       Singurul grup mai important din Vechiul Regat a luat fiinta in New York City si mai putin in Indianopolis (majoritatea din Oltenia). Odata cu dezvoltarea industrei de automobile, multi Romini din diverse parti ale Americii s-au mutat la Detroit, care a devenit unul din marile centre cu populatie de origine romana.

Alexandru Nemoianu, din cartile publicate la diferite edituri

Din cartile publicate la diferite edituri

       In Canada primii imigranti romani au sosit in ultimile doua decade ale secolului al 19-lea. La inceput au fost in numar mic, dar dupa 1900 el devine semnificativ. Putem aminti aici ca in 1898 doi romani, Iachim Yurko si Elie Ravliuk din Boian, Bucovina au ales pamint la Nord-Est de Edmonton, construindu-si gospodarii. Pana la inceputul anului 1901 aici s-au stabilit mai mult de 100 familii, asezamantul luand numele de Boian.
       Din statisticile timpului referitoare la imigratia romana in Canada reiese ca in anul 1914 numarul lor era de 8,031 iar in anul 1921 el ajunge la cifra de 29,056. In majoritate ei au venit din Bucovina dar in numar redus si din Tara Romaneasca, Transilvania, Banat si Dobrogea. Traversand Europa ei au ajuns in Hamburg, sau in alte porturi de unde s-au imbarcat in nave maritime cu directia Halifax, St. John, Montreal sau New York. De aici ei s-au indreptat spre preerii mai ales in Saskatchewan si Alberta, unde pamantul era ieftin si pe alocuri se acorda chiar gratis.
       Mentionam ca in acel timp, guvernul canadian sprijinea imigratia, avand ca document legislativ “Dominion of Canada Policy”. Urmare acestuia, fiecare imigrant primea 160 acres (1 acre are 4050 metri patrati), care inseamna 65 hectare, pentru care platea o taxa de 10 dolari. El avea obligatia sa isi ridice o locuinta si sa cultive o buna parte din pamant. Dupa trei ani el devenea propietar definitv asanumitul “homesteader”.
       Cea mai mare parte, aproximativ 85 procente erau romani ortodocsi iar in rest erau de la Biserica Unita, Lutherani si Evrei, care cunosteau oarecum limba si traditiile romanesti si se declarau romani.
       Spre deosebire de alti emigranti din Balcani, cum ar fi grecii, care nu au putut suporta starea de izolare rurala la ferme, in conditii de ierni friguroase, romanii s-au acomodat si chiar au progresat.
       In aceasta prima perioada de timp s-au inchegat comunitati romanesti in Assiniboia, Canora, Dysart, Elm Spring, Flintoft, Kayville, MacNut si Pierceland, Saskatchewan, si Boian, Hairy Hill si Hamlin, Alberta. Ungurii din Transilnania, care vorbeau si romaneste, cunoscuti ca Szecklers s-au stabilit in Cupar si Punnichy, Saskatchewan. Societatea de Colonizare a Evreilor a fondat trei comunitati de evrei romani la Hirsch, Hofer si Lipton, Saskatchewan. Ultima a durat de la 1901 pana in anii 1970 si avea in componenta sinagoga, scoala evreiasca, cimitir si o communitate cooperativ-agricola.
       Comunitatile rurale in Saskatchewan si Alberta au atins apogeul in primele doua decade. In urmatorii 40 ani imigratia din Romania a scazut, iar migratia catre orase a crescut, factori care au erodat zonele rurale. Locuitorii din aceasta parte a Canadei, cei mai multi dintre ei sunt la a treia si a patra generatie.
       In timp ce in prima parte a secolului 20 imigrantii romani s-au stabilit in preerii, dupa al doilea razboi mondial ei s-au indreptat spre Ontario cu toate ca si in Montreal a fost creiata o remarcabila comunitate.
       Cei stabiliti in preerii au fost in general locuitori de la sate, din Romania sau fostul Imperiu Austro-Ungar, cu multe influente feudale. Cei stabiliti mai tarziu in Quebec si Ontario au avut cel putin pregatire secundara, multi fiind cu studii superioare. Principalele comunitatii in Ontario sunt: Toronto, Windsor, Hamilton si Kitchener.
       Dupa al II-lea razboi mondial imigrantii in Canada se impart in trei categorii: cei ai anilor ’48, Noi Veniti inainte de 1989 si Noi Veniti dupa 1989.
       - Din prima categorie fac parte victimele de razboi care au venit din lagarele de refugiati din Europa de Vest. O alta parte au parasit ilegal Romania tot in aceasta perioada. In majoritate s-au stabilit in marile orase. Cu toate ca majoritatea aveau cel putin scoala secundara, multi au trebuit sa execute munci necalificate, datorita necunoasterii bine a limbii Engleze, neasimilarea studiilor, sau diferite alte motive. O parte din ei, aproximativ 10 procente, cu profesiuni ca medici sau inginerii, dupa o perioada de tranzitie, s-au incadrat in domeniul lor. Aproape toti erau anticomunisti si se opuneau guvernarii Romaniei. S-au grupat in diferite societati si au editat publicatii, unele de larga circulatie.
       - “Noi Veniti inainte de 1989” sunt reprezentati de cei care nu au mai putut suporta regimul comunist, opresiv din Romania si profitand de excursii, deplasari in strainatate sau trecand fraudulos granita, au ales lumea libera. Multi din ei s-au pierdut viata.
       - “Noi Veniti dupa 1989” sunt in majoritate, cu forme legale, deci avand conditiile favorabile de integrare in noul sistem.
       Numarul de romani imigrati in Canada se estimeaza acum la peste 100.000. Din informatiile primite, 35 procente locuiesc in Ontario, 18 procente locuiesc in Alberta, 15 procente locuiesc in British Columbia, 12 procente locuiesc in Quebec, 11 procente locuiesc in Saskatchewan, 9 procente locuiesc in Manitoba. Rata annuala de imigrare este aproximativ de 5000.
       Cand primii emigranti romani au sosit in Canada, la sfarsitul secolului 19, au gasit o economie eminamente agrara. Prin munca lor la ferme in Canada de Vest, alaturi de localnici, romanii au contribuit la dezvoltarea vastului potential agricol. Canada a devenit o baza agricola, recunoscuta si apreciata in lume. Ca direct participanti, colonistii romani au contribuit la dezvolarea tehnicii si a tehnologiilor moderne. Ei s-au adus aportul in aproape toate ramurile economiei.
       Romanii au jucat un rol important in dezvoltarea Canadei ca o societate transculturala. Desi drumul emigrarii a fost lung si anevoios, refugiatii au adus cu ei traditiile si datinile, darindu-le tarii adoptive. Spre exemplu, in localitatea Boian ulterior numita Willingdon, casele sunt in stil bucovinean, unele din ele rezistand timpului pana in zilele noastre. Ei s-au straduit sa inteleaga si sa foloseasca cele doua limbi oficiale.
       Referindu-ne la viata spirituala a colonistilor romani pe continentul Nord American, mentionam ca inca de la inceputul secolului, comunitatile mai largi romanesti au inceput sa creeze societati culturale si sociale si sa infiintezeze parohii romanestii Ortodoxe si Greco-catolice. Cea mai veche biserica roman-ortodoxa in America de Nord este “Sf. Nicolae” din Regina ridicata in anul 1902. Putin mai tarziu in Boian, Alberta, a fost construita biserica cu hramul “Sf Maria”, apoi in 1904 biserica “Adormirea Maicii Domnului”, Cleveland, OH, in 1906 biserica “Sfantul Gheorghe”, Dysart, Saskatchewan. Pentru ca in perioada interbelica, numarul lor depasea 50, s-a cerut Bisericii mama ca sa trimita preoti misionari, in acelasi timp, subliniind nevoia unei organizarii ierarhice locale. Drept urmare, primul reprezentant al Bisericii Ortodoxe Romane pe pamant american a fost Prea Sfintia Sa Episcop Policarp Morusca. In timpul celui de al II-lea razboi, el a fost chemat in tara, iar dupa instaurarea dictaturii comuniste, nu i s-a mai permis sa se reintoarca in SUA. Pentru ca harta politica a lumii s-a schimbat, in urma razboiului, o parte din credinciosii ortodocsi de pe continentul american nu au recunoscut noul reprezentant al Patriarhiei de la Bucuresti. Dupa mai multi ani de framantari, in jurul anilor 50’, s-a conturat idea scindarii bisericii romane in doua parti: Episcopia Misionara a Patriarhiei Romane si Episcopia Americii de nord si a Canadei. Aceasta structura se mentine si in prezent, Episcopia Americii de nord si a Canadei avand in frunte pe Eminenta Sa Arhiepiscop Nathaniel, iar Episcopia Misionara a Patriarhiei Romane, o conducere provizorie, din cate stim, pentru ca Prea Sfintia Sa Victorin s-a retras.
Din concluziile unor analisti, reiese ca Americanii de origine romana se pot imparti in mai multe categorii.
       - Din prima categorie ar face parte acei care sprijina si lucreaza pentru institutiile romanesti existente, participa la evenimente romanesti si cultiva in inima copiilor lor dragostea pentru cultura si obiceiurile romanesti.
       - In grupa a doua sunt clasati aceia care vor sa rupa cu originea lor romana, isi americanizeaza numele, nu participaa la nici un eveniment romanesc, nu vorbesc copiilor lor despre cultura romaneasca si sunt apti pentru o totala americanizare.
       - Mai este o grupa a indiferentilor care nu fac parte din nici o organizatie romaneasca si nu participa la nici o biserica romancasca.
       - Infine, este grupul celor sositi dupa cel de al Doilea Razboi mondial, cu multi intelectuali, profesionisti sau oameni de afaceri care au sosit ca refugiati politici. Multi din ei sunt interesati mai mult de problemele politice din Romania si de prosperitatea personala astfel ca sprijina mai putin organizatiile cxistente si bisericile.
       Se poate aminti aici ca o trasatura comuna a barbatilor emigranti in “Noua Lume” era agonisirea unei oarecare averi si intoarcerea acasa in vederea deschiderii unei afaceri, satisfacerea altor necesitati sau placerii. Expresia “Mia si drumul” caracteriza foarte sugestiv pe primii imigranti, in special in Statele Unite. In Canada, situatia era diferita, in sensul ca aici ei incercau sa stabileasca comunitatii.
       Studiul istoriei romanilor-amcricani arata ca doua fenomene esentiale au caracterizat-o: fenomenul de ”absorbtie” (the merging process) si relatia ”simbiotica” (the svmbiotic process). Aceste doua procese caraterizeaza dezvoltarea istorica ”interioara”, deci a grupului romani1or-americani in sine, dar si relatia ”exterioara", cu societatea americana careia ii este parte componenta.
       Fenomenul de ”absorbtie” (merging) a insotit istoria romanilor-americani dela inceputurile ei. El a insemnat ca mici ”palcuri’” de imigranti romani, dupa o foarte scurta existenta autonoma, au fost absorbite in structuri de imigratie romaneasca din America, ceva mai mari si care, la randul lor, au fost absorbite in structuri ”statuare” ( societati, parohii, cluburi etc.), spre a fi cuprinse in organizatiile romano-americane ”nationale” (pentru SUA) ori chiar ”internationale” (pentru SUA si Canada). In acelasi timp, dela bun inceput, permanent si consecvent structurile romano-americane, care au supravietuit indeplinind functii specifice si specializate (societatile fraternale mai cu seama au raspuns nevoilor de asistenta in caz de nenorocire si nevoi de viata socila organizata, deci au fost specializatc secular, iar parohiile au raspuns nevoilor de asistenta spirituala, deci au fost specializate duhovnicesc).
       Ele s-au aflat intr-o relatie ”simbiotica” (the symbiotic relation). Aceasta a insemnat ca structurile organizate ale romanilor-americani au fost mereu in relatie unele cu altele si aceste relatii au fost mereu pozitive, chiar daca nu intotdeauna cordiale.
       Prin structurile lor organizate, romanii-americani au fost acceptati ca parte componenta a vietii obstii din jur, au fost absorbiti in ea. In acelasi timp, institutiile romanilor-americani au cooperat pozitiv cu structurile similare ale obstii inconjuratoare, s-au aflat in relatie simbiotica cu ele.
       O alta caracteristica a istoriei romanilor-americani o reprezinta imprejurarea ca ea a fost dominata de fenomenul de absorbtie si de relatie simbiotica foarte de timpuriu, practic dela inceputurile ci. Faptul ca aceste caracteristici au putut sa se manifeste de timpuriu si sa functioneze lin s-a datorat imprejurarii ca intemeietorii comunitatilor romano-americane au fost tarani si indivizi legati de structurile traditionale romanesti, fara inhibitii, avand o limpede si deplina intelegere a relatiei dintre vesnicie si truda clipei. Constient sau inconstient, ei au transplantat si adaptat la realitatea noii lor tari modelul existential pe care il cunosteau si pe care au voit dinadins sa-l prezerve. Nu intamplator, in ultima analiza, dupa ce toate invelisurile exterioare si superficiale sunt date la o parte, comunitatile romanilor-americani sunt niste ”sate” romanesti. Inchise dar nu exclusiviste, sceptice dar nu depresive, incapatanat statornicc si pline dc vitalitate adaptiva, gravitand in jurul bisericilor lor care le sunt centru si garantor sistemic. Mai mult inca, acest model de organizare s-a dovedit singurul capabi1 sa pastreze viata distincta romano-americana.
       Orice exagerare sau pasire alaturi de acest model, fie departarea de credinta traditionala, fie superba incredere in solutiile seculariste au sfarsit prin pierderea pentru totdeauna a caracteristicelor romano-americane si uneori chiar mai mult. Dintr-o atare perspectiva, fenomenul de absorbtie si relatia simbiotica sunt nu numai caracteristicele esentiale ale istoriei romano-americanilor, ci si garantia dezvoltarii ei viitoare.
       Imigrarea romanilor pe continentul Nord American, a fost un fenomen social istoric, relativ complex, care incepand in secolul 19 si continuand in urmatorul, a constituit un aspect al istoriei zbuciumate si pline de incercari a neamului nostru.

(Eseu prezentat la "Saptamana Culturala", 2001- Campul Romanesc, Hamilton, Canada)

***

Centrul de studii si Documentare

Centrul de studii si Documentare "Valerian D. Trifa" (The Romanian - American Heritage Center) din Jackson, Michigan

Alexandru Nemoianu si Alexandru Tomescu (stg), Alexandru Nemoianu (dr) in sala de conferinte a Centrului de studii si Documentare 'Valerian D. Trifa', iunie, 2007 - photo ALTERNATIVA

Alexandru Nemoianu si Alexandru Tomescu (stg), Alexandru Nemoianu (dr) in sala de conferinte a Centrului de studii si Documentare "Valerian D. Trifa"

Un grup al 'Asociaţiei Seniorilor' de la Parohia 'Sfântul Gheorghe', Toronto Canada, în vizită la Centrul de Studii şi Documentare 'Valerian D. Trifa, – iunie, 2008.<br>
(Felicia Rucăreanu, Maria Drăgulinescu, Alexandru Tomescu, Floarea Petcu, Sofica Cirişianu, Alexandru Nemoianu, Aneta Tomescu)

Un grup al „Asociaţiei Seniorilor” de la Parohia „Sfântul Gheorghe”, Toronto Canada, în vizită la Centrul de Studii şi Documentare „Valerian D. Trifa” – iunie, 2008.
(Felicia Rucăreanu, Maria Drăgulinescu, Alexandru Tomescu, Floarea Petcu, Sofica Cirişianu, Alexandru Nemoianu, Aneta Tomescu)


Despre Alexandru Nemoianu si opera sa:

       Citind “Cuvinte despre romanii-americani” am fost contrariat sa constat cum sub un titlu atat de inofensiv, se poate ascunde o carte atat de provoctoare. In viziunea domnului Nemoianu, drumul romanilor spre americanizare, pare sa aiba doua dimensiuni distincte: una pragmatica, socio-economica, adancindu-se fara intoarcere in spatial si timpul, create de lumea cea noua, si alta, spirituala, de echilibru perpetuu dintre nouatatea dobandita si credinta marturisita, continand calitatile si valorile ancestrale, intelese ca virtuti si resurse stimulatoare.
       “Cuvinte despre romanii-americani” este o carte despre noi insine si de aceea merita sa fie citita si recitita.

George BAJENARU
       Stabilit în 1982 în SUA, Alexandru Nemoianu îsi dezvolta treptat si într-o maniera inedita viziunea fata de cultura româna si, în acelasi timp, si o perspectiva antropologica insolita, unde participarea ideii de Traditie este capitala. Obârsiile culturale, definite de o substanta polimorfa — unde intra bizantinitate, etnografie, „traditie culturala si istoriografica eretica“ (în sensul unui anumit profetism antohtonist, de felul lui Hasdeu, Iorga sau Nicolae Densusianu) contribuie în chip hotarâtor la aceasta conformatie de maturitate.
       Opera esentiala apare oarecum târziu dar este cu atât mai solida cu cât dibuirile „de tinerete“ sunt putine si nesemnificative. Rând pe rând, se însiruie câteva din cartile „mari“ ale scriitorului, precum „Borloveni“ (1999), „Bucuresti. Puccini 4 si împrejurimi“ (2000), „Acum“ (2004), „Treziri“ (2005) si mai cu sea-ma cele doua volume capitale, ce modifica nu doar pozitia autorului în literatura româna ci si directia culturala activa, confirmând „sensul traditiei“ si caracterul ei iradiant: „Întâmplari si vise“ (2002) si „Tarâmuri“ (2003). Formula lor eseis-tica este de o izbitoare originalitate iar aspectul sapiential sporeste de la un episod la altul. Caci aceasta literatura nu doar ca izvoreste, prin substanta din Traditie ci si o exemplifica în modul literar ce se agrega astfel, contributii importante sunt dedicate istoriei „românului american“: „History of the United Romanian Society; Istoria Societatii Unirea Românilor“ (1995, în colaborare cu Eugene S. Raica), „Cuvinte despre românii-americani“ (I-II, 1997-1999) si „În America, la Vatra Româneasca“ (2001). Sunt cercetari ce anticipeaza teoriile recente privitoare la „Noul Român“, a caror însemnatate se va întari cu cât vremurile vor parea mai nedeslusite si trebuinta de certitudini se va arata mai staruitor.
Artur SILVESTRI
       Creaţia lui Alexandru Nemoianu impresionează. Ea cuprinde cărţi de care nu te poţi desprinde uşor: Tărâmuri, Intâmplări şi vise, Borloveni, Bucureşti. Puccini 4 şi împrejurimi, Acum, Treziri, Semnele Vremii, Gânduri şoptite către fratele Gavriil de la Ceahlău, etc.
       “Modelul existenţial românesc” al unui gânditor creştin se răsfrânge patetic, în expresie lapidară cu origine în vorbirea sfătoasă a strămoşilor săi almăjeni în cartea “Fragmente din vremea persecuţiilor”.
       Alexandru Nemoianu este reprezentativ pentru comunităţile româneşti din America de Nord, exponent al spiritualităţii noastre pentru a cărei înţelegere şi-a asumat rolul, alături de alte câteva personalităţi de excepţie, să afirme, cu o profundă regândire şi cu dinamică creatoare, imaginea ”noului român”.
       Vocaţia doctrinară, originalitatea ideilor şi rezolvările propuse generează un entuziasm molipsitor. Rezervorul puterii sale de gândire este istoria: “Almăjul şi oamenii lui sunt o doină, începută cine ştie când şi care continuă şi azi, mereu aceeaşi în fond şi mereu tânără şi fermecătoare în forma nouă şi expresivă în care se îmbracă” (Istoria ca o doină, în Almăjana, nr.1(22), 2006, Bozovici, p. 5).
Constantin TEODORESCU
       Intalnindu-l personal sau numai prin scrierile sale, din primele momente sau primele randuri citite, Alexandru Nemoianu te cucereste cu darul cuvantului iscoditor dar rezervat, navalnic dar ziditor, acuzator dar drept si nu in cele din urma impovarat de o noblete ereditara.
       Cartile sale se recomanda nu prin volumul lor, ci prin esenta, originalitatea si eleganta stilului, trairea si chiar taina lor. Ele isi impun un loc anume unde pot fi citite, si o anume pregatire sufleteasca, pentru ca sunt atat de cuprinzatoare si adanci, incat te regasesti ca cititor printre randuri, chiar daca uneori numai intr-un colt de fraza.
       Dupa ce ai terminat de citit o carte, prin instinct o asezi la vedere, si in scurt timp simti nevoia sa o rasfoiesti din nou. Cauti cu febrilitate fraze care au reverberat permanent in minte, carora nu le-ai acordat in timpul cititului sincopa necesara sedimentarii…
       Alexandru Nemoianu este pe drept socotit un filosof al culturii in lumea exilului romanesc
Alexandru TOMESCU

Pentru arhiva EXILUL CREATOR apasati aici.
ALTERNATIVA / THE ALTERNATIVE / L'ALTERNATIVE - Politica, cultura, stiri, publicitate